ICCJ. Decizia nr. 1119/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1119/2010
Dosar nr. 1163/39/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Sentinţa penală nr. 122 din 13 noiembrie 2009 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul C.I., împotriva Sentinţei penale nr. 48 din 22 august 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 2552/193/2008.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 48 din 22 august 2008 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. au fost respinse ca tardiv introduse plângerile formulate de petenţii C.I. şi C.E., împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1836/P/2006 din 10 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Sentinţa a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care prin Decizia nr. 3604 din 6 noiembrie 2008 a respins ca nefondat recursul declarat de petent.
Nemulţumit de soluţiile adoptate în cauză, petentul a formulat la 13 noiembrie 2009 cerere de revizuire a sentinţei susţinând că soluţia adoptată de judecătorul I.T., nu este corectă.
Curtea, respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire a motivat că potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 394 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. pot fi supuse revizuirii exclusiv hotărârile penale definitive prin care este rezolvat fondul cauzei.
Ori, aşa cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 pronunţată de Secţiile Unite de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ";cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. este inadmisibilă";.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul revizuent. Recursul nu a fost motivat.
Petentul a solicitat termen pentru a depune acte însă nu s-a mai prezentat la termenul de astăzi.
Recursul este nefondat.
Din conţinutul hotărârii recurate rezultă că, s-a cerut revizuirea unei hotărâri prin care nu a fost soluţionat fondul cauzei.
Prin motivele de revizuire expres şi limitativ prevăzute în art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., se ajunge la recuzarea unor hotărâri penale netemeinice sau nelegale prin care s-a pronunţat achitarea, încetarea procesului sau condamnarea inculpatului.
În cauză, petentul a formulat cererea de revizuire a unei hotărâri ce nu îndeplineşte condiţiile art. 393 C. proc. pen., cu referire, între altele, la faptul că aceasta trebuie să conţină o rezolvare a fondului cauzei, în sensul examinării existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, finalizată printr-o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal şi fără a invoca sau formula critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de retractare prevăzute în art. 394 C. proc. pen.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul petent C.I.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 122 din 13 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2010.
Procesat de GGC - CT
← ICCJ. Decizia nr. 1114/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 3071/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|