ICCJ. Decizia nr. 1614/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1614/2010
Dosar nr.1862/44/2009
Şedinţa publică din 26 aprilie 2010
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 290/P/2009 din 9 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea I.O.B. pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că apartamentul în care au locuit petiţionarul I.I. şi făptuitoarea I.O.B. a aparţinut ca proprietate făptuitoarei, iar după schimbarea yalei de la uşă, conform procesului-verbal al lucrătorilor de poliţie, petiţionarul a intrat în posesia tuturor bunurilor personale, părţile aflându-se în divorţ. S-a mai arătat că petiţionarul nu a făcut obiecţiuni şi a semnat procesul-verbal privind bunurile pe care şi le-a ridicat din fostul domiciliu conjugal.
Cu privire la telefonul petiţionarului s-a reţinut că acesta fusese pierdut anterior de către acesta.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere la procurorul ierarhic, iar prin Rezoluţia nr. 1411/11/2/2009 din 4 decembrie 2009, plângerea a fost respinsă ca nefondată.
În motivarea acestei rezoluţii s-a reţinut că fapta reclamată de petiţionar nu există, iar rezoluţia atacată este legală şi temeinică.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petiţionarul la instanţa competentă.
Prin Sentinţa penală nr. 26 F din 19 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul I.I., domiciliat în Galaţi, Bd. G.C., împotriva Rezoluţiei nr. 290/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, pe care a menţinut-o.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că din verificarea celor două rezoluţii şi analiza probelor de la dosar s-a constatat că soluţia adoptată este legală şi temeinică.
S-a arătat că părţile au fost căsătorite, iar în seara de 16 martie 2005, urmare a unui conflict, făptuitoarea, în calitate de proprietar al apartamentului a schimbat yala de la intrare şi a înştiinţat pe petiţionar să se prezinte pentru a-şi ridica bunurile personale.
În prezenţa martorei D.M. şi a organelor de poliţie, petiţionarul şi-a luat bunurile personale, întocmindu-se un proces-verbal semnat de cei prezenţi, fără obiecţiuni din partea petiţionarului.
S-a mai arătat că părţile se aflau în divorţ, iar urmare a consecinţelor previzibile, petiţionarul poate apela la căile legale din justiţie pentru a-şi clarifica situaţia patrimonială şi situaţia juridică a bunurilor personale.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, petiţionarul a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că în mod greşit s-a respins plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, şi nu s-au prezentat motivele care au stat la baza acestei hotărâri.
Recursul este nefondat.
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului Înalta Curte constată că petiţionarul I.I. a formulat plângere împotriva intimatei I.O.B., fosta soţie, cu care se află în proces de divorţ, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen., constând în aceea că refuză în mod nejustificat să-i înapoieze o serie de bunuri dobândite înainte de căsătorie.
Cu ocazia verificărilor efectuate de organul de urmărire penală s-a constatat că, pe fondul conflictului existent între părţi, în seara de 16 martie 2005, în prezenţa unei martore şi a organelor de poliţie, petiţionarul şi-a luat bunurile personale din fostul domiciliu conjugal, ocazie cu care s-a încheiat un proces-verbal, semnat de cei prezenţi.
Procesul-verbal a fost semnat de petiţionar fără obiecţiuni, fără a fi contestat şi fără a se face vreo menţiune cu privire la eventuale bunuri proprii care ar fi rămas în custodia intimatei sau cu privire la care aceasta să fi refuzat să le restituie petiţionarului.
Astfel cum se reţine şi în rezoluţia contestată, potrivit dispoziţiilor art. 231 C. pen., pentru existenţa infracţiunii de abuz de încredere, se cere ca făptuitorul să deţină bunul mobil ce constituie obiectul material pe baza unui titlu, adică a unui raport juridic patrimonial (depozit, mandat, împrumut etc.) şi ca el să-şi însuşească acel bun, să dispună de acesta pe nedrept ori să refuze a-l restitui.
Contractul de căsătorie la care petiţionarul se referă, nu reprezintă acel raport juridic patrimonial aflat la baza conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz de încredere, părţile aflându-se într-un raport juridic de drept civil, iar situaţia bunurilor acestora urmând a fi rezolvată pe calea unui litigiu civil.
Reţinând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimată apare ca fiind corectă, iar hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică. Din cuprinsul hotărârii rezultă motivele pentru care a fost respinsă plângerea, astfel că nu poate fi primită nici critica referitoare la nemotivarea hotărârii.
Ca atare, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionar este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul I.I. împotriva Sentinţei penale nr. 26/F din 19 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 26 aprilie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1604/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3971/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
