ICCJ. Decizia nr. 1431/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1431/2010
Dosar nr. 3031/1/2010
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 08 aprilie 2010 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5753.13/110/2008, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a apelanţilor inculpaţi Ş.C. şi G.I., arestaţi în Penitenciarul Bacău.
S-a dispus comunicarea măsurii administraţiei locului de deţinere.
S-a dispus plata din fondurile M.J., către Baroul Bacău, a onorariilor avocat oficiu în sumă totală de 200 lei (100 lei x 2), avocaţi M.P. şi S.N.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 41/D/2010 din data de 11 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr. 5753/110/2008 s-a dispus condamnarea inculpatului G.l. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza ll-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-au interzis inculpatului în baza art. 71 alin. (2) C. pen., exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestări preventive de la 29 iulie 2008 la zi.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus şi condamnarea inculpatului Ş.C. (fost V.), la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 iulie 2008 la zi.
Alături de cei doi inculpaţi anterior amintiţi, prin aceeaşi sentinţă penală s-a mai dispus şi condamnarea inculpaţilor G.G. şi C.O.F., judecaţi de altfel în stare de libertate şi ulterior dispunându-se condamnarea cu suspendarea condiţională a executării pedepsei şi respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În cauza de faţă, la acest moment, s-a făcut referire doar la inculpaţii G.l. şi Ş.C. (fost V.), aceştia doi aflându-se în prezent în stare de arest preventiv.
S-a reţinut atât prin actul de sesizare al instanţei cât şi cu prilejul condamnării dispuse deja de prima instanţă în sarcina inculpaţilor.
1. Ş.C. (fost V.), comiterea infracţiunilor prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004, art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 alin. (1), (2) C. pen., art. 10 din Legea nr. 143/2000 modificată, faptele constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pentru o perioadă de 8 luni de zile, prioritar în cursul anului curent, în scopul obţinerii de beneficii financiare ilicite, a organizat, finanţat şi desfăşurat, activităţi de introducere intermediată, fără drept, în ţară, de droguri de risc mare risc (cannabis, comprimate ecstasy şi cocaină) acţionând în cadrul unei asocieri infracţionale în colaborare cu inculpatul G.l. şi alte persoane, totodată fiind identificat ca deţinând şi droguri de risc, în principal canabis, pentru consum personal.
2. G.l., comiterea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323, alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptei constând în aceea că, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cadrul unei asocieri infracţionale, o perioadă îndelungată de timp, în cursul anului 2008 a procurat în repetate rânduri de la inculpatul Ş.C. (fost V.), intermediat, din străinătate, droguri de mare risc, în principal comprimate ecstasy, pe care Ie-a comercializat direct sau împreună cu alte persoane pe „piaţa neagră" din municipiul Oneşti şi alte localităţi, punând cea mai mare parte a produsului infracţional - beneficiile financiare - la dispoziţia finanţatorului, inculpat Ş.C. (fost V.).
Cei doi inculpaţi au fost arestaţi la data de 29 iulie 2008 prin încheierea pronunţată aceeaşi dată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 1491 C. proc. pen. rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. Împotriva sentinţei penale sus menţionate au declarat pe inculpaţii Ş.C. (fost V.), G.l. şi C.O.F., cauza primind termen de judecată la data 27 aprilie 2010;
Termenul din 08 aprilie 2010, a fost stabilit de instanţa de apel doar pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv a celor doi inculpaţi: Ş.C. (fost V.) şi G.l.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv în temeiul art. 3002 C. proc. pen., cu art. 160b C. proc. pen., „dacă instanţa constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile ce au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanţa menţine prin încheiere motivată, arestarea preventivă".
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului a rezultat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv împotriva inculpaţilor nu s-au schimbat.
Alegerea şi menţinerea măsurii de prevenţie se face tinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, etc.
Privită din perspectiva criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, s-a raportat şi prin prisma circumstanţelor concrete ale cauzei, cum ar fi: consecinţele produse sau care s-ar fi putut produce, frecvenţa infracţiunilor de acest gen şi necesitatea unei prevenţii generale şi nu în ultimul rând la atitudinea procesuală a apelanţilor inculpaţi.
