ICCJ. Decizia nr. 1680/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1680/2010

Dosar nr. 3438/113/2009

Şedinţa publică din 29 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 178 din 8 decembrie 2009, Tribunalul Brăila, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpatul E.M.F. pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul E.M.F. din infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi completată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în această încadrare juridică l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) l-a condamnat pe inculpatul E.M.F. la 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, iar în baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) l-a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, parte vătămată B.G.M.

În baza art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 7 ani închisoare pentru tentativă la comiterea infracţiunii de omor, parte vătămată D.R.E.

În baza art. 52 alin. (2) lit. a) C. pen. în referire la art. 65 C. pen., art. 66 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 lit. a) C. pen. a dispus contopirea pedepselor principale, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare sporită cu 2 ani, în total urmând să execute 9 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului cuprinsă între 13 septembrie - 8 decembrie 2009.

A luat act de faptul că părţile vătămate D.R.E. şi B.G.M. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen. în referire la art. 998 C. civ. l-a obligat pe inculpat la plata următoarelor sume:

- 495,300 RON către S.A.J. Brăila reprezentând contra valoarea serviciilor medicale de urgenţă şi transport sanitar acordate părţii vătămate D.R.E.;

- 516,900 RON către S.A.J. Brăila reprezentând contra valoarea serviciilor medicale de urgenţă şi transport sanitar acordate părţii vătămate B.G.M.;

- 4655,66 RON către Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila reprezentând contra valoarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate D.R.E.;

- 1061,24 RON către Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila reprezentând contra valoarea îngrijirilor medicale acordate părţii vătămate B.G.M..

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială a două cuţite corpuri delicte care au aparţinut inculpatului, aflate în custodie la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Brăila şi distrugerea acestora.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt că în noaptea de 12/13 septembrie 2009, inculpatul E.M.F., fără a poseda permis de conducere a condus autoturismul marca O.C., proprietatea sa, cu nr. de înmatriculare XXX, pe drumurile publice, respectiv din localitatea de domiciliu, comuna Surdila Găiseanca, judeţul Brăila în satul Jugureanu, comuna Ulmu, judeţul Brăila.

În localitatea Jugureanu, pe DJ 203 în jurul orelor 2:00 a surprins şi accidentat uşor pe partea vătămată G.S., care participa la o nuntă, la Căminul Cultural.

Partea vătămată a fost surprinsă pe carosabil în timp ce intenţiona să treacă strada. A fost luată pe capota maşinii şi rostogolită în şanţul şoselei.

Inculpatul a declarat că de teama reacţiei nuntaşilor a părăsit locul faptei, deplasându-se la domiciliu, în comuna Surdila Găiseanca.

Partea vătămată G.S. a suferit leziuni uşoare nu a solicitat şi nu are act medico-legal de constatare a leziunilor, nici de precizare a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare de la data producerii accidentului.

Părăsind locul faptei, inculpatul s-a deplasat cu acelaşi autoturism, conducând pe drumurile publice, până la domiciliul său din comuna Surdila Găiseanca. Aici l-a lăsat acasă pe nepotul său minor, martorul B.A.I., care-l însoţise la nunta din satul Jugureanu.

În jurul orelor 3:00, din aceeaşi noapte, inculpatul s-a deplasat cu autovehiculul său, în comuna Mircea Vodă, la locuinţa fostei concubine, D.R.E.

Inculpatul cunoştea locuinţa părţii vătămate D.R.E., proprietatea personală a acesteia, întrucât locuise cu aceasta, convieţuind circa 6 ani.

A oprit maşina lângă gardul casei şi a pătruns, pe timpul nopţii, înarmat cu două cuţite în locuinţa acesteia, fără drept şi fără consimţământul părţii vătămate. A pătruns în casă şi în camera de la faţă, găsind uşile descuiate. A aprins lumina în cameră şi a surprins în somn pe părţile vătămate B.G. şi D.R.E., concubini.

