ICCJ. Decizia nr. 107/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 107/2010
Dosar nr. 12576/95/2008
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 160 din 16 iulie 2009, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe inculpatul B.M.C. (fiul lui C. şi al R.) la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) şi art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) şi art. 176 lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Acelaşi inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare în temeiul art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat restul de pedeapsă de 128 zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 206/2008 a Judecătoriei Tg. Jiu, rest contopit cu pedeapsa rezultantă pentru faptele deduse judecăţii, la care s-a adăugat un spor de 2 luni, în final, inculpatul va executa 9 ani şi 2 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
A fost computată reţinerea de 24 ore de la 10 aprilie la 11 aprilie 2008 şi arestarea preventivă cu începere de la data de 16 mai 2008, la zi, menţinându-se starea de arest a inculpatului.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 638,57 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean Tg. Jiu, şi a fost respinsă cererea de constituire de parte civilă a părţii vătămate I.G., ca tardivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 9 aprilie 2008, în jurul orelor 23,00, inculpatul B.M.C. s-a aflat în barul H. din municipiul Tg. Jiu, împreună cu D.A.L., M.C. şi C.C., unde au consumat băuturi alcoolice.
În timp ce inculpatul şi prietenii săi ascultau programul muzical, în jurul orelor 0,30, în bar a intrat şi partea vătămată I.G., aflată în stare de ebrietate.
La scurt timp partea vătămată a fost deranjată de dedicaţiile muzicale oferite de formaţie inculpatului, context în care a încercat să atragă atenţia asupra sa, a făcut afirmaţii că este nemuritor, a lovit cu o sticlă într-o reclamă a unei vitrine frigorifice, fapt ce a deranjat pe cei prezenţi.
Inculpatul s-a ridicat de la masă, a spart o sticlă cu vin, s-a îndreptat spre partea vătămată şi s-a încăierat cu aceasta, a trântit-o la pământ şi i-a aplicat lovituri cu sticla spartă în zona abdomenului.
Partea vătămată a fost internată în regim de urgenţă la Spitalul Tg. Jiu, s-a intervenit chirurgical, şi a avut nevoie de 12-14 zile îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie, aşa cum a rezultat din certificatul medico-legal din 16 mai 2008, eliberat de S.M.L. Gorj.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza declaraţiei părţii vătămate, depoziţiilor martorilor M.D., D.A., Ş.E., B.M., D.M., B.D., C.V., R.I., Ş.E., M.R., B.A., S.C., G.C., P.B., S.I., S.A., C.C., G.I., M.C., C.I., F.M., G.G., B.S., I.O., D.A. şi C.V., declaraţii coroborate cu procesele verbale încheiate de organele de urmărire penală, certificatul medico-legal eliberat de S.M.L. Gorj şi cu raportul de expertiză medico-legală din 11 iunie 2008.
Curtea de Apel Craiova, reţinând aceeaşi situaţie de fapt, prin Decizia penală nr. 206 din 22 octombrie 2009, a respins apelul formulat de inculpat, apel ce a vizat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, în sensul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi că greşit nu s-a reţinut starea de provocare în care s-a aflat în momentul comiterii faptei.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs în temeiul art. 3859 pct. 9, 14 şi 18 C. proc. pen., invocând faptul că hotărârea instanţei de control judiciar nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, că, în speţă, s-a comis o gravă eroare de fapt şi că pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond, pe baza unui amplu material probatoriu, a stabilit o corectă situaţie de fapt şi o justă încadrare juridică, iar instanţa de apel, reverificând probele administrate, a stabilit că inculpatul a comis faptele reţinute în sarcina sa, acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Referitor la prima critică adusă deciziei recurate, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Potrivit art. 356 şi art. 383 C. proc. pen., atât sentinţa cât şi Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept ale soluţiei ce s-a pronunţat cu privire la latura penală şi la latura civilă a cauzei.
Cazul de casare invocat de inculpat, art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., are în vedere trei situaţii: prima, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiată soluţia, în sensul că hotărârea pronunţată este complet nemotivată, împiedicând astfel instanţa de control juridic să verifice legalitatea şi temeinicia soluţiei; a doua situaţie se referă la contrazicerea dintre motivarea soluţiei şi dispozitivul hotărârii, iar a treia situaţie se referă la ipoteza în care se pronunţă o condamnare dar nu se menţionează cuantumul.
Or, prima ipoteză invocată de inculpat (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia) este eronată, instanţa de apel a analizat în detaliu fiecare probă, a făcut o analiză critică a acestora (a se vedea de ce a reţinut tentativa la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav în condiţiile în care la dosar s-a depus un raport de expertiză medico-legală fără solicitarea organului de urmărire penală) a descris incidentul care a avut loc la data de 9 aprilie 2008, în barul H. din oraşul Tg. Jiu şi a încadrat faptele comise în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i), 176 lit. c) şi art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Şi motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este nefondat.