Prin lăsarea în libertate a apelanţilor-inculpaţi s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială de nesiguranţă, în opinia publică fapt care, în final, s-ar repercuta negafiv asupra finalităţii actului de justiţie, în condiţiile în. care cetăţenii ar constata că persoane acuza de săvârşirea-unor infracţiuni de o asemenea gravitate sunt judecate în libertate.
În aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate apelanţilor-inculpaţi trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudenţa C.E.D.O., care, în câteva cauze împotriva Franţei (de exemplu cauza Letellie, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita „tulburare a societăţii" de natură să justifice o detenţie preventivă.
În cauza dedusă judecăţii s-a constatat, pentru aspectele mai sus prezentate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, subzistă şi în prezent, infracţiunile pentn care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi apelanţii-inculpaţi de instanţa de fond sunt în măsură, prin natura lor şi consecinţele produse şi care s-ar fi putut produce, să releve un pericol cert, real şi actual pe care l-ar prezenta inculpaţii pentru ordinea publică.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O., privitoare la necesitatea „stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere şi în raport de fapta ce formează obiectul judecăţii", se impune a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., art. 5 paragr. 3 din Convenţie, modificat prin Protocolul nr. ll, potrivit cărora "orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragr. 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", C.E.D.O. a statut ca acestea sunt similare cu cele referitoare şi la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului şi comportamentul autorităţilor competente(Decizia C.E.D.O. din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanţa europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanţei competente, potrivit dispoziţiilor legii naţionale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). în această privinţă, Curtea Europeană face precizarea ca noţiunea de "acuzaţie penală" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţie, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă şi noţiunii de "urmări importante" privitoare la situaţia învinuitului (Decizia C.E.D.O. din 25 mai 1998 cauza Hozee c. Olandei).
Cât priveşte data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data pronunţării hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (Decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere şi "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autorităţile judiciare (Decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franţei).
Aplicând aceste principii la speţa de faţă, durata arestării preventive a apelanţilor-inculpaţi nu a putut fi apreciată că a depăşit un termen rezonabil, aşa cum este prevăzut de art. 5 paragr. 3 din C.E.D.O., organele judiciare luând toate măsurile procedurale pentru soluţionare cu celeritate a cauzei, astfel că măsura menţinerii măsurii arestului preventiv este conformă şi cu aceste dispoziţii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că lăsarea apelanţilor-inculpaţi în libertate, în această fază a procesului penal ar genera, aşa cum se arăta, o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică şi că prin operaţiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de 148 lit. f) C. proc. pen. a fost examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, precum şi celelalte probe administrate, acestea fiind cele care au conferit elemente în susţinerea pericolului concret pentru ordinea publică, şi pe cale de consecinţă pentru menţinerea măsurii arestului preventiv al inculpaţilor.
Chiar dacă apclantul-inculpat G.l. a solicitat punerea sa în libertate pentru considerentul „că în sarcina sa au fost reţinute doar două infracţiuni şi că şi contribuţia sa" în cadrul grupului infracţional este cu mult mai mică faţă de cel al inculpatului Ş.C., această apărare nu a putut fi primită de instanţa de apel în acest moment procesual, determinat de faptul că în cadrul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv, nu se pot analiza probele ce susţin sau infirmă vinovăţia inculpatului, iar gradul de contribuţie la comiterea faptei este un element de care instanţa va ţine seama la soluţionarea apelului.
Desigur că în aprecierea pericolul concret pentru ordinea publică, care nu se confundă cu gradul de pericol social al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, trebuie analizate şi împrejurările comiterii faptei, dar nici nu poate fi ignorată gravitatea acestora, presupuse a fi fost comise de inculpat, cât şi a urmărilor produse dar mai ales la amploarea pe care au cunoscut-o săvârşirea unor asemenea fapte în ultimul timp în ţara noastră; toate acestea însă reclamă intervenţia cât mai urgentă a autorităţilor în stoparea cât mai eficientă a unor asemenea fapte, ori o asemenea intervenţie se poate realiza prin aplicarea măsurii arestului preventiv, realizându-se astfel un act de justiţie eficient.
Menţinerea stării de arest a celor doi apelanţi-inculpaţi s-a considerat a fi justificată şi prin prisma art. 5 paragr. 1 din C.E.D.O., inculpaţii fiind condamnaţi chiar nedefinitiv de o instanţă de judecată independentă şi imparţială.
Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs inculpatul G.l.