Inculpatul a aplicat un pumn în faţă lui B.G. şi, trăgând-o de păr pe D.R.E., concomitent ameninţând-o cu cuţitul pus la gâtul acesteia, i-a cerut să iasă afară din casă şi să meargă cu el.

La strigătele de ajutor ale părţii vătămate D.R.E., „ajutor mamă, mă omoară”, a intervenit mama acesteia, martora D.S., care dormea în camera alăturată.

Partea vătămată B.G. a fost împiedicat să intervină întrucât inculpatul l-a ameninţat insistent „dacă te bagi, îi tai gâtul, o omor pe R.”, „dacă nu vine cu mine, o omor, nu va fi nici cu tine.”

Partea vătămată D.R.E., trasă de păr şi târâtă din pat, l-a îmbrâncit pe inculpat, reuşind să treacă prin hol, în camera mamei sale.

Martora D.S., speriată, panicată, a ieşit în faţa casei şi a strigat după ajutor, chemându-l pe fiul său, V.L., care locuieşte peste stradă, în apropierea părţii vătămate.

În camera martorei D.S., inculpatul a înjunghiat-o în piept, sub sânul drept, pe D.R.E., care a căzut lângă pat.

Asupra inculpatului a intervenit partea vătămată B.G. Acesta, văzând cum concubina sa a fost înjunghiată şi sângera la piept, a încercat să-l dezarmeze de cuţit pe inculpat.

Alarmat de zgomotele şi ţipetele produse, a apărut în cameră martorul V.G., fratele R. Acesta dormea într-o bucătărie, lângă camera martorei D.S.

Martorul V.G. a intervenit, lovindu-l pe inculpatul cu pumnul în faţă, în timp ce acesta se lupta cu B.G.

În timpul încercării de a-l dezarma pe inculpat, partea vătămată B.G. a fost lovită în abdomen cu cuţitul de către inculpat.

Partea vătămată D.R.E., cu o bâtă de baseball, luată de lângă patul mamei sale, l-a lovit în cap pe inculpat. Acesta a vrut să fugă din încăpere.

Partea vătămată B.G., vrând să-l imobilizeze pe inculpat, l-a luat în braţe, ca să-l trântească.

Inculpatul, în acele momente, a scos din buzunarul pantalonilor un cuţit tip briceag şi l-a lovit pe B.G. în spate, între omoplaţi. Acesta s-a prăbuşit în holul casei.

Inculpatul a ieşit din casă, abandonând cuţitul mare, în hol, lângă un dulap şi a fost urmărit de martorul V.G. care, înarmat cu bâta baseball, l-a prins la poartă, în curtea casei.

În acel moment a scăpat cuţitul tip briceag din mână, lângă poartă, în curte şi a ieşit în stradă, închizând poarta în faţa martorului V.G., care l-a urmărit în stradă şi, până când acesta să plece cu maşina sa, i-a spart cu bâta geamul portierei stânga faţă şi parbrizul în partea stângă, la mijloc.

Inculpatul a reuşit să plece de la locul faptei. S-a deplasat cu autoturismul, circulând din comuna Mircea Vodă, până în localitatea Şuţeşti. La ieşirea din această localitate, pe lunca Buzăului, la circa 3 km, într-o pădure, a ascuns autoturismul. S-a schimbat de hainele murdare de sânge, (tricou şi pantalon blugi) pe care le-a pus în portbagajul maşinii. S-a odihnit circa patru ore în maşină, apoi a ieşit în şoseaua Şuţeşti - Gradiştea - Rm. Sărat, la ocazie, intenţionând să ajungă la bunica sa, în comuna Vâlcele, judeţul Buzău.

Cu o maşină de ocazie, a ajuns până la intrarea în comuna Grădiştea. A observat pe şosea un echipaj de poliţie şi, în scurt timp, a coborât din autoturismul de ocazie, fugind pe lângă biserica din comună şi alte case, spre islazul comunal.

