ICCJ. Decizia nr. 1686/2010. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1686/2010
Dosar nr. 1036/63/2006
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 90 de la 3 martie 2008, Tribunalul Dolj a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul N.I., prin apărător din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de inculpatul B.I., prin apărător, din infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul N.I., fiul lui F. şi C., născut în comuna Podari, sat Livezile, judeţul Dolj, CNP (...), cetăţean român, studii superioare, căsătorit, doi copii din care unul minor, stagiul militar satisfăcut, cu domiciliul în Băileşti, str. A., judeţul Dolj, pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul N.I. la 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), c) C. pen.
În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b), c) C. pen. pe durata suspendării pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul N.I. a fost reţinut de la 19 aprilie 2006 - 20 aprilie 2006 şi arestat preventiv de la 20 aprilie - 22 aprilie 2006.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.I., fiul lui C. şi M., născut în localitatea Băileşti, judeţul Dolj, CNP (...), cetăţean român, studii superioare, căsătorit, doi copii majori, stagiul militar satisfăcut, cu domiciliul în Băileşti, str. M., judeţul Dolj, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I. la 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata suspendării pedepsei principale.
A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, str. S., judeţul Mehedinţi, reprezentată de M.G.
S-a constatat că suma de 500 RON a fost restituită de inculpatul B.I. denunţătorilor M.G. şi M.P.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumelor de 300 euro şi 941 RON ridicate de la inculpatul N.I. cu ocazia percheziţiei biroului.
A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 4000 RON cheltuieli judiciare către stat, iar celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că, prin Rechizitoriul nr. 20/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaţilor N.I. pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită în forma prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. combinat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în forma prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. şi B.I. pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă în forma prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi complicitate la infracţiunea de luare de mită în forma prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se următoarea situaţie de fapt:
În vara anului 2005, cu ocazia valorificării de material lemnos pentru foc pe raza Municipiului Băileşti, judeţul Dolj, numita M.G., reprezentanta SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, l-a cunoscut întâmplător pe inculpatul B.I., acesta din urmă oferindu-se să-i găsească clienţi interesaţi în achiziţionarea de lemne pentru foc. Pe acest fond, între soţii M. şi B.I. s-au stabilit relaţii de colaborare în valorificarea lemnelor pentru foc.
În cursul lunii august 2005, inculpatul B.I. le-a comunicat soţilor M. că există oportunitatea livrării de material lemnos pentru foc şcolilor de pe raza municipiului Băileşti, achiziţionarea urmând să se facă în baza unei licitaţii organizate de către Primăria Băileşti. Tot cu acea ocazie, acesta le-a sugerat să participe cu o oferă de 1.700.000 ROL/tonă garantându-le că la acea valoare vor câştiga, lăsând să se înţeleagă în acest sens că va uza de influenţa pe care o avea asupra primarului N.I., cu care fusese coleg de şcoală, atât pentru adjudecarea licitaţiei în favoarea SC C.M.I. SRL, cât şi pentru a urgenta efectuarea plăţilor imediat după emiterea facturilor de către firma furnizoare în schimbul unui comision de 20 RON/tona de lemn de foc livrată, care trebuia plătit primarului.
Astfel, în scopul aprovizionării cu lemne de foc a şcolilor din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti pentru iarna anilor 2005 - 2006, Primăria Municipiului Băileşti a iniţiat procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin „cererea de ofertă”.
În acest sens, pe baza referatelor de necesitate întocmite de directorii şcolilor şi a expunerii de motive privind necesitatea acestei achiziţii întocmită de Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Băileşti, la data de 15 septembrie 2005, s-a procedat la solicitarea de oferte de la un număr de 6 furnizori şi constituirea comisiei de evaluare a acestora.
Comisia de evaluare a fost numită de primarul Municipiului Băileşti prin Dispoziţia nr. 1984 din 26 septembrie 2005 şi în urma analizei, consemnate în procesul-verbal din data de 26 septembrie 2005 s-a stabilit că cea mai avantajoasă ofertă aparţine SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin.
După derularea procedurii, conform declaraţiilor numiţilor M.P. şi B.I., aceştia s-au întâlnit cu primarul N.I., care i-a invitat în biroul său. Cu acea ocazie, conform susţinerilor celor doi, inculpatul N.I. i-a pretins numitului M.P. în prezenţa lui B.I. suma de 20 RON/tona de lemne livrată, condiţionând de plata acestei sume efectuarea cu celeritate a plăţii contravalorii lemnelor livrate. Conform declaraţiei martorului M.P., acesta a acceptat, solicitând însă ca Primăria să-i facă o plată în avans de aproximativ 20.000 RON pentru a derula mai uşor aprovizionarea cu lemne, primarul fiind de acord cu această propunere.
În urma procedurii de achiziţie publică organizată de Primăria Municipiului Băileşti, prin care s-a desemnat câştigătoare oferta SC C.M.I. SRL s-au încheiat următoarele contracte de furnizare: din 14 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala Generală nr. 1 Băileşti; din 17 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala Generală nr. 2 Băileşti; din 14 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala Generală nr. 3 Băileşti; din 14 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala Generală nr. 4 Băileşti; din 14 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala Generală nr. 5 Băileşti; din 18 octombrie 2005 încheiat cu Şcoala Generală nr. 6 Băileşti şi respectiv din 19 octombrie 2005.
După încheierea acestor contracte, respectiv în perioada octombrie - decembrie 2005, SC C.M.I. SRL a livrat şcolilor cu care s-au încheiat contracte cantitatea de 316,8 tone din cantitatea totală de 525 tone contractată, şcolile contractante achitând până la 31 decembrie 2005 suma totală de 45.946 RON (83,7% din valoarea totală a livrărilor), rămânând o sumă restantă de 8.930 RON.
După 1 ianuarie 2006 plăţile restante către SC C.M.I. SRL au fost sistate, inculpatul B.I. comunicând soţilor M. că primarul N.I. este supărat pentru că aceştia nu şi-au onorat promisiunile făcute cu ocazia discuţiei avute şi că nu va mai fi efectuată nicio plată până când nu îşi vor achita „datoria” restantă, respectiv minim 2.000 RON din suma pretinsă şi un camion cu lemne pentru a debloca plăţile, urmând ca restul sumelor pretinse să fie achitate pe parcursul derulării contractului.
În urma demersurilor inculpatului B.I., în perioada 01 februarie - 26 martie 2006, fără încheierea unor contracte de furnizare, anumite şcoli din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti au mai achiziţionat lemne de foc de la SC P. SRL din Băileşti, în valoare totală de 35.453 RON, a căror contravaloare a fost achitată ritmic fără a depăşi durata unei luni, în condiţiile în care datoriile restante către SC C.M.I. SRL nu fuseseră onorate. În perioada 01 ianuarie - 28 martie 2006 demersurile reprezentanţilor acestei societăţi comerciale au rămas fără niciun rezultat, în ciuda faptului că în cursul lunii februarie 2006 a mai livrat 6 tone lemn de foc.
În perioada 23 martie - 18 aprilie 2006, între denunţătorii M.G. şi M.P. şi inculpatul B.I. au avut loc mai multe întâlniri şi discuţii telefonice, înregistrate audio-video şi respectiv audio în baza autorizării Tribunalului Dolj, din care a rezultat fără echivoc modul în care a fost desfăşurată activitatea infracţională a acestuia din urmă.
Din înregistrările confirmate de către instanţă ca prezentând interes pentru cauză a rezultat că la data de 28 martie 2006, denunţătorii M.G. şi M.P. i-au înmânat inculpatului B.I. suma de 500 RON pretinsă de acesta, pentru a-l determina pe primarul N.I. să deblocheze o parte a sumelor restante în vederea achitării sumelor promise primarului, având în vedere blocajul financiar în care societatea se găsea.
Urmare a primirii sumei de 500 RON de către inculpatul B.I., au fost efectuate următoarele plăţi:
În ceea ce priveşte decontările efectuate în data de 29 martie 2006 s-a constatat că Şcoala Generală nr. 5 avea conform extrasului de cont emis de Trezoreria Municipiului Băileşti, la data de 29 martie 2006 credite bugetare deschise în valoare de 13.867 RON din care au fost utilizate credite în valoare de 10.805,85 RON (disponibil neutilizat 3061,15 RON).
În cursul zilei de 29 martie 2006 unitatea de învăţământ a introdus la plată Ordinul de plată nr. 69 pentru achitarea sumei de 3.061 RON în favoarea SC C.M.I. SRL cu menţiunea „c/v act. 395011 dec. parţială.”
Această decontare reprezenta a treia plată parţială (O.P. din 17 noiembrie 2005 - 7000 RON şi din 25 noiembrie 2005 - 2000 RON) a contravalorii facturii din 28 noiembrie 2005 emisă de SC C.M.I. SRL. Acest ordin de plată a fost semnat de reprezentanţii ordonatorului terţiar de credite şi de cei ai Trezoreriei Municipiului Băileşti.
S-a stabilit însă, că formularul nu poartă semnătura de supervizare a primarului, întrucât iniţial fusese completat un alt ordin de plată pentru suma de 3.750 RON reprezentând diferenţa de plată a facturii din 28 noiembrie 2005, formular care fusese vizat de către primar, însă, constatându-se în momentul introducerii spre plată la Trezoreria Băileşti că suma depăşea nivelul de buget aprobat pentru trimestrul I, a fost necesară refacerea acestuia în limita plafonului bugetar aprobat, respectiv pentru suma de 3.061 RON. Întrucât lucrătorii Trezoreriei Băileşti aveau cunoştinţă de aprobarea dată de către primar pentru efectuarea plăţii, nu au mai solicitat o nouă supervizare scrisă pe noul ordin de plată, întrucât suma ce urma a fi plătită era mai mică decât cea aprobată iniţial.
În ceea ce priveşte Şcoala Generală nr. 6 s-a constatat că din extrasul de cont emis de Trezoreria Municipiului Băileşti la data de 29 martie 2006 unitatea de învăţământ avea credite bugetare deschise în valoare de 27.330 RON din care au fost utilizate credite în valoare de 23.451,18 RON (disponibil neutilizat 6678,82 RON).
În ziua de 29 martie 2006 s-a introdus la plată Ordinul de plată nr. 39 pentru achitarea sumei de 1020 RON către SC C.M.I. SRL, cu menţiunea „fact. nr. 3958018 reprez. lemne foc”. Această decontare a reprezentat plata integrală a contravalorii facturii din 15 februarie 2006.
La acest ordin de plată s-a constatat că pe lângă semnăturile autorizate ale ordonatorului terţiar de credite şi ale Trezoreriei Municipiului Băileşti mai poartă pe verso o viză însoţită de o semnătură care ulterior s-a confirmat a fi a inculpatului N.I.
La data de 29 martie 2006 disponibilităţile băneşti din contul Primăriei Municipiului Băileşti (din care se puteau efectua şi cheltuieli de natura bunurilor şi serviciilor) însumau 115.986,26 RON fiind posibilă achitarea integrală a sumelor restante către SC C.M.I. SRL, lucru care însă nu s-a petrecut. Astfel, în contul societăţii a fost virată suma de 4061 RON, sumă la care de altfel a făcut referire inculpatul B.I. în discuţia avută cu soţii M.G. şi M.P. la data de 28 martie 2006 cu ocazia primirii celor 500 RON, înregistrată audio-video, a cărei transcriere se află ataşată dosarului cauzei.
Ulterior primirii banilor, între soţii M. şi inculpatul B.I. au avut loc mai multe discuţii telefonice şi întâlniri, transcrierile acestora fiind ataşate de asemenea dosarului cauzei, din care a rezultat că primarul refuză orice discuţie cu aceştia până în momentul achitării „restanţelor” de plată, respectiv a sumei de 1500 RON şi a unui camion de lemne, care urmau să-i fie remise prin intermediul lui B.I.
În aceste condiţii, la data de 18 aprilie 2006, soţii M.G. şi P. s-au prezentat la Primăria Băileşti având asupra lor suma de 1500 RON. Conform înţelegerii avută telefonic, l-au contactat pe inculpatul B.I., căruia i-a comunicat că au adus banii, după care i-au solicitat acestuia o întrevedere cu inculpatul N.I. pentru a se asigura că nu vor fi păcăliţi de către inculpatul B.I., în condiţiile în care acesta făcuse afirmaţia că unul din directorii de şcoală cu restanţe de plată era plecat din localitate, iar plata nu putea fi efectuată fără semnătura acestuia. Întâlnirea a avut loc în biroul inculpatului N.I. unde, după ce martorul denunţător M.P. însoţit de inculpatul B.I. l-a asigurat că se achită restanţe, inculpatul a fost de acord cu efectuarea plăţilor către SC C.M.I. SRL.
După discuţia avută cu inculpatul N.I., cei doi s-au deplasat în biroul inculpatului B.I., unde au avut loc noi discuţii la care a participat şi martora denunţătoare M.G., conţinutul acestora fiind redat integral, în formă scrisă şi ataşat la dosar.
Deşi iniţial a refuzat să-i înmâneze suma de 1500 RON, până la semnarea documentelor de plată de către reprezentanţii şcolii şi ai Primăriei, în urma insistenţelor repetate şi a presiunilor exercitate de inculpatul B.I., denunţătorul M.P. i-a înmânat suma de 1500 pentru a fi înmânată inculpatului N.I.
Conform înregistrărilor, inculpatul B.I. însoţit de martorul M.P. s-a deplasat la Şcoala Generală nr. 5 Băileşti în vederea completării ordinului de plată de către contabilul-şef, acesta urmând să fie semnat a doua zi şi de directorul şcolii care lipsea din localitate.
Întrucât suma aflată la dispoziţia unităţii şcolare în acel moment era insuficientă şi se impunea suplimentarea acesteia, cei doi s-au deplasat din nou la inculpatul N.I. pentru ca acesta să semneze dispoziţia bugetară.
După înmânarea sumei de 1500 RON inculpatului B.I., au fost decontări către SC C.M.I. SRL în data de 18 aprilie 2006 şi respectiv în data de 19 aprilie 2006.
În ceea ce priveşte decontările efectuate în data de 18 aprilie 2006 de către Şcoala Generală nr. 5 s-a constatat că potrivit extrasului de cont pus la dispoziţie de Trezoreria Municipiului Băileşti la data de 18 aprilie 2006 unitatea de învăţământ avea credite bugetare deschise în valoare de 14.267 RON din care s-au utilizat 14.256,85 RON (disponibil neutilizat 10,15 RON).
Pentru efectuarea plăţilor din ziua respectivă, inculpatul N.I. a deschis prin dispoziţia bugetară (fără număr) din 18 aprilie 2006 credite bugetare în valoare de 1796 RON (încadrându-se în prevederile trim. I şi II din bugetul de cheltuieli).
