ICCJ. Decizia nr. 824/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 824/2010
Dosar nr. 69661/59/2006
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.1. Prin sentinţa penală nr. 172 din 3 octombrie 2006, Tribunalul Caraş-Severin a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatei C.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi a celor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.; în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile "N.I. LTD" Bucureşti şi P.A.G. R.D.S. Bucureşti.
S-a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 248/P/2006 din 31 mai 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a fost trimisă în judecată inculpata C.V. pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 83 lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, precum şi a două infracţiuni prevăzute de art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, constând în aceea că inculpata, în calitate de comerciant, administrator al Asociaţiei Familiale C.V., având ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul, a oferit spre vânzare 226 perechi de pantofi marca N. şi 44 perechi de pantofi marca P., în ambele cazuri bunurile respective fiind contrafăcute.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu ar fi realizate latura obiectivă şi nici cea subiectivă ale infracţiunilor imputate, în sensul că titularii celor două mărci înregistrate nu ar fi suferit vreun prejudiciu ori atingere; punerea în circulaţie a pantofilor ar fi fost făcută anterior de către comercianţii de la care s-a aprovizionat inculpata, contrafacerea nefiind stabilită printr-o expertiză, iar inculpata nu a acţionat cu intenţie şi nu a indus în eroare cumpărătorii pantofilor.
2. Împotriva acestei sentinţe penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi partea civilă P.A.G. R.D.S.; prin Decizia penală nr. 53/ A din 28 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 6966/59/2006, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză, reţinând, în ceea ce priveşte pe apelanta parte civilă P.A.G. R.D.S., că aceasta nu şi-a motivat apelul.
3. Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă P.A.G. R.D.S.
Prin Decizia nr. 4953 din 23 octombrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 6966/59/2006, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă Compania P.A.G. R.D.S. Wuerzburger Germania, împotriva Deciziei penale nr. 53/ A din 28 februarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost casată Decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, cu motivarea că instanţa de apel nu a răspuns în mod expres şi motivat criticilor aduse sentinţei pronunţate de prima instanţă, în special de către apelanta parte civilă P.A.G. R.D.S., exprimând rezultatul analizei hotărârii atacate printr-o frază generică, prin care a încercat să rezume, în mod neconvingător, netemeinicia apelurilor cu judecarea cărora a fost investită; instanţa de apel nu a făcut dovada verificării hotărârii atacate şi nu s-a preocupat în a stabili în mod concret care sunt criticile invocate de partea civilă apelantă; deşi la dosar partea civilă P.A.G. D.S. a depus cu ocazia judecării apelurilor motivele de apel, (aflate la filele 13-18 dosar instanţă de apel), în care a invocat criticile pe care a înţeles să le formuleze, instanţa de apel nu a răspuns acestor critici, reţinând în mod greşit, în considerentele deciziei, că partea civilă apelantă nu şi-a motivat apelul; instanţa de apel a pronunţat o hotărâre contrară legii, în sensul că nu a răspuns motivelor de casare invocate de partea civilă, fiind incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Cât priveşte motivele de casare invocate de parchet, s-a apreciat că instanţa de apel şi-a însuşit motivarea primei instanţe, făcând doar referiri generice şi globale cu privire la infracţiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată şi nu şi-a argumentat Decizia în raport cu toate motivele invocate, rezumându-se la aprecieri generale, fără a face un examen al probelor administrate în cauză şi o evaluare a acestora în raport cu criticile formulate, dar şi potrivit dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., referitor la efectul devolutiv al apelului; procedând astfel, instanţa de apel a dat dovadă de lipsa rolului său activ şi a lipsit de conţinut efectul devolutiv al apelului, limitându-se să constate în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 că existenţa unui prejudiciu în speţă nu a fost dovedit.
4. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timişoara în data de 07 aprilie 2008 şi prin Decizia penală nr. 124/ A din 4 septembrie 2008 (Dosar nr. 6966.1/59/2006) s-au admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi părţii civile P.A.G. R.D.S., împotriva sentinţei penale nr. 173/2008 în Dosar nr. 4385/P/2006 de Tribunalul Caraş-Severin, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Caraş-Severin; s-a reţinut că prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei C.V. pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 83 lit. a) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi două infracţiuni prevăzute de art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a), toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., însă prin sentinţa penală nr. 172 din 03 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Caras - Severin în Dosarul nr. 4385/P/2006 s-a dispus achitarea inculpatei în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 (două fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991 (două fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
S-a constatat că, în această etapă procesuală, nu s-a procedat la schimbarea încadrării juridice şi nici nu a avut loc vreo îndreptare a eventualei erori materiale strecurate în cuprinsul rechizitoriului, întreaga procedură a judecăţii desfăşurându-se în raport cu infracţiunile prevăzute de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, deşi dispozitivul actului de sesizare a instanţei de judecată face referire la art. 83 lit. a) din aceeaşi lege.