Textul menţionat prevede că o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Acest motiv de recurs se referă, aşadar, la o „eroare de fapt" aceasta trebuie să fie gravă şi să fi fost comisă de instanţa de fond.
Prin „eroare de fapt" se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul.
În ce priveşte cerinţa ca eroarea de fapt să fie „gravă" trebuie înţeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influenţat soluţia procesului.
În speţă, aceste cerinţe impuse de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întrunite, instanţa de fond, în urma analizei detaliate a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorească, a reţinut o corectă situaţie de fapt, în concordanţă cu art. 6 şi art. 62 C. proc. pen.
În speţă, date fiind împrejurările în care s-a desfăşurat incidentul, situaţia de fapt a fost stabilită în principal pe baza declaraţiilor a 26 de martori, a declaraţiei părţii vătămate şi a certificatului medico-legal eliberat de S.M.L. Gorj.
Este adevărat că la dosar s-a depus şi un raport de expertiză medico-legală, avizat de Comisia de Avizare din cadrul I.M.L. Craiova, care, în contradicţie cu certificatul medico-legal eliberat de S.M.L. Gorj, a precizat că leziunile produse părţii vătămate nu i-au pus în primejdie viaţa.
Existenţa acestui raport (întocmit fără solicitarea organelor de urmărire penală) nu infirmă soluţia instanţei şi nu conduce la concluzia unei erori grave de fapt.
Acest raport confirmă leziunile traumatice cauzate părţii vătămate, produse prin lovire cu un corp dur cu marginea tăietoare (sticlă spartă) şi care au necesitat 12-14 zile îngrijiri medicale.
Acceptând concluziile raportului medico-legal invocate de inculpat, fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiune de omor chiar dacă actul medical avizat de către Comisia de Avizare şi Control opiniază că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei, întrucât cele două noţiuni de „punere în primejdie a vieţii" şi aceea de „tentativă de omor" sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei.
Practica instanţei supreme a statuat constant că „există tentativă de omor atunci când fapta se realizează prin lovirea victimei cu un obiect vulnerabil în abdomen cu consecinţa unei evisceraţii fără a pune în primejdie viaţa victimei". Or, inculpatul a lovit victima în abdomen cu o sticlă spartă, cauzându-i victimei o plată înjunghiată cu evisceraţie de intestin subţire, ceea ce constituie tentativă la infracţiunea de omor.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală nu contrazic raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Gorj şi nu demonstrează existenţa unei împrejurări care să infirme celelalte mijloace de probă administrate.
Ca atare, din examinarea întregului material probator rezultă că nu există contrarietate necontestabilă între actele dosarului şi faptele reţinute de instanţa de fond şi de apel, în sensul comiterii unei erori grave de fapt, dimpotrivă mijloacele de probă administrate conduc la concluzia certă că tentativa la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există.
Ultimul motiv de recurs, ce vizează individualizarea pedepsei, este, de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Aceste criterii de individualizare au fost analizate de instanţa de fond şi de apel, iar pedeapsa aplicată, în cuantumul stabilit, a fost bine individualizată.
Împrejurările în care au fost comise faptele, consecinţele acestora relevă un grad ridicat de pericol social, just apreciat de instanţa de fond.
Referitor la profilul moral al inculpatului se reţine că acesta este recidivist postcondamnatoriu şi postexecutoriu, fiind anterior condamnat pentru o tentativă la infracţiunea de omor şi de mai multe ori pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice cât şi pentru infracţiunea de lipsire de libertate.
Tot sub acest aspect se reţine că inculpatul a negat faptele reţinute în sarcina sa, în pofida probelor administrate care dovedeau vinovăţia sa şi, mai mult, a încercat să influenţeze victima în scopul de a-şi schimba declaraţiile iniţiale, oferindu-i suma de 4.000 euro.
În speţă, corect instanţa de fond şi de apel nu au reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Potrivit textului menţionat, constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Din împrejurările în care s-a comis fapta şi a modului de a acţiona al inculpatului nu se poate desprinde concluzia că în momentul săvârşirii faptei acesta se afla într-o puternică stare de tulburare, victima neexercitând asupra sa niciuna din acţiunile arătate în textul de lege citat.
Comportamentul părţii vătămate (deranjată de dedicaţiile muzicale oferite de formaţia de muzică inculpatului, afirmaţiile acestuia că este nemuritor şi lovirea unei reclame) nu a putut crea o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, astfel că justificat nu a fost reţinută circumstanţa favorabilă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nu este fondat şi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 206 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii de 24 ore din data de 10 aprilie 2008 la data de 11 aprilie 2008 şi a arestării preventive de la 16 mai 2008 la 18 ianuarie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 801/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3587/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
