ICCJ. Decizia nr. 190/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 190/2010

Dosar nr. 1494/88/2008

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 302 din data de 24 octombrie2008 a Tribunalului Tulcea, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului O.D.A., fiul lui S. şi S., din două infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, într-o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul O.D.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală.

În conformitate cu prevederile art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele în cea mai grea de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În conformitate cu art. 86¹ şi art. 86² C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 4 ani care constituie termen de încercare.

În temeiul art. 86³ C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a) – d) şi anume:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a pute fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În conformitate cu art. 86³ alin. (3) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul O.D.A. ca pe durate termenului de încercare, să participe la programele de schimbare cognitiv comportamentală derulate de Serviciul de probaţiune.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 86⁴C. pen. raportat la art. 83 şi art. 84 C. pen.

În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpatului C.K., cetăţean american de naţionalitate indiană, din patru infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în două infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din acelaşi act normativ, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.K. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din acelaşi act normativ, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din acelaşi act normativ, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1000 lei amendă penală.

În conformitate cu art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În conformitate cu art. 86¹ şi art. 86²C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare.

În conformitate cu art. 86 ³ C. pen. a fost obligat inculpatul C.K. ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a) – d) şi anume:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În conformitate cu art. 86³alin. (3) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul C.K. ca pe durata termenului de încercare, să participe la programele de schimbare cognitiv comportamentală derulate de Serviciul de probaţiune.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 86⁴C. pen. raportat la art. 83 şi art. 84 C. pen.

În conformitate cu art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a obligării inculpaţilor O.D.A. şi C.K. de a nu părăsi ţara până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 17 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul O.D.A. a sumei de 360 lei şi de la inculpatul C.K., a sumei de 540 lei.

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul infracţiunilor şi a drogurilor rămase în urma expertizelor, şi anume:

- 1,60 grame rezină de cannabis (conform dovezii, pag. 32 dosar urmărire penală);

- 6 doze L.S.D. (conform procesului-verbal din 24 aprilie 2008, pagina 102 dosar urmărire penală);

- 30 doze L.S.D.;

- 3,54 grame rezină de cannabis;

- recipientul din material plastic transparent; o pipă cu urme de T.H.C.

- un cântar (conform procesului-verbal din 24 aprilie 2008, pag. 115 dosar urmărire penală).

S-a dispus restituirea către inculpatul C.K. a următoarelor bunuri: o geantă tip borsetă, 7 capsule de Omeprazol, 10,31 gr. oxacilină şi 500 mg. Sandoz.

S-a dispus plata din fondurile M.J. a onorariului traducătorului autorizat M.L., în sumă de 340 lei, precum şi a onorariului avocatului din oficiu din cursul urmăririi penale, C.C., în sumă de 450 lei.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să plătească fiecare, câte 2.200 lei în folosul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, împrejurarea că inculpatul C.K., O.D.A., studenţi la Universitatea O. Constanţa şi care locuiau în căminele studenţeşti şi Campusul universitar Constanţa, începând cu luna februarie 2008, au introdus droguri de mare risc, rezină de cannabis pe care ulterior le vindeau pentru consum.

Astfel, inculpatul C.K., în vacanţa de iarnă a anului 2008, a fost împreună cu tatăl lui în Belgia, apoi la Amsterdam, de acolo a cumpărat pentru consum propriu dar şi pentru valorificare 200 grame de haşiş, 60 L.S.D., pe care le-a ascuns în bagaje, introducându-le astfel în România.

Inculpatul i-a vândut o cantitate din drogurile introduse în România, inculpatului O.D.A. suma de 360 lei.

La rândul său, inculpatul O.D.A., în repetate rânduri a comandat şi cumpărat de la inculpatul C.K. droguri de risc şi mare risc cum ar fi rezină de cannabis şi L.S.D., atât pentru consum propriu, cât şi pentru a le vinde.

Din comercializarea drogurilor inculpatul C.K. a obţinut 540 lei, iar inculpatul O.D.A.

La data de 19 aprilie 2008 s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Inculpaţii au fost cercetaţi în stare de libertate.

În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor sunt considerate întemeiate, deoarece din rechizitoriu s-a constatat că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni distincte, după cum faptele lor se refereau la droguri de risc sau de mare risc.

Infracţiunea complexă, ca formă a unităţii legale de infracţiune, include în conţinutul său formele agravante ale faptelor.

Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului O.D.A., din două infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, într-o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

De asemenea s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului C.K., din patru infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în două infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Tot, în considerentele primei instanţe, s-a arătat că în faţa instanţei de judecată numai inculpatul O.D.A. a fost sincer. Acesta a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi a manifestat regret.

În ceea ce priveşte pe inculpatul C.K., nu numai că nu a dorit să dea declaraţii, dar a încercat, atât personal, cât şi prin avocaţii săi, să înlăture declaraţiile date în faţa procurorului, susţinând că nu i-au fost făcute cunoscute drepturile şi nu a fost mulţumit de serviciile traducătorului autorizat.

Fiind verificate aceste susţineri, s-a constatat că inculpaţilor le-au fost făcute cunoscute, atât învinuirea, cât şi dreptul de a nu da nicio declaraţie şi de a fi asistat de un avocat ales.

Inculpatului C.K. i-au fost făcute cunoscute drepturile la 19 aprilie 2008, ora 14,15, în prezenţa interpretului şi a avocatului, ulterior fiind audiat.

Cât priveşte serviciile traducătorului autorizat, inculpatul avea posibilitatea să se plângă procurorului, în măsura în care era nemulţumit, ceea ce nu a făcut.

Mai mult s-a invocat nulitatea absolută a percheziţiei domiciliare, efectuate în camera inculpatului C.K., din căminul campusului universitar, motivat de faptul că nu există nicio dovadă a orei la care a fost transmisă prin fax, autorizaţia de percheziţie de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea către B.C.C.O. Constanţa. Având în vedere că autorizaţia de percheziţie a fost emisă de Tribunalul Tulcea, la ora 18,25, s-a susţinut că nu putea fi trimisă prin fax, la orele 17,45.

Cu privire la acest aspect, prin adresa B.C.C.O. Constanţa (pag. 87 dosar) s-a arătat că autorizaţia de percheziţie domiciliară a fost transmisă prin fax la 18 aprilie 2008, ora 19,02 şi a fost efectuată începând cu ora 19,45.

Cu privire la nulitatea percheziţiei domiciliare, instanţa a constatat că valabilitatea şi puterea probatorie a acesteia nu este afectată, deoarece:

- ora transmisiei autorizaţiei – în condiţiile în care, oricum este situată înainte de ora începerii acesteia – nu are nicio relevanţă şi în acest context poate fi primită explicaţia reprezentantului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, în sensul că după trecerea la ora de vară, ceasul faxului nu a fost modificat.

- susţinerile apărătorului inculpatului, sunt motivate de simple bănuieli ale acestuia şi în mod firesc se pune întrebarea, care ar fi fost consecinţele juridice dacă ceasul faxului ar fi fost defect şi astfel, nu indica nicio oră.

- condiţiile desfăşurării percheziţiei au rezultat fără echivoc din procesul-verbal de percheziţie domiciliară (pag. 59 dosar urmărire penală) semnat de organele de cercetare penală, martorul asistent şi de persoanele în cauză.

Prima instanţă sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor a menţionat că au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), modul şi împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunilor, gradul de pericol social concret al acestora, profilul socio-moral al inculpaţilor, aşa cum a rezultat din probele administrate (acte şi martori), dar şi atitudinea acestora în proces.

Faţă de atitudinea inculpaţilor în faţa instanţei şi celelalte aspecte ce caracterizează persoana acestora, (tineri, studenţi, la primul conflict cu legea penală) s-a apreciat că se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen. faţă de inculpatul O.D.A. şi a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. faţă de inculpatul C.K.

În cadrul dezbaterilor a fost pusă în discuţia părţilor aplicabilitatea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, având în vedere lipsa denunţurilor, faptul că inculpatul O.D.A. nu a desconspirat identitatea persoanelor cărora le-a vândut droguri, în mod repetat, iar inculpatul C.K., prin atitudinea manifestată şi apărările formulate a tins spre desfiinţarea actelor de urmărire penală.

Examinând însă declaraţiile inculpaţilor, modul de desfăşurare a urmăririi penale şi având în vedere susţinerile procurorului, instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, luând în considerare faptul că atitudinea cooperantă a inculpatului O.D.A. a condus la depistarea şi cercetarea inculpatului C.K., precum şi a învinuiţilor C.G.T. şi A.H.Y., iar atitudinea cooperantă a inculpatului C.K. a determinat depistarea şi ulterior tragerea la răspundere penală a inculpatului H.K.E.

De asemenea, prima instanţă a mai făcut referiri la principiul proporţionalităţii în stabilirea pedepselor, evidenţiind în mod concret, felul acestora, cuantumurile, făcând aplicarea prevederilor referitoare la concursul de infracţiuni, aplicarea pedepselor accesorii, motivând modalităţile de executare ale pedepselor aplicate, celelalte măsuri dispuse fiind întemeiate pe dispoziţiile legale incidente.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Tulcea şi apelanţii intimaţi inculpaţi O.D.A. şi C.K.

În motivele de apel formulate în scris, procurorul a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie sub trei aspecte şi anume schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, reţinerea multiplă şi greşită a unor circumstanţe atenuante cu acelaşi conţinut, generale, prevăzute în codul penal şi legi speciale, prevăzute în art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi pronunţarea unor pedepse nelegale.

Cu privire la primul aspect de nelegalitate şi netemeinicie, s-a considerat că instanţa a procedat greşit la schimbarea încadrării juridice, nepronunţându-se prin condamnare asupra unor fapte distincte reţinute şi probate în sarcina inculpaţilor. Considerând, în contradictoriu cu toată practica şi literatura de specialitate relativă la concursul de infracţiuni, că cele două infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având fiecare sancţiuni diferite şi câte un obiect material distinct, privitor la drogurile de risc şi, respectiv, la drogurile de mare risc şi apreciind că infracţiunea prevăzută la alin. (1) este absorbită în mod natural în cea prevăzută la alin. (2) şi că ambele ar reprezenta de fapt o singură infracţiune complexă, instanţa a ajuns astfel să dea o greşită încadrare juridică celor două fapte individuale şi să nu se pronunţe distinct pentru fiecare dintre ele.

S-a mai arătat că probele administrate în cauză confirmă în mod neechivoc faptul că pentru fiecare din cele două articole de incriminare prevăzute în art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 în faţa a câte două infracţiuni distincte, la fiecare articol fiecare dintre cele două alineate reprezentând câte o incriminare individuală, cu regim juridice propriu şi distinct, în funcţie de obiectul material al traficului de droguri, în sensul procurării, deţinerii şi al vânzării de droguri de risc, pentru alin. (1) şi în sensul aceloraşi acţiuni având ca obiect material droguri de mare risc, pentru alin. (2) şi, respectiv, al introducerii în ţară de droguri de risc pentru art. 3 alin. (1) şi al introducerii în ţară de droguri de mare risc, pentru art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la cel de-al doilea aspect de nelegalitate şi netemeinicie, prima instanţă a dat în mod eronat eficienţă juridică, atât art. 16 din Legea nr. 143/2000, cât şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., circumstanţe atenuante cu acelaşi conţinut, ceea ce a condus la o individualizare greşită a pedepselor aplicate inculpaţilor. Astfel, tocmi buna conduită a inculpaţilor şi atitudinea lor după depistare a condus la reţinerea art. 16 din norma specială, ceea ce excludea de plano, de facto şi de jure reţinerea suplimentară a altor circumstanţe atenuante identice, prevăzute în norma generală.

Pe baza celor de mai sus, pentru cel de-al treilea aspect de nelegalitate şi netemeinicie, instanţa a dispus condamnarea inculpatului O.D.A. la o pedeapsă rezultantă de doar 2 ani, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia şi a inculpatului C.K. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare în aceeaşi modalitate de suspendare.

Conform practicii şi literaturii de specialitate, reţinerea unor circumstanţe atenuante şi, în cauză erau aplicabile doar cele prevăzute în art. 16 din Legea nr. 143/2000, se referă, operează şi trebuie aplicate în referire la cuantumul întregii pedepse prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii şi nu la cuantumul lor redus conform algoritmului nelegal (dublu) reţinut în cauză. Or, în speţă, limitele pedepselor pentru infracţiunea prevăzută în art. 2 din Legea nr. 143/2000 este de la 10 la 20 de ani, iar pentru infracţiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr. 143/2000 este de la 15 la 25 de ani. Reducerea la jumătate a pedepselor, conform art. 16 din Legea nr. 143/2000 ar fi putut conduce pentru art. 2 din acest act normativ, la o pedeapsă de minim 5 ani, iar pentru art. 3, la o pedeapsă de minim 7,5 ani. Dacă ar fi fost reţinute, pentru efectele circumstanţelor atenuante prevederile art. 74 C. pen., conform art. 76 C. pen., pedepsele nu ar fi trebuit să coboare sub 3 ani, ceea ce dovedeşte, indiferent de calea de urmat şi modul de calcul, faptul că s-au aplicat pedepse greşit individualizare şi în cu totul alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece, orice text de atenuare s-a avut în vedere cu prioritate la calculul pedepsei, s-a apreciat în mod greşit că cel de-al doilea se aplică la pedeapsa deja redusă prin eficientizarea primului.