După suplimentarea creditelor bugetare, plăţile efectuate au însumat 1790,64 RON din care, suma de 689 RON a fost achitată cu O.P. nr. 71 către SC C.M.I. SRL cu menţiunea „Dif. fact. nr. 3958011 lemne de foc”.
Această decontare a reprezentat a patra plată parţială şi ultima a facturii din 28 noiembrie 2005. Şi la acest ordin s-a constatat că pe lângă semnăturile autorizate ale ordonatorului terţiar de credite şi ale Trezoreriei Municipiului Băileşti mai există pe verso o viză însoţită de o semnătură care, ulterior s-a confirmat a fi a directorului executiv economic, M.V. din Primăria Municipiului Băileşti.
Din probele administrate s-a stabilit că plăţile din acea zi vizau cheltuieli curente, restul de plată datorat SC C.M.I. SRL fiind inclus alături de acestea datorită valorii mici, încadrându-se în cutuma stabilită de inculpatul N.I.
Potrivit declaraţiei martorei M.V. aceasta a vizat cheltuielile după ce, conform procedurii interne, a adus la cunoştinţă şi a avut acordul inculpatului N.I. pentru efectuarea cheltuielilor.
La data de 18 aprilie 2006 disponibilităţile băneşti din cadrul Primăriei Municipiului Băileşti (din care se puteau efectua şi cheltuieli de natura bunurilor şi serviciilor) însumau 133.690,08 RON.
În ceea ce priveşte decontările din data de 19 aprilie 2006 de către Şcoala Generală nr. 3 s-a constatat că potrivit extrasului de cont emis de Trezoreria Municipiului Băileşti la data de 19 aprilie 2006 unitatea de învăţământ avea credite bugetare deschise în valoare de 26.956,68 RON din care s-au utilizat 23.721,74 RON (disponibil neutilizat 3.234,94 RON).
Pentru efectuarea plăţilor din ziua respectivă, în valoare de 5357,35 RON, s-au suplimentat creditele bugetare cu suma de 6000 RON prin dispoziţia bugetară nr. 81 din 19 aprilie 2006 emisă de ordonatorul principal, inculpatul N.I.
Din totalul plăţilor efectuate, suma de 4160 RON a fost achitată către SC C.M.I. SRL cu ordinul de plată din 19 aprilie 2003 având menţiunea „c/v fac. 3958015 lemn de foc”.
Şi în cazul acestui ordin de plată s-a constatat că, pe lângă semnăturile legale ale unităţii de învăţământ şi Trezoreriei Municipiului Băileşti, exista pe verso o viză şi o semnătură care ulterior s-a confirmat a fi a primarului Municipiului Băileşti, inculpatul N.I.
La data de 19 aprilie 2006, disponibilităţile băneşti din contul Primăriei Municipiului Băileşti (din care se puteau efectua şi cheltuieli de natura bunurilor şi serviciilor), însumau, 58.436,6 RON.
Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că, deşi nu avea atribuţii de serviciu în acest sens în calitate de angajat al Serviciului Public al Poliţiei Comunitare Băileşti, de întreaga activitate de aprovizionare cu lemne a şcolilor generale s-a ocupat învinuitul B.I. Acest lucru a reieşit ca evident din declaraţiile numiţilor M.G. şi M.P., ale directorilor şi contabililor de la şcolile generale (toţi aceştia în discuţiile pe tema lemnelor de foc fiind îndrumaţi de primarul N.I. să ia legătura cu învinuitul B.I. pentru rezolvarea problemelor legate de aprovizionare, calitate şi plăţi), precum şi din înregistrările ambientale efectuate în cauză.
Starea de fapt şi de mai sus şi rezolvările juridice adoptate de prima instanţă au fost demonstrate cu următoarele probatorii: înregistrările audio-video ambientale şi interceptările convorbirilor telefonice efectuate în baza autorizării Tribunalului Dolj; declaraţiile de martor ale numiţilor M.G. (denunţător, reprezentant legal al SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin); M.P. (denunţător); M.V. (director economic Primăria Băileşti); G.M. (contabil Şc. Gen. Nr. 1, Şc. Gen. Nr. 3 şi Grădiniţa nr. 9 Băileşti); I.A.A. (contabil Şc. Gen. Nr. 4, Şc. Gen. Nr. 5); G.A. (contabil Şc. Gen. Nr. 6); C.E. (contabil-şef Grup Şcolar Agricol, Şc. Gen. Nr. 2, Grădiniţele nr. 2 şi 6 Băileşti); C.C.V. (administrator financiar Şc. gen nr. 1, Şc. Gen. Nr. 6 Băileşti); B.E.L. (referent Trezoreria Băileşti - Compartimentul Cheltuieli); C.M. (director Şc. gen. Nr. 1 Băileşti); R.M. (director Şc. Gen. Nr. 2 Băileşti); C.A. (director Şc. Gen. Nr. 3 Băileşti); D.N. (director Şc. Gen. Nr. 4 Băileşti); B.A. (director Şc. Gen. Nr. 5 Băileşti); B.L. (director Şc. Gen. Nr. 6 Băileşti); C.C. (Grup şcolar Agricol Băileşti); P.P. (administrator al SC P. SRL Băileşti); D.S. (angajat al SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin); C.A. (angajat al SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin); declaraţiile de învinuit ale numiţilor N.I. şi B.I.; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică ce a avut următoarele obiective: verificarea respectării prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publică „lemne de foc” către SC C.M.I. SRL din Drobeta-Turnu Severin, în luna septembrie 2005; stabilirea valorii totale a contractelor de furnizare „lemne de foc” încheiate în anul 2005 de şcolile din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti cu SC C.M.I. SRL şi modul de executare (cantităţile livrate, valoare, respectarea termenelor de livrare, decontare); stabilirea obligaţiilor neachitate pe care le înregistrau şcolile din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti faţă de SC C.M.I. SRL la datele de 28 martie 2006, 17 aprilie 2006 şi 18 aprilie 2006, cu indicarea facturilor de la care provin şi vechimea înregistrată; verificarea achiziţionării de către şcolile din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti de lemne de foc din alte surse în perioada septembrie 2005 - aprilie 2006 şi dacă acestea au fost decontate la timp; stabilirea condiţiilor în care s-au decontat, în perioada 29 martie - 19 aprilie 2006, obligaţiile neachitate faţă de SC C.M.I. SRL avându-se în vedere creditele bugetare deschise pentru contul de cheltuieli materiale, încadrarea în prevederile bugetare, disponibilităţile băneşti existente în contul Primăriei Municipiului Băileşti, documentele de plată întocmite, semnăturile persoanelor autorizate şi alte elemente relevante.
Faţă de probele administrate, s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului N.I., care în calitate de primar al Municipiului Băileşti, atât direct, cât şi prin intermediul învinuitului B.I., a pretins de la reprezentanţii SC C.M.I. SRL pentru sine sume de bani (20 RON/tona de lemn pentru foc livrată) şi bunuri (un camion cu lemne pentru foc) pentru punerea la dispoziţia şcolilor a fondurilor necesare şi pentru aprobarea efectuării cu celeritate a plăţii contravalorii lemnelor pentru foc livrate unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti primind în acest scop, prin intermediul învinuitului B.I., suma de 1500 RON de la numitul M.P., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în forma prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare (potrivit art. 15 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, primarii având atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor). Fapta inculpatului N.I. care, în calitate de primar al Municipiului Băileşti, cu intenţie şi bună-ştiinţă, în perioada 01 ianuarie 2006 - 28 martie 2006 a refuzat să pună la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, deşi dispunea de aceste fonduri, ca urmare a neplăţii de către reprezentanţii acestei societăţi comerciale a sumelor pretinse, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor peroanelor în forma prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare. În cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. privind concursul de infracţiuni.
Fapta învinuitului B.I., care, uzând de influenţa pe care o avea asupra primarului Municipiului Băileşti, inculpatul N.I. a primit pentru sine suma de 500 RON de la reprezentanţii SC C.M.I. SRL pentru a-l determina pe acesta să deblocheze parţial efectuarea plăţilor restante ale unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în forma prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta învinuitului B.I., care a intermediat inculpatului N.I. comunicarea către reprezentanţii SC C.M.I. SRL a pretenţiilor formulate în schimbul deblocării plăţilor restante şi a modalităţii de plată, primind de la aceştia şi înmânând inculpatului N.I. în acest scop suma de 1500 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200, cu modificările şi completările ulterioare. În cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. privind concursul de infracţiuni.
Fapta numiţilor M.G. şi M.P., de a da învinuitului B.I. suma de 500 RON pentru ca acesta să-şi folosească influenţa asupra primarului Municipiului Băileşti, inculpatul N.I., în vederea deblocării de către acesta a plăţilor restante datorate unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti pentru lemnele de foc livrate de SC C.M.I. SRL întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta numiţilor M.G. şi M.P., de a da inculpatului N.I., primarul Municipiului Băileşti, suma de 1500 RON prin intermediul învinuitului B.I. pentru ca acesta să deblocheze plăţile restante datorate unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti pentru lemnele de foc livrate de SC C.M.I. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în forma prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Constatând că sunt întrunite condiţiile de impunitate prevăzute de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare pentru infracţiunea de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi de art. 255 alin. (3) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, existând astfel o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, s-a dispus faţă de cei doi făptuitori neînceperea urmăririi penale cu privire la comitere infracţiunilor menţionate.
Prin adresa din data de 22 iulie 2006, SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 35.000 RON, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a refuzului inculpatului N.I. de a pune în perioada 01 ianuarie 2006 - 28 martie 2006 la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, prejudiciu compus din rate scadente, dobânzi şi penalităţi aferente trecerii creditului contractat de societate la B.C.R. Sucursala Mehedinţi în poziţia „restant” şi executării silite a locuinţei personale, cu suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de urmărirea penală efectuată în cauză şi suma de 30.000 RON daune morale. Conform adresei menţionate, actele justificative vor fi prezentate în faţa instanţei de judecată.
Partea civilă prin reprezentant legal a depus la dosar copie contract de ipotecă din 11 aprilie 2005; adresele întocmite de B.C.R. - Sucursala Mehedinţi din 16 ianuarie 2006 şi respectiv din 16 februarie 2006; adresa din 01 martie 2006 SC C.M.I. SRL către Primăria Municipiului Băileşti; bilanţul SC C.M.I. SRL din 31 decembrie 2005 vizat de către DGFP Mehedinţi; balanţele de verificare a SC C.M.I. SRL din lunile ianuarie, februarie, martie 2006.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor în infracţiunile de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv de complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 254 alin. (2) C. pen. infracţiunea de luare de mită este agravată dacă se săvârşeşte de către un funcţionar cu atribuţii de control.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale a rezultat că pentru a se încadra infracţiunea de luare de mită în forma agravată este necesar ca subiectul activ al infracţiunii să fie funcţionar cu atribuţii de control.
Prin expresia „atribuţii de control” se înţelege o activitate complexă, de verificare şi analiză a unei situaţii în vederea evoluţiei acesteia şi propunerii sau luării de eventuale măsuri de remediere, iar nu doar surprinderea, constatarea ori împiedicarea unor acte de nerespectare a regulilor impuse de bunul mers al serviciului într-o unitate.
Conform art. 66 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, primarul este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, pe care îl conduce şi coordonează.
Potrivit art. 68 din Legea nr. 215/2001, primarul are ca atribuţii de serviciu între altele, să conducă serviciile publice locale, să exercite funcţia de ordonator principal de credite, să verifice din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local, să reprezinte oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, persoane fizice sau juridice.
În raport cu atribuţiile ce reveneau inculpatului N.I., în calitate de primar, acesta este funcţionar cu atribuţii de control şi deci, subiect activ al infracţiunii de luare de mită în varianta agravată prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Pentru aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen., instanţa a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul N.I. din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi de inculpatul B.I. din infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (2) C. pen. infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului cu atribuţii de control care, direct sau indirect pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini ori întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate a rezultat că infracţiunea de luare de mită are conţinuturi alternative putându-se realiza sub aspectul elementului material printr-o acţiune sau inacţiune. Acţiunea poate să constea în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, iar inacţiunea constă în nerespingerea de către acesta a unei asemenea promisiuni.
În speţă, denunţătorii M.P. şi M.G. au susţinut că inculpatul N.I. le-a pretins un comision de 20 RON pe ton de lemne livrate, condiţionând de plata acestei sume efectuarea cu celeritate a contravalorii lemnelor livrate şi că a primit prin intermediul inculpatului B.I. suma de 1500 RON reprezentând o parte din acest comision.
În ceea ce priveşte declaraţia denunţătoarei M.G., având în vedere că aceasta nu a participat la niciuna din discuţiile purtate cu inculpatul N.I., iar faptul că acesta a pretins un comision de 20 RON pe tona de lemne livrate, îl ştie numai din susţinerile inculpatului B.I. şi ale soţului său M.P., declaraţia sa nu a putut fi avută în vedere ca relevând probe certe de vinovăţie a inculpatului N.I. în infracţiunea de luare de mită.
Denunţătorul M.P. la rândul său, a arătat în declaraţie că ar fi avut o discuţie cu inculpatul N.I. după câştigarea licitaţiei pentru lemne de foc, discuţie în cadrul căreia, inculpatul ar fi pretins acel comision de 20 RON/tona de lemne livrate.
Acest aspect a fost susţinut şi de inculpatul B.I., care, însă are calitatea de inculpat în cauză, fiind cercetat pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită şi care şi-a mai însuşit de altfel o sumă de 500 RON tot cu motivarea că îi va da inculpatului N.I., astfel că orice declaraţie a acestuia trebuie privită cu rezerva corespunzătoare.
Deşi cei doi au susţinut că inculpatul N.I. ar fi pretins şi chiar ar fi primit acei bani, nu există nicio altă probă certă din care să rezulte acest lucru.
Astfel, cu ocazia percheziţiei efectuată în data de 19 aprilie 2006 în biroul inculpatului N.I., suma de 1500 RON despre care se susţine că a fost primită în data de 18 aprilie 2006 de la denunţători prin intermediul inculpatului B.I., nu a fost găsită, sumele de bani găsite neavând însă legătură cu prezenta cauză, întrucât seriile bancnotelor nu au corespuns cu cele consemnate de organul de urmărire penală ca fiind bani ce urmează a fi daţi inculpatului B.I. pentru a ajunge la inculpatul N.I.
De asemenea, conform înregistrării ambientale din data de 18 aprilie 2006, denunţătorul M.P. însoţit de inculpatul B.I., a mers într-adevăr în biroul inculpatului N.I., însă din conţinutul discuţiei ce a avut loc între aceştia nu reiese cu certitudine referirea la acel „comision” pretins de către inculpat.