S-a mai reţinut că, având în vedere consecinţele pe care le poate avea schimbarea încadrării juridice, legea de procedură penală prevede că, în faţa primei instanţe, această schimbare nu poate avea loc decât în anumite condiţii, a căror îndeplinire constituie o garanţie atât a dreptului la apărare al părţilor şi, în primul rând, al inculpatului, cât şi a soluţionării corecte a cauzei; în acest sens, s-a mai reţinut şi că, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale", legea recunoscându-i dreptul la o apărare efectivă şi eficientă, ce nu poate fi asigurată în condiţiile în care instanţa omite a analiza schimbarea încadrării juridice a faptei; chiar dacă încălcarea dispoziţiei privind limitele sesizării ar atrage nulitatea relativă, nefiind prevăzută expres de legiuitor între cazurile de nulitate absolută, instanţa a constatat că situaţia în speţă a condus la încălcarea dreptului la apărare şi nesoluţionarea fondului cauzei, putând fi reţinută din oficiu în condiţiile art. 197 alin. (4) teza a ll-a C. proc. pen., pentru justa soluţionare a cauzei şi respectarea drepturilor procesuale; această nulitate nu poate fi înlăturată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
II. 1. Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Caraş-Severin la data de 13 octombrie 2008.
Prin sentinţa penală nr. 39 din 6 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 6966.1.1/59/2009, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 10 alin. (1) lit. b)1 C. proc. pen, rap. la art. 181 C. pen, a fost achitată inculpata C.V., pentru infracţiunea prev. de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, art. 33 lit. a) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 83 lit. a) din Legea nr. 84/1998, art. 83 lit. a) din Legea nr. 84/1998, art. 33 lit. a) C. pen.) şi pentru infracţiunea prev. de art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991 rep., art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991 rep., art. 33 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În baza art. 181 alin. (3) C. pen., art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatei sancţiunea de 500,00 lei amendă administrativă.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea a 226 perechi pantofi sport contrafăcuţi purtând marca N. şi a 44 perechi pantofi sport contrafăcuţi purtând marca P.
Au fost respinse ca nefondate acţiunile civile formulate de partea civilă N.I. LTD prin SC E. Bucureşti şi partea civilă P.A.G. R.D.S. prin SCA T. şi T. Bucureşti.
Procedând la rejudecarea cauzei penale, după casarea cu trimitere, tribunalul a luat declaraţie inculpatei, a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice (în şedinţa publică din 12 ianuarie 2009) şi efectuarea unei expertize privind prejudiciul cauzat părţilor civile.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
În data de 06 septembrie 2005, organele de poliţie ale Serviciului de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Caraş-Severin au efectuat o verificare pe linia dreptului de proprietate la AF C.V. din Reşiţa, la punctul de lucru din Reşiţa, bazarul N., unde au fost depistate 226 perechi pantofi sport purtând marca N. ce nu prezentau elementele de siguranţă pentru a confirma autenticitatea acestora, existând astfel suspiciunea de a fi contrafăcute.
De asemenea, la data de 27 februarie 2006, la verificarea similară la punctul de lucru al Asociaţiei Familiale C.V. deschis în bazarul N. din Reşiţa, au fost depistate un număr de 44 perechi de pantofi sport purtând marca P.; şi aceste perechi de pantofi sport prezentau suspiciuni de contrafacere, sens în care au fost ridicate şi trimise spre expertizare la P.A.G. R.D.S., respectiv N.I. LTD.
În urma expertizelor efectuate s-a stabilit că produsele ridicate de la AF C.V. din Reşiţa sunt contrafăcute, astfel că celor două firme Ie-a fost lezat dreptul de a atribui folosirea mărcii doar în urma unor autorizări speciale.
Conform adresei din 21 martie 2006, societatea de avocaţi - mandatarul companiei P.A.G. R.D.S. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 4400 euro (15.400 RON) prejudiciu material şi 2200 euro (7.700 RON) prejudiciu moral suferit prin expunerea spre vânzare a unor produse purtătoare de marcă înregistrată fără acordul titularului de drept pentru cele 44 perechi de pantofi sport contrafăcuţi.
Partea vătămată N.I. LTD s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 67.800 RON, susţinând că reprezintă daune morale suportate ca urmare a folosirii mărcii sale înregistrate, în mod abuziv pentru cei 226 perechi de pantofi sport contrafăcuţi, prin adresa din 01 noiembrie 2005 a SC E.R. SRL, reprezentanta sa.
Inculpata C.V. a recunoscut că nu avea autorizarea proprietarului mărcii pentru a folosi numele acestuia pe produsele pe care Ie-a deţinut, însă nu a considerat că ar săvârşi o faptă de natură penală, întrucât a achiziţionat marfa pe bază de factură de la alte societăţi şi adidaşii comercializaţi aveau preţuri mici faţă de cei originali, însă această apărare a inculpatei nu justifică exonerarea sa de răspundere penală.
Potrivit art. 83 lit. b) din Legea 84/1998, se sancţionează punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând marca identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, iar potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991, se sancţionează punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau pirat, a căror comercializare aduce atingere titularului mărcii şi induce în eroare consumatorii asupra calităţii produsului/serviciului.
În înţelesul Legii nr. 84/1998, conform art. 3 - marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane; conform art. 35 alin. (2) lit. b) din aceeaşi lege, titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor oferirea produselor sau comercializarea, ori deţinerea lor în acest scop dacă poartă marca respectivă, ori, în acest caz pantofii sport purtau atât inscripţia P., respectiv N., cât şi semnul grafic al animalului P., respectiv S.
Aceste mărci sunt înregistrate la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Industriale conform certificatului de înregistrare 480708/2003 şi R426712/1996 în cazul P., iar marca N. a fost înregistrată la O.S.I.M. la data de 01 iunie 1999 prin certificatul de înregistrare.
Prima instanţă a reţinut că faptele mai sus descrise, săvârşite de inculpata C.V., constând în punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând marca identică cu marca P. - marcă înregistrată, precum şi în punerea în circulaţie, fără drept a unui produs purtând marca identică N. - marcă înregistrată, nu prezintă gravitatea specifică infracţiunii prev. de art. 83 lit. b) din Legea 84/1998. Totodată, fapta inculpatei de punere în circulaţie, fără drept a produselor contrafăcute purtând marca identică cu marca N. - marcă înregistrată şi a produselor marca identică cu marca P. - marcă înregistrată, nu prezintă pericolul social specific infracţiunii de concurenţă neloială, prev. de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991.
La stabilirea pericolului social concret, instanţa de fond a avut în vedere împrejurările concrete mai sus descrise, în care inculpata a comis faptele, persoana inculpatei, care este la prima încălcare a legii penale şi a avut o poziţie sinceră pe parcursul procesului penal, atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de lege, astfel că a apreciat că faptele mai sus menţionate prezintă un grad de pericol social redus, împrejurare în raport de care a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art. 181 C. pen.
Întrucât prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracţiunile prev. de art. 83 lit. a) din Legea nr. 84/1998, art. 83 lit. a) din Legea nr. 84/1998 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991, art. 5 lit. b) din Legea 11/1991, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen.
Referitor la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că la dosar nu sunt probe concludente, în sensul că prin fapta inculpatei, părţilor civile N. şi P. li s-au cauzat prejudiciile materiale şi morale solicitate.
Astfel, deşi instanţa a pus în discuţie şi necesitatea efectuării unei expertize de specialitate, pentru stabilirea eventualelor prejudicii cauzate părţilor civile şi a valorilor acestora, partea civilă N.I. LTD nu a răspuns solicitărilor formulate în acest sens, iar partea civilă P.A.G. R.D.S. a comunicat că nu este necesară, utilă şi nici indicată asemenea expertiză, care este ilegală, astfel că, având în vedere principiul disponibilităţii cu privire la probele referitoare acţiunii civile, o asemenea expertiză nu a mai fost dispusă, în condiţiile în care nu a fost solicitată de părţile civile cărora le revenea sarcina dovedirii pretenţiilor formulate.
2. Împotriva sentinţei Tribunalului Caraş-Severin a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, criticând-o pentru netemeinicie, pe motiv că faptele reţinute în sarcina inculpatei prezintă gradul de pericol social specific al unei infracţiuni, astfel că soluţia de achitare este greşită şi se impune pronunţarea unei noi hotărâri de condamnare, cu aplicarea disp. art. 81 C. pen.
Prin Decizia nr. 117/ A din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, apreciindu-se că hotărârea fondului este legală şi temeinică.