Inculpatul a fost văzut de agenţii de poliţie care fuseseră informaţi despre accidentul produs în satul Jugureanu, fiind prins pe islazul comunei Grădiştea, lângă amenajarea piscicolă Băile, judeţul Buzău, după somaţii repetate şi uz de armă.

După ce inculpatul a fugit de la locul faptei, părţile vătămate şi martora D.S. au sesizat organele de poliţie şi ambulanţa.

Părţile vătămate D.R.E. şi B.G. au fost transportate şi internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila - Corp A.

Din nota de constatare preliminară şi raportul de constatare medico-legală din 28 septembrie 2009 emise de Serviciul de Medicină Legală Judeţean Brăila a rezultat că partea vătămată D.R.E. a fost internată în perioada 13 - 23 septembrie 2009, că prezintă la nivelul hemitoracelui drept o plagă înjunghiată presternală, penetrantă în torace şi abdomen, cu transfixiere de pulmon şi ficat, leziuni produse prin lovire activă cu un corp dur de tip tăietor-înţepător. Leziunile datează din 12/13 septembrie 2009 şi au necesitat 40 - 45 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

Leziunile constatate au pus în primejdie viaţa victimei.

Prin nota de constatare şi raportul de constatare medico-legală din 25 septembrie 2009, emise de Serviciul de Medicină legală Judeţean Brăila, s-a certificat faptul că partea vătămată B.G.M. a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila în perioada 13 - 17 septembrie 2009 şi că prezintă la nivel toraco-abdominal şi torace posterior-prevertebral drept leziuni produse prin lovire activă repetată cu corpuri dure de tip tăietor-înţepător (posibil cu briceagul şi cuţitul corpuri delicte).

Leziunile pot data din data de 13 septembrie 2009 au necesitat 8 - 10 zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.

În timpul agresiunii, inculpatul a suferit leziuni corporale. Astfel, fiind examinat, s-a constatat că prezintă o plagă contuză a pielii păroase a capului şi o excoriaţie lombară, leziuni produse prin lovire cu un corp dur, de formă alungită şi respectiv prin zgâriere, în condiţiile stabilite de anchetă. Leziunile pot data din noaptea de 12/13 septembrie 2009. A necesitat pentru vindecare 7 - 8 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei (nota de constatare preliminară şi raportul de constatare medico-legală din data de 18 septembrie 2009, emise de Serviciul de Medicină Legală Judeţean Brăila).

Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul E.M.F. a recunoscut săvârşirea faptelor, motivate prin starea de gelozie şi neputinţa reluării concubinajului cu partea vătămată D.R.E. din cauza noului concubin, B.G.M.

Prima instanţă a reţinut că recunoaşterea faptelor de către inculpat se coroborează cu actele de cercetare la faţa locului, actele de constatare medico-legală asupra leziunilor suferite de părţile vătămate, corpurile delicte, declaraţiile părţilor vătămate şi declaraţiile martorilor: D.S., G.V., V.L.P., B.S., G.T.D., G.A., S.F.G., T.F., T.S., B.A.I., R.C., G.S., E.V.; adresa din 2 octombrie 2009 eliberată de SPCRCÎV din Instituţia Prefectului din care a rezultat că inculpatul nu figurează cu permis de conducere în evidenţele instituţiei, buletinul etilotest şi procesul-verbal de prelevare probă sânge inculpat.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului E.M.F., de a conduce pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere autoturismul proprietate personală O.C., în noaptea de 12/13 septembrie 2009, de la domiciliul său din comuna Surdila Găiseanca în satul Jugureanu, unde a stat un timp la o nuntă, iar la plecare, de a-l accidenta pe martorul S.G., fără a opri maşina ca să-i acorde primul ajutor, continuându-şi drumul până acasă, iar după un timp, de a conduce către localitatea Mircea-Vodă, apoi Şuţeşti-Grădiştea, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii continuate de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi completată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Din aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen. instanţa a pus în discuţie noua încadrare juridică în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii.