Este adevărat că inculpatul l-a întrebat pe denunţător dacă „le mai creează probleme” iar acesta din urmă i-a spus că „se va achita de restanţe”, însă această afirmaţie nu poate conduce în mod singular şi automat la concluzia că în realitate era vorba despre acel „comision”, ştiut fiind faptul că denunţătorii nu şi-au respectat la rândul lor obligaţiile contractuale şi nu au furnizat la termenele stipulate materialul lemnos, astfel că pentru a evita situaţia ca unele şcoli să rămână fără lemne în mijlocul iernii, în luna februarie 2006, a fost nevoie ca materialul lemnos să fie achiziţionat de la alţi furnizori.
De altfel, e greu de crezut că atâta timp cât inculpatul N.I. i-a pretins denunţătorului M.P., conform susţinerilor sale, direct acel „comision”, în momentul în care denunţătorul a mers în biroul acestuia în data de 18 aprilie 2006, nu i-a înmânat personal inculpatului banii pretinşi de către acesta ci i-a dat inculpatului B.I. pentru ca acesta să îi înmâneze la rândul său inculpatului N.I.
De remarcat a fost şi faptul că însuşi denunţătorul M.P. avea dubii în ceea ce priveşte faptul că „comisionul” îi este solicitat de către inculpatul N.I. pentru sine, atâta timp cât i-a cerut inculpatului B.I. să îl însoţească în biroul primarului „pentru a se asigura că nu este păcălit” de acesta din urmă şi numai după numeroase insistenţe din parte inculpatului B.I. i-a dat acestuia suma de 1500 RON pentru „a-i da primarului”.
Nici înregistrarea ambientală audio-video a întâlnirii şi discuţiei avute cu inculpatul B.I. la data de 19 aprilie 2006 nu a dovedit fără drept de tăgadă vinovăţia inculpatului N.I. în comiterea infracţiunii de luare de mită.
Astfel, din discuţia purtată între cei doi a rezultat că inculpatul B.I. l-a întrebat pe inculpatul N.I. dacă ”(...) a numărat banii şi dacă sunt toţi cincisprezece milioane pe care ţi i-am (...)” iar inculpatul N.I. a răspuns „(...) da, mă, da (...)” însă având în vedere că aceste afirmaţii pot fi rupte din context, că inculpatul N.I. se pregătea în acel moment să intre într-o şedinţă şi răspunsul său să fi fost dat numai pentru a pune capăt discuţiei, precum şi dificultăţile de vorbire ale inculpatului B.I., nici această înregistrare nu poate fi considerată o probă certă că inculpatul N.I. a primit suma de 1500 RON pe care denunţătorul M.P. a susţinut că i-a dat-o prin intermediul inculpatului B.I.
În cauză s-a constatat că după câştigarea licitaţiei şi încheierea contractelor de furnizare cu unităţile de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti, în perioada octombrie - decembrie 2005, partea civilă SC C.M.I. SRL a livrat şcolilor cu care s-au încheiat contracte diferite cantităţi de lemne, totalizând 316,8 tone din cantitatea totală de 525 tone contractată, şcolile contractante achitând suma totală de 45.946 RON (83,7% din valoarea totală a livrărilor), suma restantă de plată la data de 31 decembrie 2005 fiind de 8.930 RON.
Începând cu 1 ianuarie 2006 sub pretextul lipsei de disponibil în cont, plăţile restante către SC C.M.I. SRL au fost sistate, deşi în perioada 01 februarie - 26 martie 2006, fără încheierea unor contracte de furnizare, anumite şcoli din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti au mai achiziţionat lemne de foc de la SC P. SRL din Băileşti, în valoare de 35.453 RON, a căror contravaloare a fost achitată fără a depăşi durata unei luni.
Toate demersurile făcute de reprezentanţii SC C.M.I. SRL, în perioada 1 ianuarie - 28 martie 2006 au rămas fără niciun rezultat, în ciuda faptului că în cursul lunii februarie 2006 a mai livrat 6 tone lemne de foc.
De menţionat este şi faptul că ulterior descentralizării serviciilor publice, ca urmare a adoptării H.G. nr. 2.192 din 30 noiembrie 2004, prin care au fost aprobate normele metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, aplicabile începând cu anul financiar 2005 pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţele-pilot, printre care şi judeţul Dolj, unităţile de învăţământ au dobândit autonomie decizională cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget.
În realitate însă, la nivelul Primăriei Municipiului Băileşti, această procedură nu a fost respectată de inculpatul N.I., în calitate de primar şi ordonator principal de credite, astfel că potrivit declaraţiilor directorilor de şcoli, a contabililor, a angajaţilor Trezoreriei Municipiului Băileşti şi a contabilului şef al Primăriei, pe baze cutumiare nicio plată nu era efectuată de către ordonatorii terţiari de credite fără aprobarea expresă, scrisă sau verbală a primarului N.I.
Astfel, pentru a fi acceptate la plată de către Trezoreria Municipiului Băileşti, ordinele de plată emise de şcoli trebuiau în mod obligatoriu vizate pe „verso” de către primar şi pe cale de excepţie pentru cheltuielile cu valori mici şi cele ce vizau utilităţi (telefon, curent, gaze etc.) de către contabilul şef al Primăriei, dar şi în acest caz numai după consultarea prealabilă a primarului. Deschiderea şi repartizarea creditelor bugetare se efectua de către ordonatorul principal de credite doar în limite şi pentru acele cheltuieli aprobate de către acesta şi nu lunar cum prevedeau actele astfel încât autonomia decizională la nivelul ordonatorului terţiar de credite, era anihilată prin aceste practici, aceştia fiind la dispoziţia ordonatorului principal de credite.
Cunoaşterea cadrului legal de către inculpatul N.I. dar nerespectat, a fost dovedită prin adresa din 02 februarie 2006 a Primăriei Municipiului Băileşti, prin care acesta a comunicat conducerii Şcolii cu clasele I - VIII nr. 6 Băileşti, următoarele: „Cum însă aveţi calitatea de ordonator terţiar de credite, iar contractul cu furnizorul de lemne este încheiat de instituţia dumneavoastră, sunteţi singurii care puteţi lua măsuri, mergând eventual până la acţionarea în instanţă pentru nerespectarea clauzelor contractuale. Referitor la problema geamurilor, de asemenea este atributul dumneavoastră, ca ordonator terţiar de credite, să vă gospodăriţi astfel încât, situaţia şcolară pe care o conduceţi să funcţioneze în condiţii cât mai bune”.
În acest context, prin refuzul inculpatului de a pune la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti, fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora, SC C.M.I. SRL a ajuns în imposibilitate de a-şi onora în continuare obligaţia contractuală ca urmare a lipsei de lichidităţi.
Având în vedere că la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză, probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului s-a impus a se da eficienţă regulii de drept potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).
Chiar dacă, în cauză s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de vinovăţie”.
Pentru considerentele ce preced, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. instanţa a dispus achitarea inculpatului N.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului B.I. pentru infracţiune prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În drept, fapta inculpatului N.I. care, în calitate de primar al Municipiului Băileşti, cu bună-ştiinţă, în perioada 1 ianuarie 2006 - 28 martie 2006 a refuzat să pună la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, deşi dispunea de aceste fonduri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul sancţionator, modalitatea de comitere a faptei, dar şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, însă nu a recunoscut săvârşirea faptei, criterii faţă de care instanţa va aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea în limita minimă prevăzută de textul sancţionator.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa a reţinut că natura faptei săvârşită, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului, faptul că inculpatul a săvârşit fapta folosindu-se de funcţia sa de primar, au dus la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală şi respectiv de ocupare a funcţiei de primar, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, motiv pentru care exerciţiul acestora a fost interzis pe perioada executării.
Apreciind însă, că scopul preventiv şi educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, în baza art. 81 C. pen., instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului pe un termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.
Potrivit art. 257 C. pen., traficul de influenţă constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri direct sau indirect pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Deşi inculpatul B.I. a susţinut că suma de 500 RON primită de la denunţătorul M.P. la data de 18 aprilie 2006 reprezintă de fapt restituirea unei părţi de împrumut, această susţinere a fost infirmată de către martorul M.P. şi înregistrările ambientale efectuate la acea dată.
În ceea ce priveşte competenţa primarului, în calitatea sa de funcţionar asupra căruia subiectul activ a exercitat intervenţia, de a debloca efectuarea plăţilor către SC C.M.I. SRL, este de subliniat că legea nu condiţionează ca acesta să aibă în exclusivitate asemenea atribuţii, căci o astfel de cerinţă ar excede prevederilor art. 257 C. pen., fiind suficient ca el să aibă anumite sarcini concrete în domeniul respectiv, care pot influenţa o anumită decizie.
În cauză, aşa cum s-a arătat anterior, deşi unităţile de învăţământ în urma descentralizării serviciilor publice aveau autonomia decizională cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor aprobate prin buget, în realitate nicio plată nu era efectuată de către ordonatorii terţiari de credite fără aprobarea expresă, scrisă sau verbală a primarului.
În drept, fapta inculpatului B.I. de a pretinde şi primi pentru sine suma de 500 RON de la reprezentanţii SC C.M.I. SRL, pe care i-a făcut să creadă că are influenţă asupra primarului Municipiului Băileşti şi a-l determina pe acesta să deblocheze parţial efectuarea plăţilor restante ale unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul sancţionator, modalitatea de comitere a faptei, dar şi persoana inculpatului care nu are antecedente penale, s-a prezentat în faţa instanţei de judecată şi a recunoscut săvârşirea faptei, criterii faţă de care a reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen. şi a coborât pedeapsa ce i-a fost aplicată sub limita minimă prevăzută de textul sancţionator conform art. 76 lit. d) C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa a reţinut că natura infracţiunii săvârşită, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului au dus la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, motiv pentru care exerciţiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.
Totodată, apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, în baza art. 81 C. pen., instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată pe un termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.
Drept urmare s-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
S-a făcut de asemenea aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei instanţa a reţinut că partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu-Severin, prin reprezentantul său legal M.G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 35.000 RON despăgubiri civile reprezentând rate scadente, dobânzi şi penalităţi aferente trecerii creditului contractat de societate la B.C.R. Sucursala Mehedinţi în poziţia „restant” şi executării silite a locuinţei personale şi cu 30.000 RON daune morale.
În motivarea acestei din urmă, reprezentantul legal al părţii civile a arătat că după începerea cercetărilor din dosarul de faţă, societatea al cărei reprezentant este, nu a mai încheiat alte contracte de furnizare material lemnos, întrucât partenerii de afaceri au devenit suspicioşi şi nu i-a mai acordat credibilitatea de care se bucura anterior.
Potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.
De asemenea pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite următoarele condiţii: să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, între prejudiciu şi fapta ilicită să existe o legătură de cauzalitate şi vinovăţia celui ce a cauzat prejudiciul.
De asemenea, conform art. 1169 C. civ. „Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.
În dovedirea despăgubirilor civile solicitate în cauză, partea civilă a depus la dosar contractul de ipotecă din 11 aprilie 2005 prin care împrumutul în valoare de 350.000.000 lei contractat de partea civilă a fost garantat cu imobilul apartament al soţilor M.P. şi M.G. şi adresa din 16 ianuarie 2006 emisă de B.C.R. - Sucursala Judeţului Mehedinţi prin care i se aducea la cunoştinţă că la data de 16 ianuarie 2006 figurează în evidenţele băncii cu un debit restant în sumă totală de 19.856 cu o vechime de 182 zile, reprezentând credite restante, dobânzi restante şi creanţe restante aferente creditului acordat conform contractului de împrumut din 11 aprilie 2005.
După cum se observă, debitul restant cu care partea civilă figura la data de 16 ianuarie 2006 avea o vechime de 182 zile, deci mult anterior derulării contractelor de furnizare material lemnos cu unităţile şcolare din subordinea Primăriei Băileşti (octombrie - decembrie 2005), iar suma restantă de plată către partea civilă SC C.M.I. SRL la data de 31 decembrie 2005 totaliza 8.930 RON.
Din compararea datelor de mai sus a rezultat că e greu de crezut că între fapta inculpatului N.I. de a nu pune la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL în valoare de 8.930 RON şi debitul restant cu care figurează partea civilă la B.C.R. - Sucursala Mehedinţi, în sumă de 19.856 RON există legătură de cauzalitate.
Nici în ceea ce priveşte pretinsul prejudiciu moral, partea civilă nu a făcut nicio dovadă în speţă cum că, urmare a cercetărilor din cauza de faţă, partenerii de afaceri nu i-a mai acordat credibilitatea de care se bucura anterior şi au refuzat să mai încheie contracte de furnizare cu material lemnos.
Pentru aceste motive, în baza art. 346 C. proc. pen., prima instanţă a respins ca nedovedite, cererile de despăgubiri civile formulate de partea civilă SC C.M.I. SRL reprezentată de M.G.
Nici cererea reprezentantei părţi civile de restituire a cheltuielilor de transport efectuate pe parcursul judecăţii nu este întemeiată, aceasta nefăcând nicio dovadă pe parcursul procesului în acest sens.
Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, introdus prin Legea nr. 161 din 21 aprilie 2003, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, atunci când se denunţă autorităţii fapta de corupţie mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă.
În conformitate cu aceste dispoziţii legale, instanţa a constatat că în cursul urmăririi penale, inculpatul B.I. a restituit suma de 500 RON denunţătorilor M.G. şi M.P.
În baza art. 353 C. proc. pen., instanţa a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 12 iulie 2006, asupra sumelor de 300 euro şi 941 RON ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate în biroul inculpatului N.I.
Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, partea civilă SC C.M.I. SRL, inculpaţii N.I. şi B.I.
În apelul declarat de Ministerul Public - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova s-a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocându-se următoarele motive:
- sentinţa pronunţată este lovită de nulitate absolută, susţinându-se că instanţa de fond, nu a motivat, în niciun fel, soluţia de achitare a inculpatului B.I., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;
- sentinţa este nelegală, deoarece dispunându-se condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 au fost respinse pretenţiile formulate de partea civilă;
- sentinţa este nelegală, deoarece, deşi s-a dispus achitarea inculpatului N.I., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu mai putea fi raportată la dispoziţiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000;
- hotărârea instanţei de fond se susţine că este nelegală, pentru că s-a dispus achitarea celor doi inculpaţi pentru infracţiunea de luare de mită şi, respectiv complicitate la luare de mită, în vădită contradicţie cu probele administrate în cauză;
- nelegalitatea sentinţei constând în aceea că au fost respinse cererile de acordare a unor cheltuieli de transport formulate de M.P. şi M.G., în condiţiile dovedirii acestor cheltuieli;
- în sfârşit, se susţine că hotărârea este netemeinică, pentru că pedepsele aplicate inculpaţilor au fost greşit individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În apelul declarat de partea civilă SC C.M.I. SRL, s-a criticat de asemenea sentinţa, pentru nelegalitate.
