ICCJ. Decizia nr. 1266/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1266/2010

Dosar nr. 9951/271/2007

Şedinţa publică din 1 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1404 de la 2 decembrie 2008 Judecătoria Oradea, în baza art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor a dispus condamnarea inculpatului M.L. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A dispus interzicerea inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b), d) şi e) cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 5 ani după executare pedepsei principale.

În baza art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b), d) şi e) cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi lit. b), d), e) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii aplicate pe o durată de 8 ani ce constituie în baza art. 86² C. pen. termen de încercare pentru inculpat.

A obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare, să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a se verifica respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ³ lit. b) – d) C. pen., pe care le-a impus în sarcina lor.

În baza art. 86⁴ alin. (1) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83, art. 84 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate, în cazul săvârşirii unei infracţiuni în termenul de încercare precum şi în cazul neexecutării obligaţiilor civile şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 86⁴ alin. (2) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate, în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere impuse în sarcina lui şi executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a dispus ca inculpatului să execute pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A respins pretenţiile părţii civile R.A.C. prin reprezentant legal R.V. domiciliată în comuna Drăgeşti, sat Topeşti, jud. Bihor.

În baza art. 14, art. 15 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă R.D. prin reprezentant legale R.M. domiciliată în comuna Drăgeşti, sat Topeşti, jud. Bihor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei cheltuieli judiciare către stat din care sume de 100 lei onorariu pentru apărător desemnat din oficiu F.A. cu împuternicirea avocaţială nr. 25 din 04 ianuarie 2008 s-a avansat Baroului Bihor din fondul M.J.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată R.D. şi în baza art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată R.A.C. prin reprezentant legal R.V.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.L. pentru comiterea a două infracţiuni de act sexual cu un minor în formă agravantă prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în sarcina învinuitului M.L. s-a reţinut că în perioada 2005-2006 a întreţinut acte sexuale cu minorele R.A. şi R.D. într-o zonă adiacentă liniei ferate Drăgeşti-Holod, judeţul Bihor.

În cauză, la data de 29 mai 2006 numita R.V. a depus plângere penală solicitând tragerea la răspundere penală a numitului M.L., pentru comiterea de raporturi sexuale cu fica ei minoră, R.A.C.

De asemenea, la data de 12 iunie 2006, numita R.M. a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că fiica sa, R.D. a fost violată de numitul M.L.

Prin ordonanţa din 13 aprilie 2007 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.L. pentru comiterea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea faţă de învinuitul M.L., cercetat pentru comiterea a două infracţiuni de act sexual cu un minor prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1), (3) C. pen.

În aceste condiţii în prezenta cauză s-a efectuat urmărirea penală faţă de învinuitul M.L. pentru comiterea a două infracţiuni de act sexual cu un minor, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Partea vătămată R.A.C. s-a constituit ca parte civilă cu sumele de 180 lei daune materiale şi 50.000 lei daune morale (fila 18 Dosar 9951/271/2007).

Partea vătămată R.D. s-a constituit ca parte civilă cu suma de 100.000 lei (fila 18 Dosar 9951/271/2007).

Din probatoriul administrat în cauză instanţa de fond a reţinut că, rezultă următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2005 numitele R.A.C. şi R.D. se deplasau în fiecare zi la şcoală pe jos, pe linia ferată Drăgeşti, Holod, judeţul Bihor, din satul Topeşti, locul de domiciliu al minorelor, la şcoala generală din localitatea Drăgeşti.

La un moment dat, partea vătămată R.D., constatând că partea vătămată R.A.C. avea asupra sa sume de bani mai mari decât de obicei, a întrebat-o despre provenienţa acestora. Numita R.A.C. i-a spus că primeşte uneori sume de bani, de ordinul sutelor de mii lei ROL, de la învinuitul M.L., un bărbat mai în vârstă care locuieşte într-un canton din apropierea fostei gări din Drăgeşti.

După începerea anului şcolar 2005-2006, într-o dimineaţă, în timpul deplasării spre şcoală, R.A.C. i-a cerut numitei R.D. să vină cu ea într-o zonă din apropierea liniei ferate iar de sub o piatră a scos o bancnotă din 100.000 ROL, spunându-i că a fost lăsată acolo de învinuit pentru ea.

După aproximativ 2 săptămâni, în timpul deplasării spre şcoală, cele două părţi vătămate minore s-au întâlnit cu învinuitul care le-a dat câte o bancnotă de 100.000 ROL, cu care minorele şi-au cumpărat ulterior dulciuri de la magazinul sătesc din Drăgeşti.

Apoi cele două minore s-au întâlnit de mai multe ori, dimineaţa, când mergeau la şcoală, cu învinuitul care le dădea diferite sume de bani fără a le pretinde ceva în schimb.

În cursul lunii aprilie 2006 după sărbătorile pascale, într-o dimineaţă, cele două minore care se duceau la şcoală au fost acostate de învinuitul M.L. pe linia ferată Drăgeşti-Holod, în apropiere de staţia CFR Drăgeşti.

Învinuitul a atras-o în pădure, la câţiva metri de rambleul căii ferate, pe numita R.D., sub pretextul că doreşte să-i spună ceva.

Învinuitul a început să o mângâie în zona organelor genitale, i-a dat jos pantalonii, după care a penetrat-o vaginal cu un deget. Numita R.D. a declarat că a fost penetrată de învinuit şi cu penisul, dar această afirmaţie nu a putut fi dovedită, nu s-au găsit probe care să confirme susţinerea minorei.