Procurorul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, procedând la rejudecarea cauzei să se pronunţe o hotărâre legală şi temeinică, de condamnare a inculpaţilor O.D.A. şi C.K. pentru fiecare dintre infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, cu reţinerea doar a circumstanţelor atenuante prevăzute în legea specială şi corect individualizate.

În concluziile orale, reprezentantul parchetului, în dezbaterile ce au avut loc în apel, la data de 31 martie 2009 (încheierea de dezbateri de la data menţionată, aflată la filele 179-181 dosarul curţii de apel) a învederat instanţei că s-a declarat apel împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Tulcea prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, punct de vedere pe care l-a susţinut, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale care vizează declararea ca fiind neconstituţionale art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 sub acest aspect apreciind că se impune reglementarea separată şi pe cale de consecinţă încadrarea juridică a faptelor de trafic de droguri după cum sunt de risc sau de mare risc. În principal, a înţeles să critice hotărârea din această perspectivă, din cele patru infracţiuni săvârşite în formă continuată s-au reţinut două infracţiuni în formă continuată - art. 2 alin. (1) şi (2) din Lega nr. 143/2000.

A doua critică a vizat greşita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi. A apreciat că s-au aplicat circumstanţe atenuante mult prea largi în raport de modalitatea concretă de comitere a faptelor, de cantitatea de drog traficată, de faptul că drogurile erau de risc şi de mare risc, de caracterul continuat al introducerii în România a unor cantităţi relativ mari de drot. Cei doi inculpaţi au instigat la consumul de droguri şi alte persoane astfel cum a rezultat din imaginile filmate cu telefoanele mobile ale celor doi inculpaţi şi aflate la dosarul cauzei.

În concluzie, instanţa a reţinut, pe de-o parte art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi circumstanţe atenuante cărora le-a dat o prea mare eficienţă coborând pedeapsa aplicată inculpaţilor mult sub minimul special şi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Tulcea şi pe fond, reducerea cuantumului pedepsei spre minimul prevăzut de lege şi nu sub minim.

În motivele de apel formulate în scris apelantul intimat O.D.A. a criticat mandatul de percheziţie şi percheziţia, arătând că mandatul de percheziţie a fost emis în data de 18 aprilie 2008 la orele 18,35, cererea făcută de procuror are aceeaşi dată, dar nu este trecută ora, numerele camerelor aşa cum au fost indicate în declaraţia inculpatului şi în mandatul de percheziţie, camera a aparţinut altor doi studenţi, unul norvegian şi altul indian, ambii de etnie indiană, că faxul primit în dosar nu arată ora şi data, ridicând serioase semne de întrebare referitor la percheziţie, precum şi legalitatea mandatului de percheziţie, că mandatul de percheziţie nu a fost arătat şi percheziţia din camera a început mult după ora 20,00, apreciind că s-a încălcat dreptul la apărare.

În concluziile orale, în dezbateri, la instanţa de apel (încheierea de dezbateri de la 31 martie 2009, aflată la filele 179-181 dosarul curţii de apel), cu privire la motivele de apel invocate de apelantul intimat inculpat O.D.A., avocat P.B. a criticat modul de desfăşurare a întregului proces. A învederat instanţei că la fila 125 din dosarul de urmărire penală se află procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii lui O.D.A., în data de 18 aprilie 2001. În aceeaşi dată la fila nr. 216 din dosar, procurorul a solicitat pentru data de 19 aprilie 2008, desemnarea unui avocat din oficiu de la Baroul Tulcea. Atât în procesul-verbal de la fila nr. 125, cât şi în declaraţiile ulterioare de la filele 126 şi 127 se regăseşte semnătura unui avocat, care abia în data de 19 aprilie 2008 a primit oficiul dreptul să-i asigura apărarea inculpatului. A considerat că astfel i-a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului.

Totodată, a precizat că acelaşi avocat din oficiu a susţinut pentru o perioadă de timp apărarea ambilor inculpaţi, deşi aveau interese contrare. Deşi la fila 47 şi următoarele din dosarul de urmărire penală apar anumite declaraţii nesemnate, aceleaşi declaraţii în copie apar semnate de un avocat, filele 126-127.

În motivele de apel formulate amplu în scris de apelantul intimat C.K. a apreciat invaliditatea mandatului de percheziţie, ca urmare a unei declaraţii invalide a numitului D.A.O., neexistând semnătura avocatului, ca urmare a schimbării numărului de cameră de către procuror, cererea procurorului pentru mandatul de percheziţie nu are ora pe ea, încălcându-se art. 23 din Constituţia României şi art. 14 din C.E.D.O., inexistenţa vreunei dovezi a prezenţei mandatului de percheziţie în Constanţa.

Mandatul de percheziţie a fost semnat în Tulcea la orele 18,35 în data de 18 aprilie, că parchetul a dat o chitanţă de fax fără oră sau dată şi a declarat că acest lucru s-a întâmplat, deoarece ei au uitat să modifice ora când s-a trecut la ora de vară. Parchetul a declarat că ar fi trimis mandatul de percheziţie prin fax, ora de vară se modifică în ultima duminică din luna martie, în fiecare an, apreciind că declaraţia parchetului este falsă, întrucât ora şi data de pe fax sunt printate prin telefonul companiei şi nu de ora din fax. De asemenea a menţionat că percheziţia a avut lor după ora 20,15. Niciuna dintre persoanele percheziţionate nu au ajuns în dormitor până la 19,45, ei s-au întors cu autobuzul după ce au terminat cursurile în jurul orelor 20,15-20,20, că martorul asistent a dat o declaraţie prin care a afirmat că percheziţia în camera a început după orele 20,15, că înregistrările TV şi video făcute în momentul percheziţiei indică orele 19,00 în data de 19 aprilie 2008 ceea ce contrazice, atât procesul-verbal al actului procedural, cât şi comunicarea făcut de parchet referitoare la ora la care mandatul de percheziţie a fost transmis. Conform orei din înregistrarea video percheziţia a început cu mult timp înainte ca mandatul să fie trimis prin fax ori a fost efectuată în ziua următoare când mandatul expirase.

De asemenea, apelantul intimat inculpat C.K. a apreciat că în cauză au fost date declaraţii invalide, fiind luate între orele 2,00-5,00 în dimineaţa zilei de 19 aprilie, că nu i s-au adus la cunoştinţă învinuirile, nu a beneficiat de un translator sau avocat între orele 4-5 dimineaţa după aproximativ 8 ore de detenţie, nu i s-a asigurat translator sau avocat timp de aproape 15 ore, nu au fost trimis în faţa procurorului decât după 16 ore, că s-au luat declaraţii fără a li se citi drepturile, în special în prezenţa unui avocat ales.

Totodată a criticat faptul că învinuirile de trafic şi vânzare de droguri au fost greşite, că au fost făcute abuzuri în luarea declaraţiei martorului, că a avut loc o identificare greşită pe baza rasei şi probele adunate în mod ilegal, că s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie, încălcarea protecţiei martorului, că au fost încălcate art. 3.8, 14, 5, 6 din C.E.D.O.

În concluziile orale în dezbateri în susţinerea apelului declarat de apelantul intimat inculpat C.K. (încheierea de dezbateri de la 31 martie 2009, aflată la filele 179-181 dosarul curţii de apel), avocat B.S. a învederat instanţei că garanţiile procesuale nu au fost respectate de la începutul procesului penal şi până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti în primă instanţă, solicitând a se observa că acesta, fiind adus la sediul D.I.I.C.O.T. în ziua de 18 aprilie 2008 nu a beneficiat de un traducător care să-i spună ce drepturi are şi nici de un apărător. Că nu s-a realizat acest lucru este demonstrat cu prima declaraţie care este scrisă în limba engleză, ce a fost certificată a doua zi de un traducător şi un avocat. A considerat că pe data de 18 aprilie 2008 s-a procedat în mod nelegal. În urma denunţului efectuat de inculpatul O.D.A., acelaşi avocat a asigurat asistenţă juridică şi inculpatului C.K. Un alt aspect îl constituie faptul că în urma reţinerii C.K. a făcut un alt denunţ împotriva unei alte persoane respectiv H.K.E. D.I.I.C.O.T. Tulcea a întocmit un alt dosar, în care l-au citat ca martor pe C.K. Reacţia lui C.K. de a da sau nu declaraţii în faţa instanţei este reală. În momentul în care i s-a solicitat să dea declaraţii în boxă era în calitate de martor H.K.E. În momentul în care a fost audiat C.K. în calitate de inculpat a fost audiat şi denunţatul în calitate de martor.

A considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 64 C. proc. pen., procedura penală a fost grav încălcată, aspecte ce au fost ridicate şi la instanţa de fond. În concluzie a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Tulcea şi pe fond, achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. i)² C. proc. pen.

Avocat A.A. tot pentru apelantul intimat inculpat C.K. în apelul intimatului inculpat a învederat instanţei că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 103-104 C. proc. pen., inculpatul C.K., fiind cetăţean străin nu a cunoscut faptul că avea posibilitatea să ceară autorizaţie de percheziţie. În procesul-verbal de efectuare a percheziţiei nu este indicată cu exactitate camera în care s-a efectuat şi a precizat totodată că nu a fost respectat intervalul oral în care se efectuează percheziţia. A considerat că aceasta a fost efectuată în mod ilegal şi a solicitat a fi înlăturată ca probă. Cu privire la consumul de droguri, a arătat că inculpatul este înscris în programe derulate de A.N.A. În ceea ce priveşte traficul de droguri, nu au fost găsite cantităţi mari şi a precizat că inculpatul s-a aflat în eroare nu a ştiut că în bagaje avea droguri.

În concluzie, a solicitat în principal, admiterea apelului desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Tulcea şi pe fond achitare inculpatului în temeiul art. 10 lit. i)² C. proc. pen. Înlăturarea probelor efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale, iar în subsidiar a solicitat achitarea inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, iar pentru cea de trafic de droguri, reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu reţinerea circumstanţelor atenuante.

Concluziile apărătorilor ambilor apelanţi intimaţi inculpaţi asupra apelului procurorului, concluziile reprezentantului parchetului asupra apelurilor apelanţilor intimaţi inculpaţi, precum şi ultimul cuvânt al apelanţilor intimaţi inculpaţi au fost consemnate în detaliu în încheierea de şedinţă de dezbateri de la 31 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, aflată la filele 179-181 Dosarul Curţii de Apel cu nr. 1494/88/2008.

La termenul de judecată de la 19 februarie 2009 în apelurile declarate, s-a consemnat că întrebaţi fiind, apelanţii inculpaţi O.D.A. şi C.K. au arătat că nu doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, aspect consemnat în procesele-verbale ataşate la dosar.

Avocat A.A. pentru apelantul inculpat şi intimat C.K. a depus la dosar un set de înscrisuri şi o cerere de probatorii prin care a solicitat audierea martorilor Ş.M., A.K. şi M.V. pentru a dovedi împrejurările în care a fost efectuată percheziţia domiciliară.

Avocat B.S. pentru apelantul inculpat şi intimat C.K. în susţinerea cererii de probatorii a arătat că s-au purtat discuţii la instanţa de fond cu privire la orele consemnate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară.

Avocat P.B. pentru apelantul inculpat şi intimat O.D.A. a arătat că este de acord cu proba solicitată.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul a arătat că nu se opune probei solicitate.

Curtea de apel, deliberând a admis cererea de probatorii formulată de apelantul inculpat şi intimat C.K. prin apărători doar cu privire la audierea martorului Ş.M., aspecte ce rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la fila 134 dosarul curţii de apel, iar procesele-verbale privind pe ambii apelanţi inculpaţi în sensul celor consemnate, se află la filele 132-133 în acelaşi dosar al curţii de apel.

La termenul de judecată de la 31 martie 2009, anterior dezbaterilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 327 C. proc. pen. s-a procedat la audierea martorului Ş.M., cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal ataşat la dosarul cauzei, iar discuţiile şi poziţiile părţilor asupra altor cereri formulate se află consemnate în încheierea de la data menţionată, aflată la filele 179-181 dosarul Curţii de Apel.

În declaraţia dată în faţa Curţii de Apel, la 31 martie 2009, aflată la fila 155 dosarul acelei instanţe, martorul Ş.M. a arătat că „Percheziţia domiciliară efectuată în camera de cămin a inculpaţilor ştiu că a început în jurul orelor 20, cred că 20,15 cel târziu. În procesul-verbal întocmit de organele de urmărire penală cu ocazia efectuării percheziţiei a referiri reale asupra a ceea ce s-a găsit în camera percheziţionată. Percheziţia a avut loc în prezenţa inculpaţilor. Inculpaţii nu au făcut nicio obiecţiune cu privire la modalitatea de efectuare a percheziţiei şi nici cu privire la ora începerii acesteia. Nu-mi amintesc ca vreunul dintre cei doi inculpaţi să se fi opus la efectuare a percheziţiei domiciliare şi nici nu am auzit să fi solicitat să li se prezinte autorizaţia. Ştiu că acea percheziţie s-a filmat. Precizez că în camera ocupată de inculpaţi s-au găsit droguri."

