ICCJ. Decizia nr. 1420/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1420/2010
Dosar nr. 9246/2/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
I. - Prin sentinţa penală nr. 23/ F din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a reţinut că prin cererea înregistrată la 02 octombrie 2009 pe rolul acestei instanţe, petenta D.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 09 septembrie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de D.I. împotriva rezoluţiei din 05 august 2009 dispusă în Dosarul nr. 1523/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarii publici M.G.O. şi A.A.J. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., precum şi faţă de numiţii G.I. şi G.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că deşi nu a fost în legătură cu înserarea unor clauze în contract, notarii publici au refuzat să le radieze sub pretextul că „există un contract tip care va putea fi modificat ulterior" şi totodată nu i-au adus la cunoştinţă efectele juridice ale contractului pe care dacă le cunoştea nu mai semna contractul.
De asemenea, urmărirea penală nu este completă, în sensul că nu s-au făcut confruntări între notari şi petentă, şi notari şi ceilalţi făptuitori şi nu s-a insistat în audierea făptuitorilor pentru a rezulta legătura ilicită dintre aceştia în scopul deposedării petentei de locuinţă în mod ilegal şi fraudulos.
Totodată, nu este adevărată consemnarea din rezoluţie în sensul că la dosarul de urmărire penală ar exista o declaraţie olografă în care petenta ar fi confirmat faptul că ar fi primit suma de 47.700 dolar SUA.
Analizând plângerea de faţă în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Prin plângerile penale înregistrate, iniţial, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 1523/P/2008 din data de 06 octombrie 2008, respectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti, sub nr. 14331/P/2008 din data de 19 noiembrie 2008, astfel cum au fost precizate şi completate ulterior, numita D.I., cu domiciliul în Bucureşti, sector 2 a solicitat să se efectueze cercetări faţă de notarii publici M.G.O. şi A.A.J., pentru săvârşirea infracţiunilor de „înşelăciune", prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 2481 C. pen. (constând în încălcarea prevederilor art. 43 şi art. 45 din Legea nr. 36 din 16 mai 1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, republicată), precum şi faţă de numiţii G.I. şi G.A., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., atât cu prilejul perfectării contractului de împrumut cu garanţie imobiliară din 29 septembrie 2004, cât şi cu prilejul perfectării contractului de vânzare-cumpărare din 11 martie 2005, ambele autentificate la Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.G.O. şi A.A.J. din Bucureşti.
Petenta susţine că, la data de 29 septembrie 2004, a încheiat, în calitate de împrumutată, un contract de împrumut pentru suma de 47.700 dolar SUA, garantând restituirea acestei sume către numitul G.I. cu imobilul proprietate personală, situat în Bucureşti, sector 2.
În fapt, numita D.I. a primit de la împrumutător numai 35.000 dolar SUA, diferenţa de 12.700 dolar SUA reprezentând dobânda pe care trebuia să o plătească la suma împrumutată.
Părţile au convenit asupra unei perioade de graţie de 3 luni, după care rambursarea împrumutului urma să se facă în rate lunare egale de câte 1050 dolar SUA, până la data de 29 octombrie 2005.
Deşi petenta şi-a exprimat dezacordul atât faţă de includerea, în contractul respectiv, a clauzei potrivit căreia, la prima rată neonorată, împrumutătorul putea declanşa procedura evacuării silite, cât şi faţă de neprecizarea modului şi a condiţiilor în care urma să se facă plata şi a solicitat notarilor publici M.G.O. şi A.A.J. să efectueze modificările corespunzătoare, aceştia au refuzat, sub pretextul că actul de împrumut trebuia redactat, iniţial, conform unicului model-tip existent, putând fi modificat ulterior - ceea ce nu s-a mai întâmplat.
Numita D.I. susţine că notarii publici M.G.O. şi A.A.J. nu i-au adus la cunoştinţă efectele juridice ale contractului respectiv, efecte pe care, dacă le-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat actul în forma actuală.
După achitarea primelor două rate - pentru care numitul G.I. a refuzat întocmirea unui act doveditor - petenta a intrat în imposibilitate de plată şi, deşi a anunţat ulterior, la scurt timp de la scadenţe celei de-a treia rate, că dispunea de suma necesară efectuării plăţii, sus-numitul a reuşit să evite încasarea banilor, tocmai pentru a putea invoca existenţa unei rate neonorate şi, pe cale de consecinţă, dreptul său de a declanşa procedura de evacuare silită.