Din raportul de constatare medico-legal nr. 1779/II.c/16 din 12 iunie 2006, a rezultat că numita R.D. prezenta o deflorare veche, a cărei vechime nu poate fi stabilită, minora nu prezenta urme de violenţă pe cap, trunchi şi membre (fila 20 dosar de urmărire penală).

Partea vătămată s-a prezentat la examinare medicală la data de 12 iunie 2006, la cca. 6 săptămâni de la incidentul reclamat la poliţie.

După câteva minute, în care a repetat aceste acţiuni, învinuitul a condus-o pe minoră înapoi, în zona liniei ferate, de unde a luat-o pe numita R.A., pe care a dus-o în pădure unde a început să o dezbrace.

Inculpatul i-a cerut numitei R.A.C. să îl însoţească, tot sub pretextul că doreşte să îi spună ceva, după care a mângâiat-o în zona organelor genitale, dar numita R.D. a strigat că se apropie cineva, situaţie în care învinuitul şi partea vătămată s-au întors la locul în care le aştepta minora R.D.

Apoi cele două minore şi-au continuat deplasarea spre şcoală.

Inculpatul M.L. nu s-a mai întâlnit după acest incident cu R.D. dar s-a mai întâlnit cu R.A.C.

S-a stabilit că inculpatul, în perioada 2005-2006 s-a întâlnit de mai multe ori cu R.A.C., pe care a mângâiat-o de mai multe ori în zona organelor genitale.

Pentru recompensarea minorei, inculpatul i-a dat acesteia de mai multe ori diferite sume de bani.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 1531/Ib/16 din 29 mai 2006 rezulta că R.A.C., la data examinării medico-legale, a fost virgină.

Numitele R.A.C. şi R.D. nu au spus nimănui despre cele ce se întâmpla între ele şi inculpatul M.L.

Audiate fiind în faţa primei instanţe, cele două minore au declarat că le-a fost frică de inculpat, de părinţi cât şi de cele ce se va spune despre el în comunitatea în care trăiau.

Martora G.G., gestionara magazinului sătesc din Drăgeşti a constatat că cele două minore aveau de mai multe ori sume de bani mult mai mari decât de obicei, uneori chiar şi bancnote de 500.000 sau 1.000.000 ROL.

Acest lucru i-a atras atenţia şi altor persoane, astfel că părinţii celor două minore au aflat şi le-au chestionat pe acestea la provenienţa banilor. După ce mamele minorelor au aflat ce s-a întâmplat au sesizat organele de poliţie.

Pe parcursul cercetărilor părţilor vătămate au fost testate cu aparatul poligraf şi nu au fost identificate modificări comportamentale specifice comportamentului simulat.

S-a procedat la efectuarea de confruntări, iar părţile vătămate şi-au menţinut declaraţiile.

Inculpatul M.L. este în vârstă de 75 de ani, nu a recunoscut comiterea faptelor şi a declarat că nu a avut acte sexuale de nicio natură cu nici o minoră.

Cu privire la sumele de bani pe care le preda minorelor, inculpatul a declarat că este adevărat că le-a dat de câteva ori sume mici de bani pentru a-şi cumpăra dulciuri şi le-a permis să culeagă fructe din grădina sa, dar aceste acte cu titlu gratuit, nu au avut legătură cu vreun act de natură sexuală.

Pe de altă parte, numitele R.A.C. şi R.D. au susţinut în mod constant că au fost violate de inculpatul M.L. Declaraţiile minorelor au fost menţinute de acestea cu ocazia audierii lor făcute de organele de urmărire penală, în prezenţa părinţilor, cu ocazia confruntărilor şi a cercetărilor la faţa locului efectuate de procuror.

În cauză au fost audiaţi şi martori care au confirmat în parte susţinerile părţilor vătămate, astfel: C.C., concubinul mamei părţii vătămate R.A.C. a declarat că a aflat de la R.M. şi de la C.F. (nepotul inculpatului) faptul că R.A.C. şi R.D. se întâlnesc în mod repetat cu M.L.

A declarat că i-a spus mamei minorei, numitei R.V., despre cele auzite şi a sfătuit-o să nu depună plângere la poliţie, să mai aştepte, întrucât el se va duce să le urmărească pe cele două fete.

Martorul a declarat că în perioada 01-03, 08-10 mai 2006, fără să poată preciza data exactă, în jurul orelor 07.00, fără să fie observat de minora R.A.C. a urmărit-o pe drumul din pădure.

Martorul a declarat că inculpatului M.L. le aştepta pe minorele R.A.C. şi R.D., pe calea ferată „la podul mare", le-a oferit câte un pachet, apoi cu R.D. au coborât de pe calea ferată în pădure, cealaltă minoră urmărind să nu fie văzuţi de cineva.

Martorul a declarat că l-a văzut pe inculpat care şi-a pus mâinile pe organele genitale şi pe pieptul fetei, a sărutat-o pe minoră pe obraz, după 2-3 minute a condus-o pe minoră înapoi pe calea ferată după care a luat-o pe minora R.A.C., pe care la fel a mângâiat-o şi a sărutat-o.

Martorul a declarat că nu a intervenit când a văzut ce se întâmplă, întrucât mama fetei, concubina lui, i-a spus să nu intervină ca să nu-şi facă probleme. Ajuns acasă i-a relatat mamei părţii vătămate despre ce a văzut că s-a întâmplat între inculpat şi cele două minore, dar concubina lui nu a depus imediat plângere la poliţie, întrucât nu a reuşit să-şi ia o zi liberă de la locul de muncă.

Martorul a declarat că în următoarea zi, din nou le-a urmărit pe cele două fete, care s-au întâlnit în acelaşi loc cu inculpatul care a procedat la fel cu cele două fete.

