ICCJ. Decizia nr. 888/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 888/2010
Dosar nr. 32.2/42/200.
Şedinţa publică din 8 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la 05 ianuarie 2009 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 11/1/2009 petiţionarul I.C. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 4121 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 32/42/2008.
Prin Decizia penală nr. 561 din 17 februarie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea cererii de revizuire formulată de către revizuientul I.C. împotriva deciziei penale nr. 4121 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti , constatând că, potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen., actul de sesizare a instanţei competente de a judeca revizuirea îl reprezintă actul procesual în are sunt consemnate concluziile procurorului cu privire la temeinicia cererii de revizuire, cât şi motivarea concluziilor sale.
De asemenea s-a constatat că, în cauză, cererea de revizuire a fost adresată direct Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu procurorului din cadrul parchetului competent, respectiv al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care trebuia să efectueze cercetările impuse de lege şi să înainteze instanţei întregul material împreună cu concluziile sale.
Prin referatul nr. 649/lll/6/2009 din 30 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea le Apel Ploieşti a înaintat Curţii de Apel Ploieşti cererea de revizuire formulată de către revizuientul I.C., împreună cu concluziile formulate în urma analizării acestei cererii de revizuire.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, examinând cererea de revizuire împreună cu concluziile formulate de procuror în referatul întocmit la 30 iunie 2009, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale în materie, prin sentinţa penală nr. 165 din 2 noiembrie 2009, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul I.C., împotriva sentinţei penale nr. 47 din 19 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 4121 din 11 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligându-l totodată pe revizuient la plata sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că revizuientul I.C. a solicitat prin cererea formulată, revizuirea deciziei penale nr. 4121 din 11 decembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de recurenţii Asociaţia Anticorupţie şi I.C. împotriva sentinţei penale nr. 47 din 19 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Prin sentinţa penală nr. 47 din 19 martie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate plângerile formulate de cei doi petiţionari împotriva rezoluţiei nr. 509/P/2007 din 20 noiembrie 2007 şi nr. 1805/11/2/2007 din 28 decembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, menţinându-le ca fiind legale şi temeinice.
Astfel prima instanţă a constatat că în cauza împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire era vizată o plângere împotriva soluţiilor de neurmărire penală adoptate de procuror, plângere întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen.
S-a mai reţinut că această plângere a fost în mod definitiv soluţionată prin sentinţa penală nr. 47 din 19 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4121 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a mai constatat că, pe de o parte, cererea de revizuire de faţă avea ca obiect hotărârile judecătoreşti pronunţate în legătură cu soluţionarea acestei plângeri, hotărâri prin care plângerea a fost respinsă conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., iar pe de altă parte, că prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Secţii Unite, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibilă.
Pe cale de consecinţă, prima instanţă a apreciat că cererea de revizuire de faţă este îndreptată împotriva sentinţei şi implicit a deciziei prin care s-a soluţionat în mod definitiv plângerea formulată conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., constatând că revizuirea formulată de revizuient este inadmisibilă, respingând-o ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul I.C., care, deşi avea termen în cunoştinţă de la primul termen de judecată din 25 ianuarie 2010, (fixat pe rolul Secţiei Penale al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 32.2/42/2008), când s-a prezentat pentru a solicita amânarea în vederea angajării unui apărător ales, ulterior nici nu s-a mai prezentat şi nici nu a depus la dosar vreun memoriu sau alte înscrisuri, în susţinerea recursului promovat, cu excepţia celui depus de către revizuient la acel termen (filele 6-9 dosar recurs).
Examinând sentinţa penală atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminarea în fapt a cauzei penale.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.
În cauză revizuientul I.C. a formulat recurs, solicitând prin memoriul depus la dosar, la primul termen de judecată, casarea hotărârii pronunţate şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată şi motivată şi, pe cale de consecinţă: „ tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, luarea măsurilor asigurătorii şi complementare ce se impun împotriva acestora şi obligarea lor la plata daunelor civile" .
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prima instanţă a procedat corect atunci când a apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., întrucât cererea de revizuire viza o hotărâre definitivă pronunţată în procedura plângerii prealabile prev. de art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., întrucât prin sentinţa penală nr. 47 din 19 martie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate plângerile formulate de petiţionarii Asociaţia Anticoruptia si I.C. împotriva rezoluţiei nr. 509/P/2007 din 20 noiembrie 2007 şi nr. 1805/11/2/2007 din 28 decembrie 2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, menţinându-le ca fiind legale şi temeinice.
Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă, faţă de situaţia mai sus relevată, în mod justificat a apreciat că devin incidente dispoziţiile deciziei penale nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată în recursul în interesul legii de cătreSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia: „cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. este inadmisibilă"
Aşadar, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, ce va fi menţinută, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuientul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 165 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 165 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1613/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1617/2010. Penal → |
|---|