3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de apel Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatei pentru infracţiunile prev. de art. art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991, republicată, art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991, republicată, cu motivarea că în mod greşit instanţa de fond şi apel au apreciat lipsa pericolului social al faptelor pe considerente ce ţin mai mult de persoana inculpatei, fără a lua în considerare că aplicarea unei sancţiuni administrative nu este de natură să justifice protecţia mărcilor înregistrate ca expresie a creaţiei intelectuale şi nici să constituie o ripostă justă şi reală împotriva celor care aduc atingere dreptului la marcă prin punerea în circulaţie a mărfurilor contrafăcute.
Cu ocazia susţinerii recursului, procurorul de şedinţă a solicitat ca modalitate de executare a pedepsei aplicarea amenzii penale.
Examinând hotărârile recurate, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat.
În raport de situaţia de fapt corect stabilită de instanţa de fond pe baza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine ca fiind corectă aprecierea instanţelor de fond şi apel privind lipsa pericolului social al unei infracţiuni de către faptele comise de inculpată, constând în comercializarea a 226 perechi pantofi sport purtând marca N., ce nu prezentau elementele de siguranţă pentru a confirma autenticitatea acestora, precum şi a 44 perechi de pantofi sport purtând marca P., marfă contrafăcută.
Susţinerea orală a reprezentantului parchetului, cu ocazia soluţionării recursului, în sensul că instanţa de apel a făcut confuzie între pericolul social concret al infracţiunii şi pericolul social ca trăsătură a infracţiunii este eronată, întrucât, potrivit jurisprudenţei, ceea ce caracterizează infracţiunea nu este pericolul social în general, pe care îl pot prezenta şi alte forme de ilicit, ci tocmai un anumit grad de pericol social, care deosebeşte calitativ infracţiunea de ilicitul extrapenal. Or, organele judiciare penale evaluează in concreto pericolul social, care, în funcţie de vătămarea sau periclitarea efectivă a valorii sociale respective, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condiţiile concrete ale săvârşirii faptei, de împrejurările acesteia, de persoana făptuitorului, etc, poate diferi, în cadrul aceluiaşi tip de infracţiune, de la o faptă concretă la alta. Aşadar, evaluarea pericolului social este importantă tocmai pentru că lipsa în concret a gradului de pericol social specific infracţiunii duce la inexistenţa acesteia, fiind posibil, în principiu, ca majoritatea faptelor prevăzute de legea penală (evident cu excepţia celor de omor şi altele de acelaşi gen) să fie săvârşite astfel încât să nu prezinte gradul de pericol social caracteristic infracţiunii.
Pe de altă parte, constatarea trăsăturilor care caracterizează fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni se face în fiecare caz în parte, în funcţie de criteriile obligatorii prevăzute de art. 181 C. pen.; în speţă, din examinarea considerentelor deciziei instanţei de apel reiese că această instanţă a avut în vedere criteriile prev. la alin. (2) al art. 181 C. pen. - inculpata a recunoscut faptele, în sensul că nu avea autorizarea proprietarului mărcii pentru a folosi numele acestuia pe produsele pe care Ie-a comercializat, însă a achiziţionat marfa respectivă de la alte societăţi comerciale pe bază de facturi şi toate operaţiile comerciale au fost evidenţiate în contabilitatea firmei; conduita inculpatei anterior săvârşirii faptelor, ea nefiind cunoscută cu antecedente penale - în raport de care a apreciat în mod corect că faptele descrise în rechizitoriu au fost comise de inculpată, însă acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Totodată, nici susţinerea că inculpata a comercializat de multe ori mărfuri contrafăcute, iar cantitatea mare de încălţăminte tip sport comercializată de către aceasta demonstrează gravitatea faptei comise, nu poate fi primită, Înalta Curte având în vedere împrejurările concrete în care inculpata a comis faptele, respectiv faptul că aceasta comercializa mărfurile descrise într-un bazar, alături de mulţi alţi comercianţi ce deţineau produse de acelaşi fel, acest gen de comerţ fiind desfăşurat pe o scară largă în majoritatea târgurilor şi bazarelor din România, în condiţii în care preţurile mici practicate nu lăsa nici o îndoială cu privire la calitatea şi provenienţa mărfii; nu în ultimul rând, la aprecierea pericolului concret al faptei trebuie avută în vedere şi împrejurarea că nu inculpata „a pus în circulaţie", stricto sensu, respectiva marfa, ci s-a aprovizionat pe bază de factură de la producător sau importator, evidenţiind, totodată, în mod real, operaţiunile contabile aferente.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de parchet, urmând ca în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) din acelaşi cod cheltuielile judiciare avansate de către stat să rămână în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 117/ A din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimata - inculpată C.V.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 644/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 544/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