Primul motiv a vizat respingerea cererii privind acordarea de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea imobilului deţinut de reprezentantul apelantei M.G., în sensul că datorită întreruperii efectuării plăţilor către apelantă, cauzată de cei doi inculpaţi, N.I. fiind ordonator principal de credite şi Primar al mun. Băileşti, partea civilă a fost pusă în imposibilitate de a onora plata unor rate în contul unui contract de împrumut bancar, ceea ce a determinat unitatea creditoare la executarea silită cu privire la bunul imobil ce a constituit gajul pentru acordarea împrumutului.
Cel de-al doilea motiv de apel, a criticat sentinţa pentru nelegalitate, în legătură cu respingerea de către instanţa de fond, a capătului de cerere cu privire la obligarea inculpaţilor la daune morale în sumă de 30.000 RON.
Ultimul motiv de apel priveşte dispoziţia instanţei de fond, de respingere a capătului de cerere a obligării inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând cheltuieli de transport şi celelalte cheltuieli aferente deplasării reprezentanţilor părţii civile la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată care a soluţionat în fond cauza.
Apelul declarat de inculpatul N.I. a vizat nelegalitatea sentinţei cu privire la condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, susţinându-se că instanţa de fond a apreciat în mod corespunzător probele administrate în cauză, în sensul că, în calitate de primar, în perioada 1 ianuarie - 28 martie 2006, ar fi refuzat să pună la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti, fondurile necesare achitării sumelor de bani aferente materialului lemnos pentru foc, livrate acestora de către apelanta parte civilă SC C.M.I. SRL, în condiţiile în care contractele de furnizare de lemne erau încheiate direct cu unităţile de învăţământ, iar acestea au dobândit, în conformitate cu H.G. nr. 2.192/2004 autonomie decizională, cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor, având obligaţia îndeplinirii clauzelor contractuale, respectiv efectuarea plăţilor.
În aceste circumstanţe, apelantul a susţinut că nu avea nicio atribuţie în ceea ce priveşte aprobarea efectuării acestor plăţi, pentru plata cantităţilor de lemne livrate de partea civilă, unităţilor şcolare, rolul său fiind doar acela de a verifica legalitatea plăţilor, acestea fiind aprobate de către ordonatorii terţiari de credite, respectiv de către directorii unităţilor şcolare beneficiare.
S-a concluzionat în sensul admiterii apelului cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi achitarea inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.
În cauză a declarat apel şi inculpatul B.I., criticând sentinţa pentru nelegalitate, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, apelantul susţinând că suma de bani pe care denunţătorul M.G. şi soţul acesteia, M.P. pretind că i-au dat-o, nu era destinată pentru a interveni pe lângă coinculpatul N.I., în vederea efectuării plăţilor, ci reprezenta pur şi simplu un comision pentru ca apelantul să ajute societatea SC C.M.I. SRL, să vândă material lemnos pentru foc şi către alţi potenţiali beneficiari.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, apelantul a susţinut că se purtase o discuţie nemijlocită între inculpatul N.I. - primarul oraşului Băileşti şi M.P. - soţul administratorului M.G., prin care cei doi s-au înţeles în sensul ca M.P. să îi achite inculpatului N.I., câte 200.000 lei pentru fiecare tonă de lemne achiziţionată.
În aceste condiţii, apelantul a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., solicitând desfiinţarea sentinţei şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 163 de la 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1036/63/2006 au fost respinse apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, partea civilă SC C.M.I. SRL, inculpaţii N.I. şi B.I., împotriva Sentinţei penale nr. 90 de la 3 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1036/63/2006, ca nefondate.
Au fost obligaţi apelanţii inculpaţi şi apelanta parte civilă la câte 150 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a considerat criticile formulate de Ministerul Public - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova ca nefondate.
Primul motiv de nelegalitate este neîntemeiat, apreciindu-se că instanţa de fond a procedat la o analiză minuţioasă a materialului probator administrat în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi a cercetării judecătoreşti, concluzionând că nu s-a făcut dovada săvârşirii infracţiunii de complicitate la luarea de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu consecinţa achitării inculpatului B.I.
Astfel, prima instanţă, evaluând materialul probator administrat a reţinut că inculpatul B.I. „care are calitatea de inculpat, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, în sensul că şi-a însuşit suma de 500 RON, cu motivarea că urmează să o dea inculpatului N.I., declaraţiile acestuia urmează să fie privite cu rezerva corespunzătoare.”
Prima instanţă a apreciat că, deşi cei doi au susţinut că inculpatul N.I. ar fi pretins şi chiar ar fi primit aceşti bani, nu există nicio altă probă certă din care să rezulte acest lucru.
Mai mult, cu ocazia percheziţiei efectuate la 19 aprilie 2006 în biroul inculpatului N.I., suma de 1.500 RON, despre care s-a susţinut că a fost primită în ziua precedentă de la denunţători, prin intermediul inculpatului B.I., nu a fost găsită, sumele de bani găsite neavând legătură cu cauza, seriile bancnotelor nu au corespuns cu cele consemnate de organul de urmărire penală, ca fiind bani ce urmează a fi daţi inculpatului B.I. pentru a ajunge la inculpatul N.I.
În acelaşi sens, s-a constatat că se face trimitere la înregistrarea ambientală din 18 aprilie 2006, în care denunţătorul M.P., însoţit de inculpatul B.I. a mers în biroul inculpatului N.I., iar din conţinutul discuţiei dintre aceştia, nu a rezultat cu certitudine referirea la acel comision pretins de către inculpat.
Prin urmare, s-a constatat că motivul de apel formulat de Ministerul Public în sensul că nu s-a motivat soluţia de achitare a inculpatului B. pentru infracţiunea menţionată este nefondat.
Şi cel de-al doilea motiv de apel este nefondat.
În baza materialului probator administrat în cauză şi raportat la documentele prezentate de părţile vătămate constituite părţi civile, M.P. şi M.G., instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Astfel, s-a reţinut că motivele invocate cu privire la suma pretinsă nu au un suport probatoriu, susţinerile acestora în sensul că prezintă rate scadente, dobânzi şi penalităţile aferente trecerii creditului contractate de societate la B.C.R. Sucursala Mehedinţi, în poziţia „restant”, cu consecinţa executării silite a imobilului, nu au fost dovedite.
Concret, s-a constatat în mod temeinic şi legal că debitul restant cu care partea civilă figura la 16 ianuarie 2006, avea o vechime de 182 zile, prin urmare, mult anterior derulării contractelor de furnizare de material lemnos către unităţile şcolare din subordinea Primăriei Băileşti (octombrie - decembrie 2005), iar suma restantă de plată către partea civilă SC C.M.I. SRL la 31 decembrie 2005 era de 8.930 RON.
Aceasta, în condiţiile în care din contractul de ipotecă nr. 166/2005, prin care împrumutul în valoare de 350.000.000 lei a fost garantat cu imobilul soţilor M.P. şi M.G., aflat în derulare, părţile civile prezentau la 16 ianuarie 2006, un debit de 19.856 RON, cu o vechime de 182 zile, reprezentând credite restante, dobânzi restante şi creanţe restante aferente creditului acordat.
În aceste condiţii, nefăcând dovada motivelor invocate în sensul că banca a pornit executarea silită ca urmare a neplăţii ratelor, situaţie generată de activitatea infracţională a inculpatului N.I., care a întârziat plata materialului lemnos livrat, nu a fost dovedită, situaţie în care, în mod legal cererea de despăgubiri civile ca şi cererea de acordare a daunelor morale, au fost respinse.
Şi cel de-al treilea motiv de apel este nefondat.
Prima instanţă, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a dispus achitarea inculpatului N.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în mod legal a făcut raportare la dispoziţiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, aşa cum a fost învestită prin actul de sesizare al instanţei.
Raportarea s-a făcut la legea specială ca urmare a calităţii pe care o avea inculpatul N.I. astfel că nu s-a putut susţine teza potrivit căreia infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), are o existenţă de sine stătătoare, neputând fi raportată la prevederile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.
Şi cel de-al patrulea motiv de apel este nefondat.
Aşa cum s-a menţionat anterior, prima instanţă a evaluat în mod corespunzător materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească.
Pentru stabilirea corespunzătoare a situaţie de fapt şi în baza rolului devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar a procedat la audierea celor doi inculpaţi la 25 noiembrie 2008 şi, respectiv la 2 martie 2009, constatându-se că aspectele reţinute de prima instanţă referitoare la discuţiile purtate, la derularea contractului cu referire la susţinerile martorilor M.P. şi M.G., au corespondent probatoriu şi au fost reţinute în mod legal şi temeinic de instanţa de fond.
În consecinţă, pentru aceleaşi considerente, curtea de apel a apreciat că motivul de apel invocat cu privire la nelegalitatea sentinţei constând în greşita apreciere a materialului probator este neîntemeiat.
Referitor la critica privind soluţionarea laturii civile, raportat la cheltuielile judiciare reprezentând cheltuieli de transport s-a constatat că instanţa de fond a dispus respingerea acestor pretenţii civile ca urmare a faptului că nu s-a făcut nicio dovadă cu acte, în legătură cu cheltuielile efectuate de martorii M.P. şi M.G.
În sfârşit, ultima critică, vizând netemeinicia sentinţei este nefondată, prima instanţă apreciind în mod temeinic gradul de pericol social concret dezvoltat de faptele pentru care a reţinut vinovăţia şi cu deosebire poziţia procesuală a inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale făcând în mod corespunzător aplicaţia dispoziţiilor art. 72 şi 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, apelul declarat de Ministerul Public s-a apreciat ca fiind nefondat, urmând să fie respins în consecinţă.
Criticile formulate de partea civilă SC C.M.I. SRL au vizat latura civilă a cauzei şi sunt neîntemeiate.
Primul motiv a vizat pretenţiile derivând din executarea silită a imobilului cu care se pretinde că a fost gajat un credit, ale cărui rate nu au putut fi onorate, datorită neplăţii corespunzătoare a lemnelor livrate către toate unităţile şcolare din mun. Băileşti.
Aşa cum s-a menţionat anterior, neplata corespunzătoare în rate în contul creditului angajat, nu se poate raporta la activitatea celor doi inculpaţi, părţile civile prezentând un debit de 19.856 RON la 16 ianuarie 2006, cu o vechime de 182 zile, în condiţiile în care contractul privind furnizarea materialului lemnos către unităţile şcolare din Băileşti, priveşte perioada octombrie - decembrie 2005, iar suma restantă de plată către partea civilă la 31 decembrie 2005, era de 8.930 RON.
Implicit, nu puteau fi acordate daune morale de vreme ce nu s-a făcut dovada că executarea silită a băncii s-a produs ca urmare a plăţii cu întârziere a contravalorii materialului lemnos livrat.
În sfârşit, s-a respins cererea formulată de M.P. şi M.G. privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând cheltuieli de transport, hrană şi deplasare pentru că nu s-a făcut nicio dovadă cu acte în legătură cu prejudiciul efectiv înregistrat.
Apelurile declarate de inculpaţi sunt de asemenea nefondate.
Cu privire la inculpatul B.I., curtea de apel a constatat că s-a făcut dovada săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., în sensul că inculpatul presta muncă în sediul Primăriei Băileşti, le-a dat asigurări soţilor M.P. şi G. că se află într-o relaţie specială cu primarul N.I. cu care susţinea că a fost şi coleg de şcoală, ceea ce i-a determinat pe cei doi să-i plătească suma de 500 RON, crezând că acesta are influenţă asupra primarului şi-l poate determina să procedeze la efectuarea plăţilor pentru materialul lemnos livrat.
Mai mult, în repetate rânduri, inculpatul a purtat convorbiri telefonice cu M.P., căruia i-a dat de înţeles că plata lemnelor livrate poate fi reluată numai în situaţia în care primeşte bani în vederea remiterii către N.I.
După primirea sumei, inculpatul a mers în biroul primarului, ceea ce i-a întărit convingerea lui M.P. că situaţia plăţii materialului lemnos se poate rezolva în mod favorabil.
Pentru aceste considerente, curtea de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corespunzător vinovăţia apelantului, procedând la condamnarea acestuia.
În sfârşit, apelul inculpatului N.I. este nefondat.
Din probele administrate în cauză, respectiv din deplasările sistematice ale lui M.P. şi administratorului societăţii, M.G., la sediul primăriei din oraşul Băileşti a rezultat că plata materialului lemnos livrat de societatea administrată de aceştia nu a fost efectuată în mod corespunzător pentru perioada 1 ianuarie - 28 martie 2006, în care apelantul N.I. a refuzat în mod nejustificat să pună la dispoziţie fondurile financiare achitării sumelor, deşi resursele financiare existau la data respectivă.
Chiar dacă unităţile şcolare aveau o anumită autonomie decizională, cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor conform H.G. nr. 2.192/2004, în virtutea atribuţiunilor pe care le deţinea în calitate de primar, inculpatul avea obligaţia legală de a verifica efectuarea plăţilor.
Cum sesizările efectuate de administratorul societăţii, precum şi de soţul acesteia, în legătură cu neefectuarea plăţii s-au derulat pe parcursul câtorva săptămâni, a fost evident faptul că inculpatul nu şi-a îndeplinit, în mod corespunzător atribuţiunile de serviciu, fiind îndeplinite dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Concluzionând, instanţa a apreciat sentinţa pronunţată ca fiind legală şi temeinică, aşa încât în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a dispus respingerea apelurilor, ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă SC C.M.I. SRL, intimaţii inculpaţi N.I. şi B.I., atât partea civilă, cât şi intimaţii inculpaţi, iniţial, fără a arăta motivele de recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru şase motive de recurs astfel:
Un prim motiv de recurs vizează, atât hotărârea pronunţată de instanţa de fond, cât şi decizia instanţei de control judiciar, sub aspectul că nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia de achitare a inculpatului B.I., critică întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
S-a arătat că sentinţele pronunţate de instanţe sunt nelegale, deoarece instanţele nu au motivat, în niciun fel, soluţiile de achitare a inculpatului B.I. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În motivarea hotărârii, prima instanţă a făcut aprecieri doar cu privire la existenţa infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatului N.I.
În mod greşit, instanţa nu a făcut nicio referire şi nu a motivat în niciun fel soluţia de achitare a inculpatului B.I., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Ca urmare, cu privire la această infracţiune, hotărârea pronunţată în cauză nu este motivată.
Instanţa de control judiciar a încercat să găsească o „motivare” pentru soluţia de achitare cu privire la complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 săvârşită de inculpatul B.I.
Motivele invocate de instanţa de control judiciar se refereau însă, doar la infracţiunea săvârşită sub forma autoratului, de inculpatul N.I.
În consecinţă, niciuna dintre instanţe nu a motivat în vreun fel soluţia de achitare pronunţată faţă de inculpatul B.I. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Un al doilea motiv de recurs se referă la nelegalitatea celor două soluţii pronunţate în cauză, deoarece infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor i s-a dat o greşită încadrare juridică, critică întemeiată pe dispoziţiile cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi decizia instanţei de control judiciar sunt nelegale, deoarece dispunând achitarea inculpatului N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) nu mai putea fi raportată la dispoziţiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 se referă la o infracţiune de abuz în serviciu săvârşită în realizarea scopului urmărit de infracţiunea de mită.
Cu alte cuvinte, infracţiunea de abuz în serviciu a fost infracţiunea mijloc prin care inculpatul N.I., în calitate de primar, i-a determinat pe martorii M.P. şi M.G. să-i remită suma de 1.500 RON pentru ca el să pună la dispoziţia şcolilor, fondurile necesare achitării lemnelor livrate.
În mod repetat, inculpatul N.I. le-a transmis martorilor M.P. şi M.G., că fondurile nu vor fi alocate şcolilor decât după ce el va primi „comisionul” de 200 RON pentru fiecare tonă de lemne livrată.
Dispunând achitarea inculpatului N.I. şi B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi respectiv complicitate la infracţiunea de luare de mită, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor are o existenţă de sine stătătoare, fiind nelegală raportarea sa la dispoziţiile art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.
În mod legal, instanţele trebuiau să pună în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Un al treilea motiv de recurs se referă la nelegalitatea hotărârilor pronunţate în cauză, în sensul că motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii, critică întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond şi decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova sunt nelegale, deoarece dispunând condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, au fost respinse pretenţiile părţii civile.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este o infracţiune de prejudiciu.
Urmarea cerută de lege, ca o condiţie sine qua non a existenţei acestei infracţiuni este producerea unei vătămări a intereselor legale ale unei persoane.
Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, au fost administrate probe - înscrisuri, din care rezultă că, partea civilă SC C.M.I. SRL Drobeta-Turnu Severin, era îndreptăţită să primească, potrivit obligaţiilor contractuale, contravaloarea cantităţii de lemne livrate şcolilor din municipiul Băileşti.
Deşi Primăria municipiului Băileşti avea fondurile necesare, inculpatul N.I. a refuzat să pună la dispoziţia unităţilor de învăţământ sumele de bani aferente plăţii lemnelor livrate. Din acest motiv, şcolile nu şi-au putut executa obligaţiile contractuale, astfel încât, reprezentanţii legali ai SC C.M.I. SRL au intrat în incapacitate de plată şi nu şi-au mai putut achita creditele pe care le aveau la B.C.R. - Sucursala Mehedinţi.
Urmarea acestei lipse de lichidităţi i-a determinat pe martorii M.P. şi M.G. să-şi vândă apartamentul în care locuiau şi în care aveau şi sediul societăţii.
Faţă de actele depuse în cauză şi menţionate chiar şi în sentinţa penală criticată nu se poate reţine că prejudiciul suferit de partea civilă nu a fost dovedit.
Aceeaşi motivare a fost netemeinic şi nelegal reţinută şi de instanţa de control judiciar.
De altfel, în lipsa prejudiciului sau a unei alte vătămări a intereselor legale ale unei persoane, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu există.
Un al patrulea motiv de recurs vizează faptul că prin cele două hotărâri pronunţate în cauză, s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare, motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond şi decizia Curţii de Apel Craiova sunt nelegale, deoarece în mod greşit şi în vădită contradicţie cu probele administrate în cauză s-a dispus achitarea celor doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, respectiv pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În contradicţie cu probele administrate în cauză, instanţele au reţinut că nu s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, că cei doi inculpaţi au săvârşit infracţiunea de corupţie prevăzută de Legea nr. 78/2000.
Discuţia privind pretinderea şi modalitatea în care urma să fie primită suma de bani pretinsă, a fost realizată între cei doi inculpaţi şi martorul M.P.
Dintre aceste trei persoane, martorul M.P. şi inculpatul B.I. au relatat, cu lux de amănunte, aceleaşi împrejurări. Singurul care nu a recunoscut fapta de a pretinde şi primi bani pentru îndeplinirea unei obligaţii de serviciu a fost inculpatul N.I.
Declaraţiile martorului M.P. şi ale coinculpatului B.I., s-au coroborat cu interceptările ambientale ale căror transcrieri se află la dosarul cauzei.
Din toate aceste probe, a rezultat fără niciun dubiu că, pentru ca martorul M.P. să fie determinat să-i plătească inculpatului N.I. suma pretinsă, primarul (N.I.) nu a pus la dispoziţia şcolilor din Băileşti, fondurile necesare pentru achitarea lemnelor deja livrate.
În acest mod, nu au fost respectate obligaţii contractuale, deşi în aceeaşi perioadă au fost achitate altor societăţi cantităţi de lemne livrate fără a fi încheiate contracte de furnizare.
Instanţele au considerat în mod neîntemeiat, că înregistrările ambientale din datele de 05 şi 18 aprilie 2006 nu sunt relevante în cauză, deşi din acestea a rezultat cu certitudine, atât înţelegerea de a plăti sumele de bani, reprezentând comisionul pretins de inculpatul N.I., cât şi refuzul acestuia de a aloca fonduri pentru plata materialului lemnos furnizat.
În mod surprinzător instanţele au făcut abstracţie de înregistrarea ambientală din 19 aprilie 2006, din care a rezultat, fără niciun dubiu, că inculpatul N.I. nu numai că a primit banii pretinşi, dar i-a şi numărat şi în plus, aştepta şi o maşină cu lemne, ce urma să fie dusă la locuinţa mamei sale.
Este fără precedent interpretarea dată de instanţe declaraţiei inculpatului B.I., prin care acesta se incriminează şi în care a arătat că a fost prezent când inculpatul N.I. a pretins şi primit suma de bani, reprezentând obiectul mitei.
Considerând că, B.I. are calitatea de inculpat, instanţa de fond şi instanţa de control judiciar au înlăturat declaraţia acestuia ca fiind subiectivă şi lipsită de relevanţă, deşi aceasta s-a coroborat, atât cu declaraţia martorilor M.P. şi M.G., cât şi cu înregistrările ambientale ale căror transcrieri se află la dosarul cauzei.
Mai mult decât atât, instanţele au ignorat împrejurarea că, numai după ce martorul M.P. a plătit suma de 500 RON, s-a făcut o plată parţială a materialului lemnos furnizat şcolilor din Băileşti.
Ambele instanţe au ignorat şi împrejurarea că numai după ce s-a plătit şi a doua tranşă de 15 milioane RON vechi din „comisionul” stabilit, inculpatul N.I. a vizat pe verso ordinul de plată prin care s-a pus la dispoziţia şcolii generale fondul necesar pentru achitarea materialului lemnos, deja livrat.
Cele două instanţe au fost stăruitoare în a-l apăra pe inculpatul N.I.
Deşi, în niciun moment, nici personal şi nici prin apărătorul său, inculpatul N.I. nu s-a apărat de maniera că inculpatul B.I. are dificultăţi de vorbire şi că nu a înţeles ceea ce acesta i-a spus în convorbirea din 19 aprilie 2006, cele două instanţe au reţinut că inculpatul N.I. nu a înţeles discuţia cu B.I.
Mai mult decât atât, cele două instanţe au reţinut că inculpatul N.I. se grăbea să intre într-o şedinţă şi de aceea nu a acordat suficientă atenţie discuţiei cu inculpatul B.I.
Instanţele au omis însă, să constate că inculpatul N.I. a confirmat nu numai primirea sumei de 15 milioane lei, ci şi promisiunea că la locuinţa mamei sale îi va fi adus un camion cu lemne.
Instanţele au omis, de asemenea, să constate că discuţia dintre cei doi inculpaţi a fost extrem de concisă, deoarece s-a desfăşurat în faţa primăriei, în situaţia în care pe lângă ei treceau mai multe persoane.
Ca urmare, soluţia de achitare pronunţată de instanţe cu privire la infracţiunea de luare de mită săvârşită de către inculpatul N.I., nu are niciun fundament probatoriu.
În speţă se impunea condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului B.I. pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
Un al cincilea motiv de recurs vizează faptul că instanţa de fond şi instanţa de control judiciar nu s-au pronunţat cu privire la probele administrate de partea civilă, motiv întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Hotărârea pronunţată de instanţa de fond şi decizia instanţei de control judiciar sunt netemeinice, deoarece în mod greşit au fost respinse cererile formulate de martorii M.P. şi M.G. cu privire la cheltuielile de transport.
La dosarul Curţii de Apel Craiova, se află actele depuse de către martorii M.P. şi M.G., în ceea ce priveşte cheltuielile de transport efectuate de aceştia.
Martorii M.P. şi M.G. au domiciliul în municipiul Drobeta-Turnu Severin. Cu numeroase ocazii cei doi martori s-au deplasat, atât la organele de urmărire penală, cât şi la instanţa de judecată pentru a da declaraţii în cauză.
Este evident că au făcut deplasări din localitatea de domiciliu, respectiv Drobeta-Turnu Severin în municipiul Craiova, iar aceste cheltuieli cu privire la transport se cuveneau a fi achitate martorilor de către inculpaţii care au fost condamnaţi în cauză.
Un al şaselea motiv de recurs se referă la netemeinicia hotărârii pronunţate de instanţa de fond, cât şi la decizia pronunţată de instanţa de control judiciar, pedepsele aplicate inculpaţilor fiind greşit individualizate, în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), motiv întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţele nu au avut în vedere nici circumstanţele reale ale faptelor şi nici circumstanţele personale ale inculpaţilor.
a) Într-un mod cu totul personal de apreciere şi de individualizare instanţele i-au aplicat inculpatului B.I., cel care a recunoscut faptele săvârşite în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti şi care a ajutat organele de urmărire penală, o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare, faţă de pedeapsa de numai 6 luni închisoare aplicată inculpatului N.I., cel care nu a recunoscut fapta săvârşită şi reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu.
b) În mod greşit, instanţele nu le-au aplicat inculpaţilor şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În raport cu modalităţile de săvârşire a infracţiunilor, cu perioada de timp îndelungată în care infracţiunile au fost săvârşite şi de calitatea pe care cei doi inculpaţi o aveau, respectiv aceea de primar şi aceea de şef al poliţiei comunitare din localitate, se impunea ca inculpaţilor să le fie aplicate şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c).
Pedepsele aplicate inculpaţilor se impuneau să fie mai aspre, atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare.
Faţă de cele expuse, parchetul a solicitat, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor pronunţate de Tribunalul Dolj şi de Curtea de Apel Craiova şi a dispune condamnarea inculpaţilor pentru toate infracţiunile deduse judecăţii.
La dosarul cauzei au fost primit prin fax şi depuse la dosarul cauzei, motivele de recurs formulate de recurenta parte civilă SC C.M.I. SRL, aflate la dosarul Înaltei Curţi.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris, sunt criticate hotărârile pronunţate de ambele instanţe, atât pe latură civilă, cât şi pe latură penală.
Un prim motiv de recurs vizează faptul că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri nelegale, deoarece motivarea soluţiilor contrazice dispozitivul hotărârii, cazul de casare invocat fiind art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Se arată că societatea prin adresa emisă cu nr. 01 din 22 iulie 2006 s-a constituit parte civilă pentru suma de 35.000 RON, reprezentând prejudiciul produs de activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, 2000 RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de urmărirea penală şi 30.000 RON ca rezultat al prejudiciului moral.
În faza de cercetare judecătorească M.G. în dubla sa calitate de denunţătoare şi reprezentantă legală a societăţii pe lângă menţinerea declaraţiei date precizează încă o dată că se constituie parte civilă pentru sumele specificate.
Recurenta a invocat că instanţa a reţinut că „refuzul inculpatului de a pune la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti, fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora, SC C.M.I. SRL a ajuns în imposibilitatea de a-şi onora în continuare obligaţia contractuală ca urmare a lipsei de lichidităţi, astfel că prejudiciul cauzat s-a răsfrânt asupra creditului de 35.000 RON contractat la B.C.R. Sucursala Mehedinţi ce a făcut să înregistreze rate scadente, dobânzi şi penalităţi ducând la executarea silită a locuinţei personale, deci este cert şi recunoscut de instanţă, ceea ce contrazice soluţia de respingere a despăgubirilor civile solicitate.
Instanţa a constatat că s-a făcut dovada existenţei contractului de ipotecă din 11 aprilie 2005 garantat cu imobilul apartament al soţilor M.P. şi M.G. pentru un credit de 35.000 RON, dovada că la data de 16 ianuarie 2006 B.C.R. Sucursala Mehedinţi cu adresa 1201 i-a somat că au credite, dobânzi şi creanţe restante.
Cu toate acestea instanţa de fond compară aceste dovezi raportate la cererea societăţii şi a emis o soluţie bazată pe o presupunere folosind expresia „este greu de crezut că între fapta inculpatului N.I. de a nu pune la dispoziţia unităţilor de învăţământ fondurile necesare achitării sumelor restante către SC C.M.I. SRL şi debitul restant cu care figurează partea civilă la B.C.R. (...) există legătură de cauzalitate”.
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 998 C. civ., menţionând că fiind vorba de o răspundere delictuală cel ce a săvârşit fapta este ţinut, atât pentru paguba previzibilă, cât şi pentru cele imprevizibile deci „se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă”, neexistând o altă soluţie de a fi restabilită situaţia anterioară, adică beneficiul locuinţei executate silit de către bancă.
Condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi sancţionată de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 presupune existenţa unei vătămări a intereselor legale ale unei persoane, deci condiţia existenţei unui prejudiciu determină aplicabilitatea ei. Lipsa acestei condiţii face ca fapta să nu îndeplinească condiţiile infracţiunii, condamnarea inculpatului, rezultând a fi nelegală.
Partea civilă a solicitat suma de 30.000 RON reprezentând daunele morale cauzate de faptele inculpaţilor pentru care au fost condamnaţi, fiind respinse, de ambele instanţe.