În data de 23 mai 2006, în jurul orelor 07-07.30, martorul a declarat că le-a văzut pe cele două fete când s-au întâlnit cu inculpatul pe cărarea din pădure, inculpat care le-a oferit ciocolată, bani, căpşuni şi a auzit-o pe R.A.C. cerându-i inculpatului 1.000 lei „pentru că i-a stricat feţia, ameninţându-l că în caz contrat o să-i spună mamei sale să-l reclame pe inculpat la poliţie." La rândul lui inculpatul i-a spus 2 poţi să mergi unde vrei că nu te-am f…".

Şi alte persoane, consăteni cu cele două minore şi cu inculpatul au declarat că le-au văzut pe cele două minore având asupra lor diferite sume de bani, despre care au pretins că le-au primit de la „unchiul L." şi au arătat că le-au văzut în repetate rânduri pe cele două fete intrând în casa inculpatului, dar nu au ştiut motivul pentru care fetele îl vizitau şi nici ce se întâmpla în locuinţă.

Martorul M.V. a declarat că în cursul anului 2006, într-o zi fără să poate preciza data exactă, aflându-se cu turma de oi în locul numit G., l-a văzut pe inculpatul M.L. îmbrăţişând-o pe R.A.C. Când acesta şi-a dat seama că gestul lui este văzut şi de alte persoane, i-a dat drumul fetei din îmbrăţişare.

Martorul H.C.A. a declarat că în cursul lunii mai 2006, împreună cu martorul M.I. se deplasa spre domiciliu când la un moment dat pe cărarea din pădure l-a văzut pe inculpatul M.L. „însoţit de o fetiţă pe care o mângâia pe fese". În seara zilei respective i-au relatat numitului M.V. despre cele văzute, la care acesta le-a spus că şi el l-a văzut pe inculpat sărutând-o pe fata respectivă (fila 55-56 dosar de urmărire penală).

În mod similar a declarat şi martorul M.I. care a arătat că l-a văzut pe inculpat sărutând-o pe fata respectivă, fată despre care el ştia ca fiind elevă şi se numeşte M. (se referea la R.A.) – fila 58-59 dosar de urmărire penală.

În cauză a fost audiată de către prima instanţă şi mama părţii vătămate R.A., numita R.V. care a declarat că încă din clasa a-IV-a (deci de când avea copilul 10-11 ani !), în repetate rânduri copilul a primit flori, dulciuri, sume de bani de la inculpatul care a şi intrat în locuinţa lor în lipsa sa şi fără acordul numitei R.V. Deşi mama minorei a ştiut de comportamentul inculpatului, de faptul că între ei nu a existat nicio relaţie de rudenie (aspect care ar fi putut explica într-o oarecare măsură faptul că inculpatul îi dădea copilului dulciuri sau sume mai mici de bani) a tolerat această situaţie şi nu a întreprins nimic pentru a-l determina pe inculpat să-şi schimbe comportamentul.

Ba chiar după ce concubinul său a relatat ce a văzut în pădure, că inculpatul o săruta, îl mângâia pe copil, mama părţii vătămate în mod cu totul inexplicabil în loc să reclame la poliţie cele întâmplate, în loc să-l ia la rost pe inculpat îşi trimite concubinul a doua zi, a treia zi să urmărească în pădure ce se întâmplă între inculpat şi fiica ei.

Părţile vătămate, părinţii acestora, martorii audiaţi în cauză au negat faptul că ar exista o relaţie de rudenie între minore şi inculpat.

S-a reţinut că faptele inculpatului M.L., aşa cum au fost descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de act sexual cu un minor, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1), (3) C. pen. şi s-a probat prin plângerea penală şi declaraţiile părţilor vătămate R.M., R.V. şi R.A.C. (fila 5, 22, 30-36 dos. urm.pen. fila 55-57 Dosar 9951/271/2007), proces-verbal de efectuare a conducerii în teren (fila 6, 23-24 dos. urm.pen.), planşa fotografică (fila 7-8, 25-26 dos. urm.pen.), proces-verbal de confruntare (fila 9-12, 27-29 dos. urm.pen.), declaraţiile părţii vătămate R.D. (fila 13-19 dos. urm. pen.), raportul de constatare medico-legală şi expertiză medico-legală (fila 20, 38, 76 dos. urm. pen.), fotocopia certificatului de naştere (fila 21, 37 dos. urm. pen.), declaraţiile martorilor (fila 43-69 dos. urm. pen., fila 29-31, 66-68, 80-82 Dosar 9951/271/2007), raport de expertiză medico-legală psihiatrică (fila 86-87 dos. urm. pen.), declaraţiile învinuitului (fila 77-84 dos. urm. pen.), fişa de cazier judiciar (fila 88 dos. urm. pen.), proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (fila 89-90 dos. urm. pen.).

S-a reţinut că faptele inculpatului sus descrise întrunesc elementele constitutive ale două infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în baza cărora instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la două pedepse de câte 3 ani închisoare, iar pentru fiecare infracţiune a interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b), d) şi e) cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a stabilit ca în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi lit. b), d), e) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate instanţa de fond a avut în vedere limitele legale de pedeapsă, împrejurările săvârşirii infracţiunilor, gradul de pericol social concret al infracţiunilor, forma continuată, vârsta părţilor vătămate, precum şi vârsta de 75 de ani a inculpatului, gravitatea consecinţelor faptei inculpatului, rezonanţa sa socială mai ales în comunitatea în care trăiesc părţile implicate.

