ICCJ. Decizia nr. 1659/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1659/2010
Dosar nr. 23182/3/200.
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 1039 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, condamnarea inculpatei P.C.A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnată aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, dispunându-se ca inculpata să execute sancţiunea cea mai grea, de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen.
Conform art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.
Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 7 mai 2009 la zi.
în baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea cantităţilor de 38,23 grame pulbere conţinând heroină şi griseofulvin, 2,53 grame pulbere conţinând heroină, cofeină şi paracetamol, 385 comprimate de methadonă, ridicate de la inculpată, rămase în urma analizelor de laborator şi distrugerea acestora.
Conform art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea unui telefon mobil Nokia 3120 C şi a unei cartele SIM.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a examinat probatoriile administrate pe parcursul soluţionării cauzei şi a reţinut în esenţă că:
- în primăvara anului 2009, inculpata a vândut în mod repetat doze de heroină denunţătorului P.M.S., la locuinţa sa cu 50 lei doza;
- la percheziţia domiciliară efectuată la data de 6 mai 2009, asupra inculpatei s-au găsit 45 doze de heroină şi 405 comprimate methadonă, despre care inculpata a arătat că erau destinate comercializării;
- inculpata i-a permis numitului P.M.S., la data de 27 aprilie 2009, să consume în locuinţa ei heroina pe care i-o vânduse;
- inculpata este recidivistă în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 prin sentinţa penală nr. 479 din 15 mai 2003 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă;
- pe parcursul urmăririi penale, inculpata l-a denunţat, în condiţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, pe numitul B.C.M., pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, denunţ care s-a materializat în prinderea acestuia în flagrant şi, ulterior, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv.
B. Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata.
În apelul său, parchetul a criticat sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei rezultante, despre care a arătat că este prea blândă în raport de amploarea activităţii infracţionale, starea de recidivă şi circumstanţele personale nefavorabile ale inculpatei.
Inculpata a solicitat, la rândul său, reaprecierea pedepselor, arătând că regretă faptele şi că Ie-a săvârşit datorită situaţiei familiale foarte dificile.
Prin Decizia penală nr. 12/A din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia Il-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpata P.C.A. împotriva sentinţei penale atacate, apreciindu-se criticile nefondate; s-a menţinut starea de arest a inculpatei.
C. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpata, criticând ambele hotărâri pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei, arătând că aceasta este excesivă în raport cu atitudinea sa procesuală, întrucât a dat dovadă de sinceritate şi regret, a contribuit la depistarea altor făptuitori, beneficiind de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, este văduvă, are în îngrijire doi copii minori, are HIV şi nu se poate încadra în muncă.
Examinând recursul declarat, prin prisma cazului de casare invocat, prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că circumstanţele personale invocate de inculpată - constând în atitudinea sa pe parcursul procesului penal, în sensul că a dat dovadă de sinceritate şi regret, a contribuit la depistarea altor făptuitori, beneficiind de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, este văduvă, are în îngrijire doi copii minori, are HIV şi nu se poate încadra în muncă, au fost deja avute în vedere de instanţa de fond care a orientat cuantumul pedepselor cu puţin peste minimul special prevăzut de lege, obţinut după aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 [5 ani pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi, respectiv, 1 an şi 6 luni pentru infracţiunea prev de art. 5 din aceeaşi lege], o reducere a acestor pedepse nefiind justificată în condiţiile existenţei unor stări de agravare a pedepsei (recidiva şi forma continuată a infracţiunii), precum şi faţă de pericolul social concret al activităţii infracţionale.
Ca atare, prima instanţă şi cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se justifică modificarea pedepsei principale nici în ceea ce priveşte cuantumul şi nici modalitatea de executare.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385/9 alin. (3)C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpată ca nefondat, constatând că pedeapsa aplicată este bine dozată şi nu se justifică reducerea acesteia, întrucât, prin cuantumul şi modalitatea de executare, este aptă să asigure reeducarea inculpatei, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Conform dispoziţiilor art. 385/16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurenta - inculpată va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.C.A. împotriva deciziei penale nr. 12/A din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, durata reţinerii şi arestării preventive de la 07 mai 2009 la 28 aprilie 2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2139/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1756/2010. Penal → |
---|