ICCJ. Decizia nr. 1098/2010. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 1098/2010
Dosar nr. 1903/1/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin încheierea din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1624/36/2009, având ca obiect apelurile declarate de inculpaţii C.A. şi C.M. împotriva Sentinţei penale nr. 328 din 3 septembrie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, s-a dispus, printre altele, în conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpatul C.A., prin încheierea din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Constanţa, în Dosarul nr. 868/2006.
S-a reţinut de către instanţă că prin încheierea sus-menţionată fusese înlocuită măsura arestării preventive luată iniţial faţă de inculpat cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără încuviinţarea organului judiciar.
Luarea succesivă a măsurilor preventive dispuse în cauză au avut la bază acuzaţiile de trafic de persoane şi proxenetism aduse împotriva inculpatului şi coacuzatei C.M., fapte presupus săvârşite în dauna mai multor părţi vătămate, în perioada septembrie 2003 - noiembrie 2004.
Într-un prim ciclu procesual, cauza penală având la bază rechizitoriul din 28 aprilie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Constanţa a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 452 din 06 noiembrie 2007 a Tribunalului Constanţa, inculpaţii fiind găsiţi vinovaţi pentru săvârşirea a câte 3 infracţiuni de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi 2 infracţiuni de proxenetism prevăzute de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. şi condamnaţi la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenţie.
Prin Decizia penală nr. 37/P din 20 martie 2008 a Curţii de Apel Constanţa au fost admise apelurile declarate de inculpaţi şi trimisă cauza spre rejudecare în fond la aceeaşi instanţă a Tribunalului Constanţa.
În rejudecare, a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 328 din 03 septembrie 2009, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare în regim privativ de libertate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii C.A. şi C.M., iar prin încheierea din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea luată şi menţinută succesiv faţă de inculpatul C.A., cu începere de la 12 septembrie 2006.
Dispoziţia instanţei de apel s-a întemeiat pe constatarea că, în circumstanţele cauzei, nu mai exista nici un temei de fapt care să justifice menţinerea măsurii preventive, având în vedere timpul excesiv de îndelungat scurs de la data restricţionării dreptului la liberă circulaţie al inculpatului, precum şi faptul că măsura preventivă nu mai servea scopului privind buna desfăşurare a procesului penal, fiind administrate aproape în totalitate probatoriile indicate în actul de sesizare a instanţei.
În acelaşi sens, s-a arătat că dreptul la un proces echitabil garantează inculpatului dreptul de a obţine examinarea acuzaţiei într-un termen rezonabil, spre a se evita menţinerea persoanei într-o stare de incertitudine cu privire la situaţia sa, şi că aceeaşi durată rezonabilă se cere a fi respectată şi în cazul în care împotriva acuzatului au fost luate măsuri restrictive de libertate.
Făcând referire la jurisprudenţa Curţii Europene în materie, instanţa de apel a constatat că prelungirea procedurii judiciare nu a fost determinată de comportamentul inculpatului, ci de dificultăţile legate de identificarea părţilor vătămate şi a martorilor din proces, fiind acordate în acest sens numeroase termene de judecată.
Ca urmare, reţinând că prin conduita manifestată în ultima perioadă de timp, inculpatul nu a influenţat negativ derularea procesului penal, instanţa de apel a constatat îndeplinite dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., dispunând revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea privind pe inculpat, măsura care dura de aproape 3 ani şi 6 luni.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, criticând dispoziţia instanţei privitoare la revocarea măsurii preventive faţă de inculpatul C.A.
S-a arătat în acest sens că elementele pe baza cărora a fost revocată măsura restrictivă de libertate erau lipsite de relevanţă în ceea ce priveşte subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii faţă de inculpat.
Natura şi gravitatea faptelor pentru care avusese loc trimiterea în judecată a inculpatului, durata activităţii infracţionale şi circumstanţele reale de săvârşire a faptelor, justificase în caz dispunerea măsurii preventive faţă de inculpat, or aceste temeiuri continuau să fie actuale, nefiind înlăturate de trecerea timpului ori administrarea în mare măsură a probatoriului cauzei.
În aceste condiţii, s-a arătat că măsura preventivă nu se justifica a fi revocată, neexistând motive care să constate încetarea temeiurilor iniţiale.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele şi lucrările dosarului se reţine că faptele care au determinat punerea sub acuzare şi trimiterea în judecată a inculpatului pot fi rezumate astfel:
În luna septembrie 2003, sub pretextul promisiunii găsirii unui loc de muncă, inculpatul a recrutat partea vătămată S.I.I., facilitându-i obţinerea paşaportului şi transportul până în Spania, unde timp de circa cinci luni, împreună cu coinculpata C.M., a exploatat-o sexual, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
În luna aprilie 2004, tot prin înşelăciune, inculpatul a recrutat partea vătămată I.S. în vederea exploatării sexuale, prin obligarea acesteia la practicarea prostituţiei, facilitându-i în acest scop obţinerea paşaportului, după o înţelegere prealabilă cu coinculpata C.M.