Pentru aceste motive, în baza art. 86¹ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi accesorii aplicate pe o durată de 8 ani ce constituie în baza art. 86² C. pen. termen de încercare pentru inculpat.

A obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare, să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a se verifica respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ³lit. b) – d) C. pen., pe care le-a impus în sarcina lor.

S-a stabilit ca în baza art. 35 alin. (3) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Partea vătămată R.A.C. s-a constituit ca parte civilă cu sumele de 180 lei daune materiale şi 50.000 lei daune morale (fila 18 Dosar 9951/271/2007).

Partea vătămată R.D. s-a constituit ca parte civilă cu suma de 100.000 lei (fila 18 Dosar 9951/271/2007).

Instanţa de fond având în vedere faptul că pentru cele întâmplate o mare parte din responsabilitate o are şi mama părţii vătămate R.A.C., numita R.V. care de-a lungul anilor a tolerat comportamentul inculpatului, atât ea, cât şi concubinul l-ar fi putut împiedica pe inculpat (concubinul a stat în două ocazii ascuns printre copaci, privindu-l pe inculpatul de 75 de ani care săruta, mângâia în zona organelor genitale nişte copii de 13-14 ani) cei doi au privit şi au lăsat cu indiferenţă ca lucrurile să degenereze.

Pentru acest motiv, a respins pretenţiile părţii civile R.A.C. prin reprezentant legal R.V.

Pentru prejudiciul moral adus minorei R.D., prin fapta sa, în baza art. 14, art. 15 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998 C. civ. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă R.D. prin reprezentant legal R.M.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu pentru apărător desemnat din oficiu F.A. cu împuternicirea avocaţială nr. 25 din 04 ianuarie 2008 s-a avansat Baroului Bihor din fondul M.J. şi în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată R.D. prin reprezentant legal R.M.

În baza art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată R.A.C. prin reprezentant legal R.V. domiciliată în comuna Drăgeşti, sat Topeşti, judeţul Bihor.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, partea civilă R.A.C. şi inculpatul M.L.

În motivarea apelului, parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul pedepselor aplicate inculpatului, apreciind că acestea sunt prea mici. Totodată a apreciat că pedeapsa rezultantă ar trebui executată în regim de detenţie. Sub aspectul laturii civile, critica a vizat neacordarea despăgubirilor părţii civile R.A.C. şi cuantumul scăzut al despăgubirilor acordate părţii civile R.D.

Partea civilă R.A. a criticat hotărârea atacată sub aspectul laturii civile considerând întemeiate pretenţiile civile pe care le-a formulat, iar sub aspectul laturii penale a apreciat că pedeapsa aplicată este prea mică.

Inculpatul a considerat nelegală condamnarea sa, întrucât a apreciat că nu sunt probe care să-i dovedească vinovăţia, mai mult există o expertiză medico-legală prin care s-a stabilit că este impotent. Cu privire la partea vătămată R.A.C. s-a stabilit că era virgină, iar partea vătămată R.D. are şi un copil.

Instanţa de apel a procedat la reaudierea inculpatului, a părţilor vătămate şi a martorului C.C.

Inculpatul M.L. şi-a menţinut poziţia avută pe parcursul procesului, nu a recunoscut comiterea infracţiunilor pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea sa, nu a întreţinut raport sexual sau act sexual cu vreuna dintre părţile vătămate şi nu a făcut niciun gest cu caracter sexual asupra vreuneia dintre aceste părţi vătămate. A arătat că partea vătămată R.A. îi este rudă, recunoscând totodată că i-a permis acesteia şi prietenei sale R.D. să intre în livada sa şi să mănânce fructe. A recunoscut faptul că în repetate rânduri, le-a dat fetelor diverse sume de bani pentru suc şi îngheţată. Acestea i-au cerut bani cu titlu de împrumut însă a arătat că nu a cerut restituirea cunoscând faptul că nu au posibilităţi materiale, iar, pe de altă parte, sumele date cu acest titlu erau minore, iar alte cadouri nu a făcut părţilor vătămate. A recunoscut însă că s-a întâlnit cu părţile vătămate de mai multe ori de-a lungul căii ferate însă întâmplător, mergând la pădure în interes de serviciu, părţile vătămate mergând, respectiv venind de la şcoală. A precizat că drumul de-a lungul căii ferate este folosit de sătenii din Drăgeşti pentru a ajunge la Topeşti. Niciodată nu s-a oprit cu părţile vătămate de-a lungul căii ferate, iar de obicei, acestea erau în grup cu fete şi băieţi. Sumele de bani pe care le-a dat fetelor erau de 5 lei, maxim 10 lei şi nu este adevărat că ar fi lăsat acestora bani sub vreo piatră. O singură dată s-a întâlnit cu partea vătămată R.A. singură, când i-a spus acesteia să comunic concubinului mamei sale că poate veni să ia lemnul promis, iar cu acea ocazie, nu s-a apropiat de partea vătămată la mai puţin de 10 metri. A arătat că, fiind ziua de 8 Martie i-a dus părţii vătămate, care se afla în curte, un cadou – flori şi pixuri, cu acea ocazie, mama părţii vătămate R.A., solicitându-i să-i lase fata în parte în sensul de a nu o mai duce în livadă. Cu acea ocazie i-a spus mamei părţii vătămate că i-a permis fiicei sale să mănânce fructe, iar dacă acest lucru o deranjează, acest lucru să-i spună fiicei sale.

