ICCJ. Decizia nr. 1641/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1641/2010
Dosar nr. 669/35/200.
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:
1. Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin sentinţa penală nr. 110/PI/2009 din 2 decembrie 2009, a respins ca nefondată plângerea în baza art. 2781 C. proc. pen. formulată de petenta A.A.R. şi în consecinţă.
A fost menţinută – în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. - rezoluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea de la 30 martie 2009 dată în dosar nr. 32/P/2009 prin care a fost dispusă soluţie de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. ["fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii în speţă lipsa laturii obiective"] – soluţie confirmată la controlul administrativ prevăzut de art. 278 C. proc. pen. prin rezoluţia nr. 197/II.2/2008 din 5 mai 2009 a procurorului general al organului judiciar amintit – faţă de intimata-făptuitoare B.L.E. notar public sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti şi exercitarea fără drept a profesiei de notar public prevăzute de art. 271 şi art. 281 C. pen., fiind menţinută rezoluţia atacată sus-menţionată.
Conform art. 192 alin. (1) şi art. 193 C. proc. pen. a fost obligată petenta la suma de 100 lei către stat şi 1.785 lei către intimată cu titlu de cheltuieli judiciare.
Prin plângerea penală formulată la data de 13 februarie 12009 şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea sub nr. 32/P/2009 numita A.A.R. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de B.L.E. notar public cu sediul biroului în localitatea Valea lui Mihai judeţul Bihor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 271 şi art. 281 C. pen. ce s-a pretins a fi comise prin aceea că deşi a fost condamnată definitiv, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prin Decizia penală nr. 49/A din 13 martie 2008 la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. – în condiţiile art. 71-64 lit. a) şi b) C. pen. – făptuitoarea amintită continuă să exercite profesia de notar public, nesocotind în mod vădit efectele condamnării sus-menţionate.
În baza actelor premergătoare procurorul a dispus în temeiul art. 228 rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale sub aspectul ambelor infracţiuni sus–menţionate reţinând că deşi a fost condamnată definitiv în condiţiile expuse în plângerea penală intimatei făptuitoare nu i-a încetat calitatea de notar public potrivit procedurii speciale în acest sens instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 36/1995 şi ale art. 20 din Ordinul nr. 710/C/1995 al ministrului justiţiei dat în aplicarea dispoziţiilor legale anterior arătate.
Instanţa a hotărât menţinerea rezoluţiei atacate, contrar solicitării petentei de a se începe urmărirea penală împotriva intimatei-făptuitoare prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. - reţinând la rândul său că în conformitate cu dispoziţiile art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995, calitatea de notar public încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei, potrivit procedurii speciale reglementate în acest sens prin Ordinul nr. 710/C/1995 al Ministrului Justiţiei [„încetarea activităţii în cazurile prevăzute la art. 23 lit. c) - g) din lege se constată sau se dispune de ministrul justiţiei la sesizarea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici sau/şi din oficiu în cazurile prevăzute la art. 23 lit. e) şi f) din lege"].
Din verificările în acest sens la Camera Notarilor Publici (f.16, 17) prin adresa s-a comunicat instanţei că nu a fost primită nici o notificare din partea ministrului justiţiei sau Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici referitoare la încetarea calităţii de notar public a numitei B.L.E.
În plus neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor sesizate este justificată şi de constatarea că între modalităţile alternative ale laturii obiective a infracţiunii de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti, nu se regăseşte şi nerespectarea pedepselor accesorii iar conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 281 C. pen. se raportează la legea specială, respectiv Legea nr. 36/1995, care nu incriminează distinct exercitarea fără drept a profesiei de notar public, făcând astfel trimitere la dispoziţiile Codului penal, dreptul comun în materie.
2. Recursul în termen declarat în cauză de petenta A.A.R. reiterând solicitarea din plângerea introductivă de instanţă pentru desfiinţarea rezoluţiei nr. 32/P/2009 din 30 martie 2009 şi soluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. este nefondat urmând a fi respinsa ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.
Conform art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995, astfel că în mod corect s-a argumentat prin rezoluţia atacată şi sentinţă – calitatea de notar public încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei, potrivit procedurii speciale reglementate în acest sens prin Ordinul nr. 710/C/1995 al Ministrului Justiţiei [„încetarea activităţii în cazurile prevăzute la art. 23 lit. c) - g) din lege se constată sau se dispune de ministrul justiţiei la sesizarea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici sau/şi din oficiu în cazurile prevăzute la art. 23 lit. e) şi f) din lege"].
Efectuându-se verificări la Camera Notarilor Publici (f. 16,17), din adresa trimisă instanţei rezultă că nu a fost primită nici o notificare din partea ministrului justiţiei sau Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici referitoare la încetarea calităţii de notar public a numitei B.L.E.
În consecinţă pentru considerentele anterior arătate condamnarea definitivă a intimatei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj prevăzută de art. 26 raportat la art. 194 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare în condiţiile art. 81 C. pen., art. 64 lit. a), b) şi art. 71 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., prin sentinţa penală nr. 1926 din 7 noiembrie 2005 a Judecătoriei Oradea, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 49/A din 13 martie 2008 a Tribunalului Vâlcea şi ulterior Decizia penală din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, este lipsită de relevanţă juridică sub aspectul laturii obiective a infracţiunilor din art. 271 şi art. 281 C. pen.
Conform art. 192 C. proc. pen. obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A.A.R. împotriva sentinţei penale nr. 110/PI din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1633/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2133/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
---|