În luna octombrie 2004, în aceeaşi modalitate, inculpatul a obligat şi partea vătămată S.M. să se prostitueze în folosul său pe teritoriul Spaniei.
În luna septembrie 2003, acelaşi inculpat a recrutat-o pentru practicarea prostituţiei pe F.V. şi, ulterior, timp de mai multe luni, a îndemnat-o, i-a înlesnit şi a obţinut foloase materiale de pe urma acestei activităţi, iar în cursul lunii octombrie 2004, în aceleaşi condiţii, a obţinut beneficii materiale din practicarea prostituţiei de către O.L.
Presupusa activitate infracţională a avut caracter de durată, iar modalitatea în care se reţine că ar fi avut loc faptele imprimă acuzaţiilor un plus de gravitate, cu referire la condiţiile concrete de exploatare a victimelor traficului de persoane.
Împotriva inculpatului a fost luată iniţial măsura arestării preventive, iar prin încheierea din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Constanţa, s-a dispus înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Această măsură restrictivă de drepturi a fost menţinută faţă de inculpat, consecutiv condamnării sale într-un prim ciclu procesual, cât şi ulterior, în rejudecarea cauzei în primă instanţă, după desfiinţarea hotărârii de condamnare, prin Decizia penală nr. 37/P din 20 martie 2008 a Curţii de Apel Constanţa.
În rejudecarea cauzei, prin Sentinţa penală nr. 328 din 03 septembrie 2009, instanţa Tribunalului Constanţa a menţinut condamnarea inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, iar hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpat şi coacuzata C.M.
Ca urmare, pe rolul Curţii de Apel Constanţa s-a format Dosarul nr. 1624/36/2010, iar prin încheierea din 23 februarie 2010 pronunţată de această instanţă a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, reţinându-se în esenţă durata excesivă a interdicţiei şi faptul că aceasta nu mai servea scopului privind buna desfăşurare a procesului penal.
Înalta Curte constată însă că, în circumstanţele cauzei, se impunea a fi menţinută măsura preventivă dispusă împotriva inculpatului.
Sub acest aspect este de menţionat că o măsură preventivă luată legal nu poate fi revocată decât dacă se constată că nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea ei.
În speţă, la momentul la care a fost luată faţă de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, existau cel puţin indicii că acesta a săvârşit faptele de care este acuzat, iar actele de cercetare judecătorească efectuate ulterior în cauză nu au făcut decât să confirme acuzaţiile iniţiale.
Situaţia de fapt avută în vedere la data dispunerii măsurii preventive nu a fost cu nimic modificată, fiind în continuare actual interesul privind administrarea corectă a justiţiei.
Faptul că, în speţă, măsura preventivă durează de circa 3 ani şi 6 luni se datorează problemelor deosebite pe care le ridică cercetarea infracţiunilor; complexitatea cauzei, determinată de întinderea presupusei activităţi infracţionale, numărul mare de părţi vătămate şi martori, precum şi dificultăţile legate de aducerea lor în faţa instanţei pentru audieri explică şi durata în timp a procedurilor judiciare.
În acest context, se apreciază că măsura preventivă dispusă în cauză nu este excesivă sub aspectul întinderii în timp, având în vedere motivele care au determinat luarea măsurii, cât şi posibilitatea inculpatului de a solicita instanţei încuviinţarea de a părăsi localitatea de domiciliu, în situaţii excepţionale, conform art. 145 alin. (1) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte inexistenţa riscului de influenţare ori de neprezentare la proces, reţinute de instanţa de apel pe baza comportamentului inculpatului din ultima perioadă, Înalta Curte arată că argumentul menţionat nu este decisiv în analiza efectuată, având în vedere conduită procesuală a inculpatului privită în ansamblu şi a elementelor referitoare la antecedenţa şi personalitatea sa, astfel cum acestea sunt configurate de împrejurările şi condiţiile concrete în care se presupune a fi fost săvârşite faptele pentru care este cercetat.
Prin urmare, reţinând că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive subzistă în cauză şi că aceasta justifică în continuare restrângerea drepturilor inculpatului, recursul parchetului va fi admis, casată în parte încheierea din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa numai în ceea ce priveşte dispoziţia de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 C. proc. pen. şi, rejudecând conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi înlăturată această dispoziţie şi menţinută măsura preventivă luată faţă de inculpat prin încheierea nr. 12 septembrie 2006 a Tribunalului Constanţa.
În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva încheierii din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1624/36/2009, privind pe inculpatul C.A.
Casează, în parte, încheierea mai sus menţionată, numai în ceea ce priveşte dispoziţia de revocare, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de inculpatul C.A., prin încheierea din 12 septembrie 2006 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. 868/2006 şi, în rejudecare:
Respinge, ca nefondată, cererea de revocare formulată de inculpatul C.A., în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
Menţine măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de inculpatul C.A. prin încheierea din 12 septembrie 2006 de către Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 868/2006.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate.
Suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3009/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1106/2010. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