Prin Decizia penală nr. 35/ P de la 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1494/88/2008, în baza art. 378 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea, intimatul inculpat O.D.A.; intimatul inculpat C.K., împotriva sentinţei penale nr. 302 din data de 24 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 1494/88/2008, inculpaţii fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de Legea nr. 143/2000.

În baza art. 192 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii apelanţi la câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei penale de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea prin apelul de faţă sunt nefondate.

Astfel, schimbarea încadrării a faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi de către instanţa de fond, respectiv din două infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, într-o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); din patru infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2), art. 2 alin. (2), cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege în două infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 sunt corecte, deoarece conţinutul legal al infracţiunii, fie completă sau alternativă, prin săvârşirea repetată a oricăreia dintre modalităţile prevăzute de text impune ca toate actele, care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni să fie încadrate în drept, ca infracţiune unică continuată.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dându-se eficienţă în funcţie de gradul concret de pericol ridicat al faptelor, cantitatea de stupefiante traficate, profitul obţinut, dar şi datele personale ale inculpaţilor, pregătire profesională, mediul din care provin, comportamentul pe care l-au avut pe tot parcursul urmăririi penale şi cercetarea judecătorească, regretul manifestat.

În ce priveşte reţinerea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitoare la o cauză de reducere a pedepselor, de care beneficiază persoana care a comis o infracţiune privind traficul de droguri, poate coexista şi cu prevederile art. 74-76 C. pen., respectiv cu reţinerea circumstanţelor atenuante, deoarece aceste din urmă dispoziţii se aplică la pedeapsa fixată după aplicarea art. 16 din Legea nr. 16/2000.

În ce priveşte criticile aduse de inculpaţi împotriva hotărârii penale pronunţată de Tribunalul Tulcea sunt nefondate.

Obiecţiunile formulate cu privire la efectuarea percheziţiei domiciliare, nu se regăsesc în procesul-verbal încheiat cu acea ocazie de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, iar martorul asistent, audiat nu a răspuns convingător afirmaţiilor invocate de inculpaţi (cu privire la ora începerii, respectarea garanţiilor prevăzute de art. 100 C. pen. şi art. 23 din Constituţie).

În ce priveşte audierea ca martori, a unor persoane care anterior sau ulterior, au fost condamnaţi pentru fapte de aceeaşi natură, nu se poate susţine că au fost lipsite de obiectivitate şi au fost luate cu încălcarea art. 86 şi următoarele C. proc. pen.

Inculpaţii pe tot parcursul urmăririi penale şi judecăţii în fond au fost asistaţi de un apărător, de un traducător şi au beneficiat de un proces echitabil cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale prevăzute de art. 6 din C.E.D.O.

Natura cauzei, a persoanelor implicate, într-o locaţie specială - Campus Universitar, a impus ca procedurile să se deruleze urgent, astfel că nu se poate susţine nici faptul că a fost încălcate prezumţia de nevinovăţie sau inculpaţii au fost lipsiţi de dreptul la apărare.

Instanţa de fond a dat o corectă încadrare în drept a faptelor reţinând vinovăţia inculpatului C.K. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpaţilor s-au reţinut pentru fiecare în parte ample circumstanţe atenuante, stabilind pedepse mult sub minimul special prevăzut de textele incriminatoare cu aplicarea art. 86¹ şi 86² C. pen.

Din oficiu nu s-a constatat că, inculpaţilor li s-au încălcat garanţiile procesuale - dreptul la apărător, la un proces echitabil, iar administrarea probelor s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor prevăzute în capitolul II al C. proc. pen. şi cum nu s-a constatat motive de apel care să fie invocate în favoare, au fost respinse apelurile, ca nefondate.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen., inculpaţii apelanţi au fost obligaţi la câte 200 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpaţii O.D.A. şi C.K., fără a arăta iniţial motivele de recurs.

La dosarul cauzei au fost depuse cereri de către recurenţii inculpaţi C.K. şi O.D.A., înregistrate în prealabil prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 22611 la 2 iunie 2009 şi respectiv 22612 la 2 iunie 2009, în care primul dintre recurenţi C.K. a solicitat acordare unui termen pentru a avea o apărare calificată, urmând să-şi angajeze un apărător ales, este student la Facultatea de Medicină O. şi are de susţinut un examen, solicitând ca toate actele de procedură să-i fie comunicate pe adresa din Constanţa, (fila 10 vol. 1 dosarul Înaltei Curţi) şi în care cel de-al doilea recurent inculpat O.D.A. a solicitat acordarea unui termen pentru a avea o apărare calificată, urmând să angajeze un apărător ales, este student la Universitatea O., F.I.M.I.M., având de susţinut şi un examen (fila 11 vol. I dosarul Înaltei Curţi).

La termenul de judecată de la 4 iunie 2009, în recurs, s-a referit că recurenţii inculpaţi au depus o cerere de amânare la dosar, motivată de imposibilitate de prezentare şi angajarea unui apărător, cerere pusă în discuţia părţilor, după care Înalta Curte, apreciind că este lipsă de procedură cu recurentul inculpat C.K., care indică o altă adresă în cererea scrisă formulată la dosar şi apreciind ca întemeiate cererile de amânare formulate de recurenţii inculpaţi pentru a li se da posibilitatea să se prezinte în faţa instanţei şi să-şi angajeze un apărător ales a amânat cauze la 2 iulie 2009, dispunând citarea recurentului inculpat C.K. la adresa indicată, efectuarea unei adrese la Baroul Bucureşti pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurentul inculpat C.K., desemnarea unui interpret de limbă engleză pentru inculpatul C.K., menţinerea delegaţiei apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat O.D.A., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 12 vol. 1 dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe cereri formulate de recurentul inculpat O.D.A. trimise prin fax, dar şi înregistrată una din ele prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 25776 la 1 iulie 2009, la care au fost anexate, atât originalul, cât şi fotocopia unei adeverinţe, aflate la filele 19-27 vol. 1 dosarul Înaltei Curţi. Prin cererile formulate, recurentul inculpat O.D.A. a arătat că este în practică în perioada 22 iunie 2009 - 19 iulie 2009, precum şi că doreşte să se apere singur în cest proces, nu doreşte avocat din oficiu şi nici ales, deoarece avocaţii din trecut i-au dat sfaturi greşite, nu s-au consultat cu acesta şi i-au îngreunat situaţia, mama sa se află sub control psihiatric.

La termenul de judecată de la 2 iulie 2009 s-a referit că recurentul inculpat O.D.A. a depus o cerere la dosar, prin care a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, întrucât este student şi se află în practică în perioada 22 iunie-19 iulie 2009, arătând că doreşte să fie prezent în instanţă pentru a-şi susţine apărarea.

Apărătorul ales la recurentului inculpat C.K. a lăsat la apreciere asupra temeiniciei cererii de amânare şi a formulat o cerere de înaintare a înregistrărilor audio ale dezbaterilor din şedinţele de judecată de la Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Tulcea, care nu au fost consemnate integral în încheierile de şedinţă.

Reprezentantul M.P., faţă de cererea de amânare a inculpatului O.D.A. a lăsat la apreciere, dat fiind că nu este primul termen şi în faţa instanţei de apel nu a dorit să dea declaraţie.

Cu privire la neconcordanţa dintre încheieri şi dezbateri a arătat că există posibilitatea îndreptării acestei erori de către instanţa de apel, instanţa de recurs neavând posibilitatea să îndrepte aceste erori, întrucât nu este o activitate de control judiciar.

Instanţa, deliberând a respins cererea formulată de apărătorul recurentului inculpat C.K., în raport de dispoziţiile art. 304 alin. (5) C. proc. pen., conform cărora notele grefierului pot fi contestate la instanţa unde au fost consemnate.

Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat O.D.A., pentru a i se da posibilitatea să se prezinte în faţa instanţei şi să-şi susţină apărarea a amânat cauza la 24 septembrie, dispunând desemnarea unui interpret de limbă engleză pentru inculpatul C.K. şi menţinerea delegaţia apărătorului desemnat din oficiu, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 64 vol. 1 dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse motivele de recurs formulate în scris de către recurentul inculpat C.K., prin apărător ales, la care s-au anexat şi mai multe înscrisuri, aflate la filele 29-63, vol. 1 dosarul Înaltei Curţi, existând menţiunea depunerii în şedinţă de judecată.

În motivele de recurs dezvoltate amplu de recurentul inculpat C.K., prin apărător ales sunt făcute referiri la acuzaţiile făcute de organele de cercetare penală, la probatoriul efectuat la Tribunalul Tulcea, că atât în cursul dezbaterilor la instanţa de fond privind chestiunile prealabile, cât şi cu ocazia concluziilor pe fond, inculpatul C.K., prin intermediul avocaţilor, au ridicat o serie de excepţii privind modalitatea de audiere, de asigurare a dreptului la apărare şi de luare la cunoştinţă a învinuirii, a modului de efectuare a percheziţiei, a respectării principiului de nevinovăţie, excepţii care au fost respinse, considerându-se că prevederile legale au fost respectate.

Recurentul inculpat prin apărător a mai menţionat ce soluţie a solicitat primei instanţă, soluţia dată de prima instanţă, motivele de apel invocate însoţite de anexele de la 1-10, motivele de apel suplimentare, opinia expertului de drept internaţional.

S-a criticat modalitatea de efectuare a percheziţiei la căminul studenţesc unde locuiau fraţii C. Autorizaţia de percheziţie pentru ziua de 18 aprilie, pentru camere, unde locuia O.D.A., camera unde locuia C.K. şi camera unde locuiau probabil „studenţii indieni". Conform procesului-verbal de percheziţie, aceasta a început la ora 19,45, autorizaţiei de percheziţie i se ataşează o copie de pe fax, aceasta arătând ora 17,56 cu toate că la fila 87 dosar urmărire penală apare ora 19,02. La obiecţiile ridicate privind ora la care a fost trimis faxul, reprezentantul Parchetului Tulcea a răspuns prin faptul că ora nu este redată corect, deoarece s-a trecut la ora de vară (încheierea din 21 octombrie 2008). Se consideră că la momentul efectuării percheziţiei, cel puţin autorizaţia de percheziţie nu se afla în posesia organelor de cercetare penală care u efectuat percheziţia. Aşa cum a arătat şi martorul Ş.M., martor asistent la percheziţie, audiat în apel, niciunul din cei prezenţi la percheziţia efectuată nu a văzut mandatul de percheziţie în materialitatea lui, că percheziţia a fost făcută după ora 20,00. S-a mai arătat că înregistrările TV şi video făcute în momentul percheziţiei arătau ora 19,00 însă data de 19 aprilie 2008 ceea ce este în evidentă contradicţie, atât cu procesul-verbal de efectuare a actului procedural, cât şi cu comunicarea efectuată de parchet privind ora transmisiei mandatului de percheziţie.

În raport cu cele menţionate, recurentul inculpat prin apărător consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 27 alin. (3) şi (4) din Constituţia României, art. 103 C. proc. pen., art. 104 alin. (1) C. proc. pen., art. 8 din C.E.D.O.

De asemenea, s-a mai precizat că enumerarea şi a camerei în care locuiau studenţii indieni capătă o conotaţie de discriminare etnică, făptuitorii fiind identificaţi după apartenenţa la un grup etnic, apreciind că şi identificarea lui C.K. ca alături de cetăţenia acestuia să fie menţionată etnia sau originea indiană a acestuia capătă aspecte de discriminare pe conformitate cu actele sale de identificare, respectiv paşaportul, care nu face menţiunea etnică a acestuia, considerând că au fost încălcate dispoziţiile art. 14 din C.E.D.O.

S-a mai menţionată că sub această perspectivă, percheziţia nu poate căpăta valenţele unei probe obţinute în mod legal şi că potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen. nu poate fi luată în considerare ca probă în prezentul dosar. Au fost arătate cronologic evenimentele, începând cu depistarea lui O.D.A., că apărarea acestuia, cât şi a lui C.K. a fost asigurată de acelaşi avocat din oficiu C.C., a cărei delegaţie a fost eliberată pe data de 19 aprilie 2008 de Tribunalul Tulcea, că există astfel un conflict de interese care atrage nulitatea absolută a celor două declaraţii, legat de transmiterea la TV, la mass-media, afişarea pe internet cu date inexacte ale arestării şi descrierea celor implicaţi ca făcând parte dintr-o reţea internaţională de traficanţi de droguri este o încălcare gravă a prezumţiei de nevinovăţie, că autorităţile publice, în particular cele implicate în investigaţii şi proceduri penale trebuie să acorde mai multă atenţie când se fac declaraţii publice, pentru a se evita interpretarea greşită a declaraţiilor de către public şi la punerea sub semnul întrebării a nevinovăţiei învinuitului chiar înainte de a fi judecat, încălcându-se art. 5² C. proc. pen. şi art. 6 din C.E.D.O.