Recurenta parte civilă consideră că executarea silită de către bancă a locuinţei şi înscrierea în registrul de răi platnici ai băncii constituie o vătămare a imaginii firmei şi a credibilităţii în raporturile cu potenţialii creditori; rămânerea societăţii fără sediul social şi a familiei M.P. şi M.G. fără locuinţă, fapte dovedite cu înscrisuri sunt motive temeinice care dovedesc prejudiciul moral. Neplata la timp a obligaţiilor faţă de bancă şi implicit a partenerilor cu care avea la rândul ei relaţii contractuale a dus la pierderea altor contracte de furnizare, material lemnos, adică la pierderea surselor de venit ale firmei.
Dacă coroborăm faptul cu acela că firma nu a putut plăti creditul contractat la bancă, că a pierdut sediul, că trei ani administratorul şi angajatul M.P. au fost plimbaţi cu acest proces, fiind astfel suprimat timpul necesar desfăşurării activităţii, că o familie şi-a pierdut unitatea şi liniştea dovedesc existenţa unui prejudiciu moral pentru care suma de 30.000 RON este chiar foarte modestă, iar soluţiile instanţelor care s-au pronunţat sunt nelegale, impunându-se obligarea inculpaţilor la plata acestor despăgubiri.
Un al doilea motiv de recurs se referă la nepronunţarea de către ambele instanţe asupra probelor administrate de partea civilă, cazul de casare invocat fiind art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Cererea de apel a fost formulată, atât în numele SC C.M.I. SRL, cât şi a martorei M.G. în nume propriu, acela de martoră prin care se solicita cheltuielile de transport şi deplasare pentru întreaga perioadă de desfăşurare a procesului din faza de cercetare şi până la pronunţarea hotărârilor pronunţate.
Cheltuielile cu veniturile angajaţilor săi, martorii M.G. şi M.P. au fost suportate de către partea civilă, iar cheltuielile de transport şi deplasare au fost efectuate de către martorii M.G. şi M.P. în nume propriu şi deci documentele depuse aflate la dosarul cauzei constituie dovezi certe asupra cărora instanţa de fond şi cea de control judiciar nu s-au pronunţat. Mai mult, în prima fază a apelului până la rămânerea în pronunţare s-au depus toate documentele cu cheltuielile de deplasare, ele fiind suplimentate de repunerea pe rol.
De asemenea, recurenta parte civilă a mai precizat că soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar a fost una vădit nelegală în ceea ce priveşte obligarea părţii civile la 150 RON cheltuieli judiciare, apreciind că este o dublă sancţiune aplicată martorilor şi părţii civile pentru a se atinge scopul legii penale, înfrângându-se dispoziţiile art. 190 alin. (1) şi (2) şi art. 191 C. proc. pen., instanţa de control judiciar nemanifestându-şi rolul activ, dând dovadă de o nefirească grijă în favorizarea inculpaţilor cu precădere faţă de inculpatul N.I.
Sub aspectul laturii penale, recurenta parte civilă a arătat că faptele inculpaţilor N.I. şi B.I. se circumscriu infracţiunilor de corupţie şi achitarea inculpaţilor pentru aceste fapte, luare de mită pentru primul şi respectiv complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită sunt nelegale pentru că există o izbitoare contradicţie între probele administrate şi soluţia pronunţată de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de control, iar cât priveşte condamnarea pentru celelalte infracţiuni, modul de executare şi cuantumul aplicat sunt netemeinice şi greşit individualizate.
În concluzie, recurenta parte civilă SC C.M.I. SRL a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de către instanţe, condamnarea inculpaţilor pentru toate infracţiunile săvârşite şi deduse judecăţii şi în temeiul art. 998 C. civ. combinat cu art. 193 C. proc. pen., obligarea acestora la plata pretenţiilor civile şi a cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată de la 4 februarie 2010, în recurs, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat N.I., în vederea angajării unui apărător, asistenţa juridică fiind obligatorie, în conformitate cu art. 6 şi art. 171 C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a amânat cauza la 18 martie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 8678 la 12 martie 2010, motivele de recurs formulate în scris de către recurentul inculpat B.I., în dublu exemplar, aflate la dosarul Înaltei Curţi.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat B.I., prin apărător nu a făcut aprecieri asupra infracţiunii de complicitate la luare de mită, dar nu susţine condamnarea sa, în propria cale de atac. Totodată, mai arată multiplele circumstanţe atenuante de care acesta beneficiază şi anume lipsa antecedentelor penal, este bolnav, existând acte medicale depuse la dosar, este pensionat medical, a recunoscut fapta comisă şi mai mult s-a pus la dispoziţia organelor de anchetă, sprijinindu-le în dovedirea infracţiunii de luare de mită de către primar.
În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, recurentul inculpat prin apărător a menţionată că din chiar conţinutul rechizitoriului rezultă că această sumă s-a dat după înţelegerea frauduloasă dintre primar şi M.P. ce a avut loc între cei doi, înţelegere la care a participat şi B., înţelegere la care primarul i-a cerut, iar M. a acceptat să-i plătească cei 200.000 RON (vechi) pentru fiecare metru cub de lemne de foc. Infracţiunea de luare de mită a primarului se consumase deja din momentul pretinderii făcute de primar.
Cu privire la suma de 500 RON ce face obiectul infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului, aspectele sunt contradictorii în cele trei faze ale procesului penal, această situaţie rezultând nu din declaraţia sa în special, ci din declaraţiile denunţătorului M.P., iar M.G. nu a oferit prea multe date în acest sens.
Astfel, la urmărirea penală, M.P. confirmă varianta reţinută în rechizitoriu, în sensul că a dat aceşti bani lui B.I. pentru a interveni pe lângă primar în vederea deblocării sumelor de bani, nejustificându-se în niciun fel remiterea acestei sume în condiţiile în care deja între primar şi M.P. avusese loc înţelegerea cu privire la cei 200.000 lei pentru fiecare cub de lemne vândut pe care trebuia să-l primească primarul.
La prima instanţă, M.P. a menţionat o altă variantă în ce priveşte cei 500 de RON, în sensul că între acesta şi B.I. exista deja o înţelegere veche ca M. să-i dea o sumă de bani pentru fiecare metru cub vândut, prin intermediul lui B., atunci când acesta din urmă îi făcea rost de cumpărături, în acest fel neputându-se vorbi de infracţiunea de trafic de influenţă.
La instanţa de apel denunţătorul M.P. a spus o altă variantă şi anume că banii reprezentau prima tranşă din suma negociată şi promisă primarului (cei 200.000 lei vechi) pentru fiecare metru cub şi nicidecum suma pentru care B. să intervină pe lângă primar şi în această situaţie nu se poate vorbi de infracţiunea de trafic de influenţă comisă de B. Dar suma respectivă devine obiect al infracţiunii de luare de mită comisă de primar, indiferent dacă aceasta a ajuns sau nu la primar, deoarece infracţiunea de luare de mită se consumase deja, din momentul în care primarul a pretins de la denunţător cei 200.000 pentru fiecare metru cub de lemn.
Recurentul prin apărător a arătat că a avut o altă susţinere cu privire la natura sumei şi anume aceea a unui împrumut, apreciind că susţinerea lui M. făcută la prima instanţă este mai aproape de adevăr, existând o înţelegere mai veche între B. şi M. de a-i da primarului un comision pentru fiecare metru cub de lemne vândut.
În atare situaţie, se consideră că infracţiunea de trafic de influenţă reţinută lui B.I. nu este corectă, fapt pentru care în recurs solicită achitarea acestuia în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Un al doilea motiv de recurs îl constituie obligarea inculpatului B.I. (dar şi a lui N.I.) la suma de 4000 RON cheltuieli judiciare către stat, în total cei doi inculpaşi trebuind să plătească 8000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În concluzie, recurentul-inculpat prin apărător a solicitat admiterea recursului, achitarea acestuia pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi dacă va fi condamnat pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită a se reduce cheltuielile judiciare către stat la o sumă rezonabilă, înlăturarea obligării inculpatului la plata cheltuielilor de judecată în situaţia achitării şi pentru art. 257 C. pen., reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare, chiar dacă se va menţine condamnarea, indiferent pentru ce infracţiune, iar în situaţia reţinerii şi condamnării şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen., a se menţine suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având în vedere circumstanţele personale, reţinute chiar în rechizitoriu.
La termenul de judecată de la 18 martie 2010, apărătorul recurentului inculpat N.I. a solicitat un nou termen de judecată, întrucât inculpatul se află în imposibilitate de prezentare şi ar fi necesară ascultarea lui, depunând o adeverinţă medicală în acest sens şi a mai depus motive de recurs, fiind consemnate concluziile apărătorului recurentului intimat B.I. şi ale reprezentantului Ministerului Public, iar Înalta Curte, după deliberare, a apreciat ca întemeiată şi dovedită cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului intimat inculpat N.I., faţă de imposibilitatea de prezentare a acestuia, prezenţa sa fiind obligatorie în vederea punerii în discuţie a necesităţii ascultării sale şi luării poziţiei inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., a amânat cauza la 29 aprilie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data mai sus menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
În motivele de recurs formulate de recurentul inculpat N.I., prin apărător, aflate la dosarul Înaltei Curţi sunt criticate hotărârile pronunţate de instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva condamnării sale pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Se consideră că în mod greşit instanţele au apreciat că inculpatul, în calitate de primar ar fi refuzat, în perioada 1 ianuarie 2006 - 28 martie 2006 să pună la dispoziţia unităţilor de învăţământ aflate în subordinea Primăriei Băileşti, fondurile financiare necesare achitării sumelor restante aferente contravalorii lemnelor pentru foc livrate acestora de către SC C.M.I. SRL.
Acesta aprecieri sunt nefondate. După cum se poate observa, contractele de furnizare de lemne erau încheiate direct cu unităţile de învăţământ, iar cum acestea au dobândit, potrivit H.G. nr. 2.192/2004 autonomie decizională cu privire la angajarea şi efectuarea cheltuielilor, ele aveau obligaţia îndeplinirii clauzelor contractuale, respectiv efectuarea plăţilor.
Recurentul inculpat a menţionat că nu avea nicio atribuţie în ceea ce priveşte aprobarea efectuării plăţilor pentru contractele de livrare e lemne. Rolul său era doar de a verifica, nu şi aproba cheltuirea sumelor din bugetul local, aşa cum este prevăzut şi în dispoziţiile art. 68 lit. g) din Legea nr. 215/2001. Plăţile erau aprobate de către ordonatorii terţiari de credite, respectiv de către directorii şcolilor ce beneficiau de lemne.
Semnul „văzut” care era aplicat pe dispoziţiile de plată de către el nu reprezenta aprobarea plăţii, ci doar verificarea plafonului pe categorii de cheltuieli pentru a se încadra în exerciţiul bugetar. Plăţile se efectuau independent de această viză, fapt dovedit şi prin aceea că, deşi unele dintre ordinele de plată nu purtau supervizarea sa scrisă, totuşi lucrătorii Trezoreriei Băileşti au efectuat plata.
Viza era pusă aleatoriu de către el sau de către contabila primăriei, în funcţie de cine se găsea în sediu la momentul respectiv.
De altfel, unităţile şcolare beneficiau de buget propriu şi puteau să facă singure plata şi numai în situaţia în care acestea nu mai aveau bani în cont era necesar să se emită o dispoziţie bugetară pentru suma necesară plăţii, ţinând seama în acelaşi timp de disponibilul din contul Primăriei şi că prioritare erau cheltuielile curente (curent, gaz, reparaţii, etc.).
În cauză nu s-a demonstrat că ar fi existat întârzieri la plată nejustificate. Instanţa de apel a susţinut în considerentele hotărârii recurate că ar fi existat resursele financiare necesare achitării cantităţilor de masă lemnoasă, însă la dosarul cauzei nu există nicio probă în acest sens.
Din acest punct de vedere, recurentul prin apărător a considerat că expertiza pe care a solicitat-o la fond şi care i-a fost respinsă de către instanţă ar fi fost deosebit de utilă, aceasta ar fi demonstrat dacă părţile contractului de furnizare de lemne şi-au respectat obligaţiile contractuale, atât şcolile, cât şi partea vătămată SC Corp Mobil SRL. Totodată s-ar fi putut stabili cu certitudine dacă neplata materialului lemnos s-a datorat lipsei acute de fonduri sau altor cauze.
În acest context, raportul de constatare întocmit de către specialistul DNA nu poate fi considerat ca o probă obiectivă de vinovăţie, ci, cel mult ca un mijloc de probă destinat să susţină trimiterea în judecată în sensul art. 200 C. proc. pen. Numai o expertiză făcută de către un expert independent, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, în special a dreptului la apărare, putea fi considerată o probă ştiinţifică obiectivă, aptă să susţină o soluţionare legală a cauzei.
Recurentul inculpat a susţinut că eventualele întârzieri, dacă au existat, au fost determinate, fie de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale ale furnizorului de lemne SC C.M.I. SRL, care a livrat doar o parte din cantitatea de lemne prevăzută în contract, fie de lipsa fondurilor bugetare.
Pentru nerespectarea clauzelor contractuale, furnizorul de lemne avea posibilitatea intentării unei acţiuni în justiţie împotriva cocontractanţilor, lucru pe care însă nu l-a făcut, pentru că nu-şi îndeplinise în totalitate obligaţiile contractuale. În aceste condiţii a ales calea „fabricării” unui denunţ împotriva sa.
La termenul de astăzi, s-au prezentat recurenţii intimaţi inculpaţi N.I., asistat de avocat R.S., apărător ales şi B.I., asistat de avocat C.I., apărător ales, precum şi recurenta parte civilă, prin administrator, asistată de avocat S.I., apărător ales.
Pentru recurenţii intimaţi inculpaţi s-a prezentat şi avocat E.I., apărător desemnat din oficiu, care a solicitat să se constate încetată delegaţia sa şi să se facă aplicarea Protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei şi U.N.B.R. pentru serviciile de asistenţă juridică prestate în materie penală până la prezentarea apărătorilor aleşi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Avocat S.I. a învederat instanţei că la termenul anterior nu s-a consemnat prezenţa părţii civile, fără a face vreo solicitare expresă în acest sens.
Înalta Curte, având în vedere soluţia dispusă în cauză a apreciat că se impune potrivit dispoziţiilor legale ascultarea inculpaţilor în recurs, precum şi în conformitate şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, în temeiul art. 38514 alin. (11) şi art. 70 alin. (2) C. proc. pen. a învederat recurenţilor-intimaţi inculpaţi că au dreptul să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei, în prezenţa apărătorilor, dar şi faptul că se pot prevala de dreptul la tăcere, iar în situaţia în care consimt să dea o nouă declaraţie, li s-a atras atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lor.
Recurentul-intimat inculpat N.I. a conştientizat garanţia procesuală pe care o are şi şi-a manifestat în mod expres dorinţa de a da o nouă declaraţie, în vreme ce recurentul-intimat inculpat B.I. a arătat că se prevalează de dreptul la tăcere.