Ţinând seama că martorul S.G. nu a suferit în urma accidentului rutier comis de inculpat leziuni care să fie constatate medico-legal, tribunalul a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de „părăsire a locului accidentului”, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi, în consecinţă, a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi completată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În acest sens, prima instanţă a avut în vedere Decizia nr. LXVI din 15 octombrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Prima instanţă a mai reţinut că faptele inculpatului de a pătrunde fără drept, pe timpul nopţii în jurul orelor 2:00 - 5:00, la data de 12/13 septembrie 2009, înarmat cu două cuţite, în locuinţa părţii vătămate D.R.E., situată în comuna Mircea Vodă, şi de a o lovi cu un cuţit în piept, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă profundă în hemitoracele drept cu interesarea ficatului şi plămânului, leziuni ce au pus în primejdie viaţa victimei, necesitând pentru vindecare 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor, iar în aceleaşi împrejurări, de a-l lovi cu un cuţit în abdomen şi torace posterior pe partea vătămată B.G.M., producându-i leziuni traumatice care au necesitat 8 - 10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe şi tentativă la infracţiunea de omor, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere, conform principiului înscris în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, cât şi în legile speciale, gradul de pericol social deosebit al faptelor săvârşite, precum şi persoana inculpatului.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi l-a obligat pe inculpat la plata contravalorii serviciilor medicale şi de transport acordate părţilor vătămate D.R.E. şi B.G.M., luând totodată act că cele două părţi vătămate nu s-au constituit părţi civile.

Împotriva Sentinţei penale nr. 178 din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, criticând-o ca nelegală sub aspectul achitării inculpatului E.M.F. pentru infracţiunea de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În motivarea apelului, parchetul a susţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece accidentul de circulaţie s-a produs ca urmare a săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de conducere a autoturismului fără a poseda permis de conducere.

De asemenea, a declarat apel inculpatul E.M.F., care a solicitat să fie achitat pentru infracţiunea de violare de domiciliu, deoarece nu a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate D.R.E., ci a fost chemat de aceasta, pentru a se împăca.

Inculpatul a solicitat, totodată, reducerea pedepselor ce i-au fost aplicate, având în vedere atitudinea sinceră şi regretul manifestat privitor la faptele săvârşite.

Prin Decizia penală nr. 30/A de la 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3438/113/2009 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi de inculpatul E.M.F. (CNP: (...), fiul lui V. şi B., născut în comuna Vâlcele, judeţul Buzău, domiciliat în comuna Surdila Găiseanca, judeţul Brăila, în prezent deţinut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Galaţi) împotriva Sentinţei penale nr. 178 de la 8 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 3438/113/2009.

A fost desfiinţată în parte Sentinţa penală nr. 178 de la 8 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi, în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul E.M.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, aplicate prin sentinţa penală apelată, în pedepsele componente, înlăturând sporul de 2 ani închisoare.

A fost redusă de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare pedeapsa principală aplicată pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 cu referire la art. 174 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), menţinând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, aplicată pentru aceeaşi infracţiune.

A fost redusă de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 2 luni închisoare pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Conform dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus cu celelalte pedepse aplicate inculpatului, respectiv cu:

- pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

S-a dispus ca inculpatul E.M.F. să execute pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită la 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 383 alin. (11) ref. la art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 13 septembrie 2009 şi până la zi, 25 februarie 2010.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, infracţiunea de părăsire a locului accidentului poate fi reţinută doar atunci când există una dintre următoarele două situaţii - premisă:

- în urma accidentului a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane;

- accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni.

În speţă, prima instanţă a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece persoana accidentată nu a suferit leziuni care să necesite pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile sau vreuna dintre urmările prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., sens în care a invocat Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii.

