ICCJ. Decizia nr. 1075/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1075/2010

Dosar nr. 6428/118/2008

Şedinţa publică din 22 martie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 236 din 12 iunie 2009,Tribunalul Constanţa, secţia penală, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul S.M., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.M. (fiul lui G. şi al M., născut în comuna Aliman, jud. Constanţa, cetăţean român, studii 12 clase, domiciliat în sat Dunăreni, str. N., comuna Aliman) la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate prin prezenta şi a stabilit ca, în final, să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen., după executarea pedepsei principale.

Prin aceeaşi sentinţă prima instanţă, în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

De asemenea, Tribunalul Constanţa a luat act că partea vătămată S.F. a renunţat la pretenţiile civile şi a respins pretenţiile civile formulate de partea civilă G.C.B., ca neîntemeiate.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - art. 999 C. civ. l-a obligat pe inculpatul S.M. la plata sumei de 4000 RON reprezentând daune morale către partea civilă S.I. şi a respins restul pretenţiilor civile.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - art. 999 C. civ., l-a obligat pe inculpatul S.M. să plătească părţii civile Spitalul Municipal Medgidia suma de 8235,35 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea celor trei părţi vătămate.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., prima instanţă l-a obligat pe inculpatul S.M. la plata sumei de 1200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că la data de 08 august 2008, pe rolul Tribunalului Constanta s-a înregistrat cauza nr. 6428/118/2008, privind pe inculpatul S.M., faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 2926/P/2007, trimiterea în judecată pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., loviri şi alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi loviri şi alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de inculpare s-a reţinut că, la data de 24 decembrie 2007, pe terasa barului SC S.B. SRL din centrul comunei Aliman, urmare unui conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a agresat-o pe partea vătămata S.I., (pe care a înjunghiat-o cu un cuţit în fosa iliacă stângă, în regiunea abdominală, provocând leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa - prin peritonită acută, precum şi pe părţile vătămate S.F. şi G.C.B., prima fiind lovită de inculpat cu acelaşi cuţit în hemiscrotul stâng, provocându-i leziuni pentru care au fost necesare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, iar cea de-a doua, în zona coapsei stângi, producând leziuni vindecabile în 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

S-a reţinut că la întocmirea actului de inculpare şi trimiterea în judecată a inculpatului au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare a organelor de poliţie, proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe anexă, proces-verbal de ridicare a hainelor cu care a fost îmbrăcat partea vătămată, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, rapoartele de constatare medico-legală, copia foii de observaţie privind perioada în care partea vătămată a fost internată, declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor, declaraţia inculpatului.

S-a mai constatat că, în faza cercetării judecătoreşti, au fost audiate părţile vătămate S.I. şi S.F., iar partea vătămată G.C.B. nu a mai putut fi audiat, (întrucât nu s-a mai prezentat nici în urma emiterii mandatului de aducere), inculpatul S.M. şi martorii din lucrări, precum şi martorul în circumstanţiere propus de inculpat M.N., iar Spitalul Municipal Medgidia s-a constituit parte civilă cu suma de 8235,35 RON, reprezentând cheltuielile ocazionate de internarea părţilor vătămate.

Pe baza tuturor probelor administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că la data de 24 decembrie 2007, în jurul orei 16:00, părţile vătămate S.I., S.F. şi G.C.B., precum şi inculpatul S.M. se aflau în barul SC S.B. SRL, situat în centrul comunei Aliman unde consumau băuturi alcoolice. Inculpatul se afla în compania martorilor E.T. şi S.F., iar în acest timp între partea vătămată S.F. şi martorul A.M., pe de o parte, şi martorul E.T., pe de altă parte, a existat un schimb de replici, pe fondul unor animozităţi mai vechi, reproşându-i acestuia din urmă că fiii lui au înhămat şi au folosit fără drept caii.

În acel moment a intervenit inculpatul pentru a calma situaţia, iar S.I. şi S.F. au plecat cu căruţa cu numitul Ş.V. spre casa din centrul satului V. Fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi, întrucât S.I. pretindea că şi-a uitat o sacoşă cu bunuri cumpărate pentru sărbătorile de iarnă, cei doi fraţi S. au hotărât să revină la bar, S.F. însoţindu-l pe fratele său, mai mult din dorinţa de a-l proteja, pentru a nu fi victima vreunei agresiuni, fată de situaţia conflictuală ivită anterior.

