ICCJ. Decizia nr. 1768/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1768/2010

Dosar nr. 3715/1/2010

Şedinţa publică din 4 mai 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe rol fiind soluţionarea cererii formulate de inculpatul M.I.N. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, a respins cererea formulată de acesta.

Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul, solicitând, prin apărător, admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi judecarea sa în libertate, având în vedere datele personale şi faptul că provine dintr-o familie închegată.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., „încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac".

Or, în cauză, se constată că prin încheierea din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins cererea formulată de inculpatul M.I.N. de înlocuire măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Ca atare, încheierea pronunţată nu este supusă nici unei căi de atac.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul M.I.N. fiind inadmisibil, va fi respins ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., menţinând astfel, hotărârea atacată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv onorariu de apărător din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.I.N. împotriva încheierii din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 7798/62/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1768/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs