ICCJ. Decizia nr. 1761/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1761/2010
Dosar nr. 11868/42/2008
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa nr. 4 din 21 ianuarie 2010, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul O.C. împotriva rezoluţiei nr. 439/P/2008 din 12 septembrie 2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a rezoluţiei nr. 1627/II/2/2008 din 16 octombrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
A menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistratul procuror I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 264 şi 249 C. pen., soluţie dată în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Petentul a fost obligat să plătească 10 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar următoarele:
Prin plângerea înregistrată la 15 iulie 2008 sub nr. 439/P/2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti persoana vătămată O.C. a cerut tragerea la răspundere penală a făptuitorului M.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 249 şi 264 C. pen., fapte pretins comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, apreciind ca fiind fapte de natură a atrage răspunderea penală modul în care a soluţionat Dosarele nr. 3627/P/2007 şi 4746/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
Prin rezoluţia nr. 3626/P/2007 din 19 octombrie 2007, procurorul a confirmat propunerea organului de poliţie de a nu se începe urmărirea penală faţă de făptuitorul O.C., cercetat pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 193 C. pen., art. 205 C. pen. şi art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) (deoarece partea vătămată făptuitoare şi-a retras plângerile penale) şi faţă de E.M., respectiv autori necunoscuţi, cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 193 C. pen., art. 217, art. 220 alin. (1) şi art. 259 C. pen. deoarece faptele nu există.
Prin ordonanţa nr. 4746/P/2007 din 15 mai 2008 acelaşi procuror a dispus în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului O.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi aplicarea sancţiunii administrative a amenzii în cuantum de 300 lei.
Prin aceeaşi ordonanţă în baza art. 228 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 10 lit. f) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii B.I., E.M., S.A. şi N.V. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., art. 193 C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) şi art. 259 C. pen., pentru că lipseşte o condiţie prevăzută de lege.
Petentul a arătat în plângere că este nemulţumit de modul în care s-au efectuat cercetările, împrejurarea că nu au fost audiate persoanele împotriva cărora a formulat plângerea cum şi de faptul că i-au fost respinse anumite cereri în soluţionarea cauzelor penale respective.
A mai arătat că magistratul procuror prin ordonanţa nr. 251/VIII/1/2008 din 31 martie 2008 i-a respins cererile de conexare a Dosarelor nr. 5966/2007 şi nr. 6312/2007, ce privesc cele 6 plângeri penale împotriva celor 4 făptuitori pentru infracţiunile prevăzute de art. 180, art. 259 şi art. 323 C. pen., la Dosarul nr. 4746/P/2007 care conţine plângerea reclamantei B.I. împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 439/P/2008 din 12 septembrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 264 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi art. 264 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală, astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că persoana vătămată O.C. a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de mai sus, fapte pretins comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, apreciind ca fiind fapte de natură a atrage răspunderea penală modul în care făptuitorul a soluţionat Dosarul nr. 3626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, modul în care au fost efectuate cercetările, împrejurarea că nu au fost audiate persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere, faptul că i-a respins anumite cereri în legătură cu soluţionarea anumitor cauze penale.
Din actele depuse în susţinerea plângerii, a rezultat că prin rezoluţia nr. 3626/P/2007 din 19 octombrie 2007, magistratul procuror I.M. a confirmat propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală faţă de E.M. şi alte persoane reclamate pentru săvârşirea unor infracţiuni la care punerea în mişcare a acţiunii penale are loc la plângerea prealabilă, fapte pretins comise în cursul lunii august 2007, cu motivarea că persoana vătămată O.C. şi-a retras plângerea.
S-a mai reţinut că în cuprinsul rezoluţiei, magistratul procuror a făcut referire şi la cererea depusă de persoana vătămată O.C. în data de 08 octombrie 2007 prin care solicita continuarea cercetărilor.
Procurorul a apreciat ca fiind admisibilă cererea, cu motivarea că este făcută în termenul prevăzut de art. 284 C. proc. pen., însă a apreciat că susţinerile nu au fost dovedite.
Sub nr. 4746/P/2007, la data de 05 octombrie 2007 s-a înregistrat plângerea penală prealabilă a persoanei vătămate O.C. împotriva numiţilor B.I. şi E.M. pentru fapte pretins comise în data de 16 august 2007, iar la data de 24 martie 2008 Onica Constantin a solicitat conexarea a două dosare la Dosarul nr. 4746/2007 şi administrarea unor probe, cerere respinsă de magistratul procuror prin ordonanţa nr. 252/VIII/1/2008 din 31 martie 2008.