Recurentul inculpat prin apărător a mai menţionat că atât acesta, cât şi C.G.T. au fost reţinuţi în camerele lor cu ocazia efectuării percheziţiei, au fost transportaţi din Constanţa şi duşi la sediul D.I.I.C.O.T. Tulcea şi până să li se comunice acuzaţiile au trecut peste 15 ore, ceea ce contravine art. 23 din Constituţia României, că după aceea li s-au luat declaraţii în limba engleză, fără să aibă traducător, fără să le aducă la cunoştinţă imediat de ce au fost reţinuţi, dreptul de a avea un avocat ales, la un traducător, la celelalte drepturi conferite de lege, ceea ce rezultă din primele declaraţii date de către C.K. că nu poartă semnătura nici a traducătorului, nici a avocatului, fie ales, fie desemnat din oficiu (fila 137 dosar urmărire penală). Abia a doua ziua pe 19 aprilie 2008 i s-au adus la cunoştinţă drepturile pe care le are şi a fost sfătuit să-şi menţină declaraţia dată iniţial, apreciind că au fost încălcate art. 70 C. proc. pen., art. 6 C. proc. pen., art. 137¹ C. proc. pen., art. 23 alin. (8) din Constituţia României, art. 5 din C.E.D.O.

În acest context recurentul inculpat a considerat că prima declaraţie este lovită de nulitate absolută, iar celelalte declaraţii nu mai au importanţă, urmând principiul dominoului.

În conformitate cu art. 16 din Legea nr. 143/2000 celui care îşi aduce aportul la identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei alte persoane implicată în încălcarea prevederilor Legii nr. 143/2000 beneficiază de un anumit tratament juridic. De remarcat că atât C.K., cât şi fratele acestuia au făcut ample declaraţii referitor la persoana lui H.K.E. jr. care a şi fost condamnat conform sentinţei penale nr. 194/2008 dată de acelaşi judecător al Tribunalului Tulcea ca şi prezenta sentinţă. C.K. a fost folosit ca martor împotriva lui H.K.E. jr. iar acesta din urmă împotriva lui C.K., nefiind asigurată obiectivitatea declaraţiilor.

De altfel în dosarul în care C.K. a fost audiat ca martor, a solicitat aplicarea procedurii privind protecţia martorilor, însă instanţa nu a încuviinţat această solicitare ceea ce explică reţinerea lui C.K. în a da o declaraţia chiar în faţa instanţei, atât timp cât declaraţia acestuia privind activitatea lui H.K.E. jr. a fost făcută publică, aspecte contradictorii cu privire la găsirea drogurilor, că s-a inventat că C.K. ar fi vândut droguri de 4-5 ani.

Recurentul inculpat prin apărător a considerat că probele nu au fost administrate în mod legal, respectiv percheziţia şi declaraţiile date de învinuit, neputând fi folosite în condamnarea sa, celelalte probe administrate duc la concluzia eventuală a consumului de droguri de risc, ceea ce atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ ca şi în cazul celorlalţi doi învinuiţi C.G.T. şi A.H.Y., având în vedere mai ales că s-a probat în dosar că s-a înscris într-un program al Centrului de Prevenire şi Consiliere Antidrog Constanţa, iar prin analizele prezentate a rezultat că acesta nu a mai consumat droguri, putându-se aplica art. 18¹ C. pen., art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen. şi art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., solicitând achitarea inculpatului în baza art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. i)² C. proc. pen.

La dosarul cauzei au fost depuse după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie sub nr. 30853 la 18 septembrie 2009, motivele de recurs corectate şi detaliate (filele 67-91 dosarul Înaltei Curţi), la care au fost ataşate mai multe înscrisuri, care au mai fost depuse şi la instanţa de apel sub formă de anexe (filele 92-178 vol. 1 dosarul Înaltei Curţi).

În motivele de recurs corectate şi detaliate au fost dezvoltate criticile iniţiale şi completate, fiind prezentate rezumatul faptelor, arătându-se că C.K. este cetăţean şi de naţionalitate americană prin naştere, au fost invocate critici cu privire la şedinţele de judecată din 16 septembrie 2008, 24 octombrie 2008, de la curtea de apel, de la şedinţa de judecată din 31 martie 2009, rezumatul motivelor legale pentru apel, motivele de recurs, în care s-a criticat mandatul de percheziţie, apreciindu-se că este invalid, că percheziţia a fost efectuată fără dovada existenţei în Constanţa a unui mandat de percheziţie, că aceasta a fost făcută după ora 20,00 şi continuarea nelegală a acesteia, reţinerea ilegală şi pe nedrept a inculpatului, că a fost supus unui tratament inuman şi degradant, încălcându-se art. 3 din C.E.D.O., în sensul că C.K. a fost ameninţat de unul dintre ofiţerii de poliţie numit D.P. că va fi bătut dacă nu cooperează, declaraţii invalide luate între orele 4 şi 5 dimineaţa zilei de 19 aprilie 2008, acuzaţii greşite de trafic de droguri şi vânzare de droguri prin încălcarea art. 69 C. pen., introducerea de informaţii false de către judecătorul curţii de apel, utilizarea greşită cu rea-credinţă şi abuzul declaraţiei de martor, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, solicitând instanţei de recurs să răspundă criticilor formulate.

La dosarul cauzei au fost depuse motive de recurs în scris amplu dezvoltate de recurentul inculpat O.D.A., ce au fost înregistrate în prealabil prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 30854 la 18 septembrie 2009, aflate la filele 179-189 vol. 1 dosarul Înaltei Curţi, la care a anexat fotocopiile mai multor înscrisuri, aflate la filele 192-274 vol. 1 dosarul Înaltei Curţi.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat a prezentat un rezumat al faptelor, modul cum a fost depistat, că acuzaţiile i-au fost citite în maşină de către poliţist, că i-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi i-au spus că dacă vrea să beneficieze de acestea va trebui să scrie declaraţiile cum le dictează ei, să denunţe pe cineva, l-au întrebat dacă are un avocat deja angajat pe care vrea să-l contacteze, dar nu i-au spus niciodată că are dreptul la un avocat din oficiu şi în felul acesta l-a denunţat pe K., aspecte cu privire la detenţia sa, că a fost asistat de acelaşi apărător din oficiu ca şi K., respectiv doamna avocat C.C., că după ce a dat alte declaraţii în faţa procurorului, pe la ora 15,00 a fost lăsat să dea primul telefon şi să ia legătura cu mama sa, asta se întâmpla după 26 de ore de detenţie, după ce a luat legătura cu mama sa, aceasta a luat legătura cu un alt avocat, P.M., care l-a reprezentat în proces mai târziu, că a fost sfătuit şi de acesta să nu schimbe declaraţiile, să le menţină la fel în faţa judecătorului şi să-i spună că-i pare rău pentru fapta comisă, că instanţa de apel nu a răspuns criticilor formulate, că a făcut plângere împotriva procurorului C.S. şi că aceasta a fost analizată de acelaşi procuror reclamat.

De asemenea, recurentul inculpat a invocat ca motive de recurs instigarea la comiterea unei infracţiuni de către organele de anchetă, relatând că a fost contactat de L., ofiţer sub acoperire, care i-a solicitat procurarea de droguri, că i-a dat indicaţii exacte în legătură cu modul cum să trimită pachetul şi ora la care să-l pună şi aşa în data de 18 aprilie 2008, în jurul orei 13,00 a fost depistat de către poliţie încercând să plaseze pachetul la şoferul microbuzului, ascultarea telefonului fără permisiunea judecătorului, că a fost supus unui tratament inuman şi degradant, că i-au fost luate declaraţiile fără avocat, că a existat un conflict de interese în momentul desemnării avocatului din oficiu, că i-au fost aduse acuzaţii greşite, că au fost făcute percheziţii fără mandat, că a fost reţinut peste 24 de ore, că au fost introduse informaţii false de către judecătorul curţii de apel, deoarece la momentul incidentului pe 18 aprilie 2008 el avea 20 de ani, iar judecătorul curţii de apel a scris că K. şi D. vindeau droguri de 4-5 ani, ceea ce însemna că avea doar 16 ani, că i s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie, prin mediatizarea prin TV, mass-media şi internet a detaliilor şi expunerea de informaţii inexacte legate de detenţia şi de descrierea acuzatului că face parte dintr-o reţea internaţională de traficanţi de droguri, că înregistrarea video a poliţiei a fost dată mass-mediei şi postată pe internet pe 19 aprilie 2008, încălcându-se şi art. 23 din Constituţia României şi art. 6 alin. (2) din C.E.D.O.

În concluzii, recurentul inculpat a apreciat că instanţa de apel nu a prezentat motivele pentru anumite articole legale şi a încălcat diferite prevederi ale C.E.D.O. şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, că nu a respectat legea penală şi C. proc. pen., că toate probele au fost adunate în mod ilegal, toate declaraţiile au fost luate în mod ilegal, că s-au încălcat şi dispoziţiile art. 6 din Tratatul Consolidat al Uniunii Europene, solicitând ca în urma analizei profunde a aspectelor invocate, instanţa de recurs să dispună achitarea sa pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat.

La termenul de judecată de la 24 septembrie 2009, Înalta Curte, faţă de Hotărârea Adunării Generale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a solidarizat la protestul celorlalte instanţe din ţară, în asigurarea condiţiilor statului judecătorilor de către stat, a amânat cauza la 19 noiembrie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 277 vol. I dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 31858 la 30 septembrie 2009, motivele de recurs detaliate, revizuite şi amendate în limba engleză formulate de recurentul inculpat C.K., aflate la filele 276-296 vol. I dosarul Înaltei Curţi.

De asemenea, au fost depuse din nou la dosar, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 37194 la 11 noiembrie 2009, motivele de recurs formulate în scris de recurentul inculpat O.D.A., aflate la filele 297-307 în vol. I dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 37566 la 13 noiembrie 2009, motive de recurs în limba engleză formulate de recurentul inculpat C.K., aflate la filele 309-314 în vol. I dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei a fost depusă o cerere din partea apărătorului ales avocat B.Z.S. al inculpatului C.K., prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată, deoarece la data de 19 noiembrie 2009 din motive de sănătate nu poate fi prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a acorda asistenţa necesară, iar clientul său nu acceptă substituirea, la care a anexat şi o adeverinţă medicală, aflate la filele 317-318 în vol. I dosarul Înaltei Curţi.

De asemenea a fost întocmit un proces-verbal de către prim-grefier în cadrul secţiei penale ca urmare a luării legăturii telefonice cu traducătorul de limbă engleză, doamna S.C., care a comunicat că nu poate fi prezentă la termenul de la 19 noiembrie 2009, datorită unor probleme de sănătate, aflat la fila 318 în vol. I dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 19 noiembrie 2009, Înalta Curte faţă de imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al recurentului inculpat C.K., avocat B.S., dovedită cu acte medicale şi a interpretului de limbă engleză, S.C. a amânat cauza la 21 ianuarie, ultim termen, punându-se în vedere părţilor şi apărătorului ales al inculpatului C.K. că termenul fixat este ultim termen de judecată, iar în caz contrar cauza se va soluţiona cu apărătorul desemnat din oficiu, efectuarea unei adrese la Baroul Bucureşti pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurentul inculpat C.K., aşa cum rezultă din consemnările din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 1 în vol. II dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1234 la 14 ianuarie 2010, motivele de recurs modificate şi revizuite formulate de recurentul inculpat O.D.A., la care a ataşat în anexe fotocopiile mai multor înscrisuri care au mai fost ataşate cauzei, aflate la filele 8-30 în vol. II dosarul Înaltei Curţi.

În dezvoltarea motivelor de recurs modificate şi revizuite, recurentul inculpat O.D.A. a făcut ample referire la deciziile cadru ale Consiliului 2001/220/JHA din 15 martie 2001, privind statutul victimelor în cadrul procedurii penale, 2004/757/JHA din 25 octombrie 2004 de stabilire a dispoziţiilor minime privind elementele constructive ale infracţiunilor şi sancţiunilor aplicabile în domeniul traficului ilicit de droguri şi a reiterat criticile formulate anterior prin prisma deciziilor cadru menţionate, invocând art. 6 (3) al Tratatului Consolidat al Uniunii Europene şi art. 267 din acelaşi tratat cu privire la competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

De asemenea, au fost depuse la dosarul cauzei motive de recurs suplimentare privind prevederi legale suplimentare în limba română şi în engleză formulate de recurentul inculpat C.K., invocându-se art. 6 şi art. 267 din Tratatul Uniunii Europene, prin care a reiterat criticile formulate în motivele de recurs prin prisma deciziilor cadru ale Consiliului referitoare la rasism, victime ale crimelor şi crime legate de droguri, a Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, la care a mai ataşat sub formă de anexe fotocopiile mai multor înscrisuri pe care le-a mai anexat, ce au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1245 la 14 ianuarie 2010, aflate la filele 32-89 în vol. II dosarul Înaltei Curţi.

Totodată au mai fost depuse de acelaşi recurent inculpat C.K., prin apărătorul ales din nou motive suplimentare prin prisma deciziilor cadru menţionate, în care au fost reiterate aceleaşi motive, la care au fost ataşate fotocopiile mai multor înscrisuri ce au mai fost depuse, precum şi deciziile cadrul la care s-a făcut referire, fiind înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1244 la 14 ianuarie 2010, aflate la filele 90-123 în vol. II dosarul Înaltei Curţi, un CD privind percheziţia efectuată şi mai multe acte în engleză emise de autorităţile americane, într-o mapă anexată.

La termenul de astăzi, 21 ianuarie 2010, interpretul de limba engleză, S.C. a depus la dosar traducerea în limba română a motivelor suplimentare de recurs înaintate de inculpatul C.K., aflate la filele 125-157 în vol. II dosarul Înaltei Curţi, acestea conţinând reiterarea motivelor de recurs formulate de recurentul inculpat apreciate şi prin prisma dispoziţiilor C.E.D.O. şi a deciziilor cadru la care s-a mai făcut referire.