Instanţa de fond nu a observat însă existenţa celei de a doua situaţii, premisă prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi anume aceea că accidentul de circulaţie s-a produs ca urmare a săvârşirii de către inculpatul E.M.F. a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Prin urmare, curtea de apel a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. În consecinţă a dispus condamnarea inculpatului E.M.F. şi pentru săvârşirea acestei infracţiuni la o pedeapsă cu închisoare ce a fost individualizată, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Prima instanţă de control judiciar a constatat că apelul declarat de inculpatul E.M.F. este fondat numai sub aspectul criticilor care vizează greşita individualizare a pedepselor.

Motivul de apel invocat de inculpat, în sensul că s-ar impune achitarea sa pentru infracţiunea de violare de domiciliu, nu a putut fi primit favorabil, pentru următoarele considerente:

Niciuna dintre probele administrate în cauză nu au confirmat susţinerile inculpatului, în sensul că în ziua de 12 septembrie 2009 ar fi fost chemat de partea vătămată D.R.E. la locuinţa sa, pentru a se împăca.

Dimpotrivă, atât această parte vătămată, cât şi partea vătămată B.G.M. au relatat în declaraţiile date în cursul urmăririi penale că inculpatul le-a apelat telefonic de mai multe ori, ameninţându-le să întrerupă relaţia de concubinaj, deoarece el dorea să se împace cu partea vătămată D.R.E.

Prin declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată D.R.E. a revenit în parte asupra declaraţiilor iniţiale, confirmând că după întreruperea convieţuirii cu inculpatul, a discutat de mai multe ori la telefon cu acesta, apelându-se reciproc, la diferite intervale de timp, dar a negat că ar fi avut o astfel de discuţie în ziua de 12 septembrie 2009 şi că i-ar fi solicitat inculpatului să vină la locuinţa ei pentru a se împăca.

De altfel, circumstanţele în care au fot comise faptele (inculpatul a venit la locuinţa părţii vătămate la o oră târzie de noapte, înarmat cu două cuţite, a intrat fără a cere consimţământul şi a trecut imediat la ameninţări şi la acte de violenţă faţă de persoanele aflate în locuinţă) exclud ideea că acesta ar fi fost chemat de partea vătămată.

Aşa fiind, în mod corect a reţinut prima instanţă că fapta inculpatului, săvârşită în modalitatea şi în împrejurările mai sus arătate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Având în vedere aspectele referitoare la persoana inculpatului, gradul redus de educaţie şi de instruire şcolară, conduita procesuală în general sinceră şi regretul manifestat faţă de faptele săvârşite, precum şi împrejurarea că aceste fapte au fost comise pe fondul geloziei, curtea de apel şi-a format convingerea că pedepsele aplicate pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi de tentativă de omor au fost excesiv de aspre, justificându-se coborârea acestora spre limitele minime speciale prevăzute de lege.

Faţă de aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise ambele apeluri, a fost desfiinţată în parte Sentinţa penală nr. 178 din data de 8 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila, iar în rejudecare a dispus în sensul mai sus arătat.

Întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au dispărut şi impun în continuare privarea acestuia de libertate a dispus, în temeiul art. 383 alin. (1), referire la art. 350 C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul E.M.F., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 15 aprilie 2010, s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii arestării preventive a inculpatului E.M.F., fiind consemnate concluziile părţilor, iar Înalta Curte, după deliberare, în baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului E.M.F., pe care a menţinut-o.

Termenul pentru judecarea recursului a fost fixat la data de 29 aprilie 2010.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 RON s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

În considerentele încheierii, instanţa de recurs a făcut referiri la sentinţa pronunţată de prima instanţă, la faptul că mandatul de arestare preventivă a fost emis în temeiul art. 136 alin. (5), art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 143 alin. (1), art. 1491 alin. (10) şi art. 151 C. proc. pen.