Dosarul nr. 4746/P/2007 a fost soluţionat de magistratul procuror M.I. în data de 15 mai 2008.
S-a apreciat că raportat la situaţia de fapt expusă, faptele imputate magistratului procuror nu sunt prevăzute de legea penală întrucât în ceea ce priveşte aprecierea făptuitorului că, în cauzele pe care le-a soluţionat, exista o cauză care împiedica punerea în mişcare a acţiunii penale pe care s-au bazat soluţiile de netrimitere în judecată, nu sunt indicii din care să rezulte că acesta a acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă de natură a atrage răspunderea penală a acestuia.
S-a concluzionat în final că soluţia dispusă de procuror, într-o cauză penală, nu poate fi şi nici nu a fost incriminată de legiuitor, prin ea însăşi, ca fiind o faptă de natură penală, normele procesual penale în vigoare prevăzând căile şi modalităţile de desfiinţare a acesteia.
Împotriva rezoluţiei nr. 439/P/2008 a formulat plângere, conform art. 278 C. proc. pen., petentul O.C., criticând soluţia adoptată de procuror pentru motivul că în cauză nu s-a efectuat cercetarea la faţa locului, nu au fost audiaţi martorii propuşi şi nu a fost chemat pentru a da declaraţie, solicitând extinderea cercetărilor şi faţă de inspectorii D.D. şi M.I. de la Poliţia municipiului Buzău, procurorii R.D. şi B.E.G. şi faţă de judecătoarea V.V. de la Judecătoria Buzău, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 263 C. pen., art. 266 C. pen., art. 269 C. pen. şi art. 272 C. pen., cu ocazia soluţionării dosarelor nr. 4746/P/2007 şi nr. 439/P/2008.
Prin rezoluţia nr. 1627/II/2/2008 din 16 octombrie 2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul O.C.
Pentru a dispune astfel s-a reţinut că nemulţumirea persoanei vătămate cu privire la modul în care s-a efectuat cercetarea penală în Dosarul nr. 3626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău şi la soluţia adoptată nu înseamnă că procurorul a omis să îndeplinească un act sau că şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu.
De asemenea, nu s-a putut reţine nici că dispunând soluţia în Dosarul nr. 3636/P/2007 procurorul M.I. ar fi comis infracţiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen. întrucât pentru existenţa acesteia, era necesar să se fi săvârşit anterior o infracţiune de către cel favorizat, situaţie premisă care în speţă nu este aplicabilă.
În ceea ce priveşte extinderea cercetării faţă de alte persoane decât cele care au fost reclamante şi cercetate în Dosarul nr. 439/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Ploieşti, s-a concluzionat că aceasta nu poate face obiectul plângerii formulate în condiţiile art. 278 C. proc. penală şi că petentul are posibilitatea să formuleze plângere penală împotriva acestor persoane conform dispoziţiilor art. 222 alin. (2) C. pen. la Parchetul de pe lângă curtea de Apel Ploieşti.
Împotriva rezoluţiilor de mai sus, în temeiul disp.art. 2781 C. proc. pen., petentul O.C., a formulat plângere la instanţa de judecată, prin motivele susţinute oral şi depuse în scris la dosar a arătat că acestea sunt nelegale deoarece a formulat mai multe plângeri împotriva făptuitorilor procurori M.I., R.D., B.G., a judecătorilor V.C., V.V. şi M.G.S. de la Tribunalul Buzău şi împotriva inspectorilor de la Poliţia Muncipiului Buzău – D.D., M.I., plângeri care s-au soluţionat cu încălcarea legislaţiei, fără administrare de probe, producându-i prejudicii materiale în sumă de peste 100 milioane lei vechi.
Prin sentinţa penală nr. 16 din 04 februarie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis plângerea formulată de petentul O.C. împotriva rezoluţiilor nr. 439/P/2008 şi nr. 1627/II/2/2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a desfiinţat rezoluţiile atacate şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă curtea de Apel Ploieşti în vederea efectuării cercetărilor cu privire la infracţiunile pentru care s-a formulat plângere împotriva făptuitoarei B.I. în sensul efectuării următoarelor probatorii: audierea petentului, audierea martorilor propuşi de acesta, reaudierea făptuitorului şi administrarea oricăror altor mijloace de probă ce se vor impune.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă curtea de Apel Ploieşti, cât şi petiţionarul O.C.
