ICCJ. Decizia nr. 1617/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1617/2010
Dosar nr. 3373001/3/2008
Şedinţa publică din 26 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 820/F din 20 octombrie 2009, din nr. 33730.01/3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a, ca fiind dispusă casare a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei nr. 1.056 din 3 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a din Dosarul nr. 1157/2004, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 848/A din 11 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a din Dosarul nr. 3843/2004, rămasă definitivă prin Decizia nr. 962 din 10 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. 7205/2004, formulată de revizuentul C.M., a obligat la plata sumei de 40 RON, cheltuieli judiciare către stat, iar apărătorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Libertăţilor Cetăţeneşti.
Instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 1.056 din 3 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 1157/2004, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 848/A din 11 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 3843/2004 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 962 din 10 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Justiţie, secţia penală, din Dosarul nr. 7205/2004, revizuentului i-a fost aplicată, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, urmată de moartea victimei, prev. de art. 211, alin. ultim, C. pen., cu aplicarea art. 13, C. pen., pedeapsa de 20 de ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) şi b), C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a constatat că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute limitativ de art. 394 C. proc. pen., motivându-se în esenţă că a fost analizat de către instanţa fondului materialul probator, constituit din procesul-verbal de reconstituire semnat de doi martori asistenţi, dintre care unul a fost audiat şi în faţa instanţei de judecată şi declaraţiile de recunoaştere a inculpatului.
Se mai argumentează în sensul că singurul martor la care revizuentul s-ar fi putut referi este cel de-al doilea martor la constituire, despre care însă instanţa a avut cunoştinţă.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel revizuentul care a susţinut că judecătorul G.C. s-a abţinut de la judecată astfel că dosarul ar trebui clasat, iar pe de altă parte că martorul cu identitate protejată nu a fost audiat, deşi a făcut cunoscute toate datele pentru identificare lui.
Instanţa de apel analizând actele şi lucrările din dosar precum şi sentinţa penală atacată, prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept a apreciat că apelul declarat este nefondat şi l-a respins ca atare.
Cât priveşte susţinerile referitoare la incompatibilitatea judecătorului de fond s-a constatat că la rejudecarea fondului revizuirii, prin încheierea de şedinţă din 27 mai 2009 a fost admisă cererea de abţinere formulată de judecătorul G.C. care s-a pronunţat la prima judecată în fond a revizuirii, astfel că rejudecarea cererii de revizuire a fost făcută de un alt complet de judecată.
Cât priveşte soluţia instanţei de revizuire Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că s-a încălcat principiul ";non reformativ in pejus"; în condiţiile în care prima instanţă învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a respins-o ca nefondată iar cu ocazia rejudecării cererii după admiterea apelului declarat doar de revizuent, instanţa de rejudecare a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă deşi avea obligaţia de a o examina pe fond.
S-a argumentat însă că îndreptarea acestei nelegalităţi în calea de atac a apelului de faţă declarat urmare de apelantul - revizuent, prin respingerea pe fond a cererii de revizuire ar însemna de asemenea neînvestirea aceluiaşi principiu de drept.
În motivarea deciziei instanţa s-a referit şi la contradicţia între dispozitivul hotărârii de fond şi considerentele acesteia în sensul că deşi a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire instanţa a folosit argumente de netemeinicie, examinând motivul de revizuire referitor la existenţa unui martor necunoscut instanţei de fond la soluţionarea cauzei invocat de revizuent.
În aceste condiţii instanţa de apel a apreciat că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, din punct de vedere formal, pe cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. însă avându-se în vedere motivele de apel astfel cum sunt prevăzute de art. 279 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a constatat că nu se poate dispune desfiinţarea sentinţei penale cu trimitere spre rejudecare a fondului, astfel încât dizolvând cauza integral s-a referit la fondul cererii de revizuire.
Sub acest aspect Curtea de apel a reţinut că susţinerea revizuentului referitor la existenţa martorului cu identitate reală sau atribuită.
Pe de altă parte mai reţine instanţa de apel că în situaţia ipotetică în care martorul ar fi existat neascultarea acestuia în faţa instanţei de fond nu poate fi invocată ca motiv de revizuire deoarece presupune o prelungire a probatoriului inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către revizuent, care a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinice şi a susţinut, prin apărătorul său, că nu au existat aspecte esenţiale care nu au fost consemnate de instanţă cu ocazia judecării fondului cauzei, martorul cu identitate protejată nefiind audiat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi pe fond admiterea cererii de revizuire.
Înalta Curte examinând hotărârea recurată, respectiv actele şi lucrările din dosar în raport cu motivele invocate cât şi din oficiu în limitele impuse de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul declarat de revizuent este nefondat.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (caz de revizuire invocat în speţă) revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei dacă, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pe baza faptelor sau împrejurărilor nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Rezultă aşadar că în acest caz legiuitorul s-a referit la fapte şi împrejurări, respectiv fapte probatorii care se cer a fi noi şi nu la descoperirea de probe noi care nu ar putea constitui temei al revizuirii.
Pe de altă parte faptele probatorii invocate în cererea de revizuire trebuie să fi fost necunoscute de instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă şi în măsură să determine o schimbare a soluţiei atacate.
Revenind la cauză se constată că în mod corect instanţa de apel a apreciat ca admisibilă în principiu din punct de vedere formal cererea de revizuire, şi a făcut referiri pe fondul revizuirii apreciind în mod justificat că audierea martorului la care se referă revizuentul nu este posibilă în calea extraordinară de atac promovată de acesta deoarece s-ar ajunge astfel la o prelungire inadmisibilă a probaţiunii.
Pe de altă parte condiţia impusă de legiuitor în art. 394 alin. (2) C. proc. pen. aceea că faptele probatorii noi să determine reformarea pe fond a soluţiei pronunţate nu este îndeplinită în cauză, o eventuală audiere a martorului la care se referă revizuentul (inadmisibilă în calea de atac a revizuirii) în măsură să conducă la schimbarea soluţiei de condamnare.
Aşa fiind decizia instanţei de apel apare ca fiind legală şi temeinică, astfel că recursul declarat de revizuentul C.M. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuentul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 248/A din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 26 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 888/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 899/2010. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
