ICCJ. Decizia nr. 1114/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1114/2010
Dosar nr. 2713/30/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 662/PI din 4 decembrie 2009 l-a condamnat pe inculpatul B.M., cetăţean român, deţinut în Penitenciarul Timişoara, la:
- 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzute şi pedepsite de art. 183 C. pen.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi 64 lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei conform art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus arestul preventiv din 11 martie 2009 la zi.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a obligat inculpatul la 10.500 RON daune materiale şi 10.000 RON daune morale, către partea civilă P.A. şi a respins în rest pretenţiile civile ca neîntemeiate.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 600 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă tribunalul Timiş nr. 781/P/2009 inculpatul B.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen., reţinându-se următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 08 martie 2009 în jurul orelor 17,00 inculpatul s-a deplasat la barul ";F."; din Piaţa Timişoara pentru a o căuta pe concubina sa M.A.M. zisă "; M.";, cei doi fiind cunoscuţi drept clienţi fideli ai localului. Inculpatul s-a aşezat la o masă situată în apropierea intrării în local, masă la care stăteau şi consumau băuturi alcoolice M.A.M. şi 3 bărbaţi, cunoscuţi ai celor doi. Barul ";F."; se află situat la subsolul unui imobil cu mai multe etaje din apropierea staţiei de tramvai.
La o altă masă din apropiere se afla victima P.G. care consuma şi el băuturi alcoolice, aflându-se în stare avansată de ebrietate. La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, între P.G. şi numita M.A.M. zisă ";M."; a izbucnit un scandal în cursul căruia cei doi şi-au adresat reciproc injurii şi chiar a fost necesară intervenţia martorei C.A. angajată ca vânzătoare în localul respectiv, care i-a despărţit pe cei doi şi apoi pentru a opri scandalul, l-a condus pe P.G. până la ieşirea din local. Victima a fost urmată la scurt timp de inculpatul B.M., concubinul numitei M.A.M. care dorea să-i aplice ";o corecţie";, conform propriei sale declaraţii P.G. s-a oprit pe terasa localului, în dreptul unei mese unde se aflau martorii P.I. şi B.I. care consumau bere. Inculpatul s-a îndreptat spre victimă reproşându-i conflictul pe care l-a avut anterior cu M.A.M., iar apoi a lovit-o cu pumnul în zona feţei iar aceasta a căzut. În continuare inculpatul a lovit pe P.G. cu călcâiul în zona arcadei şi i-a aplicat mai multe lovituri cu piciorul în zona coastelor şi a stomacului.
Potrivit declaraţiei martorului B.I., după ce i-a aplicat loviturile cu piciorul, inculpatul l-a apăsat de mai multe ori cu piciorul drept în zona pieptului pe victimă ";călcându-l practic în picioare";.
Inculpatul a lovit victima circa 5 minute, iar apoi s-a întors în local spunând clienţilor fără a se adresa unei persoane că ";l-a aranjat";.
După ce a fost lovit de inculpat, P.G. a fost ajutat de cei doi martori, P.I. şi B.I., să se ridice de la pământ iar apoi martorul B.I. a văzut în apropiere doi agenţi de poliţie din cadrul secţiei 1 poliţie cărora le-a spus că P.G. a fost agresat de un bărbat din bar. Cei doi agenţi de poliţie au însoţit victima în interiorul localului unde aceasta l-a indicat pe inculpatul B.M. ca fiind agresorul, ulterior cei doi împreună cu M.A.M. fiind conduşi la sediul secţiei de poliţie unde au fost sancţionaţi contravenţional.
În sediul Poliţiei, după plecarea inculpatului şi a concubinei sale, victima P.G. le-a spus agenţilor de poliţie că se simte rău astfel încât aceştia au solicitat intervenţia ambulanţei. Deşi aceasta a sosit de urgenţă, personalul sanitar care a încercat să-i acorde primul ajutor nu a putut decât să constate că a intervenit decesul numitului P.G.
Din probatoriul administrat în cauză: proces-verbal de cercetare la faţa locului, acte medico-legale, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului prin care acesta a recunoscut săvârşirea faptei, instanţa a reţinut aceeaşi stare de fapt şi încadrare juridică precum cea din rechizitoriul Parchetului.