Prin Decizia penală nr. 2407 din 23 iunie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 16 din 14 februarie 2009, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Totodată, prin aceeaşi decizie s-a respins ca tardiv recursul declarat de petiţionarul O.C., împotriva sentinţei penale nr. 16 din 04 februarie 2009.
Pentru a dispune astfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că prin rezoluţia din 12 septembrie 2008 dată în Dosarul nr. 439/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi ale art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror I.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 264 C. pen., iar instanţa urma să soluţioneze plângerea împotriva acestei rezoluţii, nu să-şi depăşească atribuţiile prin interpretarea acesteia ca o plângere împotriva unei alte soluţii (dată în Dosarul nr. 3626/P/2007a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău) în care figura ca făptuitoare B.I.
Întrucât rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dispusă în Dosarul nr. 439/P/2008 privea pe făptuitorul M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, faţă de care petiţionarul formulase plângere penală, s-a apreciat că hotărârea instanţei de fond prin care s-a admis plângerea urmând a se efectua cercetări faţă de făptuitoarea B.I. este nelegală şi netemeinică.
Cu privire la recursul declarat de petiţionarul O.C. instanţa de recurs a constatat că acesta este tardiv întrucât termenul de declarare a recursului este de 10 zile, conform art. 3853 alin. (1) şi (2) rap. la art. 363 - 365 C. proc. pen., sentinţa pronunţată la data de 4 februarie 2009 fiind atacată cu recurs abia la 8 aprilie 2009, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.
După casare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti la data de 06 noiembrie 2009 sub nr. 1186.8/42/2008.
Curtea, rejudecând plângerea formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost ataşat, de dispoziţiile legale incidente în materie dar şi faţă de Decizia pronunţată în cauză de instanţa supremă, a constatat că plângerea este nefondată.
A reţinut că petentul a solicitat antrenarea răspunderii penale a magistratului procuror M.I., pentru aspecte ce ţin de măsurile dispuse de către acesta în cadrul soluţionării unor cauze penale în care petentul a figurat ca parte.
În concret, este vorba despre Dosarele nr. 4746/P/2007 şi nr. 3626/P/2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cauze ce au fost repartizate spre soluţionare şi soluţionate şi soluţionate de către acest magistrat procuror.
Din examinarea tuturor înscrisurilor aflate la dosar, inclusiv a celor depuse de către petent, reiese faptul că acesta a figurat în calitate de parte în mai multe cauze penale şi civile aflate pe rolul parchetelor şi instanţelor din judeţul Buzău, fiind practic nemulţumit de actele şi măsurile dispuse împotriva sa de către procurori şi de judecători, acesta fiind probabil şi motivul pentru care, în cadrul soluţionării prezentei cauze, a solicitat ataşarea respectivelor dosare, dar şi administrarea unor probatorii cum sunt cercetarea la faţa locului şi reconstituirea.
Curtea a respins cererea petentului de administrare a acestor mijloace de probă, precum şi cererea de ataşare a altor dosare la cel de faţă, deoarece cadrul procesual în care este examinată plângerea îndreptată împotriva soluţiilor de neurmărire penală este strict reglementat de lege, în sensul că, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., rezoluţia sau ordonanţa atacată se verifică pe baza lucrărilor şi a materialelor din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, fiind deci exclusă administrarea altor probatorii, de genul celor solicitate de petent.
Referitor la plângere a constatat faptul că petentul este nemulţumit de actele şi măsurile dispuse de către intimat în cele două cauze penale sus-menţionate, pe care le consideră injuste, în concret fiind vorba despre respingerea cererii de conexare a unor cauze, despre măsura confirmării propunerii organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală împotriva unei persoane faţă de care petentul îşi retrăsese plângerea prealabilă şi despre soluţionarea cererii de continuare a cercetărilor, formulată de către petent.
În toate acesta cazuri se observă faptul că actele dispuse de către intimat sunt motivate în fapt şi în drept, astfel încât susţinerile petentului în sensul că acestea ar reprezenta măsuri abuzive, sunt lipsite de fundament.
Mai mult decât atât, împotriva acestora petentul nu a uzat de calea legală, aceea prevăzută de art. 278 C. proc. pen., pentru a putea susţine că la momentul respectiv, aceste măsuri i-ar fi prejudiciat în vreun fel interesele sale legale.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, desfiinţarea şi reformarea hotărârilor judecătoreşti sau a măsurilor şi actelor dispuse de către procuror, sunt permise doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
Altfel spus, nu este permisă imixtiunea în actul de justiţie la intervenţia uneia din părţile pretins defavorizate prin hotărârile pronunţate, aceasta având la îndemână posibilitatea folosirii căilor de atac ordinare şi/sau extraordinare, cenzura unei hotărâri judecătoreşti şi respectiv a măsurilor şi actelor dispuse de către procuror realizându-se numai de către instanţele de judecată, sau de către procurorul ierarhic superior, conform procedurii prevăzute în art. 278 C. proc. pen., şi nu în cadrul unei anchete penale.
