ICCJ. Decizia nr. 1128/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1128/2010
Dosar nr. 1603/36/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 167/P din 30 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul E.C. împotriva Rezoluţiei din 30 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a Rezoluţiei din 3 noiembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Au fost menţinute rezoluţiile atacate.
Petentul a fost obligat să plătească 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a hotărât următoarele:
În luna iunie 2009, petentul E.C. s-a adresat cu o plângere Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală Anticorupţie, trimisă ulterior spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care a solicitat cercetarea numiţilor M.F. - subcomisar de poliţie în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi P.D. - comisar-şef în cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Se susţine că aceste fapte au fost săvârşite cu ocazia cercetării penale efectuate în Dosarul nr. 623/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Prin Rezoluţia din data de 30 septembrie 2009, pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii M.F. şi P.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva acestei soluţii, în termen legal, petentul a formulat plângere în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., soluţionată prin Rezoluţia din 3 noiembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, respinsă ca neîntemeiată.
Nemulţumit de cele două rezoluţii pronunţate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, petentul, în baza art. 2781 C. proc. pen., s-a adresat instanţei cu plângerea care face obiectul analizei de faţă.
Verificând rezoluţiile atacate, actele premergătoare efectuate, instanţa a constatat că subcomisarul de poliţie M.F. şi comisarul-şef P.D. au efectuat acte de cercetare penală în Dosarul nr. 623/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de petent, care urmare a plângerii formulată de acesta în anul 2005 împotriva numitei S.D., care în perioada respectivă îndeplinea funcţia de preşedinte al SCM „M.S.” Constanţa, petentul ocupând funcţia de şef de atelier în aceiaşi societate meşteşugărească până la 1 septembrie 2003.
Iniţial, plângerea formulată a făcut obiectul Dosarului penal NR. 623/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Ca urmare a verificărilor şi actelor premergătoare administrate la data de 12 aprilie 2005, prin procesul-verbal încheiat de inspectorul de poliţie judiciară M.F., ofiţer la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, s-a început urmărirea penală faţă de:
- S.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la delapidare, prev. de art. 248 C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de preşedinte al SCM „M.S.” Constanţa, nu a întocmit facturi pentru lucrările efectuate şi nu a înregistrat veniturile obţinute conform atribuţiunilor de serviciu, deşi avea cunoştinţă despre asemenea lucrări, întocmind în fals o calculaţie de preţ pentru o lucrare efectuată de A.F. O., înregistrând suma de 430.000 ROL, deşi, în realitate s-a încasat suma de 3.500.000 ROL;
- E.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. şi art. 290 C. pen., întrucât în calitate de şef de atelier şi gestionar la SCM „M.S.” Constanţa, în cursul anului 2003, şi-a însuşit suma de 7.570.000 ROL, încasată de la beneficiar şi nepredată societăţii.
De asemenea, a semnat o calculaţie de preţ pentru lucrarea efectuată de A.F. O.
După confirmarea rezoluţiei de către procuror, dosarul a fost înaintat Inspectoratului de Poliţie Constanţa - Serviciul Cercetări Penale, fiind repartizat ofiţerului P.D., care a efectuat actele de cercetare penală ce se impuneau.
În anul 2006, după promovarea acestuia în funcţie, dosarul a fost preluat de comisarul N.G., fiind soluţionat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa prin Ordonanţa din 19 martie 2008, prin care s-a dispus:
1. faţă de învinuita S.D., scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiindu-i aplicată o amendă în cuantum de 1.000 RON;
- scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu există;
- neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 2151 alin. (1) C. pen. şi Legea nr. 87/1994, întrucât faptele nu există;
2. faţă de învinuitul E.C. - scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2151 alin. (1) şi art. 290 C. pen., întrucât faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii - latura subiectivă - intenţia;
3. faţă de numitul T.Ş. - neînceperea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215, art. 2151, art. 246, art. 290 C. pen. şi Legea nr. 87/1994, întrucât faptele nu există.
Atât S.D., cât şi E.C. au formulat plângeri împotriva soluţiei pronunţate.
Prin Sentinţa penală nr. 1000 din data 25 septembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul penal nr. 10781/212/2008 s-au respins plângerile formulate şi s-au menţinut soluţiile din ordonanţa atacată.
Recursul formulat de petenţi a fost respins prin Decizia penală nr. 1044 din 14 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Plângerea petentului este neîntemeiată întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat că cei doi lucrători de poliţie şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia efectuării cercetărilor penale în Dosarul nr. 623/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi înregistrat la nr. 728/P/2006.
Este real că, pe parcursul cercetărilor penale, în vederea aflării adevărului, organul de cercetare penală este obligat să strângă probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului, însă admiterea unor probe în favoarea învinuitului nu poate conduce la concluzia de săvârşire a infracţiunii de favorizare a infractorului de către organele de cercetare penală.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că în cauză nu există elemente care să atragă răspunderea penală a celor doi intimaţi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul E.C. fără a-l motiva şi, deşi legal citat, nu s-a prezentat în instanţă pentru a-l susţine oral.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul formulat nu este fondat.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de intimaţi, soluţie menţinută şi de prima instanţă, este legală şi temeinică întrucât, după cum s-a menţionat, pe larg, în hotărârea atacată, deoarece din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că actele îndeplinite de către ofiţerii de poliţie reclamaţi au fost efectuate, prin încălcarea legii, în detrimentul petentului.
Împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţiile adoptate în cauzele în care a fost parte nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunilor reclamate, în condiţiile în care persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport cu probele administrate, soluţii care pot fi verificate şi desfiinţate, eventual, prin intermediul căilor legale de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate direct împotriva organelor judiciare, ci împotriva actelor emise de aceştia.
E drept că petentul a exercitat căile de atac împotriva soluţiilor pronunţate de intimaţi, însă după epuizarea acestora, a formulat plângere penală, pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind o cale de atac paralelă, întrucât dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile se pot face plângeri penale, în absenţa unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracţională (cum este şi cazul în speţă), ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petiţionarul E.C.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul E.C. împotriva Sentinţei penale nr. 167/P din 30 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3117/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1129/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