Inculpatul, atât personal în declaraţia sa cât şi prin avocatul din oficiu în concluziile pe fondul cauzei a solicitat să se reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., însă instanţa a constatat că o asemenea solicitare este neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea acesteia.
Din probele administrate a rezultat că între victimă şi martora M.A.M., pe fondul consumului de alcool a avut loc o ceartă cu insulte reciproce, iar din declaraţiile martorelor, angajate ale barului respectiv rezultă că cea care a acţionat cu agresivitate mai mare, a fost chiar martora M.A.M.
Chiar aceasta în declaraţia sa dată în faţa instanţei, a arătat că victima a făcut nişte remarci faţă de ea şi şi-au adresat reciproc injurii, după care martora i-a tras două palme victimei, a îmbrâncit-o şi i-a luat berea de pe masă, fiind despărţiţi de martorele care efectuau serviciile la bar.
Faţă de acest eveniment, nu se poate susţine că victima ar fi acţionat într-un fel în care inculpatul să fi devenit surescitat nervos ca urmare a săvârşirii de către victimă a unei fapte ilicite grave, aşa cum se arată în dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., sau să fie vorba de vreo atingere gravă a demnităţii persoanei, care ar fi necesitat o ripostă şi în niciun caz o ripostă concretizată în acest fel de către inculpat care a dus la moartea victimei.
Prin urmare, toate împrejurările cauzei nu denotă că inculpatul a acţionat în limitele prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a se reţine scuza provocării, dimpotrivă acesta a lovit victima fără un motiv întemeiat şi cu o violenţă inacceptabilă care a determinat în final decesul victimei, pe care inculpatul chiar dacă nu l-a urmărit sau acceptat, a acţionat cu intenţia de a lovi şi din culpă în ce priveşte rezultatul mai grav, adică moartea victimei.
S-a reţinut astfel în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte sub forma de vinovăţie a praeterintenţiei, astfel încât pentru această faptă s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea cu executare în detenţie.
La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv împrejurările comiterii faptei, urmarea gravă a acesteia, atitudinea sinceră a inculpatului, lipsa de antecedente penale ale acestuia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi faptul că inculpatul a lovit victima cu o violenţă deosebită într-un mod aproape gratuit şi nejustificat.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, criticând-o pe motiv că pedeapsa aplicată este prea aspră. A reiterat susţinerile din faţa primei instanţe, că este infractor primar, a regretat cele întâmplate şi trebuia ca instanţa să reţină că a fost provocat de victimă.
Prin Decizia nr. 6/A din 18 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, apelul a fost respins ca nefondat.
S-a motivat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă şi a individualizat pedeapsa potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cauză neputând fi reţinută provocarea, circumstanţa legală atenuantă.
Nemulţumit şi de această hotărâre, în termen legal inculpatul a atacat-o cu recurs, recurs care nu a fost motivat, iar în cursul dezbaterilor personal şi prin avocat a criticat hotărârile pentru că nu s-a reţinut că a săvârşit infracţiunea în stare de provocare.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că ambele instanţe au reţinut o situaţie de fapt corectă şi au dat încadrarea juridică legală faptei comise de inculpat.
Prima instanţă a făcut o analiză completă a probelor administrate şi a motivat convingător că inculpatul nu s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
La fel şi instanţa de apel l-a audiat pe inculpat şi verificând hotărârea pe baza lucrărilor şi materialului probator a ajuns la concluzia că inculpatul nu a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii atunci când a lovit victima.
Din declaraţiile martorilor C.A., P.I., B.I. rezultă că victima s-a certat cu M.A.M. concubina inculpatului, iar femeia l-a pălmuit pe P.G.
Prin intervenţia angajaţilor localului, conflictul s-a terminat, victima P.G. fiind condusă afară pe terasă. După aceasta inculpatul, aflat şi el în local şi care n-a intervenit în cearta dintre concubina sa şi victimă, a ieşit pe terasă şi a lovit în mod repetat victima şi a călcat-o cu picioarele.
Înalta Curte, constată că în mod temeinic şi legal s-a reţinut săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen. fără a fi primită apărarea că a acţionat în acel mod fiind provocat de victimă.
Pedeapsa de 8 ani închisoare este în măsură să realizeze prevenţia generală şi prevenţia specială, ea fiind stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 6/A din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 martie 2009 la 23 martie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3070/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1119/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