În cauzele aflate spre soluţionare, magistraţii judecători şi procurori se supun numai legii pronunţând soluţiile în funcţie de probele administrate şi în raport de propria convingere, iar nemulţumirea părţilor faţă de soluţia adoptată şi etichetarea acesteia drept abuzivă ori partinică, fără prezentarea niciunui element solid de natură să susţină această calificare, nu reprezintă un temei pentru angajarea răspunderii penale a magistraţilor ce au pronunţat-o.
Examinând soluţiile adoptate de către intimat a reţinut că acestea sunt amplu motivate în fapt şi în drept, astfel că întrunesc toate condiţiile cerute de lege în acest sens, iar susţinerea petentului în sensul caracterului abuziv al acesteia reprezintă o simplă speculaţie, insuficientă pentru a da naştere unui raport juridic de drept penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul.
Prin motivele de recurs scrise a criticat sentinţa ca nelegală şi a cerut casarea ei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva magistratului procuror M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 248, 264, 272 C. pen. A cerut ca prin hotărâre să fie obligat parchetul să îl citeze pentru a face dovada plângeri cu martori, să efectueze o cercetare la faţa locului şi o reconstituire a faptelor.
Petentul a arătat că nu a fost chemat să facă dovada plângerii, sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia şi în plus nu analizează dacă a fost chemat în faza cercetărilor să probeze faptele reclamate şi dacă procurorul a efectuat cercetarea locală.
În fine, în cuprinsul sentinţei s-a indicat greşit că la 5 octombrie 2007 a depus plângere împotriva făptuitoarelor E.M., B.I. şi a celor doi bărbaţi pentru fapte comise la 16 august 2007 (Dosar nr. 4746/P/2007).
În realitate, s-a adresat cu plângere la 17 august 2007, soluţionată în Dosarul nr. 3626/P/2007, iar la 05 octombrie 2007 a revenit cu plângere pe care a depus-o la Dosarul nr. 4746/2007 care îi priveşte pe aceeaşi făptuitori.
Prin sentinţa recurată susţine petentul instanţa nu s-a pronunţat cu privire la prejudiciul civil în valoare de 150.000 RON cauzat de procuror.
Recursul este nefondat.
Prima instanţă a verificat conform art. 2781 alin. (7) rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului de la dosar şi a înscrisurilor depuse de petent şi a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
Curtea a motivat că nemulţumirile petentului au la bază mai multe litigii civile şi penale purtate cu E.M. care i-a ocupat abuziv o suprafaţă de teren.
Acest lucru rezultă şi din plângerea penală care a făcut obiectul Dosarului nr. 3626/P/2007 în care petentul s-a plâns pentru ocuparea abuzivă a 4,5 m liniari din terenul său, distrugerea bunurilor depozitate pe acest teren, lovirea şi ameninţarea cu moartea.
Chiar şi în dezbaterile recursului de faţă petentul a precizat că se plânge şi împotriva numitei E.M.
Intimatul magistrat procuror în baza actelor premergătoare efectuate nu a făcut altceva decât să confirme propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul O.C. pentru că partea vătămată făptuitoare şi-a retras plângerea şi faţă de E.M. şi autori necunoscuţi cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 193, art. 217 şi art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) pentru că faptele nu există.
În procedura plângerii reglementate de art. 2781 C. proc. pen. nu se administrează probe aşa cum doreşte petentul, iar curtea a respins cererea de ataşare a altor dosare la cel de faţă motivat.
În altă ordine de idei petentul nu a făcut dovada că a exercitat dreptul de a se plânge împotriva soluţiilor pronunţate în Dosarele nr. 3626/P/2007 şi nr. 4746/P/2007 şi că aceste soluţii au fost desfiinţate de procurorul ierarhic superior sau de instanţa de judecată.
Aşa fiind, în mod corect făcând trimitere şi la dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 304/2004 curtea a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru că faptele reclamate nu există este legală şi temeinică.
În consecinţă, recursul urmează a fi privit ca nefondat şi respins ca atare conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul O.C. împotriva sentinţei penale nr. 4 din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 692/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1783/2010. Penal → |
|---|