Apărătorul recurentului inculpat O.D.A., în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate şi în rejudecare achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că acesta nu este vinovat de vânzare şi trafic de droguri, pastilele X. găsite în momentul efectuării percheziţiei fiind folosite pentru insomnii, nu a fost găsită vreo sumă de bani asupra inculpatului, provenind din vânzarea drogurilor, iar în extrasul de cont nu figurează numele său, astfel că nu rezultă cu certitudine provenienţa banilor.

Apărătorul recurentului inculpat C.K., în concluziile orale, în dezbateri a dezvoltat oral motivele scrise de recurs, arătând, în esenţă următoarele: în ce priveşte percheziţia, aceasta a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale, deoarece a avut loc după ora 20,00, deşi în procesul-verbal se menţionează ora 18,00, pentru a i se conferi un aspect legal; în momentul reţinerii inculpaţilor, nu i s-a adus la cunoştinţă, în limba pe care o înţelegea acuzatul C.K., motivul reţinerii şi nu i s-a asigurat prezenţa unui traducător şi a unui avocat, iar avocatul desemnat din oficiu a fost şi avocatul denunţătorului şi al coinculpatului, reprezentând trei interese contrare. De asemenea a mai arătat că inculpatul a fost obligat să denunţe şi alte persoane şi, deşi a solicitat să nu se aducă la cunoştinţă că el este denunţătorul, instanţa a disjuns cele două cauze şi l-a audiat public, moment în care refuzul de a depune mărturie a fost interpretat ca o autoacuzare.

În concluzie, în principal a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate şi în rejudecare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar a solicitat instanţei, ca în baza Tratatului de la Lisabona, adoptat la 1 decembrie 2009 să se trimită cauza spre soluţionarea problemelor nerezolvate de instanţele naţionale, la Curtea de Justiţie, arătând că în cursul procesului a formulat numeroase cereri şi plângeri, cărora li s-a dat un răspuns formal, nerăspunzându-se pe încălcările drepturilor omului., urmând ca instanţa să analizeze aspectele teoretice şi să dea o soluţia în întâmpinarea principiilor europene şi de armonizare a practicii.

Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursurilor declarate de recurenţii inculpaţi, precizările interpretei, precum şi poziţia fiecăruia din recurenţii inculpaţi, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de recurenţii inculpaţi O.D.A. şi C.K. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu amplele motive de recurs formulate în scris, aşa cum au fost completate, ce se vor analiza prin prisma cazului de casare invocat respectiv art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., pentru ambii recurenţi, Înalta Curte constată recursurile inculpaţilor ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în mod judicios, în baza propriului examen a reţinut că a fost dovedită vinovăţia inculpatului O.D.A. în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), c) şi art. 76 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 33 C. pen., precum şi vinovăţia inculpatului C.K. în comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din acelaşi act normativ, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b), art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din acelaşi act normativ, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b), art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din acelaşi act normativ, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c), cu aplicarea art. 33 C. pen., aşa cum a fost schimbată încadrarea juridică, în condiţiile art. 334 C. proc. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.

Înalta Curte consideră că în cauză, ambele instanţe au dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că în cauză s-a dovedit că ambii inculpaţi au procurat şi deţinut haşiş în vederea consumului propriu, în plus inculpatul O.D.A. a deţinut şi 8 tablete de X. cu conţinut de alprazolan, drog de risc ce face parte din tabelul anexă nr. III al Legii nr. 143/2000, că în luna aprilie 2008, inculpatul C.K. a vândut inculpatului O.D.A., în baza aceleiaşi unice rezoluţii, cu caracter continuat rezină de cannabis, 40 g, deţinând pentru vânzare dozele conţinând L.S.D. şi a vândut 12 astfel de doze de L.S.D., pentru sumele de bani menţionate, precum şi că în luna aprilie 2008, inculpatul O.D.A. a cumpărat de la inculpatul C.K., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu caracter continuat rezină de cannabis, 40 gr, 12 doze de L.S.D. în scopul de a le revinde, acesta fiind depistat pe data de 18 aprilie 2008 după ce expediase cele 12 folii de L.S.D. pentru care primise suma de 200 lei prin martorul L.G., iar anterior la 4 aprilie 2008 a trimis prin microbuzul de călători de la Constanţa la Tulcea, cantitatea de 2,11 gr. rezină de cannabis, pentru sumele de bani arătate, fapte ce întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor arătate, pentru fiecare inculpat, aşa cum a fost schimbată încadrarea juridică.

Din examinarea cauzei rezultă că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a tuturor dispoziţiilor procedurale care guvernează judecata în primă instanţă, asigurând toate garanţiile procesuale ale inculpaţilor, aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă, ambii inculpaţi fiind asistaţi de apărători, aleşi, în faza judecăţii asistenţa juridică fiind obligatorie în condiţiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen., întrucât limitele pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor fiind mai mari de 5 ani închisoare, aşa cum stipulează norma procedurală invocată. Astfel, inculpat O.D.A. a fost asistat de avocat ales P.M., cu împuternicirea avocaţială nr. 48, aflată la fila 14 dosarul tribunalului, iar inculpatul C.K. a fost asistat de avocaţi aleşi B.S. şi A.A., cu împuternicirea avocaţială, aflată la fila 20 dosarul tribunalului. Inculpatul C.K., cetăţean american, de naţionalitatea indiană i s-a asigurat un interpret autorizat în persoana doamnei M.L., potrivit autorizaţiei emisă de M.J., Direcţia Publicitate Mobiliară, Notari publici, Executori, Traducători şi Interpreţi, aflată la fila 64 dosarul tribunalului, care în temeiul art. 128 C. proc. pen. raportat la art. 83-85 C. proc. pen. a depus jurământul, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 16 septembrie 2008, aflată la filele 74-75 Dosarul tribunalului cu nr. 1494/88/2008 Tribunalul Tulcea.

Avocatul B.S., pentru inculpatul C.K. a precizat că potrivit art. 10 şi 20 din Constituţia României şi a art. 6 alin. (3) din C.E.D.O., inculpatul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă, pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa; să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, faţă de aceste dispoziţii a precizat că inculpatului i-au fost încălcate aceste drepturi. Totodată s-a constatat o neconcordanţă între cele declarate de inculpat la urmărirea penală şi ceea ce a fost tradus de către traducătorul autorizat de la acea dată, întrucât sunt dubii în ceea ce priveşte modul în care i s-au luat declaraţiile. În concluzie a solicitat amânarea cauzei pentru ca inculpatul să aibă posibilitatea să-şi pregătească apărarea, întrucât cu ajutorul traducătorului, ales de acesta, au procedat la traducerea actelor şi lucrărilor dosarului, dar până la momentul de faţă a fost tradus doar rechizitoriul, cerere pusă în discuţia contradictorie a părţilor, reprezentantul parchetului opunându-se, avocatul inculpatului O.D.A. a arătat că nu se opune, cu argumentele ce se regăsesc în conţinutul încheierii de al 16 septembrie 2008.

Avocatul A.A., cel de-al doilea avocat al inculpatului C.K.a învederat acestuia că i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece la data de 18 aprilie 2008 când i s-a luat prima declaraţie, inculpatului nu i s-a făcut cunoscut care sunt învinuirile ce i se aduc, iar în traducerea în limba română, s-a strecurat un text în care se menţionează că declaraţia a fost dată în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, solicitând ca această declaraţie să fie înlăturată.

Prima instanţă, deliberând a respins cererea de amânare a cauzei formulată de inculpatul C.K., deoarece de la data înregistrării cauzei pe rolul instanţei, respectiv 05 iunie 2008 a avut timpul necesar pentru a-şi pregăti apărarea. În ceea ce priveşte contestarea de către inculpatul C.K. a anumitor acte procedurale, efectuate la urmărirea penală, potrivit art. 275 C. proc. pen. acesta avea posibilitatea de a face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea i s-au adus o vătămare a intereselor sale legitime.

În conţinutul aceleiaşi încheieri de şedinţă de la 16 septembrie 2008 au fost consemnate toate măsurile procedurale şi temeiurile în drept privind începerea cercetării judecătoreşti, cu toate garanţiile procesuale specifice, respectiv identificarea inculpaţilor, potrivit art. 318 C. proc. pen., art. 322 din acelaşi cod, grefierul de şedinţă dând citire actului de sesizare al instanţei, art. 322-325 C. proc. pen., preşedintele completului de judecată făcând cunoscut inculpaţilor pentru ce sunt cercetaţi, precum şi că au dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-li-se atenţia că ceea ce vor declara poate fi folosit împotriva lor. Inculpatul O.D.A. a arătat că doreşte să declare în cauză. În temeiul art. 323-325 C. proc. pen. s-a procedat la ascultarea inculpatului, cele declarate de acesta fiind consemnate în procesul-verbal ataşat la dosar. Inculpatul C.K. a arătat că pentru moment înţelege să se folosească d dreptul la tăcere, însă şi-a rezervat dreptul ca pe viitor să declare în cauză. Instanţa a dispus consemnarea celor declarate de inculpat într-un proces-verbal ce a fost ataşat la dosar. Avocat B.S., având cuvântul pentru inculpat s-a opus a se consemna cele menţionate de inculpat într-o declaraţie şi a fi semnată, întrucât s-a consemnat în caietul de şedinţă al grefierului, iar inculpatul a uzat de dreptul său la tăcere, nu are de ce să semneze o astfel de declaraţie. S-a procedat la consemnarea celor declarate de inculpat în procesul verbal distinct ataşat la dosar. Martorul C.G.T., având cuvântul a arătat că este fratele inculpatului C.K. şi nu doreşte să dea declaraţii în cauză. Instanţa a dispus consemnarea celor declarate de martor într-un proces-verbal ataşat la dosar. Avocat P.M., având cuvântul a arătat că se opune a se consemna cele declarate de martor şi a fi semnată de acesta declaraţia, întrucât martorul a înţeles să nu declare în cauză, având în vedere că nu este obligat să declare în cauză. S-a procedat la consemnarea celor declarate de martor într-un proces-verbal distinct la dosar. În temeiul art. 327 raportat la art. 84-86 C. proc. pen. s-a audiat martorul, cele declarate de acesta fiind consemnat în procesul-verbal distinct ataşat la dosar. Reprezentantul parchetului, având cuvântul a arătat că nu insistă în audierea martorului lipsă K.K.E. jr., precizând că acesta se află în prezent în Arestul I.P.J. Constanţa ca urmare a admiterii unui mandat de extrădare. Avocat P.M., având cuvântul a arătat că nu îşi însuşeşte acest martori şi nu a insistat în audierea sa. Avocat B.S., având cuvântul a arătat că nu insistă în audierea martorului lipsă, iar în probatoriu a solicitat audierea martorului A.K., pe care îl vor aduce la termenul ce se va acorda. Totodată, a înţeles să conteste actele procedurale în ceea ce priveşte efectuarea percheziţiei domiciliare la data de 18 aprilie 2008, în camerele de cămin ale inculpaţilor, întrucât nu există nicio dovadă a orei la care a fost transmisă prin fax autorizaţia de percheziţie către B.C.C.O. Constanţa, având în vedere că aceasta a fost emisă de Tribunalul Tulcea la ora 18,25, iar percheziţia a fost începută la orele 19,45, conform menţiunii din procesul-verbal. Reprezentantul parchetului a arătat că imediat ce tribunalul a admis cererea şi a emis autorizaţia de percheziţia, aceasta a fost transmisă prin fax la Constanţa. Avocat P.M. a învederat că nu se justifică utilitatea unei astfel de cereri, numai în cazul în care înţeleg să invoce nulitatea absolută.

Prima instanţă, faţă de cererile formulate de părţi le-a admis şi a dispus amânarea cauzei în vedere audierii martorului din acte şi a martorului propus de inculpatul C.K. şi pentru ca reprezentantul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea să depună înscrisuri, cu privire la respectarea timpului de efectuare al percheziţiei.

La dosarul cauzei, în primă instanţă se află declaraţiile inculpatului O.D.A. (fila 69 Dosarul cu nr. 1494/88/2008 al Tribunalului Tulcea), declaraţia inculpatului C.K. (fila 70 Dosarul cu nr. 1494/88/2008 al Tribunalului Tulcea), în conţinutul acesteia din urmă consemnându-de că nu este de acord să dea declaraţii, pe moment, cu privire la faptele pentru care este învinuit. În legătură cu declaraţiile pe care le-am dat în cursul urmăririi penale, la procuror, a arătat că le menţine în parte, aceasta, deoarece nu a avut translator şi nici avocat. În plus nu i-au fost citite drepturile pe care le are.

De asemenea la acelaşi dosar al primei instanţe cu numărul mai sus menţionat la fila 71 se află declaraţia martorului C.G. în care se consemnează că este fratele inculpatului C.K. şi nu doreşte să dea declaraţii cu privire la faptele pentru care a fost învinuit fratele său.

Menţine declaraţiile date anterior. Revine şi arată că nu menţine toate declaraţiile deoarece o parte i-au fost dictate de către ofiţerul de poliţie.

La acelaşi dosar al tribunalului, la fila 72 se află declaraţia martorului A.Y.Y., iar la fila 73 se află declaraţia martorului L.G.