Partea vătămată R.A.C. a arătat că îl cunoaşte pe inculpat de când era în clasa a-IV-a. Prima dată l-a văzut pe inculpat cu ocazia zilei de 8 Martie când acesta a venit acasă la ea, sub pretextul că este o rudă a tatălui său şi că doreşte să-i dea un cadou. A primit de la acesta nişte flori, pixuri şi ciocolată după care inculpatul a plecat la o vecină de-a sa, fără să fi observat că acesta să aibă cadouri şi pentru alte persoane. Până în clasa a-VI-a nu l-a mai văzut pe inculpat. Mergând la şcoala din Drăgeşti, deşi există o altă posibilitate de a ajunge la şcoală, pe şosea, obişnuia să meargă pe drumul de lângă calea ferată, întrucât este mai scurt, drum ce este utilizat şi de alţi copii pentru a ajunge la şcoală. Pe acest drum l-a întâlnit pe inculpat care i-a dat diverse sume de bani – 50.000 lei, 100.000 lei şi chiar 500.000 lei, primindu-i fără a pune întrebări, pe considerentul că îi este unchi, aspect confirmat şi de către bunicul patern. A arătat că nu i-a spus mamei sale despre aceste sume de bani pentru că îi este frică. Iniţial inculpatul nu a cerut nimic contra acestor bani, însă când a ajuns în clasa a-VII-a inculpatul a obligat-o să întreţină relaţii sexuale. De obicei mergea la şcoală împreună cu cealaltă parte vătămată – R.D. însă aceasta lipsind o săptămână, s-a întâlnit cu inculpatul care i-a solicitat să întreţină relaţii sexuale ameninţând-o că dacă refuză, o omoară. De frică, a acceptat, dar inculpatul nu a avut erecţie, prin urmare nu s-a realizat niciun raport sexual. Sub ameninţarea inculpatului s-a dezbrăcat, dându-şi jos pantalonul de pe un picior. La acel moment era virgină însă nu a spus inculpatului acest lucru. Inculpatul a pipăit-o cu degetul de mai multe ori în zona organelor genitale dar fără să o penetreze, pipăind-o şi pe sâni, precizând că acest episod s-a petrecut de 3 ori, fără a o penetra. A explicat faptul că la judecătorie a declarat faptul că a avut loc un raport sexual prin aceea că nu a înţeles noţiunea. Inculpatul a încercat să întreţină raport sexual însă nu a putut şi prin urmare, întreaga acţiune a inculpatului s-a limitat la mângâieri. O singură dată, fiind împreună cu cealaltă parte vătămată, inculpatul le-a chemat pe rând şi le-a pipăit. De fiecare dată când se întâlnea cu inculpatul acesta o ameninţa cu moartea, creându-i o stare de temere deoarece credea că este capabil să o omoare. A văzut că inculpatul are în geantă un cuţit însă nu l-a scos, ci i l-a arătat o dată. A arătat că atunci când inculpatul a încercat să întreţină raporturi sexuale, acesta s-a dezbrăcat, dar nu a reuşit penetrarea, întrucât nu acea erecţie. Inculpatul nu a sărutat-o niciodată, cu o ocazie, întâlnindu-se pe drumul de lângă calea ferată, s-a apropiat de ea însă văzând că vine un ţigan, s-a îndepărtat, iar în acel moment, nici ea şi nici inculpatul nu erau dezbrăcaţi, iar inculpatul nu a pipăit-o.

Partea vătămată R.D. a arătat că pe inculpat l-a cunoscut prin intermediul celeilalte părţi vătămate care a dus-o acasă la acesta şi i-a dat bani, ocazie cu care inculpatul le-a dat 50.000 lei, fără a se întâmpla ceva. S-au mai întâlnit cu inculpatul de câteva ori, de-a lungul căii ferate, iar acesta le dădea diverse sume de bani, pentru că era unchiul părţii vătămate R.A. şi fără a le cere în schimbul acestor sume de bani ceva. Ulterior, inculpatul i-a cerut să îl lase să o mângâie pe sâni şi în zona organelor genitale pentru că le dădea bani, acceptând acest lucru, de 2 sau 3 ori. Inculpatul nu a încercat să întreţină raport sexual însă a ameninţat-o, atât pe ea, cât şi pe cealaltă parte vătămată că le omoară dacă spun ceva, părinţilor. Nu a fost niciodată penetrată de către inculpat nici cu penisul, nici cu degetul, iar în urma mângâierilor, nu a sângerat niciodată, revenind însă asupra declaraţiei şi precizând că, cu o ocazie a avut o pată de sânge pe chilot după ce a fost mângâiată şi nu era în perioada menstruaţiei. La acel moment era virgină, dar în prezent nu este, iar ceea ce s-a întâmplat cu inculpatul, în opinia sa, nu este un raport sexual. A făcut precizarea că s-a dezbrăcat singură de fiecare dată, iar inculpatul nu s-a dezbrăcat niciodată, nu a atins-o niciodată cu penisul, fiind sigură de acest lucru. Nu şi-a descheiat niciodată pantalonii. Nu ştie de ce era sânge pe chilot şi nici nu a durut-o nimic din cele făcute de inculpat. Nu ştie dacă a fost sau nu afectată în vreun fel de cele petrecute, fiind adevărat că a băut suc de la inculpat, dar nu s-a simţit rău şi în mod cert, nu a avut ameţeli.

Martorul C.C. – concubinul mamei părţii vătămate R.A. – a declarat că l-a văzut pe inculpat de la cca. 15-10 metri punând mâna pe sânii minorelor, precum şi în zona organelor genitale fără să audă discuţiile dintre inculpat şi părţi. A auzit-o pe minora R.A. spunând „au, mă doare", însă nu ştie unde o atingea inculpatul pe minora R.A. când aceasta a spus că o doare însă a văzut cum o atingea pe sâni şi o pupa. Nu a văzut dacă minorele erau îmbrăcate sau dezbrăcate. Nu a intervenit pentru că i-a fost frică să nu aibă o reacţie violentă faţă de inculpat.