În acest context, numitul G.I. a propus constituirea unei „garanţii suplimentare" pentru restituirea împrumutului, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în cauză. Astfel, părţile au convenit ca, la data de 29 august 2005, să fie restituită întreaga sumă de 47.700 dolar SUA, fără a mai fi achitate dobânzile lunare aferente ori alte dobânzi suplimentare, urmând ca, după acoperirea integrală a debitului, proprietatea asupra imobilului respectiv să fie retransferată către petenta.
Solicitând, cu prilejul încheierii actului de vânzare-cumpărare, lămuriri în legătură cu omisiunea menţionării înţelegerii reale intervenite între părţi, cu inserarea precizării potrivit căreia numita D.I. a primit suma de 47.700 dolar SUA, reprezentând preţul vânzării-cumpărării, chiar la data autentificării contractului, precum şi cu privire la menţiunea în sensul că eliberarea imobilului urma să se realizeze la data de 31 august 2005, petentei i s-a explicat, de către notarul public M.G.O. şi numitul G.I., în prezenţa notarului public A.A.J., că actul respectiv trebuia conceput în forma actuală pentru a avea o aparenţă de legalitate, cămătăria fiind interzisă de legea penală.
Ulterior, deşi petenta a insistat în repetate rânduri, numitul G.I. a refuzat categoric să accepte ca garanţie, conform înţelegerii prealabile, alt imobil în locul celui ipotecat, iar la data scadenţei a pretins 5000 euro în plus faţa de suma împrumutată, pentru revânzarea imobilului respectiv.
În intervalul de timp „acordat" petentei pentru obţinerea banilor, numitul G.I. a intentat proces de evacuare a acesteia din imobilul în cauză.
Fiind audiat în legătură cu condiţiile şi împrejurările în care au fost autentificate, la Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.G.O. şi A.A.J. din Bucureşti, contractul de împrumut cu garanţie imobiliară din 29 septembrie 2004 şi contractul de vânzare-cumpărare din 11 martie 2005, numitul G.I. - unic semnatar, în calitate de împrumutător, respectiv de cumpărător, al acestor contracte - a arătat, pe de o parte, că actul de împrumut reflectă acordul real de voinţă dintre părţi şi a fost semnat de bunăvoie, de către petenta, care l-a citit în prealabil şi nu a formulat obiecţiuni cu privire la clauzele contractuale.
În susţinerea afirmaţiilor sale, numitul G.I. a prezentat o declaraţie olografă datată „29 septembrie 2004", prin care petenta a confirmat primirea sumei de 47.700 dolar SUA, conform contractului de împrumut.
Pe de altă parte, sus-numitul a declarat că la începutul anului 2005, constatând faptul că se întârziase plata unei rate lunare, a contactat-o pe petenta, pentru a-şi recupera suma respectivă.
Cu prilejul respectiv, numita D.I. a recunoscut faptul că se afla în imposibilitate de plată, propunându-i numitului G.I. ca, în schimbul sumei totale pe care o avea de restituit, să îi transfere acestuia dreptul de proprietate asupra imobilului constituit, iniţial, ca garanţie a împrumutului.
Numitul G.I. a acceptat atât propunerea respectivă, cât şi rugămintea petentei de a-i permite să locuiască în imobilul respectiv până la data de 31 august 2005.
Astfel, a fost întocmit şi autentificat contractul de vânzare -cumpărare din 11 martie 2005.
Ulterior datei de 31 august 2005, petenta a refuzat să mai elibereze imobilul respectiv şi a introdus, la Judecătoria Sector 2 Bucureşti, o acţiune prin care a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului sus-menţionat.
În urma declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, acţiunea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 15587 din 25 octombrie 2006, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 68 din 02 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Cu prilejul audierii, notarul public A.A.J. a precizat că nu a asistat la încheierea şi autentificarea celor două contracte şi nu cunoaşte împrejurările concrete în care acestea au fost perfectate.
La rândul său, notarul public M.G.O. a arătat că înscrisurile respective au fost redactate la cererea părţilor şi potrivit voinţei acestora şi autentificate după ce părţile le-au citit, au declarat că sunt de acord cu conţinutul lor şi au consimţit la autentificare.