S-a reţinut, în esenţă, că la data de 12/13 septembrie 2009 între orele 22:00 - 05:00 inculpatul a condus, fără a poseda permis de conducere, autoturismul O.A. cu nr. de înmatriculare XXX, pe drumurile publice, pe ruta Surdila, Găiseanca, Jugureanu, Mircea Vodă, Şuţeşti şi pe timp de noapte a pătruns în locuinţa părţii vătămate D.R.E. din comuna Mircea Vodă, fără drept şi fără consimţământul acesteia, a lovit-o cu un cuţit producându-i plagă înjunghiată profundă hemitorace drept, cu interesarea ficatului, leziuni ce au pus în primejdie viaţa victimei, necesitând 25 - 30 zile de îngrijiri medicale.

S-a arătat că sentinţa primei instanţe a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi de inculpatul E.M.F., soluţia dispusă prin decizia pronunţată de instanţa de apel, precum şi faptul că aceasta din urmă a fost atacată cu recurs de către recurentul inculpat E.M.F.

Totodată, s-a reţinut că analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Înalta Curte a apreciat că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că acesta a comis faptele pentru care a fost condamnat.

Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpaţii sunt arestaţi preventiv, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecăţii, inclusiv în căile de atac, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în prima instanţă nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite şi ambele condiţii ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracţiunilor menţionate.

În consecinţă, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, astfel că, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.

S-a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică şi, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului E.M.F. subzistă, impun privarea de libertate în continuare, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la filele 15 - 16 dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. referitor la redozarea pedepsei aplicate, menţionând că trebuie avute în vedere atitudinea sinceră şi de regret a inculpatului faţă de faptele săvârşite, dar şi actele de circumstanţiere depuse la dosar şi vârsta tânără a acestuia, solicitând astfel admiterea recursului declarat.

Reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea recursului, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. referitoare la greşita încadrare juridică a faptei de conducere fără permis prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, prin greşita reţinere a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), arătând că actele materiale săvârşite de inculpat sunt acte comise într-o unitate naturală infracţională, iar nu în formă continuată, apreciind astfel că se impune înlăturarea acestor dispoziţii.

Cu privire la pedepsele aplicate inculpatului, a arătat că acestea reflectă pericolul social concret al faptelor săvârşite, toate fiind fapte cu potenţial violent, apreciind astfel că motivele invocate de recurent sunt neîntemeiate.

Apărătorul recurentului inculpat cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a arătat că se raliază concluziilor formulate de reprezentantul Ministerului Public.

Poziţia adoptată de recurentul-inculpat, din ultimul cuvânt a fost consemnată în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat E.M.F. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate, precum şi a celor susţinute de către reprezentantul Ministerului Public, în recursul declarat, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialul probator administrat rezultă că instanţa de apel, în mod corect şi motivat şi-a însuşit argumentele primei instanţe pentru cea mai mare parte a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios a stabilit vinovăţia acestuia în săvârşirea tuturor faptelor pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu circumstanţele reale reţinute.

Înalta Curte consideră că, deşi în contextul concret al cauzei, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă, au stabilit în mod corect împrejurările faptice, acestea, însă au conferit o accepţiune juridică greşită sub aspectul încadrării juridice, infracţiunii de conducere fără permis a autovehiculului pe drumurile publice, prin reţinerea caracterului continuat al acesteia, de către inculpatul E.M.F., în baza mijloacelor de probă administrate şi evaluate coroborat.

Astfel, în declaraţia dată de inculpatul E.M.F. la data de 24 noiembrie 2009, în primă instanţă, aflată la filele 37 - 38 dosarul tribunalului, acesta a arătat că „Recunosc faptele pentru care am fost trimis în judecată şi anume ca la data de 22 septembrie 2009 am condus autoturismul proprietate personală fără a poseda permis de conducere pe ruta Găiseanca - Ulmu, am accidentat o persoană şi am părăsit locul accidentului pentru că am constatat că nu avea nimic. După comiterea acestor fapte am venit acasă. Recunosc că în noaptea de 12 - 13 septembrie 2009 am condus fără permis autoturismul marca O.C. proprietatea mea personală pe traseul Mircea Găiseancea - Mircea Vodă - Suteşti - Grădiştea (...)”