La termenul de judecată de la 21 octombrie 2008 de la prima instanţă au fost ascultaţi martorii prezenţi, reprezentantul parchetului a depus la dosar adresa din 9 octombrie 2008 eliberată de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, au fost puse în discuţie cererile formulate, instanţa deliberând asupra acestora, s-a declarat terminată cercetarea judecătorească şi a fost dat cuvântul părţilor în dezbateri, fiind amânată pronunţarea pentru studiul actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa mai având nevoie de timp, pentru data de 24 octombrie, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data arătată, aflată la filele 124-125 Dosarul nr. 1494/88/2008 al Tribunalului Tulcea.

În sensul celor menţionate rezultă că în temeiul art. 327 raportat la art. 84-86 C. proc. pen. s-a procedat la audierea martorilor, cele declarate de aceştia fiind consemnat în procesul-verbal distinct ataşat la dosar. Astfel, la fila 88 din dosar se află declaraţia martorului H.K.E. jr, iar la fila 89 se află declaraţia martorului A.K.

La fila 87 din dosarul primei instanţe menţionat, se află adresa emisă de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea prin care se atestă că „autorizaţia de efectuare a percheziţiei domiciliare cu nr. 2 din 18 aprilie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 845/88/2008 al Tribunalului Tulcea a fost transmisă prin fax în data de 18 aprilie 2008 ora 19:02 de la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, postul telefonic aparţinând Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa. Percheziţiile domiciliare au fost efectuate în data de 18 aprilie 2008 începând cu ora 19:45."

În conţinutul încheierii de şedinţă de la 21 octombrie 2008 în Dosarul nr. 1494/88/2008 s-a consemnat că reprezentantul parchetului a depus la dosar adresa mai sus menţionată şi având cuvântul a arătat că aşa cum se precizează şi în adresă, autorizaţia de percheziţie emisă de Tribunalul Tulcea, a fost înaintată prin fax la data de 18 aprilie 2008, orele 19,02, percheziţia domiciliară începând la orele 19,45. În ceea ce priveşte ora înregistrată pe dovada de înaintare prin fax a autorizaţiei de percheziţie, aceasta se explică prin faptul că, fiind trecerea la ora de vară, ceasul faxului nu a fost modificat.

Avocatul P.M., având cuvântul pentru inculpatul O.D.A. a arătat că nu are alte cereri de formulat şi a apreciat cauza ca fiind în stare de judecată. Avocat A.A. a depus la dosar un set de înscrisuri prin care a dovedit, că inculpatul C.K. nu mai consumă droguri, că s-a înscris la Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog Constanţa, că este unul dintre cei mai buni studenţi din secţia de limbă engleză şi extrasuri de conturi din care a reieşit că, inculpatul nu avea nevoie de bani. Totodată a solicitat audierea martorului asistent la efectuarea percheziţiei domiciliare. Avocat B.S., având cuvântul pentru inculpatul C.K. a precizat că se impune audierea martorului asistent la efectuarea percheziţiei domiciliare, iar pentru a lămuri cu exactitate ora la care s-a început efectuarea percheziţiei domiciliare, în raport de ora la care s-a trimis prin fax autorizaţia de percheziţie, respectiv ora 17,54, întrucât adeverinţa depusă la dosar de reprezentantul parchetului, precum şi explicaţie acestuia este subiectivă. Avocat P.M., având cuvântul pentru inculpatul O.D.A. a precizată că, dacă se vrea a se invoca nulitatea absolută a percheziţiei domiciliare, aceasta nu poate fi dovedită prin audierea unui martor, iar în ce priveşte explicaţie reprezentantului parchetului, aceasta nu poate fi primită, fiind una de ordin subiectiv. Astfel, că înţelege să pună în discuţie excepţia nulităţii absolute a percheziţiei domiciliare, deoarece aşa cum a rezultat din înscrisurile aflate la dosar percheziţia este lovită de nulitate absolută, deoarece a rezultat clar ora la care a fost înaintată prin fax. Instanţa a făcut cunoscut apărătorului inculpatului O.D.A. faptul că i s-a acordat cuvântul doar cu privire la cererea inculpatului C.K. de a se audia martorul asistent. Reprezentantul parchetului având cuvântul a apreciat ca lipsit de relevanţă audierea martorului asistent. Avocat P.M., având cuvântul a solicitat a se consemna, atât în caietul de şedinţă al grefierului, cât şi în încheierea de şedinţă, faptul că, a fost întrerupt la momentul formulării concluziilor privind excepţia nulităţii absolute a efectuării percheziţiei domiciliare.

Instanţa deliberând, a respins ca nefiind utilă şi pertinentă proba privind audierea martorului asistent.

Avocat P.M., având cuvântul pentru inculpatul O.D.A. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, într-o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru că, în cauză este vorba de acte materiale care conturează existenţa unei infracţiuni mai uşoare şi acte materiale ce conturează existenţa unei infracţiuni mai grave.

Avocat A.A., având cuvântul pentru inculpatul C.K., în ceea ce priveşte schimbarea de încadrare juridică a faptelor a apreciat că se impune şi pentru inculpatul C.K., schimbarea încadrării juridice a celor două fapte prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, într-o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi schimbarea încadrării juridice a celor două fapte prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea 143/2000 şi art. 3 alin. (2) din Legea 143/2000, într-o singură infracţiune prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Reprezentantul parchetului având cuvântul a învederat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, întrucât este vorba de fapte distincte vis-a-vis de obiectul material al acestor infracţiuni, iar legiuitorul a înţeles să le incrimineze distinct.

Faţă de declaraţia reprezentantului parchetului, a inculpaţilor personal şi prin apărători că nu mai au cereri de formulat, instanţa a declarat terminată cercetarea judecătorească şi a constatat că dosarul se află în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fond, concluziile ample ale părţilor, fiind consemnate în aceeaşi încheiere de şedinţă de la 21 octombrie 2008, aflată la filele 124-125 Dosarul nr. 1494/88/2008 al Tribunalului Tulcea.

În sentinţa penală nr. 302 de la 24 octombrie 2008 a Tribunalului Tulcea, pronunţată în Dosarul nr. 1494/88/2008 şi ale cărei considerente au fost deja prezentate în conţinutul acestei decizii, prima instanţă a stabilit situaţia de fapt, prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, respectiv atât în faza urmăririi penale, făcând referire directă la acele probe, pe care le-a coroborat cu cele din cursul judecăţii, stabilind încadrarea juridică corectă a infracţiunilor reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi şi ca urmare a dat eficienţă prevederilor art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice reţinute în actul de sesizare, motivând necesitatea acestor dispoziţii. Totodată, prima instanţă a stabilit vinovăţia ambilor inculpaţi, în comiterea infracţiunilor a căror încadrare juridică a fost schimbată, evidenţiind argumentele pentru care a constatat valabilitatea percheziţiei domiciliare, efectuată în cauză, individualizând pedepsele aplicate inculpaţilor, atât în ceea ce priveşte felul, cuantumul, modalitatea de executare, precum şi celelalte măsuri dispuse.

În faza judecării apelurilor declarate, la instanţa de apel, de asemenea au fost respectate garanţiile procesuale ale ambilor inculpaţi, aceştia având apărători aleşi, respectiv apelantul intimat inculpat O.D.A. a fost asistat de avocat P.B., cu împuternicirea avocaţială, aflată la fila 23 Dosarul cu nr. 1494/88/2008 al Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penală cu minori şi de familie, iar apelantul intimat inculpat C.K. a fost asistat de avocaţi aleşi B.S., cu împuternicirea avocaţială, aflată la fila 22 dosarul menţionat şi avocat A.A., cu împuternicirea avocaţială, aflată la fila 17 dosarul curţii de apel.

De asemenea, traducerea în cauză pentru apelantul intimat inculpat C.K. a fost asigurată de interpretul autorizat, doamna M.L.

În conţinutul încheierii de şedinţă de la 19 februarie 2009 a curţii de apel în Dosarul nr. 1494/88/2008, aflată la fila 134 s-a consemnat că apelanţii inculpaţi O.D.A. şi C.K. au arătat că nu doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, aspect consemnat în procesele-verbale ataşate la dosar, precum şi faptul că a fost pusă în discuţia părţilor, cererea de probatorii de către avocaţii apelantului inculpat C.K., menţionându-se poziţiile părţilor, de altfel cum s-a mai şi arătat în considerentele acestei decizii, iar curtea de apel, după deliberare a admis cererea de probatorii formulată de apelantul inculpat C.K. prin apărători, doar cu privire la audierea martorului Ş.M.

De asemenea, a fost arătat chiar conţinutul declaraţiei martorului Ş.M., aflată la fila 155 dosarul curţii de apel.

În considerentele deciziei instanţei de apel, ce au fost deja prezentate, această primă instanţă de control judiciar a expus argumentele în raport de motivele invocate de către apelanţii, făcând astfel un control judiciar asupra cauzei, cu referiri la mijloacele de probă administrate.

Înalta Curte, în baza propriului examen probator asupra ansamblului cauzei constată că, pe de-o parte, ambele instanţe, în condiţiile mai sus arătate au dat eficienţă tuturor dispoziţiilor procedurale, asigurând garanţiile unui proces echitabil părţilor, prin realizarea unei apărări reale şi efective, prin punerea în discuţie a cererilor formulate de avocaţii aleşi, în condiţiile principiilor de oralitate, contradictorialitate, nemijlocire ce guvernează judecata, potrivit art. 289, 290 C. proc. pen., precum şi art. 378 din acelaşi cod cu privire la administrarea şi aprecierea probelor în apel şi în condiţiile art. 6 din C.E.D.O., consemnându-se poziţiile apărării şi acuzării, respingându-se motivat unele din cererile formulate, ceea ce este de esenţa unui control, interpretul care a asigurat traducerea pentru inculpatul C.K., cetăţean american şi modului în care au fost administrate mijloacele de probă, iar în considerentele hotărârilor date au fost examinate probele administrate, prin raportare la cererile formulate, expunându-se argumentele ce susţin soluţiile pronunţate.

Pe de altă parte, Înalta Curte, prin propria evaluare asupra mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, în primă instanţă şi în apel, constată că a fost dovedită vinovăţia inculpaţilor O.D.A. şi C.K. în săvârşirea infracţiunilor ce le-au fost reţinute, ca urmare a schimbării încadrării juridice de către prima instanţă.

Astfel, coroborând denunţul inculpatului O.D.A. (declaraţie olografă, aflată la filele 43-46 dosarul parchetului) cu declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către inculpaţii O.D.A. şi C.K., în calităţile procesuale în raport cu măsurile procesuale dispuse, de începere a urmăririi penale şi punere în mişcare a acţiunii penale, respectiv de învinuiţi şi inculpaţi, şi anume în concret ale inculpatului O.D.A., declaraţie olografă, aflată la filele 47-48; 126-127;130-132; 134 dosarul parchetului) şi ale inculpatului C.K. în limba engleză şi română şi anume în concret cele de la filele 137; 138-139; 140-141; 143; 161; 162; 163-166;167-171 dosarul parchetului), cu declaraţiile martorilor L.G. (fila 124 dosarul parchetului), C.G.T. în limba engleză şi română (filele 175; 176; 177-178 dosarul parchetului), A.H.Y. (filele 186-187; 188-189 dosarul parchetului), cu declaraţiile date în cursul judecăţii, în primă instanţă, declaraţia inculpatului O.D.A. (fila 69 Dosarul nr. 1494/88/2008 al Tribunalului Tulcea), cu declaraţiile martorilor A.Y.Y. (fila 72 dosarul tribunalului menţionat), L.G. (fila 73 dosarul tribunalului menţionat), H.K.E. jr. (fila 88 dosarul tribunalului), A.K. (fila 89 dosarul tribunalului menţionat), cu autorizaţia din 18 aprilie 2008 de efectuare a unor percheziţii domiciliare (fila 55 dosarul parchetului); înscrisul de fax (fila 56 dosarul parchetului), cu procesele-verbale de percheziţie domiciliară (filele 58; 59-60; 61-63 dosarul parchetului), cu adresa emisă de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea (fila 87 dosarul tribunalului), cu declaraţia martorului asistent Ş.M. (fila 155 Dosarul cu nr. 1494/88/2008 al Curţii de Apel), cu procesul-verbal întocmit la 4 aprilie 2008 privind desfacerea unui pachet şi constatarea unei substanţe vegetale şi efectuarea testării acesteia (fila 18 dosarul parchetului); procesele-verbal întocmite la 4 aprilie 2008 şi 15 aprilie (filele 21-22 dosarul parchetului); cu procesul-verbal întocmit la 18 aprilie 2008 de deschidere a unui parchet şi găsirea unui nr. de 12 timbre L.S.D. (filele 39-40 dosarul parchetului), procesul-verbal întocmit la 6 aprilie 2008 (fila 26 dosarul parchetului); raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 856849 din 8 aprilie privind proba de 2,11 grame rezină de cannabis (filele 29-30 dosarul parchetului), dovada aflată la fila 32 dosarul parchetului; procesele-verbal şi rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 856960 din 22 aprilie 2008, 856962 din 22 aprilie 2008, dovezile, şi alte acte prin care se atestă cantităţile şi felurile de droguri constatate (filele 92-123 dosarul parchetului), cu încheierea nr. 5 dată în şedinţa de cameră de consiliu din 19 aprilie 2008 a Tribunalului Tulcea, în Dosarul nr. 847/88/2008 prin care în temeiul art. 91³alin. (3) C. proc. pen. a fast admisă cererea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea şi a fost confirmată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 4/22D/P/2008 din 17 aprilie 2008 şi înregistrarea convorbirilor telefonice (filele 37-38 dosarul parchetului), planşe fotografice (filele 77-85 dosarul parchetului) Înalta Curte constată contribuţiile inculpaţilor O.D.A. şi C.K. în săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri, iar în ceea cel priveşte pe inculpatul C.K. şi aceea de introducere în ţară de droguri, ale căror încadrări juridice au fost reţinute corect de prima instanţă.