La termenul de astăzi 14 aprilie 2010, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea inculpatului în stare de libertate, considerând că acesta nu poate influenţa cursul judecării cauzei, solicitând ca instanţa să aibă în vedere faptul că până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul poate fi judecat în stare de libertate.
Examinând recursul declarat de inculpatul G.l. sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin rechizitoriul I.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Bacău nr. 3/D/P/2008 din 19 septembrie 2008 înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 5753/110/2008 inculpatul G.l. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de alţi coinculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323, alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptă constând în aceea că, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cadrul unei asocieri infracţionale, o perioadă îndelungată de timp, în cursul anului 2008 a procurat în repetate rânduri de la inculpatul Ş.C. (fost V.), intermediat, din străinătate, droguri de mare risc, în principal comprimate ecstasy, pe care Ie-a comercializat direct sau împreună cu alte persoane pe „piaţa neagră" din municipiul Oneşti şi alte localităţi, punând cea mai mare parte a produsului infracţional - beneficiile financiare - la dispoziţia finanţatorului, inculpaţi Ş.C. (fost V.).
Ţinând seama de probele cauzei, respectiv: procese verbale de sesizare din oficiu întocmit de lucrătorii B.C.C.O. Bacău; procese verbale ale investigatorului şi ale lucrătorului de poliţie privind punerea în aplicare a ordonanţei cu nr. 1AD/P/2008, prelungită succesiv; rapoarte de constatare tehnico ştiinţifică; procese verbale de efectuare de percheziţii domiciliare/ autoturism; declaraţii martori asistenţi; dovezi de ridicare/ restituire bunuri; proces verbal de conducere în teren; proces verbal privind efectuarea de percheziţii informatice; procese verbale privind audierea martorilor protejaţi: -Ş.V.; F.l.; M.V.; C.A.; proces verbal pentru recunoaştere după planşă foto şi planşa foto aferentă efectuate prin verificarea poziţiei procesuale a colaboratorului sub acoperire investit în cauză; martori privind contextul de investigare penală: C.A., I.C., S.C.G., M.M., B.D., C.C., C.M.Z., C.N.l., I.R., C.D., făptuitor / martor - B.S. fost C., M.M.B., B.V.; proces verbal de recunoaştere după planşă foto; proces verbal de confruntare; toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor Ş.C. (fost V.), G.l., G.G.; declaraţiile inc; C.O.F.; procese verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat purtate de inc. Ş.C. (fost V.); procese verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat purtate de inc. G.l.; procese verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat purtate de inc. G.G.; procese verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat purtate de inc. C.O.F.; procese verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat., purtate de I.C. zis T. şi S.C.G. zis N.; planşe foto rezultante în urma interceptării de imagini a activităţii infracţionale desfăşurate.de I.C. zis T., a rezultat presupunerea rezonabilă că cei doi inculpaţi au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi faţă de care s-a şi dispus condamnarea acestora de către prima instanţă. La acest moment, Curtea nu a analizat probele ce au fost administrate, şi nici nu a tras concluzii referitoare la vinovăţia sau nevinovăţia acestora întrucât s-ar fi antepronunţat. Înalta Curte consideră că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.l., subzisă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsele prevăzute pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, conform art. 3001 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa Curţii de Apel Bacău s-a conformat acestor dispoziţii după înregistrarea dosarului la instanţă.
De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Conform dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Prin încheierea atacată, instanţa de fond, constatând că aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul G.l. a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracţiuni prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323, alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, precum şi faţă de conduita procesuală a inculpatului, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de apel este legală şi justificată.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul G.l. a fost iniţial reţinut în vederea aducerii în fata autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune(lit. c)).
Ulterior măsura arestării a fost menţinută pe baza încheierilor pronunţate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţei), în speţă în temeiul încheierilor pronunţate de către Tribunalul Bacău, sentinţa de condamnare a aceluiaşi tribunal şi încheierea recurată pronunţată de Curtea de Apel Bacău prin care s-a verificat legalitatea măsurii preventive şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului, încheieri pronunţate în Dosarul nr. 5753.13/110/2008.
Aşadar, Înalta Curte, consideră că menţinerea arestării preventive a inculpatului este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 148 lit. f), art. 3002 şi ale art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.l.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat G.l. va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.l. împotriva încheierii de şedinţă din 08 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5753.13/110/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1416/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1564/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