În suplimentul de declaraţie luat inculpatului E.M.F., la data de 8 decembrie 2009, de către prima instanţă, aflat la dosarul tribunalului, acesta a menţionat că „(...) Prima dată am condus autoturismul din loc. Surdila Găiseanca până în sat Jugureanu. Când am accidentat-o pe partea vătămată G.S. După care m-am dus acasă la Găiseanca. Aici l-am lăsat pe nepotul meu B.A. am mai stat circa o jumătate de oră atât la mine acasă cât şi la minor după care m-am dus la Mircea Vodă. După ce am pătruns în locuinţa părţii vătămate şi am rănit pe cele 2 părţi vătămate m-am urcat din nou în autoturism şi am fugit. Am oprit autoturismul în Sutu eram şi eu rănit am stat în autoturism până când m-au prins organele de poliţie.”

În declaraţia dată, în faţa primei instanţe la data de 8 decembrie 2009, aflată la dosarul tribunalului, martorul T.S. a precizat că „(...) Mergeam pe drum amândoi şi la un moment dat a apărut o maşină care l-a luat în plin, l-a accidentat pe G.S. şi apoi a plecat 8 (...)”

Martorul G.S., în declaraţia dată la data de 8 decembrie 2009, aflată la dosarul tribunalului, a menţionat că „În seara de 13 septembrie 2009 am fost la o nuntă la nepotul meu împreună cu T.S., soţia mea şi la întoarcere am fost lovit în plin de un autoturism care a plecat de la locul faptei (...)”.

În încheierea de la data de 17 februarie 2010 de la instanţa de apel, în care au fost consemnate şi dezbaterile, fiind amânată pronunţarea, anterior acordării cuvântului părţilor asupra apelurilor declarate, a fost evidenţiată în mod expres poziţia apelantului inculpat, în sensul că întrebat fiind acesta a menţionat că menţine declaraţiile date anterior.

Înalta Curte, în baza propriului examen coroborat asupra mijloacelor de probă mai sus menţionate, faţă de critica formulată de către procuror, în favoare, în recursul inculpatului E.M.F., referitoare la greşita încadrare juridică a infracţiunii de conducere fără permis pe drumurile publice a autoturismului proprietate personală, prin reţinerea caracterului continuat şi nu a unei unice infracţiuni, consideră că aceasta este fondată.

Caracteristic infracţiunii simple este faptul că elementul material constă într-o activitate unică, adică dintr-o acţiune sau inacţiune momentană care produce rezultatul tipic al infracţiunii. Activitatea infracţională specifică infracţiunii simple poate consta, fie dintr-un singur act, fie din mai multe acte în aceeaşi împrejurare.

Multiplele acte de executare se integrează în mod natural în activitatea infracţională unică ce constituie elementul material al infracţiunii.

Una dintre distincţiile importante în a diferenţia infracţiunea simplă de infracţiunea continuată este şi aceea privind săvârşirea pluralităţii de acte de executare (acţiuni sau inacţiuni) la intervale de timp.

În cazul infracţiunii continuate, actele de executare trebuie săvârşite la intervale de timp, nici prea scurte, nici prea lungi, deoarece în ipoteza în care acestea se succed la intervale scurte, infracţiunea este considerată ca fiind simplă.