Curtea apreciază că soluţiile Parchetului sunt legale şi întemeiate pe probele administrate.
Astfel, corect s-a reţinut că faptele reclamate în sarcina notarilor publici nu constituie infracţiuni întrucât înscrisurile autentificate au fost redate la cererea părţilor şi potrivit voinţei acestora, iar părţile le-au citit şi au declarat că sunt de acord cu conţinutul lor, consimţind la autentificare.
De altfel, fiind vorba de acte autentice, acestea sunt valabile sub aspectul consimţământului şi menţiunilor acestora până la înscrierea în fals.
Astfel, solicitările petentei de a fi completată urmărirea penală prin efectuarea de confruntări, luarea unor declaraţii nu sunt utile şi necesare cauzei în raport de puterea probantă a înscrisului autentic şi de infracţiunile sesizate.
Referitor la împrejurările în care a fost autentificat contractul de vânzare - cumpărare din 11 martie 2005, corect s-au reţinut că acestea au făcut obiectul cercetărilor în Dosarul penal nr. 5949/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti, dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii G.I. şi G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj şi înşelăciune, constatându-se că faptele sesizate nu există.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta D.I.
II. - Împotriva acestei sentinţe penale petiţionara D.I. a declarat recurs criticând-o ca netemeinică solicitând desfiinţarea rezoluţiei, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel în vederea începerii urmăririi penale, fără cheltuieli de judecată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de critică invocat cât şi din oficiu sub toate aspectele aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, are în vedere că recursul de faţă se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât, judecătorul fondului prin conformare deplină la dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., verificând rezoluţia atacată nr. 1523/P/2008 din 5 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi în lipsa unor înscrisuri nou prezentate a statuat în mod justificat caracterul legal şi temeinic al rezoluţiei procurorului datorat celor rezultate din actele premergătoare efectuate în cauză.
Astfel, petiţionara D.I. a pretins prin plângerea penală originară că la data de 29 septembrie 2004, a încheiat, în calitate de împrumutată, un contract de împrumut pentru suma de 47.700 dolar SUA, garantând restituirea acestei sume către numitul G.I. a imobilul proprietate personală, situat în Bucureşti, sector 2.
În fapt, numita D.I. a primit de la împrumutător numai 35.000 dolar SUA, diferenţa de 12.700 dolar SUA reprezentând dobânda pe care trebuia să o plătească la suma împrumutată.
Părţile au convenit asupra unei perioade de graţie de 3 luni, după care rambursarea împrumutului urma să se facă în rate lunare egale de câte 1050 dolar SUA, până la data de 29 octombrie 2005.
Deşi petenta şi-a exprimat dezacordul atât faţă de includerea, în contractul respectiv, a clauzei potrivit căreia, la prima rată neonorată, împrumutătorul putea declanşa procedura evacuării silite, cât şi faţă de neprecizarea modului şi a condiţiilor în care urma să se facă plata şi a solicitat notarilor publici M.G.O. şi A.A.J. să efectueze modificările corespunzătoare, aceştia au refuzat, sub pretextul că actul de împrumut trebuia redactat, iniţial, conform unicului model-tip existent, putând fi modificat ulterior - ceea ce nu s-a mai întâmplat.
Numita D.I. susţine că notarii publici M.G.O. şi A.A.J. nu i-au adus la cunoştinţă efectele juridice ale contractului respectiv, efecte pe care, dacă le-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat actul în forma actuală.
După achitarea primelor două rate - pentru care numitul G.I. a refuzat întocmirea unui act doveditor - petenta a intrat în imposibilitate de plată şi, deşi a anunţat ulterior, la scurt timp de la scadenţa celei de-a treia rate, că dispunea de suma necesară efectuării plăţii, sus-numitul a reuşit să evite încasarea banilor, tocmai pentru a putea invoca existenţa unei rate neonorate şi, pe cale de consecinţă, dreptul său de a declanşa procedura de evacuare silită.
În acest context, numitul G.I. a propus constituirea unei „garanţii suplimentare" pentru restituirea împrumutului, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în cauză.
Astfel, părţile au convenit ca, la data de 29 august 2005, să fie restituită întreaga sumă de 47.700 dolar SUA, fără a mai fi achitate dobânzile lunare aferente ori alte dobânzi suplimentare, urmând ca, după acoperirea integrală a debitului, proprietatea asupra imobilului respectiv să fie retransferată către petentă.