Reprezentantul parchetului, în dezbateri, în susţinerea motivelor scrise aflate la dosar a arătat că hotărârile pronunţate în cauză nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluţia de achitare a inculpatului B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
A mai arătat că al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea celor două hotărâri, deoarece infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor i s-a dat o greşită încadrare juridică, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Al treilea motiv la care a făcut referire este acela că hotărârile sunt nelegale, întrucât motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., astfel apreciind că se impune soluţia de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Un alt motiv la care a făcut referire este acela că prin hotărârile pronunţate în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare, motiv prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În acest sens a solicitat condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi a inculpatului B.I. pentru complicitate la luare de mită, la o pedeapsă cu închisoarea, cu executare în regim de detenţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. şi confiscarea de la inculpatul N.I. a sumei de 1500 euro.
Un alt motiv pe care l-a invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. este acela că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la probele administrate de partea civilă, referitoare la cheltuielile de transport.
De asemenea a apreciat că hotărârile sunt netemeinice şi sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, nefiind dată eficienţă dispoziţiilor art. 72 şi 52 C. pen., susţinând că se impune majorarea cuantumului acestora. A mai arătat că, în raport cu pedepsele aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi pentru aceea de trafic de influenţă, nu se mai poate susţine punctul b din motivele scrise referitor la neaplicarea pedepsei complementare.
În concluzie a solicitat, în principal, condamnarea inculpaţilor pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, precum şi aplicarea dispoziţiilor referitoare la confiscarea sumei ce reprezintă obiectul mitei, în cazul inculpatului N.I.
În subsidiar, apreciind că nu a fost lămurită situaţia pretenţiilor părţii civile, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel pentru a lămuri aspectele referitoare la latura civilă a cauzei.
Apărătorul ales al recurentei părţi civile, având cuvântul pe recursul declarat de parchet a arătat că, în principiu, este de acord cu acesta.
Cu privire la recursul părţii civile, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, a arătat că soluţia a fost dată în mod greşit, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., astfel solicitând admiterea cererii de despăgubiri civile.
Referitor la latura penală a arătat că faptele au fost dovedite, solicitând admiterea recursului şi condamnarea inculpaţilor, cu acordarea de cheltuieli de judecată, conform chitanţei depuse la dosar.
Apărătorul ales al recurentului-intimat inculpat N.I. a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de parchet, arătând că motivele invocate, încadrate în dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. nu sunt întemeiate. Astfel, a apreciat că nu se justifică soluţia de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare.
Pe de altă parte a susţinut că soluţiile pronunţate de Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova sunt legale şi temeinice, că referitor la inculpatul N.I., cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. planează un puternic dubiu, întrucât nu s-a dovedit prin nicio probă directă că acesta ar fi săvârşit infracţiunea în orice modalitate.
Cu privire la latura civilă a arătat că instanţele au soluţionat-o în mod corect, solicitând respingerea celor două recursuri, ca nefondate.
În legătură cu recursul declarat de recurentul-intimat inculpat N.I. a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii sub aspectul condamnării pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat B.I., având cuvântul pe recursul declarat de parchet a arătat că în ce priveşte motivul referitor la greşita achitare a acestuia, dacă se reţine vinovăţia, trebuie aplicată o pedeapsă cu suspendare. Cu privire la susţinerea că hotărârile nu cuprind motivele achitării, a arătat că dacă este apreciată ca întemeiată, urmează a se dispune casarea cu trimitere la prima instanţă.
Referitor la susţinerea că pedeapsa ar fi greşit individualizată a solicitat respingerea acestui motiv.
Totodată a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului părţii civile.
Cu privire la recursul recurentului-intimat inculpat B.I. a arătat că acesta în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă. În acest sens a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii şi achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.
De asemenea a solicitat reducerea obligaţiilor către stat ale inculpatului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe recursul părţii civile a solicitat admiterea acestuia, în raport cu motivele formulate de parchet.
Referitor la recursurile inculpaţilor a pus concluzii, în sensul respingerii, ca nefondate, a acestora, considerând că inculpatul N.I. a încălcat hotărârea de guvern, aşa încât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar referitor la inculpatul B.I. s-a făcut dovada că a primit suma de 500 RON, aşa încât soluţiile sunt legale şi temeinice, arătând totodată că şi cuantumul cheltuielilor judiciare este corespunzător.
Poziţiile adoptate de către recurenţii-intimaţi inculpaţi, fiecare, în ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
În declaraţia dată de recurentul-intimat inculpat N.I., în recurs, la data de 29 aprilie 2010, aflată la dosarul Înaltei Curţi, acesta a arătat că „Menţin declaraţiile date la Tribunalul Dolj la data de 5.02.2007 şi la 2 martie 2009 la instanţa de apel dosarul curţii de apel, ce corespund adevărului şi pe care le-am dat de bună-voie. Nu am de făcut alte precizări suplimentare.”
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, recurenta parte civilă SC „C.M.I.” SRL şi de recurenţii-intimaţi inculpaţi N.I. şi B.I. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv art. 3859 pct. 9, 10, 17, 18 şi 14 C. proc. pen., referitor la recursul parchetului, art. 3859 pct. 9, 10, 18, 14 C. proc. pen., referitor la recursul părţii civile, art. 3859 pct. 18, 10 din acelaşi cod privind pe inculpatul N.I. şi art. 3859 pct. 13 din acelaşi cod privind pe inculpatul B.I., Înalta Curte constată recursurile declarate ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova:
Din analiza cauzei rezultă că instanţa de apel pe calea primului control judiciar ca urmare, a exercitării căii de atac a apelului, de către procuror, partea civilă şi inculpaţi, verificând hotărârea primei instanţe, prin prisma, atât a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, a judecăţii, în primă instanţă, în etapa cercetării judecătoreşti, cât şi a readministrării unor probe, în baza art. 378 alin. (1) C. proc. pen., în considerentele deciziei pronunţate, fie nu a motivat critici susţinute de către procuror, fie nu s-a pronunţat asupra alteia referitoare la nepronunţarea asupra unor cereri esenţiale formulate de reprezentantul părţii civile, aşa încât aceste motive de recurs invocate în cea de-a doua cale ordinară de atac exercitată, de către procuror şi întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., reprezintă motive de recurs de ordin procedural, (errores juris in procedendo), ce presupun încălcări ale unor garanţii procesuale de natură, fie a afecta drepturile lor la un proces echitabil, fie să influenţeze soluţia procesului.
Astfel, în raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că motivele de recurs ale procurorului întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., în raport cu hotărârea atacată prevalează sub aspectul examinării lor, prin prisma soluţiei procedurale expres reglementate, în cazul incidenţei lor, în raport cu celelalte critici formulate de ordin substanţial, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18, 14 C. proc. pen.
Aşadar, Înalta Curte, verificând decizia instanţei de apel, în raport cu motivul invocat şi anume acela al nemotivării, de către prima instanţă a soluţiei de achitare a inculpatului B.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de complicitate la luare de mită, consideră critica formulată, ca fiind fondată.
Astfel, în considerentele expuse asupra nemotivării de către prima instanţă a soluţiei de achitare a inculpatului B.I. pentru infracţiunea mai sus arătată, instanţa de apel, pe de-o parte, fie s-a rezumat la afirmaţii cu caracter general („instanţa de fond procedând la o analiză minuţioasă a materialului probator administrat în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi a cercetării judecătoreşti, concluzionând că nu s-a făcut dovada săvârşirii infracţiunii de complicitate la luarea de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000”), fie a făcut referiri la anumite probe (percheziţia efectuată la 19 aprilie 2006 în biroul inculpatului N.I. şi respectiv în înregistrarea ambientală din 18 aprilie 2006), fără însă a face o analiză proprie, faţă de critica formulată de procuror, asupra modului în care a fost stabilită nevinovăţia inculpatului, atât în fapt, cât şi în drept, în raport cu elementele constitutive ale infracţiunii pretins a fi comisă, a coroborării mijloacelor de probă administrate sau dimpotrivă înlăturarea lor.
Înalta Curte constată că instanţa de apel asupra criticii formulate, nu a făcut o examinare şi nici nu a expus argumente cu privire la modul în care a avut loc o adecvare, la condiţiile concrete ale cauzei a dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen., referitoare la conţinutul expunerii unei hotărâri judecătoreşti, mai ales cu privire la descrierea faptei ce a făcut obiectul învinuirii inculpatului B.I., cu arătarea concretă a timpului, locului, a circumstanţelor reale ale faptei pretins a fi sau nu comisă de către acesta, a încadrării juridice, sub aspectul în care actele de executare se circumscriau sau nu conţinutul constitutiv al normei reţinute, printr-o analiză efectivă a mijloacelor de probă administrate, a celor care au fost înlăturate, precum şi a oricăror elemente de fapt pe care s-a sprijinit soluţia de achitare pronunţată faţă de inculpatul menţionat.
Afirmaţiile făcute asupra declaraţiilor inculpatului B.I. „care are calitatea de inculpat, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, în sensul că şi-a însuşit suma de 500 RON, cu motivarea că urmează să o dea inculpatului N.I., declaraţii acestuia urmează să fie privite cu rezerva corespunzătoare” nu pot echivala cu o înlăturare a lor din cadrul analizei asupra probatoriului, nejustificându-se afirmaţia constatatoare a nereţinerii mijlocului de probă administrat.
Mai mult în considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă rezultă descrierea împrejurărilor faptice şi analiza lor, prin prisma elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, precum şi a mijloacelor de probă administrate, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.I., neexistând în mod distinct un examen propriu asupra probelor administrate cu privire la inculpatul B.I., în raport cu fapta pretins săvârşită de către acesta şi încadrarea juridică reţinută, care a condus la pronunţarea soluţiei de achitare, aşa încât aceasta apare ca nemotivată.
Motivarea soluţiei pe care o pronunţă judecătorul, cu respectarea prevederilor art. 356 C. proc. pen., prin stabilirea împrejurărilor faptice concrete, a locului, timpului a altor circumstanţe reale, cărora li se conferă, în drept existenţa sau inexistenţa conţinutului constitutiv al unei infracţiuni, pe baza unui proces de sinteză, analiză, în care pe calea metodelor şi raţionamentelor de interpretare, într-un limbaj clar, concis, coerent, reprezintă garanţia că soluţia pronunţată este fundamentată, în fapt şi în drept, dând posibilitatea părţilor să exercite în mod eficient dreptul la o cale de atac.
În avizul nr. 11 adoptat în anul 2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni din cadrul Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, norme care au un conţinut de recomandare se arată în conţinutul § 34 - 50 exigenţele pe care trebuie să le aibă o hotărâre.
Astfel se stipulează în § 34 că „Hotărârea trebuie, în principiu, să fie motivată. Calitatea hotărârii depinde în principal de calitatea motivării (...)”;
§ 35 „Motivarea permite nu numai o bună înţelegere şi acceptare hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţiei împotriva arbitrariului. Pe de o parte, ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conformă legii şi, pe de altă parte, ea permite o înţelegere a funcţionării justiţiei de către societate”; § 36 ”Motivarea trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta”; § 42 „În ceea ce priveşte conţinutul său, hotărârea judecătorească cuprinde examinarea chestiunilor în fapt şi în drept aflate la baza controversei”; § 43 „La examinarea chestiunilor în fapt judecătorul va întâlni contestaţii referitoare la probatoriu, mai exact asupra legalităţii acestuia. El va examina de asemenea valoarea probantă a elementelor ce ar putea avea utilitate pentru soluţionarea litigiului.”; § 44 „Examinarea chestiunilor în drept trebuie să cuprindă aplicarea regulilor de drept naţional, european şi internaţional (...)”; § 46 „Examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept.”; § 47 „Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea atât a conţinutului regulii de drept, cât şi a aplicării sale şi contribuie la calitatea sistemului judiciar.”
Or, în contextul concret al cauzei, în considerentele expuse în hotărârea pronunţată de către prima instanţă, aşa cum s-a mai arătat, nu există o analiză asupra împrejurărilor faptice ale inculpatului B.I., în raport cu pretinsa faptă de complicitate la luare de mită, cu arătarea, în baza mijloacelor de probă administrate, a locului, timpului şi a altor circumstanţe cu privire la actele de executare ce ar fi fost sau nu săvârşite de acesta şi nici asupra modului în care acestora nu li s-a conferit, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, respectiv art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Inexistenţa analizei distincte şi detaliate, atât în fapt, cât şi în drept, în raport cu ansamblul materialului probator administrat în cauză a soluţiei de achitare a inculpatului B.I. de către prima instanţă, a condus la imposibilitatea unei reale examinări a criticii formulate în apel, de către procuror, instanţa de apel, rezumându-se doar la referiri generice, atât la constatări, cât şi la indicarea unor mijloace de probă de către prima instanţă invocate în susţinerea soluţiei coinculpatului N.I. şi nici nu a evaluat nici mijloacele de probă administrate chiar în apel, ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziei instanţei de control judiciar sub aspectul menţionat, nefiind respectate dispoziţiile legale cu privire la art. 356 C. proc. pen., încălcare ce nu poate fi complinită direct în recurs, aşa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte consideră că motivul de recurs invocat de către procuror referitor la contradicţia între motivarea soluţiei şi dispozitiv, sub aspectul condamnării inculpatului N.I. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi soluţia de respingere a pretenţiilor părţii civile, întemeiat pe cazul de casare statuat de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., urmează a fi avut în vedere din perspectiva modului în care instanţa de apel a omis să analizeze modul în care a fost respinsă cererea de efectuare a unei expertize contabile solicitată de inculpat, prin apărător la data de 5 noiembrie 2007, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul primei instanţe, care să conducă la stabilirea unui element constitutiv al infracţiunii de prejudiciu menţionată, cerere esenţială de natură a influenţa soluţia în cauză, atât sub aspect penal, cât şi civil.
Altfel spus, instanţele au stabilit vinovăţia inculpatului N.I. în comiterea infracţiunii mai sus menţionate fără a putea verifica în baza unui probatoriu complet existenţa sau inexistenţa unui prejudiciu, cât şi întinderea acestuia, conducând la respingerea pretenţiilor părţilor civile, ceea ce echivalează cu o contradicţie între considerente şi dispozitivul hotărârilor, fiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată critica formulată de procuror cu privire la faptul că instanţa de apel nu a analizat existenţa sau inexistenţa actelor doveditoare referitoare la cheltuielile de transport făcute de partea civilă SC C.M.I. SRL prin reprezentanţii săi M.G. şi M.P., în cursul procesului penal, respectiv în faza urmăririi penale şi aceea a judecăţii, ceea ce a condus la greşita respingere a cererilor formulate de reprezentanţii părţii civile, în condiţiile în care la dosarul Curţii de Apel Craiova se aflau depuse mai multe bonuri fiscale şi o chitanţă de onorariu apărător, ceea ce făcea dovada deplasărilor la cercetări, cât şi la judecată, aşa încât este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte consideră recursul declarat de către procuror ca fiind fondat, sub aspectul motivelor de recurs formale analizate, urmând ca celelalte critici de ordin substanţial să fie avute în vedere de către instanţa de apel, cu ocazia rejudecării cauzei.