Or, în contextul concret al cauzei, din mijloacele de probă mai sus menţionate rezultă că fapta inculpatului E.M.F. de a conduce pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere autoturismul proprietate personală O.C., în noaptea de 12/13 septembrie 2009, de la domiciliul său din comuna Surdila Găiseanca în satul Jugureanu, unde a stat un timp la o nuntă, iar la plecare, de a-l accidenta pe martorul S.G., fără a opri maşina ca să-i acorde primul ajutor, continuându-şi drumul până acasă, iar după un timp, de a conduce către localitatea Mircea-Vodă, apoi Şuţeşti-Grădiştea, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul constitutiv al unei unice infracţiuni prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 modificată şi completată, de conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice, întrucât actele de executare propriu-zisă de conducere fără permis a autoturismului proprietate personală, de către inculpat s-au succedat la intervale de timp scurte, în cursul aceleiaşi nopţi, integrându-se în chip natural în realizarea elementului material al infracţiunii menţionate, aşa încât pe calea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. se va schimba încadrarea juridică a infracţiunii menţionate, fără reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în sarcina inculpatului, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea de conducere fără permis pe drumurile publice ale unui autovehicul, atât în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, cât şi modalitatea de executare vor fi avute în vedere în mod plural şi printr-o adecvare cauzală criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al infracţiunii comise, ea însăşi fiind o infracţiune de pericol, circumstanţele concrete ale săvârşirii ei, prin mai multe acte de executare ce s-au succedat la intervale scurte de timp, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este recidivist postexecutoriu, dovedind perseverenţă infracţională, fără ocupaţie, a regretat infracţiunea comisă.

Astfel, aplicarea unei pedepse orientată către medie cu executare în regim de detenţie pentru infracţiunea de conducere fără permis pe drumurile publice a unui autovehicul reţinută în sarcina inculpatului E.M.F. este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de recurentul-inculpat prin apărător referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate, pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, întrucât în contextul concret al cauzei, instanţa de apel a procedat la o justă evaluare efectivă şi plurală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fie aplicând pedepse reduse pentru unele din infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, fie menţinând pe cele deja stabilite de prima instanţă pentru o parte din infracţiuni, în condiţiile arătate, ţinând cont de gradul de pericol social în concret al fiecărei infracţiuni săvârşite, de multitudinea şi diversitatea acestora, respectiv art. art. 86 alin. (1), 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 192 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen., art. 20 C. pen. în referire la art. 174 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod, circumstanţele reale ale acestora, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este recidivist postexecutoriu, fără ocupaţie, este tânăr şi a regretat faptele comise.

Prin cuantumurile diferite ale pedepselor aplicate, orientate către minim, medie şi peste media prevăzută de lege, unele dintre ele fiind diminuate de către instanţa de apel, urmând ca în baza dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen., să se execute pedeapsa cea mai grea, ce a fost sporită corespunzător, urmând ca pedeapsa, astfel stabilită, să fie executată prin privare de libertate, s-a considerat că aceasta reflectă gravitatea faptelor comise, în raport cu profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, fiind în măsură să-şi atingă scopurile, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă, aşa încât nu se impune reducerea pedepsei.

De asemenea, instanţa de recurs consideră că pedepsele dispuse, cât şi pedeapsa rezultantă, în modalitatea de executare, în regim de detenţie reflectă şi respectarea principiului proporţionalităţii între gradul ridicat de pericol social concret al infracţiunilor comise şi circumstanţele personale ale inculpatului, cărora acestora din urmă nu li se poate conferi o preeminenţă, în raport cu celelalte criterii ce s-au avut în vedere în stabilirea pedepselor, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte va menţine celelalte pedepse aplicate inculpatului, în limitele arătate, de către prima instanţă şi instanţa de apel.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul inculpat E.M.F. împotriva Deciziei penale nr. 30/A din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Se va casa decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 178 din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila numai sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani aplicate prin decizia penală recurată.

Se va înlătura sporul de 1 an închisoare şi se vor repune pedepsele aplicate în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.M.F. din art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text de lege în baza căruia va condamna inculpatul E.M.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită la 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri, fiind date cu respectarea legii.

Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 13 septembrie 2009 la 29 aprilie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul inculpat E.M.F. împotriva Deciziei penale nr. 30/A din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Casează decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 178 din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila numai sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani aplicate prin decizia penală recurată.

Înlătură sporul de 1 an închisoare şi repune pedepsele aplicate în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.M.F. din art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text de lege în baza căruia condamnă inculpatul E.M.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită la 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 13 septembrie 2009 la 29 aprilie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1905/2010. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2393/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1680/2010. Penal