ICCJ. Decizia nr. 4479/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4479/2010
Dosar nr. 10134/1/2010
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 15/MEA din 7 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 834/45/2010, s-a admis sesizarea procurorului şi, în baza dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222 din 10 noiembrie 2008, s-a dispus arestarea persoanei solicitată B.V., fiica lui M. şi F., născută la data de 7 iunie 1968 în Republica Moldova, cu domiciliul în Republica Moldova, cetăţenie dublă - română şi moldovenească, aflată în stare de reţinere, în baza semnalării transmise prin Sistemul Informatic Schengen de autorităţile judiciare din Austria, care are la bază mandatul european de arestare emis de Tribunalul Regional Eisenstadt la data de 24 octombrie 2007, cu referinţa Dosarului 6UR 223/05S, pe o durată de 4 zile, cu începere de la 7 decembrie 2010 şi până la 10 decembrie 2010, inclusiv.
S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.
Pentru a pronunţa încheierea sus-menţionată, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin semnalarea emisă de autorităţile judiciare din Austria la data de 23 mai 2007, înregistrată în Sistemul de Informaţii Schengen cu număr de referinţă mesaj: 12371 şi apoi, după identificarea persoanei solicitate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, sub nr. 3654/II/5/2010 din 7 decembrie 2010 s-a solicitat de către autorităţile judiciare austriece - Tribunalul Regional Eisenstadt, arestarea şi predarea numitei B.V., fiica lui M. şi F., născută la data de 7 iunie 1968 în Republica Moldova.
Semnalarea în SIS a avut la bază mandatul european de arestare cu referinţa dosarului 6 UR 223/05S, emis de Tribunalul Regional Eisenstadt pentru fapta de trafic de emigranţi, prevăzută de art. 104/ABS, 1 U 3 FRG, 278 A STGB C. pen. austriac, presupus a fi săvârşită de persoana solicitată B.V. şi care nu se află la dosar.
Actul care fundamentează mandatul european de arestare este mandatul de arestare emis la data de 13 decembrie 2005 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Regional Eisenstadt, iar durata maximă a pedepsei ce se poate aplica pentru infracţiunea reţinută în sarcina persoanei solicitate este de 5 ani.
După identificarea şi reţinerea persoanei solicitate, prin Ordonanţa nr. 16/2010 din 7 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, a fost sesizată instanţa cu luarea măsurii arestării şi continuarea procedurii de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare austriece.
După identificare de către instanţa de judecată, s-a constatat că persoana solicitată a fost informată despre motivul reţinerii, apoi a fost audiată conform art. 90 alin. (10) din Legea nr. 302/2004.
Văzând semnalarea transmisă de autorităţile judiciare din Austria, faptul că s-a urmat procedura cerută de art. 883 din Legea nr. 302/2004 modificată, că o altă măsură preventivă nu este posibilă şi că sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru arestarea persoanei solicitate în caz de urgenţă, în vederea asigurării prezentării acesteia în faţa autorităţilor austriece, în baza dispoziţiei imperative înscrise în art. 90 alin. (2) din legea menţionată, instanţa de fond a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 4 zile, începând cu data de 7 decembrie 2010.
Totodată, instanţa a solicitat procurorului să depună în termenul de 4 zile acordat în acest sens, mandatul european de arestare însoţit de traducerea în limba română şi a acordat termen la data de 10 decembrie 2010 pentru când a dispus citarea persoanei solicitate.
Împotriva încheierii a declarat recurs persoana solicitată B.V. care, prin apărător, a cerut înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, măsură apreciată ca suficientă pentru a oferi garanţiile procesuale necesare executării mandatului european de arestare emis pe numele său de către autorităţile judiciare din Austria.
În ultimul cuvânt, recurenta a precizat că nu a încălcat legea, nici în România, nici în Republica Moldova şi a cerut să fie pusă în libertate deoarece este bolnavă şi nu suportă regimul de detenţie.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de persoana solicitată, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din actele şi lucrările de la dosar rezultă că, prin semnalarea emisă de autorităţile judiciare din Austria la data de 23 mai 2007, înregistrată în Sistemul de Informaţii Schengen cu nr. de referinţă mesaj: 12371, s-a solicitat de către autorităţile judiciare austriece, arestarea şi predarea recurentei în vederea executării mandatului european de arestare cu referinţa dosarului 6 UR 223/05S, emis de Tribunalul Regional Eisenstadt pentru fapta de trafic de emigranţi prevăzută de art. 104/ABS, 1 U 3 FRG, 278 A STGB C. pen. austriac, faptă pedepsită cu închisoarea de până la 5 ani, presupus a fi comisă de către B.V..
Instanţa de fond, sesizată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi cu luarea măsurii arestării şi continuarea procedurii de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare austriece, - după ce în prealabil persoana solicitată a fost reţinută prin Ordonanţa nr. 16/2010 din 7 decembrie 2010 -, a dispus arestarea persoanei solicitate, apreciind că o altă măsură preventivă nu este posibilă.
Este adevărat că art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, dă posibilitatea instanţei de judecată - sesizată în condiţiile art. 883 -, să opteze între a dispune arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, situaţie în care, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română. Dar, având în vedere infracţiunile presupus a fi comise de către recurenta persoană solicitată şi pentru care se solicită predarea acesteia autorităţilor judiciare austriece, modul şi împrejurările în care se reţine că au fost săvârşite, faptul că recurenta a fost depistată de lucrătorii poliţiei de frontieră din cadrul Punctului de trecere a Frontierei Albiţa, judeţul Vaslui, având intenţia de a părăsi România, Înalta Curte constată că în mod just instanţa de fond a apreciat că nu este oportună luarea faţă de persoana solicitată a unei alte măsuri preventive neprivative de libertate şi a dispus arestarea acesteia pe durata de 4 zile prevăzută de art. 90 alin. (2) C. proc. pen.
Susţinerile recurentei persoane solicitată în sensul că nu a încălcat legea şi că nu suportă regimul de detenţie nu pot fi primite deoarece, instanţa română sesizată în procedura prevăzută de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, are competenţa de a verifica doar dacă, persoana solicitată, reţinută pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol) a fost informată despre motivul reţinerii şi nu de a verifica dacă aceasta a comis sau nu fapte pentru care se solicită predarea de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare. În procedura de executare a mandatului european de arestare, dacă persoana solicitată nu este de acord cu predarea, în funcţie de durata acesteia, instanţa poate dispune punerea în libertate a persoanei solicitată, situaţie în care aplică în mod obligatoriu dispoziţiile art. 145 C. proc. pen. care reglementează măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În consecinţă, reţinând că încheierea pronunţată de instanţa de fond prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate B.V. pe o perioadă de 4 zile este legală şi temeinică, recursul declarat de aceasta se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 520 RON din care, suma de 320 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.V. împotriva Încheierii nr. 15/MEA din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 834/45/2010.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 4487/2010. Penal → |
|---|