Solicitând, cu prilejul încheierii actului de vânzare-cumpărare, lămuriri în legătură cu omisiunea menţionării înţelegerii reale intervenite între părţi, cu inserarea precizării potrivit căreia numita D.I. a primit suma de 47.700 dolar SUA, reprezentând preţul vânzării-cumpărării, chiar la data autentificării contractului, precum şi cu privire la menţiunea în sensul că eliberarea imobilului urma să se realizeze la data de 31 august 2005, petentei i s-a explicat, de către notarul public M.G.O. şi numitul G.I., în prezenţa notarului public A.A.J., că actul respectiv trebuia conceput în forma actuală pentru a avea o aparenţă de legalitate, cămătăria fiind interzisă de legea penală.
Ulterior, deşi petenta a insistat în repetate rânduri, numitul G.I. a refuzat categoric să accepte ca garanţie, conform înţelegerii prealabile, alt imobil în locul celui ipotecat, iar la data scadenţei a pretins 5000 euro în plus faţă de suma împrumutată, pentru revânzarea imobilului respectiv.
În intervalul de timp „acordat" petentei pentru obţinerea banilor, numitul G.I. a intentat proces de evacuare a acesteia din imobilul în cauză.
Fiind audiat în legătură cu condiţiile şi împrejurările în care au fost autentificate, la Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.G.O. şi A.A.J. din Bucureşti, contractul de împrumut cu garanţie imobiliară din 29 septembrie 2004 şi contractul de vânzare-cumparare din 11 martie 2005, numitul G.I. - unic semnatar, în calitate de împrumutător, respectiv de cumpărător, al acestor contracte - a arătat, pe de o parte, că actul de împrumut reflectă acordul real de voinţă dintre părţi şi a fost semnat de bunăvoie, de către petentă, care l-a citit în prealabil şi nu a formulat obiecţiuni cu privire la clauzele contractuale.
În susţinerea afirmaţiilor sale, numitul G.I. a prezentat o declaraţie olografă datată „29 septembrie 2004", prin care petenta a confirmat primirea sumei de 47.700 dolar SUA, conform contractului de împrumut.
Pe de altă parte, sus-numitul a declarat că la începutul anului 2005, constatând faptul că se întârziase plata unei rate lunare, a contactat-o pe! petentă, pentru a-şi recupera suma respectivă.
Cu prilejul respectiv, numita D.I. a recunoscut faptul că se afla în imposibilitate de plată, propunându-i numitului G.I. ca, în schimbul sumei totale pe care o avea de restituit, să îi transfere acestuia dreptul de proprietate asupra imobilului constituit, iniţial, ca garanţie a împrumutului.
Numitul G.I. a acceptat atât propunerea respectivă, cât şi rugămintea petentei de a-i permite să locuiască în imobilul respectiv până la data de 31 august 2005.
Astfel, a fost întocmit şi autentificat contractul de vânzare-cumpărare din 11 martie 2005.
Ulterior datei de 31 august 2005, petenta a refuzat să mai elibereze imobilul respectiv şi a introdus, la Judecătoria Sector 2 Bucureşti, o acţiune prin care a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului sus-menţionat.
În urma declinării competenţei de soluţionare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, acţiunea a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 587 din 25 octombrie 2006, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8 din 02 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Cu prilejul audierii, notarul public A.A.J. a precizat că asistat la încheierea şi autentificarea celor două contracte şi nu cunoaşte împrejurările concrete în care acestea au fost perfectate.
La rândul său, notarul public M.G.O. a arătat că înscrisurile respective au fost redactate la cererea părţilor şi potrivit voinţei acestora şi autentificate după ce părţile le-au citit, au declarat că sunt de acord conţinutul lor şi au consimţit la autentificare.
Aşa fiind, în mod legal şi temeinic, datorat inexistenţei infracţiunilor imputate prin plângerea penală formulată de petiţionara D.I. s-a dispus prin rezoluţia atacată în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Neînceperea urmăririi penale faţă de notarii publici M.G.O. şi A.A.J., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 2481 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara D.I. împotriva sentinţei penale nr. 23/ F din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1279/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 143/2010. Penal → |
|---|