S-a mai relevat că partea vătămată G.C.B. a rămas în bar unde cânta şi vorbea pe un ton mai ridicat, iar inculpatul S.M. i-a cerut să nu mai facă gălăgie şi, întrucât partea vătămată S.F. a considerat gestul inculpatului ca fiind ameninţător, a intervenit pentru prietenul său.

Prima instanţă a mai reţinut că imediat a intervenit şi partea vătămată S.I., care Ie-a cerut celor doi să iasă afară din bar şi să-şi dea mâna în semn de împăcare, apoi au revenit local.

La scurt timp, între partea vătămată S.I. şi martorii E.T., S.F. şi P.M. a avut loc o altercaţie, ocazie cu care a intervenit şi inculpatul S.M., care s-a apropiat de partea vătămată S.I. şi a înjunghiat-o cu un cuţit în partea stângă a abdomenului. Victima înjunghiată s-a ridicat de jos şi a reuşit să fugă spre staţia microbuz, până când a căzut, iar pe terasa barului a apărut fratele său, S.F., care, la rândul sau a fost înjunghiat de către inculpat în zona testiculului stâng, apoi, la fel a fugit pe şosea în aceeaşi direcţie.

După acest incident, inculpatul a revenit în bar, unde s-a apropiat de tejghea şi l-a lovit pe G.C.B., prima dată vârful cuţitului oprindu-se în telefonul mobil din buzunarul acestuia, iar a doua oară a fost înţepat în coapsă.

S-a mai reţinut că martora D.P. a ţipat la inculpat, acesta s-a îndepărtat, iar partea vătămată s-a ascuns sub bar, în spatele martorei, însă după ce inculpatul a părăsit barul, partea vătămată a fugit până la microbuzul ce se deplasa spre satul Vlahii.

Toate cele trei părţi vătămate s-au deplasat cu microbuzul spre satul Vlahii, însă G.C. şi S.F., considerând ca rănile sunt superficiale au coborât, iar S.I. şi-a continuat drumul până când a fost preluat atât el, cât şi ceilalţi doi, de o ambulanţă, care i-a transportat la Spitalul Orăşenesc Cernavodă.

S-a mai reţinut de către prima instanţă că după comiterea faptelor, inculpatul s-a deplasat spre satul Dunăreni cu căruţa martorului S.F. şi ajuns la domiciliu, i-a relatat martorului S.F. că „i-am făcut pe ăia a lui T.";, făcând referire la porecla familiei S.

S-a mai relevat că, în urma examinării şi reexaminării medico-legale prin raportul de constatare medico-legală din 21 ianuarie 2008, completat la data de 06 martie 2008, al Serviciului de Medicină Legală Constanţa, s-a concluzionat că partea vătămată S.I. a prezentat la data de 24 decembrie 2007 un traumatism abdominal - plagă penetrantă abdominală de 5 cm în fosa iliacă stânga, cu hernie de mare epiplon, perforaţie de ansă jejunală şi hematom parieto-colic stâng, că leziunile de violenţă au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, pentru care au fost necesare 25 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, prin peritonită acută.

Prin raportul de constatare medico-legală din data de 21 ianuarie 2008, completat la data de 06 martie 2008 al Serviciului de Medicină Legală Constanţa, s-a concluzionat că partea vătămată S.F. a prezentat un traumatism scrotal, ce a putut fi produs prin lovire cu corp tăietor-înţepător, necesitând 12 - 14 zile de îngrijiri medicale şi care nu i-a pus în primejdie viaţa.

Prin raportul de constatare medico-legală din data 21 ianuarie 2008 completat la data de 06 martie 2008, al Serviciului de Medicină Legală Constanţa, s-a concluzionat că partea vătămată G.C.B. a prezentat o leziune traumatică - traumatism la coapsă stângă, ce a putut fi produsă prin lovire cu corp tăietor-înţepător, pentru care avut nevoie de 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, care nu i-a pus în primejdie viaţa.