Referitor la recursul declarat de recurenta parte civilă SC „C.M.I.” SRL, Înalta Curte constată că acesta este fondat cu privire la considerentele deja expuse în recursul parchetului, atât cu privire la latura penală, a nemotivării soluţiei de achitare a inculpatului B.I., cât şi a laturii civile, sub aspectul stabilirii existenţei în mod complet a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat inculpatul N.I., prin omisiunea analizării modului în care a fost respinsă cererea de efectuare a expertizei solicitate, în vederea stabilirii vătămării intereselor legale, sub forma existenţei prejudiciului, întinderii acestuia, în raport şi cu cererile părţii civile, cât şi a omisiunii acordării cheltuielilor de transport, motive ce coincid cu cele invocate şi de către recurenta parte civilă, sub aspectul incidenţei cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 C. proc. pen., în propriul recurs, aşa încât le-a considerat şi din această perspectivă, ca fiind întemeiate.
Instanţa de recurs apreciază că asupra celorlalte critici de ordin substanţial invocate de către recurenta parte civilă pe latură penală cu privire greşita achitare a inculpaţilor N.I. pentru infracţiunea de luare de mită şi respectiv greşita achitare a inculpatului B.I. pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită pentru care au fost trimişi în judecată, greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, sub aspectul cuantumurilor şi modalităţii de executare, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., urmează să fie avute în vedere cu ocazia rejudecării apelurilor, de către instanţa de apel.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către recurentul-intimat inculpat N.I., Înalta Curte consideră că este fondat, pe de-o parte pentru considerentele avute în vedere în recursul parchetului, aşa cum au fost expuse mai sus şi care urmare a încălcărilor procedurale atrage incidenţa cazurilor de casare invocate, art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., iar pe de altă parte, pentru motivul invocat în propriul recurs referitor la omisiunea modului în care a fost respinsă efectuarea probei cu expertiză contabilă de către prima instanţă, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Astfel, din analiza cauzei rezultă că inculpatul N.I. a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
În cursul urmăririi penale a fost dispusă prin rezoluţia din 6 iunie 2006 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, aflată la Dosarul nr. 20/P/2006 efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie având următoarele obiective: 1) Se vor verifica respectarea prevederilor legale privind atribuirea contractului de achiziţie publică „lemne de foc” către SC C.M.I. SRL din Drobeta-Turnu Severin, în luna septembrie 2005; 2) Se va stabili care este valoarea totală a contractelor de furnizare „lemne de foc” încheiate în anul 2005 de şcolile din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti cu SC C.M.I. SRL şi cum s-au realizat (cantităţile livrate, respectarea termenelor de livrare, decontare); 3) Se vor stabili obligaţiile neachitate pe care le înregistrau şcolile din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti faţă de SC C.M.I. SRL la datele de 28 martie 2006, 17 aprilie 2006 şi 18 aprilie 2006, cu indicarea facturilor de la care provin, vechimea înregistrată; 4) Se va preciza dacă şcolile din subordinea Primăriei Municipiului Băileşti au mai făcut în perioada septembrie 2005 - aprilie 2006 şi alte achiziţii publice de lemne de foc şi dacă acestea au fost decontate la timp; 5) Se vor stabili condiţiile în care s-au decontat, în perioada 29 martie - 19 aprilie 2006 obligaţiile neachitate faţă de SC C.M.I. SRL avându-se în vedere creditele bugetare deschise pentru contul de cheltuieli materiale, încadrarea prevederilor bugetare, disponibilităţile băneşti existente în contul Primăriei Municipiului Băileşti, documentele de plată întocmite, semnăturile persoanelor autorizate şi alte elemente relevante. Specialiştii vor prezenta orice alte date utile cauzei. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică va fi depus la Serviciul Teritorial Craiova al Direcţiei Naţionale Anticorupţie până la data de 30 iunie 2006.
Raportul de constatare întocmit la data de 16 iunie 2006 se află la dosarul parchetului menţionat, având ataşate cele 10 anexe, care răspunde fiecărui obiectiv stabilit, evidenţiind şi disponibilităţile băneşti din contul Primăriei Municipiului Băileşti, aşa cum rezultă şi din anexa nr. 10.
La termenul de judecată de la 5 februarie 2007, în primă instanţă, avocatul inculpatului N.I. a solicitat pe lângă alte probe şi efectuarea unei expertize contabile, fiind consemnate concluziile, după care tribunalul a prorogat pronunţarea asupra cererii de efectuare a unei expertize contabile, formulată de avocatul inculpatului, după epuizarea probatoriului din cursul urmăririi penale, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul tribunalului.
La termenul de la 5 noiembrie 2007, prima instanţă a pus în discuţie cererea formulată de avocatul inculpatului la termenul din data de 5 februarie 2007, prin care a solicitat efectuarea unei expertize contabile, cerere faţă de care s-a prorogat pronunţarea după epuizarea probatoriului din cursul urmăririi penale.
Avocatul inculpatului N.I. a solicitat efectuarea unei expertize contabile conform obiectivelor pe care le-a depus la dosar şi anume: dacă s-au respectat obligaţiile contractuale în ce priveşte livrarea de lemne la termenele stipulate de către SC C.M.I. SRL, la cât timp de la data livrării a fost plătită suma aferentă fiecărei livrări de lemne, dacă a existat disponibil cu destinaţia acoperirii cheltuielilor de achiziţionare a lemnelor, la cât se ridicau penalităţile datorate de SC C.M.I. SRL pentru livrarea cu întârziere. În motivarea cererii a arătat că în cauză nu există un raport de expertiză contabilă, ci doar o constatare tehnică, apreciind că nu este suficientă o astfel de constatare, ci efectuarea unui raport de expertiză contabilă potrivit dispoziţiilor art. 112 C. proc. pen., că această constatare tehnică nu este întocmită de un expert contabil independent, ci de un salariat al organului de acuzare şi, deci, se pune întrebarea dacă poate fi vorba de independenţă. De asemenea, există diferenţe între o constatare tehnică şi un raport de expertiză contabilă, în cazul celei din urmă inculpatul putând fi apărat, având dreptul la expert asistent. Mai mult, o mare parte din raportul de constatare se referă la modalitatea de încheiere a contractului, pe inculpat interesându-l modul de executare a contractului, În concluzie, a solicitat încuviinţarea expertizei contabile (a depus în scris obiectivele raportului de expertiză contabilă).
Avocatul inculpatului B.I. a solicitat efectuarea raportului de expertiză contabilă, apreciind că nu poate fi vorba de independenţă în cazul funcţionarului ce a întocmit raportul de constatare.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu este necesară efectuarea expertizei contabile şi că potrivit dispoziţiilor art. 11 lit. c) din O.U.G. nr. 43/2002 nota de constatare existentă la dosar este mijloc de probă. În acest sens a arătat că în aceeaşi lege s-a arătat că specialistul ce întocmeşte nota de constatare, este angajat la D.N.A., este funcţionar public, a răspuns prin ordonanţă obiectivelor expertizei, a arătat că nu se impune efectuarea expertizei pentru că în actul de învestire a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului N.I., că, deşi erau bani în cont (aşa cum rezultă din actele Primăriei Băileşti) a refuzat să dispună plăţile către SC C.M.I. SRL, expertiza neputând dovedi că nu existau aceşti bani. Cu privire la respectarea sau nerespectarea obligaţiilor contractuale de către SC C.M.I. SRL acestea nu ţin de sfera penalului, ci de exercitarea unor acţiuni civile, pentru neplata facturilor, partea civilă intrând în procedura de lichidare judiciară, pierzându-şi şi apartamentul. Faţă de toate acestea a solicitat respingerea cererii de efectuare a raportului de expertiză contabilă.
Avocatul inculpatului N.I., în replică a arătat că specialistul care a întocmit raportul de constatare este sub directa supraveghere a D.N.A., iar inculpatul cu această ocazie nu şi-a putut face apărarea şi nu a putut beneficia de expert asistent.
Reprezentantul Ministerului Public, în replică, a arătat că pentru infracţiunea de abuz în serviciu relevantă este împrejurarea dacă în contul Primăriei Băileşti erau sau nu bani în cont, din expertiză neputând rezulta acest lucru.
Instanţa, având în vedere actele de la dosar, a respins cererea de efectuare a unei expertize contabile ca neutilă cauzei, aspectele arătate, rezultând din încheierea de şedinţă, în care au fost consemnate şi dezbaterile, de la acea dată, aflată la dosarul tribunalului.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că instanţa de apel avea obligaţia, potrivit art. 378 C. proc. pen., cu ocazia verificării sentinţei atacate, să examineze şi modul în care au fost soluţionate şi cererile părţilor, aşa cum a fost şi aceea referitoare la administrarea probei cu expertiză contabilă, natura unei asemenea solicitări, precum şi consecinţele neadministrării ei, în raport cu infracţiunea pretinsă a fi săvârşită de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reţinută în sarcina inculpatului N.I., ceea ce însă prima instanţă de control judiciar nu a efectuat.
Înalta Curte constată că cererea de efectuare a expertizei contabile a fost respinsă, ca inutilă, de către prima instanţă, fără a fi motivată, în mod concret, în raport cu alte mijloace de probă administrate în cauză, a evidenţia natura şi consecinţelor neadministrării ei, fiind încălcate dispoziţiile art. 67 alin. (3) C. proc. pen.
Altfel spus simpla menţiune, în sensul respingerii, ca inutilă a unei probe nu echivalează cu motivarea soluţiei dispuse asupra acesteia, întrucât condiţia pretinsă de normă impune chiar şi indirect, arătarea în concret a argumentelor ce o fundamentează.
Astfel, în contextul concret al cauzei, în vederea asigurării dreptului la apărare în mod complet al inculpatului N.I., ca o garanţie procesuală importantă a unui proces echitabil, în condiţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază că efectuarea unei expertize contabile, cu obiectivele arătate, în concret, aşa cum au fost arătate în încheierea de şedinţă de la data mai sus menţionată, dar şi din cererea depusă la dosarul primei instanţe, prin natura probei şi condiţiile exercitării unui asemenea mijloc de probă, prevăzute expres în art. 116 şi următoarele C. proc. pen., se asigură aflarea adevărului.
Altfel, spus, efectuarea unei expertize contabile, reprezintă mijlocul de probă care îi conferă inculpatului N.I. dreptul de a cere numirea unui expert recomandat de acesta, care să participe la efectuarea expertizei, în condiţiile art. 120 alin. (3) C. proc. pen., aşa încât se realizează pe deplin respectarea dreptului la apărare al acestuia.
Raportul de constatare efectuat în cauză de către specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie reprezintă un mijloc de probă a cărui valoare probantă urmează a fi analizată prin coroborarea cu toate probele administrate, în cursul procesului penal, inclusiv cu acela al expertizei contabile, care în raport cu obiectivele indicate, urmează a clarifica complet aspectele financiare, inclusiv dacă existau resurse financiare necesare achitării lemnelor, în contul Primăriei Municipiului Băileşti cu această destinaţie.
Înalta Curte apreciază că pe calea expertizei contabile coroborate cu ansamblul mijloacelor de probă administrate se va stabili cu certitudine existenţa sau inexistenţa vătămării intereselor legale ale părţii civile SC C.M.I. SRL, respectiv a unui prejudiciu produs acesteia, a întinderii sale, respectiv realizarea sau nu a conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă a cauzei, urmând, ca în raport cu aceasta a fi soluţionată şi cererea formulată de partea civilă prin reprezentanţii săi.
Aşadar, instanţa de recurs consideră că administrarea probei cu expertiză contabilă reprezintă o cerere esenţială de garantare a drepturilor inculpatului N.I., care poate influenţa soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că motivul de recurs mai sus menţionat prevalează, în raport cu acela de ordin substanţial referitor la greşita condamnare a inculpatului N.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 cu modificările ulterioare, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., motiv care însă va fi avut în vedere cu ocazia rejudecării de către instanţa de apel.
Referitor la recursul recurentului intimat inculpat B.I., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele arătate în recursul procurorului referitor la nemotivarea soluţiei de achitare pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, urmând ca la rejudecare, instanţa de apel să aibă în vedere şi motivele de recurs de ordin substanţial formulate în propria cale de atac exercitată, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, de recurenta parte civilă SC „C.M.I.” SRL şi de recurenţii-intimaţi inculpaţi N.I. şi B.I. împotriva Deciziei penale nr. 163 din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Se va casa decizia penală atacată şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate la instanţa de apel, Curtea de Apel Craiova, care cu respectarea dispoziţiilor art. 378 C. proc. pen. va administra, în baza efectului devolutiv al apelului, proba cu expertiză contabilă solicitată de către inculpatul N.I., cu obiectivele indicate în mod expres, în condiţiile prevăzute de lege pentru efectuarea acesteia, precum şi orice alte mijloace de probă sau readministrarea unora dintre cele care au fost deja administrate, după punerea lor în discuţie contradictorie, nemijlocită şi publică şi aprecierea utilităţii, concludenţei şi pertinenţei lor, urmând a avea în vedere şi toate celelalte critici de ordin substanţial formulate de către procuror, partea civilă, intimaţii inculpaţi invocate în apel, cât şi în recurs, aşa rezultă din cererile formulate în scris şi aflate la dosar şi la care s-a făcut referire şi în considerentele prezentei decizii, în scopul stabilirii adevărului şi pronunţării unei soluţii legale şi temeinice sub toate aspectele.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii intimaţi inculpaţi, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ca urmare a asigurării asistenţei obligatorii, ce a avut loc pentru termenul de judecată de la 4 februarie 2010 şi 29 aprilie 2010, de către doamna avocat E.I., cu împuternicirea avocaţială nr. 003202 emisă la 25 februarie 2010, (Dosarul nr. 1036/63/2006 al Înaltei Curţi), potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, de recurenta parte civilă SC „C.M.I.” SRL şi de recurenţii intimaţi inculpaţi N.I. şi B.I. împotriva Deciziei penale nr. 163 din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate la instanţa de apel, Curtea de Apel Craiova.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii intimaţi inculpaţi, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2393/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1/2010. Penal → |
|---|
