ICCJ. Decizia nr. 1593/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1593/2010
Dosar nr. 1187/42/2009
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la 1 septembrie 2009, numitul C.N. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de B.M. – judecător în cadrul Tribunalului Buzău sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)), abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 C. pen.), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen.), purtare abuzivă (art. 250 C. pen.) şi fals intelectual (art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)) constând în aceea că magistratul ar fi refuzat cercetarea şi judecarea cu celeritate a Dosarului cu nr. 4585/114/2008 aflat pe rolul Tribunalului Buzău.
Prin Rezoluţia din 9 noiembrie 2009, dată în Dosarul nr. 599/P/2009, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploeşti, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimata B.M. - judecător în cadrul Tribunalului Buzău sub aspectul săvârşirii infracţiuni lor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)), abuz în serviciu contra intereselor publice (art. 248 C. pen.), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 248 C. pen.), purtare abuzivă (art. 250 C. pen.) şi fals intelectual (art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)).
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că Dosarul nr. 4585/114/2008 aflat pe rolul Tribunalului Buzău în care numitul C.N. avea calitatea de parte, a fost suspendat în baza art. 1551 C. proc. civ. întrucât petentul nu a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, iar că intimata magistrat judecător B.M. nu a participat la soluţionare cauzei, ci doar a primit spre soluţionare memorii formulate de petent, memorii pe care magistratul a dispus să fie ataşate la dosar pentru afi avute în vedere la soluţionarea cauzei.
Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că nu poate fi reţinută în sarcina intimatei săvârşirea vreunei fapte penale.
Împotriva sus - identificatei rezoluţii, petiţionarul a formulat, în termen legal, plângere conform art. 278 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 1377/II/2/2009 din 10 decembrie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Ca urmare, nemulţumit, petiţionarul s-a adresat cu plângere instanţei de judecată competente, în baza art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 20 din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Ploeşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că, în mod corect, în raport cu actele premergătoare efectuate în cauză, s-a reţinut inexistenţa infracţiunilor reclamate, şi că modul în care au fost soluţionate memoriile petentului nu au fost de natură să lezeze drepturile petiţionarului, care a beneficiat de îndumări în conformitate cu prevederile legale.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, petiţionarul C.N. a declarat recursul de faţă, la judecarea căruia nu a fost prezent.
Recursul nu este fondat.
Procedând la examinarea sentinţei atacate în raport cu notele scrise de recurs precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimata B.M. adoptată de Parchet şi confirmată de prima instanţă, este temeinică şi legală, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracţiuni lor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248, art. 250 art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)) ce ar fi fost săvărşite de aceasta.
Înalta Curte constată că, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă săvârşirea vreunei fapte penale de către magistratul intimat, iar simpla nemulţumire faţă de modul de soluţionare a cauzei nu poate constitui un argument solid şi serios pentru a declanşa urmărirea penală împotriva sa.
Împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia adoptată în cauză nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiuniilor indicate în plângerea sa.
Împotriva unor acte ale procurorului sau a unor hotărâri considerate nelegale şi netemeinice dispoziţiile legale prevăd posibilitatea exercitării căilor de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greşeli, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti sau a unei soluţii de către procuror să poată fi considerată, prin ea însăşi, infracţiune.
Dacă s-ar admite ca împotriva magistraţilor care au pronunţat o hotărâre judecătorească sau care au dispus o anume soluţie să se poată face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Soluţionând cauza în care petiţionarul a fost parte şi pronunţând o soluţie - întâmplător, defovorabilă acestuia - intimata nu au făcut altceva decât să îndeplinească activităţi şi acte atribuite în competenţa sa prin lege, motiv pentru care în sarcina acestuia nu se poate reţine vreo faptă penală.
Faţă de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinţei instanţei de fond şi, în consecinţă, desfiinţarea rezoluţiei procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul C.N.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 20 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3429/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3433/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