Înalta Curte consideră că mijloacele de probă din cursul urmăririi penale mai sus menţionate au fost administrate cu respectarea prevederilor legale şi coroborate cu cele din cursul judecăţii, în primă instanţă şi în apel, susţin vinovăţia ambilor inculpaţi.

Astfel, referitor la declaraţiile date de către inculpaţii O.D.A. şi C.K., în calităţile avute, în raport cu măsurile procesuale dispuse, atât cele olografe, cât şi cele date în faţa procurorului au fost date cu respectarea garanţiilor procesuale prevăzute de lege, exprimând voinţa acestora la momentul în care au fost date, ambii inculpaţi având capacitatea de a conştientiza drepturile care le-au fost prezentate, ambii fiind studenţi şi chiar dacă nu au aveau studii juridice, puteau să înţeleagă conţinutul drepturilor şi obligaţiilor pe care le aveau.

Astfel, chiar în denunţul formulat O.D.A. a menţionat că „ mi s-a adus la cunoştinţă faptul că pot fi asistat de un apărător ales, dar renunţa la acest drept" (fila 43 dosarul parchetului).

La dosarul parchetului la filele 125 şi respectiv 135 se află procesele-verbale de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi dreptului la apărare, primul pentru învinuitul O.D.A. la data de 18 aprilie 2008, ora 7,30, în conţinutul căruia i s-a adus la cunoştinţă că este participant la comiterea infr. prev. de art. 2 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1) şi (2), art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 de trafic de droguri de risc şi mare risc, introducere în ţară de droguri de risc şi mare risc şi de deţinere în vederea consumului propriu de droguri de risc şi de mare risc, respectiv de cannabis (marijuana) şi L.S.D., că are dreptul de a fi asistat de un apărător ales precum şi că poate să nu dea nicio declaraţie, orice declaraţie putând fi folosită şi împotriva sa, în replică sus-numitul a arătat că doreşte să dea declaraţie scrisă şi să semneze şi că nu apreciază necesar la momentul actual să-şi angajeze un apărător ales, i s-a explicat de asemenea că în raport de prevederile art. 18 din Legea 508/2004 (rep.) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, dacă înţelege să aibă o atitudine de colaborare pentru uşurarea aflării adevărului în cauză, poate beneficia de un regim de clemenţă, inculpatul semnând procesul-verbal, şi al doilea pentru învinuitul C.K., care i s-a adus la cunoştinţă că poate beneficia şi de serviciile unui traducător autorizat din oficiu, arătând însă că, doreşte să beneficieze de serviciile traducătorului desemnat din oficiu din lista traducătorilor şi interpreţilor autorizaţi, i s-a adus la cunoştinţă că este participant la comiterea infr. prev. în art. 2 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 de trafic de droguri de risc şi mare risc, introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc şi mare risc şi de deţinere în vederea consumului propriu de droguri de risc şi de mare risc, de haşiş (marijuana, cannabis) şi L.S.D., în aceleaşi împrejurări învinuitului i s-au adus la cunoştinţă că are dreptul de a fi asistat de un apărător ales, precum şi că poate să nu dea nicio declaraţie, orice declaraţie putând fi folosită şi împotriva sa, semnând procesul-verbal, alături semnând şi interpretul C.M.

În declaraţiile date, aceleaşi drepturi au fost consemnate, la începutul acestora (declaraţia învinuitului O.D.A., fila 130 verso dosarul parchetului), respectiv (declaraţia învinuitului C.K., fila 140 verso).

La dosarul parchetului, fila 225 se află ordonanţa din 18 aprilie 2008 de desemnare începând cu data de 18 aprilie 2008 a doamnei C.M., traducător autorizat pentru limba engleză, în baza autorizaţiei eliberată de M.J. – Direcţia pentru Publicitate, Notari Publici, Executări Judecătoreşti şi Consilieri Juridici, la data de 23 iulie 1999 pentru asigurarea serviciilor de traducere şi interpretare a actelor şi lucrărilor de urmărire penală administrate în cauza ce face obiectul dosarului înregistrat sub numărul 22D/P/2008 faţă de cetăţenii americani mai sus citaţi, respectiv C.K., C.G.T.

Împrejurarea că atât în ceea ce priveşte aducerea la cunoştinţă a învinuirilor pentru ambii învinuiţi, în conţinutul proceselor-verbale, în declaraţiile date la procuror în calitate de învinuiţi, cât şi în declaraţiile date în calitate de inculpaţi (filele 134 şi respectiv 143 dosarul parchetului) ale lui O.D.A. cât şi ale lui C.K. s-a făcut menţiunea prezenţei avocatului din oficiu, doamna C.C. ce are delegaţii cu nr. 799 şi 798 emise la 19 aprilie 2008 (filele 217 şi 218 dosarul parchetului) nu are nici o relevanţă sub aspectul asigurării asistenţei, respectiv a realizării dreptului la apărare, în condiţiile în care asistenţa în cursul urmăririi penale pentru ambii inculpaţi nu era obligatorie.

Astfel, în conţinutul art. 171 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., legiuitorul a stipulat expres că „(2) Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. (3) În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare."

Astfel, cum nu există la dosarul parchetului o ordonanţă prin care procurorul să desemneze motivat că apreciază că se impune asigurarea asistenţei obligatorii pentru ambii inculpaţi, ci doar a unei simple adrese, aflată la fila 216 dosarul parchetului, care nu are nicio relevanţă juridică, prezenţa apărătorului din oficiu, care a semnat procesele-verbale, declaraţiile acestora nu afectează în nici un fel forţa probantă a acestora.

În consecinţa, critica apărării că în cursul urmăririi penale, acelaşi apărător din oficiu, respectiv a doamnei avocat C.C., atât pentru denunţătorul O.D.A., figurează în declaraţiile acestuia ca învinuit şi respectiv inculpat, cât şi în declaraţiile ca învinuit şi inculpat ale lui C.K., existând interese contrare, nu are nicio relevanţă, din perspectiva dreptului la apărare, atâta timp cât asistenţa nu este obligatorie, nefiind incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 171 alin. (2) C. proc. pen.

Altfel spus conţinutul declaraţiilor date de ambii învinuiţi, inculpaţi O.D.A. şi C.K. chiar cu menţiunea şi semnătura aceluiaşi avocat din oficiu nu afectează conţinutul celor declarate, acestea exprimând voinţa persoanelor ascultate.

De asemenea nu pot fi avute în vedere criticile formulate de recurentul inculpat O.D.A., în motivele scrise de recurs că nu i s-ar fi adus la cunoştinţă drepturile procesuale şi că s-ar fi făcut presiuni asupra acestuia în sensul a celor ce trebuia să declare, întrucât acestea sunt simple afirmaţii, fără suport probator, în condiţiile existenţei procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi drepturilor sale, iar inculpatul, în raport cu gradul de instrucţie, avea capacitatea de a conştientiza garanţiile procesuale.

Totodată nu pot fi avute în vedere criticile formulate de apărătorii recurenţilor inculpaţi cu privire la durata prelungită a audierii acestora, deoarece în declaraţiile date sunt evidenţiate orele de începere şi de terminare a audierii în calităţile de învinuit şi inculpat, astfel, în ceea cel priveşte pe O.D.A. i s-a adus la cunoştinţă învinuirea pe data de 18 aprilie 2008, ora 7,30, a fost ascultat ca învinuit pe data de 19 aprilie 2008 între 7,30 şi 9,30, iar ca inculpat, pe data de 19 aprilie 2008, între 9,40 şi 9,50, potrivit declaraţiilor la care s-a mai făcut referire, iar referitor la C.K., aducerea la cunoştinţă a învinuirii a avut loc pe data de 19 aprilie 2008, ora 14,15, a fost ascultat ca învinuit între 14,30 şi 15,45, iar ca inculpat între 15,45 şi 16,00, potrivit declaraţiilor menţionate.

Astfel, declaraţiile celor doi inculpaţi şi din perspectiva duratei ascultării reflectă respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 73 C. proc. pen.

În raport cu cele menţionate, declaraţiile date în cursul urmăririi penale ale inculpaţilor O.D.A. şi C.K., cu respectarea garanţiilor procesuale, din care rezultă vânzarea, consumul şi modul de introducere în ţară a cantităţilor de droguri, în funcţie de contribuţia fiecăruia se coroborează cu declaraţia inculpatului O.D.A. dată în cursul judecăţii în primă instanţă, acestea reflectând şi respectare art. 6 din C.E.D.O.

De asemenea niciuna din criticile formulate de ambii recurenţi inculpaţi referitoare la percheziţia domiciliară a acestora nu poate fi avută în vedere.

Astfel, percheziţiile domiciliare în camerele din cămin, au fost autorizate de judecător prin autorizaţia din 18 aprilie 2008 în Dosarul nr. 845/88/2008, emisă la ora 18,35 pentru ziua de 18 aprilie 2008 (fila 55 dosarul parchetului).

Autorizaţia a fost transmisă prin fax, potrivit adresei Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea (fila 87 dosarul tribunalului), la data de 19,02, iar percheziţia efectivă a avut loc în camerele menţionate aşa cum rezultă din procesele-verbale de percheziţie domiciliară 58-63 dosarul parchetului. În procesul-verbal de percheziţie aflat la filele 61-63 dosarul parchetului se menţionează expres că percheziţia a început la ora 19,45.

Procesele-verbale de percheziţie atestă modul în care acestea au fost efectuate substanţele găsite şi ridicate, fiind efectuate în prezenţa martorilor asistenţi, fără a fi făcute obiecţiuni cu privire la derularea acestora.

Criticile apărării inculpaţilor referitoare la ora transmiterii pe fax, anterioară emiterii autorizaţiei, precum şi începerea percheziţiei după ora 20,00 nu se pot fi avute în vedere, în raport cu atestărilor făcute prin mijloacele de probă administrate ce reflectă respectarea dispoziţiilor art. 100 şi următoarele C. proc. pen., precum şi cu declaraţia martorului Ş.M. (fila 155 dosarul curţii de apel), prin care atestă că percheziţia a avut loc în prezenţa inculpaţilor, nu au făcut nici o obiecţie cu privire la modalitatea de efectuare a percheziţiei şi nici cu privire la ora începerii acesteia, nu-şi aminteşte ca vreunul dintre cei doi inculpaţi să se fi opus la efectuarea percheziţiei domiciliare şi nici nu a auzit să fi solicitat să li se prezinte autorizaţia, precizând că în camera ocupată de inculpaţi s-au găsit droguri.

Împrejurarea cu privire la ora precizată în conţinutul declaraţiei martorului, respectiv ora 20,00 cel târziu 20,15 ce pare a fi contradictorie cu aceea de 19,45 din procesul-verbal de percheziţie, nu este relevantă şi nu infirmă cele consemnate în procesul-verbal, având în vedere că percheziţia a avut loc în 18 aprilie 2008, iar martorul a fost ascultat la 31 martie 2009, fiind posibilă ca urmare a trecerii timpului a unei inadvertenţe asupra orei.

De asemenea, este plauzibilă explicaţia procurorului cu privire la ora menţionată pe faxul existent la fila 56 din dosarul parchetului, respectiv 17,54 ca urmare a nesetării faxului, în raport cu ora de vară, însă există la dosarul cauzei adresa la care s-a mai făcut referire cu privire la ora de transmitere a autorizaţiei, respectiv 19,02.

Aşadar, procesele-verbale de percheziţie coroborate cu declaraţiile mai sus arătate ale inculpaţilor şi cu celelalte mijloace de probă la care s-a făcut referire susţin vinovăţia inculpaţilor O.D.A. şi C.K. în comiterea infracţiunilor ce le-au fost reţinute în sarcina lor.

Astfel şi din perspectiva legalităţii percheziţiilor coroborate cu celelalte probe administrate au fost respectate prevederile art. 6 şi art. 8 din C.E.D.O.

Înalta Curte nu poate reţine nici criticile formulate de recurenţii inculpaţi cu privire la modul în care mass-media a reflectat cazul, afectându-le dreptul la imagine, aceştia având posibilitatea de a formula plângeri de natură civilă cu privire la încălcări ale dreptului la imagine, în condiţiile în care consideră că au fost prejudiciaţi.

Totodată nu pot fi avute în vedere criticile privind apărării privind reţinerea inculpaţilor un timp îndelungat şi nerespectarea drepturilor acestora, deoarece faţă de niciunul dintre inculpaţi nu a fost dispusă nicio măsură preventivă restrictivă de libertate, respectiv reţinere pe 24 de ore sau arestare preventivă, ambii inculpaţii fiind cercetaţi în stare de libertate, propunerea de arestare preventivă a inculpaţi fiind solicitată pe o durată de 30 de zile (fila 144-145 dosarul parchetului), însă instanţa prin încheierea nr. 31 de la 19 aprilie 2008 a Tribunalului Tulcea, în Dosarul nr. 846/88/2008, a respins propunerea formulată de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Tulcea de arestare preventivă a inculpaţilor O.D.A. şi C.K., faţă de aceştia dispunând aplicând măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, aflată la filele 148-150 dosarul parchetului, măsură prelungită, iar ulterior menţinută şi de către instanţe.