Prin Decizia penală nr. 177/ A din 24 iunie 2009 Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, partea civilă R.A.C. şi inculpatul M.L. împotriva sentinţei penale nr. 1404 din 02 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Oradea, hotărâre ce a fost desfiinţată în sensul că:

S-au înlăturat dispoziţiile art. 86¹ C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, b), d), e) C. pen. pe o durată de 5 ani în pedepsele componente: 2 pedepse principale de câte 3 ani închisoare şi 2 pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, b), d), e) C. pen. pe o durată de 5 ani.

S-au înlăturat dispoziţiile de condamnare a inculpatului M.L. pentru comiterea a 2 infracţiuni de raport sexuale cu o minoră în formă continuată prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din 2 infracţiuni de raport sexual cu o minoră în formă continuată prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în 2 infracţiuni de corupţie sexuală în formă continuată prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 42 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.L. pentru comiterea a 2 infracţiuni de corupţie sexuală în formă continuată la 2 pedepse principale de: 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele 2 pedepse mai sus stabilite şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, b), d), e) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are drept consecinţă revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

S-a înlăturat dispoziţia de respingere a pretenţiilor civile formulate de partea civilă R.A.C.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 – art. 999 C. civ. a fost obligat inculpatul la plat sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul în cuantum de 200 lei pentru avocatul din oficiu P.F. din cadrul Baroului Bihor a fost avansat din fondurile M.J. conform delegaţiei nr. 1150 din 20 februarie 2009.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, luând în considerare şi probele administrate în faţa instanţei de apel, tribunalul a reţinut următoarele:

Starea de fapt reţinută de instanţa de fond s-a modificat în urma probelor readministrate în faţa instanţei de apel.

Instanţa de apel a reţinut că declaraţiile părţilor vătămate au suferit din nou o modificate. Astfel, în faza de urmărire penală, au declarat că au fost violate, apoi în faţa instanţei de fond, au susţinut că au întreţinut raporturi sexuale, iar acum a arătat că de fapt, inculpatul le-a atins în zona organelor genitale doar cu mâna nu cu penisul, fără vreo penetrare, le-a mângâiat pe sâni şi ambele au afirmat că nu cu avut vreun raport sexual.

Partea vătămată R.A. a arătat că a susţinut la instanţa de fond că a întreţinut raport sexuale pentru că nu a înţeles noţiunea.

Partea vătămată R.D. care în prezent nu este virgină, dar la acel moment era, a spus că ceea ce s-a petrecut cu inculpatul nu reprezintă un raport sexual.

Instanţa de apel a apreciat că, deşi aparent declaraţiile părţilor vătămate sunt contradictorii, de fapt reprezintă evoluţia acestora în perceperea relaţiilor sexuale. Ceea ce iniţial li s-a părut a fi viol, acum realizează că au fost doar gesturi cu caracter sexual, atingerea organelor sexuale, mângâieri în zone erogene, şi nu raport sexuale sau act sexual. Ambele au exclus categoric penetrarea.

Declaraţiile lor actuale ale părţilor vătămate s-au coroborat cu celelalte probe administrate. Niciunul din martori care i-au surprins pe inculpat cu părţile vătămate nu au susţinut că ar fi văzut altceva decât gesturi cu caracter sexual.

Martorul M.V. a declarat că l-a văzut pe inculpatul M.L. îmbrăţişând-o pe R.A.C., iar când acesta şi-a dat seama că gestul lui este văzut şi de alte persoane, i-a dat drumul fetei din îmbrăţişare.

Martorul H.C.A. a declarat că pe cărarea din pădure l-a văzut pe inculpatul M.L. „însoţit de o fetiţă pe care o mângâia pe fese". În seara zilei respective i-au relatat numitului M.V. despre cele văzute, la care acesta le-a spus că şi el l-a văzut pe inculpat sărutând-o pe fata respectivă.

Nici chiar martorul C.C. – concubinul mamei părţii vătămate – a arătat că l-a văzut pe inculpat de la circa 15-20 metri punând mâna pe sânii minorelor, precum şi în zona organelor genitale.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că în perioada 2005-2006, inculpatul a exercitat acte cu conotaţie sexuală explicită asupra minorelor R.A. şi R.D. într-o zonă adiacentă liniei ferate Drăgeşti-Holod, judeţul Bihor.

Raportat la starea de fapt reţinută s-au impus câteva precizări cu privire la încadrarea juridică.

Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 198 C. pen. este actul sexual de orice natură, al cărei înţeles a fost explicit prin Decizia nr. 3/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca fiind „orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului."

Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 202 C. pen. îl constituie săvârşirea de acte obscene asupra unui minor sau în prezenţa unui minor. În acest text de lege nu se defineşte noţiunea de act obscen, însă Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei defineşte actele obscene ca fiind gesturi sau comportamente sexuale explicite săvârşite individual sau în grup, imagini, sunete sau cuvinte care prin semnificaţia lor aduc atingere la pudoare, precum şi orice alte forme de manifestare indecentă privind viaţa sexuală.

Instanţa de apel a considerat că este întemeiată susţinerea doctrinarilor care afirmă că această definiţie trebuie avută în vedere şi în cazul infracţiunii de corupţie sexuală.