S-a reţinut că, la data de 25 decembrie 2007, părţile vătămate S.F. şi G.C. au formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului S.M., menţinându-şi aceeaşi poziţie procesuală şi în fata instanţei.

S-a constatat că faptele inculpatului S.M. au fost dovedite cu mijloacele de probă administrate în cauză, reţinându-se că inculpatul a recunoscut constant săvârşirea faptelor, cu precizarea ca în faţa instanţei acesta şi-a nuanţat declaraţia, în sensul că părţile vătămate s-au manifestat violent în bar, iar el Ie-a atacat cu cuţitul tocmai în acest moment tensionat şi nu atunci când situaţia se calmase.

S-a mai menţionat că părţile vătămate au descris aceeaşi situaţie de fapt, fără să precizeze însă, nimic despre comportamentul lor, amintind doar de altercaţia avută cu martorul E.T., de la care s-a declanşat situaţia conflictuală.

S-a mai relevat că situaţia de fapt reţinută a fost confirmată de rapoartele de constatare medico-legală, în sensul că cele trei părţi vătămate au fost lovite cu un corp tăietor-înţepător, posibil un cuţit, cu menţiunea ca părţii vătămate S.I. i-a fost pusă viaţa în primejdie.

De asemenea, s-a mai reţinut că în procesul-verbal de cercetare la faţa locului s-au descris urmele de pete brun-roşcate, ce porneau de pe terasa barului şi continuau pe şosea, urme care s-au dovedit a fi pete de sânge uman.

Despre caracteristicile obiectului vulnerant, partea vătămată G.C.B. I-a descris ca fiind un cuţit, cu o lamă de 11 - 15 cm, iar martorul ocular F.M. a arătat că inculpatul avea un briceag de culoare maro cu o lamă de 12 cm.

Din procesul-verbal de ridicare a obiectelor de vestimentaţie a reieşit că hainele aparţinând părţilor vătămate prezentau tăieturi în zonele corespondente urmelor agresiunii, aceste aspecte fiind evidenţiate şi de planşele foto, toate aceste mijloace de probă s-a constatat că s-au coroborat cu declaraţia dată în faza de urmărire penală a martorei D.P., barman în acel local, care a perceput în mod direct parte din incidentul, ce a avut loc în interiorul barului - aceea care vizează lovirea părţii vătămate G.C.B. - şi declaraţiile martorului F.M., ce se afla în mod întâmplător în bar şi care a perceput momentul când E.T. l-a lovit pe S.I., apoi inculpatul a scos un cuţit şi l-a lovit la rândul lui pe acesta, precum şi pe partea vătămată S.F. vătămată S.F., declaraţiile martorilor P.M., A.M., S.F. şi S.N., care au relatat despre un comportament violent al părţilor vătămate la adresa lui E.T. şi a altor consumatori.

Prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate în dosar că inculpatul a comis faptele reţinute în sarcina sa cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv cu intenţie directă, având în vedere obiectul vulnerant folosit de inculpat, zona ce a fost vizată, aceasta fiind una vitală, intensitatea loviturii, precum şi urmările produse şi a apreciat că toate aceste elemente sunt de natură să conducă la ideea că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, astfel încât, a respins ca neîntemeiată, cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală - gravă.

De asemenea, instanţa a apreciat că nu se impunea reţinerea stării de provocare, dat fiind faptul că inculpatul a acţionat într-un moment când conflictul se aplanase, comportamentul violent fiind determinat de starea de ebrietate în care se afla.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând: greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.; omisiunea instanţei de fond de a reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere că, din probele dosarului rezultă că inculpatul a săvârşit fapta de tentativă la omor sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea părţilor vătămate, acţionând în legitimă apărare; greşita individualizare a pedepsei, în raport de datele ce caracterizau persoana inculpatului, căci avea condamnări anterioare, instanţa putea şi trebuia să constate că s-a împlinit termenul de reabilitare, reţinând incidenţa reabilitării de drept.

Apelantul inculpat, prin apărător, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, rejudecând, să se dispună, în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptei din cea de tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului ca o consecinţă a reţinerii în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi a constatării că, fapta de tentativă la omor calificat a fost comisă în stare de legitimă apărare.

La Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, cauza a fost înregistrată sub acelaşi nr. 6428/118/2008, iar instanţa de apel, verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, în raport de criticile formulate şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că este nefondat apelul declarat de inculpatul S.M.

Prin Decizia penală nr. 101/P din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul S.M. împotriva Sentinţei penale nr. 237 din 12 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 6428/118/2008, pentru următoarele considerente:

Pe baza unei analize temeinice şi coroborate a ansamblului probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a stabilit o stare de fapt conformă cu dovezile produse, dând faptelor încadrarea juridică corespunzătoare.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de prim control judiciar a constatat că a rezultat, mai presus de orice dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor calificat, constând în acea că, la data de 24 decembrie 2007, în loc public a aplicat o lovitură cu cuţitul în partea stângă a regiunii abdominale părţii vătămate S.I., cauzându-i acesteia leziuni pentru care i-au fost necesare 25 de zile de îngrijirii medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, a reţinut că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a pronunţat hotărârea de condamnare a acestuia.

Instanţa de apel a mai apreciat că, faţă de obiectul tăietor, înţepător folosit de inculpat, zona vitală vizată, intensitatea loviturii şi urmările produse, în mod corect prima instanţă a considerat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, nefiind justificată schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a mai relevat de către instanţa de prim control judiciar că nu poate fi primită nici critica privind omisiunea instanţei de fond de a reţine în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. - scuza provocării, câtă vreme a constatat că probele dosarului au dovedit că, săvârşirea infracţiunii nu a fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de provocare din partea persoanei vătămate, produsă printr-o atingere gravă adusă demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

De altfel, a mai reţinut că partea vătămată S.I., după revenirea în localul de alimentaţie publică a încercat să aplaneze conflictul dintre partea vătămată G.C.B. şi inculpatul S.M., cerându-le celor doi să iasă afară din bar şi să-şi dea mâna în semn de împăcare, iar la scurt timp, inculpatul S.M. a intervenit în altercaţia care a avut loc între partea vătămată S.I. şi martorii E.T., S.F. şi P.M. şi, apropiindu-se de partea vătămată, a înjunghiat-o cu un cuţit în partea stângă a abdomenului, cauzându-i o plagă penetrantă de 5 cm în fosa iliacă stângă cu hernie de mare epiplon, perforaţie de ansă jejunală şi hematom parieto-colic stâng, punându-i viaţa în primejdie, prin peritonită acută.

De asemenea, instanţa de apel a constatat că nu au fost întrunite nici condiţiile prevăzute de art. 44 C. pen., întrucât din probatoriul administrat, nu a rezultat că fapta a fost săvârşită de inculpat pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care a pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc, ci a invocat-o urmărind exonerarea sa de răspundere penală.

Referitor la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a procedat la o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cu referire şi la art. 52 C. pen., apreciind că regimul sancţionator aplicat inculpatului a fost corect determinat, atât sub aspectul cuantumului pedepsei, cât şi a modalităţii de executare, având în vedere gradul de pericol social al faptei comisă, constând în lovirea părţii vătămate, în loc public, cu un obiect tăietor înţepător pe fondul unor discuţii contradictorii şi a consumului de alcool, provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie şi conchizând în sensul că, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei, astfel cum, neîntemeiat a solicitat apelantul inculpat.

Împotriva deciziei penale mai sus menţionată, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel, în esenţă, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispoziţiile art. 385⁹ punctele 17 şi 14 din C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptei din cea reţinută în actul de inculpare în cea prevăzută de art. 182 C. pen. astfel cum a fost menţionată în actul de inculpare, susţinând că inculpatul a dorit să-i aplice o corecţie victimelor în subsidiar, urmare reaprecierii circumstanţelor reale ale săvârşirii faptelor, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicată acestuia, sub limita anterior stabilită.

Recursul formulat de inculpat este nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, aceea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Deşi inculpatul a recunoscut constant, atât în faza de urmărire, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti penale, fapta săvârşită, având o atitudine sinceră şi cooperantă, ulterior inculpatul S.M. şi-a modificat primele declaraţii, nuanţându-şi poziţia şi afirmând că, urmare unui conflict spontan şi pe fondul consumului de alcool, a acţionat violent cu scopul de a le aplica o corecţie părţilor vătămate, neavând nici un moment intenţia de a le pune viaţa în pericol şi cu atât mai puţin de a le ucide.