De asemenea nu se pot susţine criticile invocate de apărătorul recurentului inculpat C.K. cu privire la tratamentul degradant şi discriminare rasială prin folosirea sintagmei de cetăţean indian a acestuia, care apare în propunerea de începere a urmăririi penale „in rem" faţă de acesta, aflată la fila 42 dosarul parchetului sau aceea de student indian folosită în procesul-verbal de percheziţie domiciliară de la filele 61-63 din dosarul parchetului, întrucât acestea nu au nicio conotaţie rasială, ci doar atestarea unor informaţii cu privire la cetăţenia acelor persoane.

De altfel nu există niciun mijloc de probă care să ateste un comportament degradant sau discriminatoriu cu privire la inculpatul C.K., ci dimpotrivă ulterior identificării sale, în actele procedurale la care s-a mai făcut referire apare menţionată în mod corect cetăţenia americană a inculpatului, acesta beneficiind de serviciile unui interpret, iar ulterior ale apărătorilor aleşi, aşa încât acestuia i-au fost asigurate toate drepturilor ce decurg dintr-un proces echitabil.

Astfel, nu se poate susţine încălcarea prevederilor art. 3 şi 14 din C.E.D.O.

De asemenea, nu pot fi susţinute criticile formulate de recurentul inculpat O.D.A. cu privire la existenţa unui comportament provocat din partea agenţilor statului, întrucât aşa cum rezultă din modul de sesizare, desemnare, precum şi de acţiune a investigatorului şi colaboratorului sub acoperire, aceştia au respectat limitele impuse prin ordonanţa procurorului.

Astfel, prin procesul-verbal de la 3 aprilie 2008, ora 8,00 (fila 9 dosarul parchetului), se testă că în conformitate cu art. 221 alin. (1) C. proc. pen. s-a procedat la sesizarea din oficiu cu privire la faptul că numitul O.D.A. este consumator de droguri şi totodată, distribuie, comercializează, substanţe cu conţinut stupefiant şi altor persoane din anturajul său, că din datele obţinute până în prezent rezultă faptul că numitul O.D.A. procură cannabis şi/sau derivaţi ai acestuia în vederea consumului propriu şi al comercializării, că substanţele procurate sunt distribuite numai către persoane cunoscute susnumitului, existând posibilitatea distribuirii şi a altor categorii de substanţe stupefiante şi/sau psihotrope.

Acest proces-verbal se coroborează cu ordonanţa de autorizare a investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia (filele 12-15 dosarul parchetului), care au acţionat în limitele activităţilor dispuse, cu procesele-verbal de la filele 16-17 dosarul parchetului.

De asemenea, în conţinutul procesului-verbal de la 4 aprilie 2008 (fila 18 dosarul parchetului) se atestă că în data de 4 aprilie 2008, ora 16,00, colaboratorul arătat va primi un pachet care va conţine rezină de cannabis, pachet ce urmează a fi preluat de la şoferul unui microbuz de pe relaţia Constanţa-Tulcea şi al cărui expeditor este numitul O.D.A. Astfel, s-au deplasare la locul respectiv lucrători din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţă şi ofiţerul investigator pentru a supraveghea activitatea desfăşurată de colaborator. Astfel, la ora 16,00 în autogară a oprit microbuzul marca M.S., venind de la Constanţa, ocazie cu care colaboratorul a luat legătura cu conducătorul auto de la care a preluat un pachet şi în continuare colaboratorul i-a predat lucrătorului de poliţie pachetul în cauză şi s-au deplasat la sediul S.C.C.O Tulcea. S-a procedat la desfacerea pachetului şi s-a constatat că în interiorul acestuia se află, ambalat într-o folie de celofan transparent, o substanţă vegetală, solidă de culoare verde-oliv, în greutate de aproximativ 1,5 grame, ce prezintă suspiciuni a fi rezină de cannabis, s-a efectuat o testare a substanţei folosindu-se testul de cannabis, reactivul colorându-se în roşu, indicând că substanţa testată este cannabis, ulterior aceasta fiind sigilată în vederea expertizării.

De asemenea, în procesul-verbal întocmit la 18 aprilie 2008 întocmit de lucrătorii de poliţie (filele 39-40 dosarul parchetului), se atestă că în jurul orei 13,15 a fost observat că numitul O.D.A. a intrat în zona de staţionare a microbuzelor ce efectuează transport persoane pe ruta relaţia Constanţa-Tulcea şi retur, intrând în discuţie cu şoferul microbuzului, i-a dat acestuia, dintr-un rucsac ce-l avea asupra sa, o cutie din carton de culoare neagră, pe care i-a înmânat-o şoferului, după care s-a îndepărtat de acest microbuz. Imediat după aceasta, lucrătorii de poliţie au procedat la legitimarea persoanei în cauză, după ce şi-au declinat calitatea, acesta prezentându-se cu o carte de alegător arătate, emisă pe numele O.D.A. Împreună cu acesta, lucrătorii de poliţie s-au reîntors la microbuz unde au procedat la legitimarea şoferului, constatând că acesta este L.G. şi i-au cerut acestuia să identifice dacă învinuitul i-a predat vreun colet pentru a-l transporta la Tulcea. Acesta le-a declarat verbal că cel în cauză i-a predat un colet constând într-o cutie de carton de culoare neagră destinat unei persoane pe nume L. din mun. Tulcea, iar persoana ce i-a fost prezentată de ei est tânărul care i-a înmânat coletul, prilej cu care acesta le-a înmânat coletul în cauză. În prezenta şoferului de microbuz, cât şi a martorului asistent D.T., cât şi a învinuitului O.D.A. s-a procedat la desfacerea coletului, constatând faptul că pe exteriorul cutiei în cauză, pe una din feţe, pe o bucată de hârtie, de culoare albă era scris cu pixul cuvântul L. Procedând la deschiderea acesteia s-a constatat că în interiorul acesteia se afla o telecomandă de televizor, iar în lăcaşul destinat bateriilor s-au găsit ambalată într-o pungă de plastic transparente un număr de 12 timbre de mici dimensiune, 5-6 milimetri, având desenate pe una din părţi simbolul „cap de mort". Întrebată fiind persoana în cauză, în prezenta martorilor asistenţi despre natura şi provenienţa timbrelor sus menţionate, acesta declară verbal că sunt timbre L.S.D., le-a cumpărat de la un cetăţean străin, student al Universităţii O. Constanţa, din camera de cămin unde acesta este cazat, în municipiul Constanţa. Despre acesta ştie că se numeşte K. este în vârstă de aproximativ 21 de ani, de constituţie atletică, înălţime de aproximativ 1,70 m, brunet, tuns scurt, poartă de obicei îmbrăcăminte tip „hip-hop" şi a mai cumpărat de la acesta haşiş. De asemenea, acesta a mai declarat verbal că cele 12 timbre au fost cumpărate de la acesta în ziua de 18 aprilie 2008, în jurul orelor 12, 15, în camera de cămin a lui K. contra sumei de 150 RON. De asemenea s-au mai făcut atestări cu privire la telefonul mobil deţinut, sigilarea celor 12 timbre urmând a fi supuse analizelor fizico-chimice laborator, semnat fără obiecţii.

Aceste procese-verbale se coroborează cu denunţul şi declaraţiile inculpatului O.D.A., date în faza urmăririi penale şi în cursul judecăţii, în care a recunoscut faptele, că a consumat şi cumpărat droguri de la inculpatul C.K., cu procesele-verbale de percheziţie domiciliară la cămin unde au fost găsite droguri, cu declaraţiile martorului L.G. date în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, cu expertizele de laborator, cu înregistrarea convorbirilor telefonice, autorizate legale de către judecător, prin confirmarea ordonanţei nr. 4/22D/P/2008 din 17 aprilie 2008, potrivit încheierii nr. 5 din 19 aprilie 2008 a Tribunalului Tulcea.

Aşa cum rezultă din procesele-verbale mai sus menţionate din 4 aprilie şi respectiv 18 aprilie 2008 şi declaraţiile inculpatului O.D.A. coroborate cu declaraţiile martorului L.G., nu rezultă că investigatorul sau colaboratorul sub acoperire au determinat pe inculpatul O.D.A. să săvârşească fapta de trafic de droguri, aceştia nedepăşind investigaţia pasivă a activităţii infracţionale, aşa încât nu se poate susţine că ar fi existat un comportament provocator din partea agenţilor statului.

Astfel, Înalta Curte a examinat comportamentul lucrătorilor sub acoperire, prin prisma şi a criteriile stabilite de instanţa de contencios european în cauza C. şi S. împotriva României § 60 şi § 64, în sensul că a analizat procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la existenţa indiciilor de trafic de droguri în sarcina inculpatului O.D.A., a celorlalte procese-verbale care atestă activitatea de trimitere a drogurilor, lucrătorii de poliţie atestând primirea şi respectiv trimiterea drogurilor de către inculpat, prin intermediul şoferilor de microbuz, urmând să ajungă la destinaţie, ce se coroborează şi cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut comiterea faptelor de consum şi trafic de droguri, din lipsa mijloacelor financiare, aşa încât comportamentul lucrătorilor sub acoperire din prezenta cauza nu poate fi considerat ca provocator, în sensul depăşirii unei investigaţii pasive.

Astfel, Înalta Curte consideră că şi din această perspectivă au fost respectate prevederile art. 6 din C.E.D.O.

De asemenea, Înalta Curte nu poate reţine critica formulată de recurenţi, că judecătorii instanţei de apel au atestat fals că inculpatul O.D.A. a cumpărat şi revândut de la inculpatul C.K., droguri de 4 sau 5 ani, (fila 184 din considerentele deciziei Curţii de Apel), aceasta nereprezentând decât o eroare de dactilografiere, întrucât aşa cum se poate observa în declaraţia dată în cursul judecăţii de către inculpatul O.D.A., fila 69 dosarul tribunalului, acesta a arătat că „… am făcut acest lucru de mai multe ori de aprox. 4-5 ori.", dar această eroare nu poate fi îndreptată de această instanţă, ci numai pe calea îndreptării erorilor materiale, în condiţiile legii.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere apărările ambilor recurenţi inculpaţi cu privire la încălcările arătate în motivele de recurs prin prisma art. 6 şi art. 267 din Tratatul Uniunii Europene cu privire la deciziile cadru invocate, întrucât, pe de-o parte deciziile cadru conţin norme pe care le impun statelor de a reglementa în materia traficului de droguri, protecţiei victimelor în cadrul procedurilor penale sau combaterii anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin mijloacele legii penale, România având legii în materiile enunţate, chiar Legea nr. 143/2000, desigur cu modificările survenite ulterior, Ordonanţa de Urgenţă nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, armonizate, C. proc. pen. şi alte legi speciale privind protecţia martorilor, a victimelor, care sunt armonizate cu normele comunitare, neimpunându-se explicaţii din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

De altfel, având în vedere dispoziţiile Tratatului Uniunii Europene cu privire la aderarea Uniunii Europene la C.E.D.O., în jurisprudenţa recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, nu s-a statuat stabilit în mod expres modalitatea de interpretare în sensul C.E.D.O., însă în jurisprudenţa mai veche sunt recunoscute drepturi statuate prin convenţie.

Înalta Curte, însă aşa cum a arătat în considerentele deciziei a examinat criticile formulate de recurenţi atât cu privire la modul de administrare şi de interpretare a mijloacelor de probă din cursul urmăririi penale, dar şi ale judecăţii şi prin dispoziţiile invocate expres de către recurenţi din C.E.D.O., constatând că nu au fost încălcate nici prevederile C. proc. pen. şi nici cele ale C.E.D.O.

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că vinovăţia ambilor recurenţi inculpaţi O.D.A. şi C.K. în săvârşirea infracţiunilor ce le-au fost reţinute în sarcină, ca urmare a schimbării încadrărilor juridice a fost dovedită prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul întregului proces penal, în ansamblul lor, acestea fiind efectuate cu respectarea legii şi evaluate judicios de către instanţe.

Astfel, între percepţia asupra probelor administrate de către instanţe şi soluţiile pronunţate nu există vădite şi esenţiale neconcordanţe, aşa încât nu este incident cazul de casare invocat respectiv art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. privind eroarea gravă de fapt cu privire la greşita condamnare a inculpaţilor.

Înalta Curte consideră că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate de recurenţi sunt nefondate.

De asemenea, verificând hotărârea atacată nu s-a constatat nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi O.D.A. şi C.K. împotriva Deciziei penale nr. 35/ P din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat O.D.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat C.K. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen. onorariul interpretului de limbă engleză pentru traducere acte şi susţinere orală se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi O.D.A. şi C.K. împotriva Deciziei penale nr. 35/ P din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat O.D.A. la plata sumei de 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurentul inculpat C.K. la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Onorariul interpretului de limbă engleză pentru traducere acte şi susţinere orală se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 3456/2010. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 3464/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... →

ICCJ. Decizia nr. 190/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 190/2010. Penal