Astfel, pot fi considerate ca fiind apte să se circumscrie elementului material al art. 202 C. pen. gesturile sau comportamentele care imită actul sexual, exhibarea organelor sexuale, palparea acestora şi altele asemenea neincriminate distinct.

Faţă de cele expuse mai sus, tribunalul a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice, aşa cum a fost pusă în discuţia părţilor la termenul la care a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, din două infracţiuni de act sexual cu un minor în formă continuată prevăzute de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în două infracţiuni de corupţie sexuală în formă continuată prevăzute de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), circumstanţele reale ale comiterii faptelor, întinderea activităţii infracţionale pe o perioadă mai lungă de timp, vârsta părţilor vătămate, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, vârsta înaintată a acestuia – aproape 80 ani – prezenţa acestuia la toate solicitările organelor judiciare, lipsa antecedentelor penale, precum şi rezonanţa socială a faptelor în comunitatea în care trăiesc.

Scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, iar aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. este suficientă pentru a asigura scopul pedepsei.

S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile R.A.C. pentru prejudiciul cauzat constând în trauma suferită de aceasta prin trecerea forţată de la copilărie la statutul de femeie tânără cu o oarecare experienţă sexuală. Deşi, instanţa de apel este de acord cu instanţa de fond în sensul că pasivitatea mamei sale şi interesul mai degrabă pervers al concubinului acesteia, au constituit factori favorabili desfăşurării activităţii infracţionale, trebuie totuşi să observăm că partea vătămată nu poate fi privată de dreptul său de a i se repara prejudiciul cauzat. Prejudicii materiale nu au fost dovedite în cauză.

În ceea ce o priveşte pe partea civilă R.D., instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, a fost stabilit cuantumul despăgubirilor civile raportat la prejudiciul moral suferit.

Concluzionând cele expuse mai sus, tribunalul a reţinut că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi partea civilă R.A.C. au fost întemeiate în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, iar apelul declarat de inculpat în ceea ce priveşte latura penală a cauzei.

Faţă de cele expuse mai sus, rejudecând cauza instanţa de apel a dispus conform dispozitivului deciziei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, solicitând casarea deciziei penale în conformitate cu motivul de casare invocat, respectiv art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. ce vizează greşita încadrare juridică a faptelor comise de inculpat, cât şi soluţionarea laturii civile a cauzei. A solicitat menţinerea sentinţei penale nr. 1404 de la 2 decembrie 2008 în ce priveşte latura penală, atât cu referire la încadrarea juridică iniţială, cât şi la modalitatea de executare. Referitor la latura civilă a solicitat casarea hotărârii în sensul obligării inculpatului la daune materiale în favoarea părţii vătămate în conformitate cu actele depuse la dosar, aceasta făcând dovada daunelor pretinse.

În ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina inculpatului a arătat că instanţele au dat interpretări diferite noţiunii de act sexual, însă, a solicitat a se observa că această noţiune a fost definită în C. pen. şi explicitată printr-un recurs în interesul legii, respectiv a făcut trimitere la Decizia nr. 3 din 23 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite. Ca urmare, a apreciat că instanţa de apel a reţinut în mod corect starea de fapt însă a dat o interpretare greşită textelor incriminatoare. Faţă de cele arătate, a susţinut că fapta inculpatului îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1), (3) C. pen., aşa cum corect s-a reţinut în rechizitoriu şi în hotărârea instanţei de fond.

În cazul menţinerii încadrării juridice şi a pedepsei aplicată de tribunal, a solicitat a constata că s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale, însă trebuia să se suspende şi pedepsele accesorii, fapt pentru care a cerut în subsidiar, îndreptarea acestui aspect.

În privinţa recursului declarat de inculpat, a arătat că acesta este tardiv, învederând că inculpatul a fost prezent la dezbateri, iar, pe de altă parte, nu s-a dovedit nicio cauză obiectivă de repunere în termen a acestei căi de atac.

Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat recurs şi inculpatul M.L., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea acestei infracţiuni.

În măsura admiterii excepţiei tardivităţii, în principal, a solicitat respingerea recursului declarat de parchet sub aspectul modificării laturii civile, apreciind că hotărârea tribunalului este temeinică şi legală cu privire la latura penală a cauzei. În privinţa laturii civile, a mai arătat că nu s-a dovedit relaţia de cauzalitate între cheltuielile de spitalizare şi fapta inculpatului. A mai solicitat corectarea erorii strecurate în sensul de a se dispune şi suspendarea pedepselor accesorii.

Prin Decizia penală nr. 24/R de la 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 9951/271/2007, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a fost admis recursul penal de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva Deciziei penale nr. 177/A din 24 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a casat-o şi a modificat-o în sensul că:

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus ca pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată inculpatului M.L., să se suspende şi pedepsele accesorii.

A fost obligat inculpatul în favoarea părţii civile R.A.C. prin reprezentantul legal R.V. la 68,20 lei daune materiale.

S-a menţinut restul dispoziţiunilor hotărârii recurate.

A fost respins ca tardiv recursul inculpatului M.L.

A fost obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea Baroului de Avocaţi Bihor suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu F.A., conform delegaţiei nr. 5770 din 21 decembrie 2009 ce a fost avansată din fondul M.J.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs, verificând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate şi a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, a constatat că recursul declarat de parchet este fondat, iar recursul inculpatului a fost respins, ca tardiv pentru motivele care au fost expuse în cele ce urmează.