Înalta Curte constată că din probele administrate la dosar, inclusiv din rapoartele de expertiză medico-legală efectuate asupra părţilor vătămate, a rezultat starea de fapt corect reţinută de prima instanţă şi apoi însuşită de instanţa de prim control judiciar, respectiv aceea că, în data de 24 decembrie 2007, în loc public, inculpatul a aplicat o lovitură cu cuţitul în partea stângă a regiunii abdominale părţii vătămate S.I., cauzându-i acesteia leziuni care i-au pus în primejdie viaţa şi pentru care au fost necesare 25 de zile de îngrijirii medicale, iar părţilor vătămate S.F. şi G.C.B. Ie-a aplicat lovituri cu acelaşi cuţit, fără a le pune viaţa în pericol, primei producându-i un traumatism scrotal, ce s-a reţinut a fi produs prin lovire cu corp tăietor-înţepător, necesitând 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, iar celei de-a doua o leziune traumatică la coapsa stângă, ce a putut fi produsă prin lovire cu corp tăietor-înţepător, pentru care avut nevoie de 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, fiind deci evidentă legătura de cauzalitate între loviturile aplicate şi leziunile victimelor, ce au necesitat astfel un număr diferit de îngrijiri medicale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de prim control judiciar au procedat corect atunci când a înlăturat, ca nefondată, solicitarea inculpatului, de schimbare a încadrării juridice dată faptei din cea reţinută în sarcina sa în cea prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât, în mod corect şi justificat, pe baza materialului probator administrat în cauză, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit fapta de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., întrucât faţă de obiectul vulnerant folosit (cuţit), faţă de zona corpului vizată (zona abdominală, unde sunt organe vitale), faţă de intensitatea loviturilor aplicate, în mod evident inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate S.I., întrucât, chiar în condiţiile în care, aşa cum, iniţial, a declarat, a dorit să-i aplice o corecţie fizică acestuia, faţă de cele anterior menţionate, dar şi faţă de gravitatea leziunilor produse, a rezultat, fără dubiu, faptul că acesta putea şi trebuia să prevadă posibilitatea producerii rezultatului letal al acţiunilor sale, chiar dacă nu l-a urmărit, cu atât mai mult cu cât, el însuşi a recunoscut, că era sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-a constatat, din coroborarea probelor administrate în dosar cu concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală, că loviturile aplicate de inculpat părţii vătămate S.I. cu cuţitul, cu intensitate sporită, în zona cavităţii abdominale, au fost apte să lezeze organe vitale ale corpului victimei, fiind deci evident că inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii urmării fatale, ceea ce demonstrează că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod justificat, ambele instanţe au procedat la o corectă încadrare juridică dată acestei fapte pentru care, alături de celelalte, a fost cercetat şi dedus judecăţii inculpatul, reţinând că acesta a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi stabilind că acesta a comis infracţiunea tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., astfel cum fusese menţionată în actul de inculpare.

În motivarea recursului său, inculpatul S.M. a invocat, dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea cuantumului pedepsei, sub limita anterior stabilită de prima instanţă şi apoi menţinută de instanţa de prim control judiciar.

Înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului S.M. cu executare în regim de privare de libertate, este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen., ambele instanţe apreciind corect că pedeapsa stabilită este suficientă, raportat la modalitatea violentă în care inculpatul a acţionat, lovind în mod repetat şi cu intensitate pe cele trei părţi vătămate cu cuţitul în zone diferite ale corpului, provocându-le, fie leziuni grave care le-au pus viaţa în pericol (părţii vătămate S.I.), fie leziuni de gravitate medie, care au necesitat pentru vindecare un număr cuprins între 9 şi 14 zile îngrijiri medicale - (părţilor vătămate G.C.B. şi S.F.).

În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.

Infracţiunile deduse judecăţii prezintă un grad ridicat de pericol social, aducând atingere unei importante valori sociale ocrotite de legea penală - viaţa şi sănătatea persoanei.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acesteia.

Fată de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de S.M. împotriva Deciziei penale nr. 101/P din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 101/P din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1070/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 2980/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1075/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1075/2010. Penal