1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat de parchet privitor la greşita încadrare juridică dată faptei inculpatului, instanţa a apreciat că este nefondat. Într-adevăr, prin Decizia nr. 3 din 23 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,SECŢIILE UNITEs-a dat o definiţie noţiunii de „act sexual" care constă în „orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex", însă, instanţa de recurs a apreciat că probele administrate în cauză nu conduc în mod cert la concluzia că inculpatul ar fi încercat să obţină satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului celor două minore. În primul rând, din raportul de constatare medico-legal, respectiv certificatul medico-legal aflate la dosarul de urmărire penală a rezultat că R.D. prezintă o deflorare veche a cărei vechime nu poate fi precizată (f. 20), iar minora R.A.C. este virgină la data examinării medico-legal (f. 38), prin urmare nu există probe ştiinţifice care să ateste că, în perioada de timp la care se face referire în rechizitoriu, inculpatul ar fi încercat să obţină satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului celor două minore. Pe de altă parte, singurele declaraţii în care s-a susţinut acest fapt sunt ale părţilor vătămate, ale numitului C.C., concubinul mamei părţii vătămate R.A. (f. 29), respectiv a numitei R.V. – mama minorei R.A., pe care instanţa le-a apreciat ca fiind subiective. Cu atât mai mult, declaraţiile numitului C.C. şi ale numitei R.V. trebuie luate sub beneficiu de inventar, întrucât se susţine că, martorul le-ar fi urmărit pe minore timp de o săptămână şi ar fi văzut tot ce s-a întâmplat, fapt declarat şi de numita R.V., în loc să fi anunţat organele de poliţie în acest sens. Ca atare, faţă de probatoriul existent la dosar a rezultat că încadrarea juridică dată faptelor de instanţa de apel aceea de corupţie sexuală este încadrarea juridică corectă.

2. În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat de parchet, privitor la faptul că trebuia suspendată şi executarea pedepselor accesorii, instanţa l-a apreciat ca fiind fondat, fiind în concordanţă cu art. 71 alin. (5) C. pen., motiv pentru a fost admis recursul în acest sens.

3. Recursul parchetului este fondat şi prisma faptului că în mod nejustificat instanţele de fond nu au acordat daune materiale minorei R.A.C. în cuantum de 68,20 lei, constând în c/v certificatului medico-legal - 29,40 lei, respectiv a examinării medicale - 38,80 lei, motiv pentru care recursul parchetului a fost admis şi sub acest aspect.

În ceea ce priveşte daunele materiale în cuantum de 2315,95 lei privind cheltuielile aferente spitalizării părţii civile R.A.C. la Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea (f. 40) instanţa a apreciat că nu se impun a fi acordate, întrucât respectiva internare nu are legătură cu faptele reţinute în sarcina inculpatului, în biletul de ieşire din spital arătându-se că motivul internării l-a constituit „un conflict cu o colegă de clasă". (f. 40).

În ceea ce priveşte recursul inculpatului M.L., instanţa de recurs a constatat că este tardiv. Astfel, la şedinţa din 17 iunie 2009 când instanţa de apel a procedat la dezbaterea cauzei, inculpatul a fost prezent, şi, cu toate acestea, recursul este declarat la 22 octombrie 2009, cu mult peste 10 zile de la pronunţare, termen reglementat expres de art. 385³ C. proc. pen.

Văzând această stare de fapt, în drept, dispoziţiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a fost admis recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva Deciziei penale nr. 177/ A din 24 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a casat-o şi modificat-o în sensul că:

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus ca pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată inculpatului M.L., să se suspende şi pedepsele accesorii.

A fost obligat inculpatul în favoarea părţii civile R.A.C. prin reprezentantul legal R.V. la 68,20 lei daune materiale.

A fost menţinut restul dispoziţiunilor hotărârii recurate.

A fost respins ca tardiv recursul inculpatului M.L.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, inculpatul M.L., criticând-o, arătând în scris că a fost condamnat pentru ceea ce nu a făcut, nu există dovezi în această cauză penală, totul este o înscenare, să se observe că toate aceste fapte nu au fost sesizate la timp.

La termenul de astăzi, în recurs s-a prezentat recurentul inculpat M.L., aflat în stare de libertate şi asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M.T., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul M.P. a invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat împotriva unei hotărâri definitive.

Apărătorul recurentului inculpat a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.

În ultimul cuvânt, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului.

Examinând recursul declarat de inculpatul M.L. împotriva deciziei instanţei de recurs, faţă de excepţia pusă în discuţie, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.

În conformitate cu art. 385 ¹ alin. (1) lit. e) C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Din analiza cauzei a rezultat că prima instanţă, Judecătoria Oradea a soluţionat cauza pe fond prin sentinţa penală nr. 1404 din 02 decembrie 2008, în condiţiile arătate, hotărâre ce a fost atacată cu apeluri de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, partea civilă R.A.C. şi inculpatul M.L., apeluri soluţionate prin Decizia penală nr. 177/ A din 24 iunie 2009 a Tribunalului Bihor. Hotărârea instanţei de apel, la rândul ei a fost atacată cu recursuri de către Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi de inculpatul M.L., recursuri soluţionate prin Decizia penală nr. 24/ R din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Împotriva acestei din urmă decizii, inculpatul M.L. a declarat recurs ce face obiectul prezentei cauze.

Aşadar, Decizia atacată de către inculpat a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea, ca instanţă de recurs, iar nu ca instanţă de apel.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că exercitarea în cauză, de către inculpat din nou a căii ordinare a recursului împotriva unei decizii pronunţate în recurs, ce are caracter definitiv, atrage inadmisibilitatea recursului declarat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat M.L. împotriva Deciziei penale nr. 24/ R din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat M.L. împotriva Deciziei penale nr. 24/R din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 740/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 140/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1266/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1266/2010. Penal