ICCJ. Decizia nr. 1739/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1739/2010
Dosar nr. 761/64/2009
Şedinţa publică din 3 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Braşov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: C.C.C. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. şi N.M.A. pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Totodată s-a dispus, în temeiul art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.M.S., pentru comiterea infracţiunilor de „complicitate la acces fără drept la sisteme informatice" prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 (1 faptă) şi „complicitate la transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003 (1 faptă) - cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte) şi sancţionarea administrativă a învinuitului cu amendă în cuantum de 500 lei.
De asemenea, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.M.S., pentru comiterea infracţiunilor de „restricţionare fără drept a accesului la date informatice", prev. de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
În fapt, în sarcina învinuitului B.M.S. s-a reţinut că, la data de 2 septembrie 2007, aflându-se la locuinţa comună a soţilor C. din Braşov, împreună cu C.C., cu scopul de a-l ajuta să obţină informaţii suplimentare despre soţia sa, G.E.M., dispărută de la domiciliul conjugal din data de 30 august 2007, i-a sugerat acestuia să acceseze aplicaţia de mesagerie instant Y.M. instalată pe calculatorul A.C., folosit de ambii soţi şi apoi să intre în contul ei de yahoo messenger, profitând de faptul că numele de utilizator şi parola erau deja memorate, facilitate oferită de aplicaţie şi setată anterior de titulara contului.
Între orele 17.03 şi 17.42, învinuitul l-a asistat şi consiliat pe C.C. la efectuarea acestor operaţiuni precum şi la cele subsecvente de vizualizare a mesajelor offline primite de la utilizatorul adresei şi copiere a mesajelor expediate către adresa de e-mail din folderul mesaje trimise al căsuţei de e-mail într-un alt folder, creat pe hard-diskul calculatorului, cu denumirea „înşelătorii" .
S-a mai reţinut că în zilele următoare, la solicitarea lui C.C., învinuitul a transmis fişierele din folderul menţionat, copiate mai întâi de acesta pe un CD şi apoi pe un stick de memorie, prin poşta electronică, martorei E.A.M., sora inculpatului C.C.C., la adresa de e-mail.
Consecinţa faptelor reţinute şi în sarcina învinuitului a fost că în perioada ce a urmat, corespondenta electronică privată a avocatei dispărute G.E.M., soţia inculpatului C.C., a fost prezentată în mass-media, împrejurare care i-a determinat pe părinţii acesteia, dar şi conducerea Baroului de Avocaţi Braşov, să formuleze plângeri penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. în titlul III, capitolul III, secţiunea 1 din Legea nr. 161/2003.
În motivarea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului B.M.S., pentru comiterea infracţiunilor de „complicitate la acces fără drept la sisteme informatice" prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 (1 faptă) şi „complicitate la transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, procurorul a argumentat că prin atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de lege şi prin conţinutul lor concret, sunt lipsite, în mod vădit, de importanţă.
Totodată s-a reţinut că prin modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, scopul urmărit, împrejurările în care acestea au fost comise şi urmările produse, faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Pericolul social redus al faptelor este dat şi de poziţionarea în timp a acestor fapte, activitatea infracţională fiind realizată la un moment la care inculpatul C.C.C. nu era cercetat pentru comiterea infracţiunii de „omor calificat, iar învinuitul B.M.S. acţionând astfel ca urmare a faptului că a fost convins de prietenul său că avocata G.E. şi-a părăsit domiciliul conjugal.
În aceeaşi ordine de idei s-a menţionat faptul că după începerea cercetărilor împotriva inculpatului C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de „omor calificat, învinuitul B.M.S. nu a mai întreprins nici un fel de acţiuni specifice elementelor constitutive ale infracţiunilor informatice ce fac obiectul cauzei.
De asemenea, la adoptarea acestei soluţii procurorul a avut în vedere atitudinea sinceră, precum şi persoana învinuitului B.M.S., care în perioada decembrie 2004 - decembrie 2006, a activat în cadrul Misiunii de Menţinere a Păcii din provincia Kosovo, fiind decorat pentru activitatea sa de către Preşedintele României cu „Virtutea Militară în rang de ofiţer cu însemne de război".
Împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată (pct. 2 din dispozitiv) cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Braşov, învinuitul B.M.S. a formulat plângere la data de 10 martie 2009, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând schimbarea temeiului juridic avut în vedere din art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., în art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin rezoluţia procurorului şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Braşov nr. 9/II-2 din 11 martie 2009, plângerea formulată de petiţionarul B.M.S. împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată mai sus indicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, apreciindu-se că organul competent să o soluţioneze este instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Braşov.
Ulterior, la data de 13 martie 2009, petiţionarul B.M.S. a formulat o plângere similară la Curtea de Apel Braşov, la care a ataşat comunicarea soluţiei procurorului nr. 9/II/2 din 11 martie 2009.
Prin sentinţa penală nr. 41/ F din 22 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 210/64/2009, Curtea de Apel Braşov, secţia penală si pentru cauze cu minori, a admis plângerea formulată de petiţionar împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriului nr. 98D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Braşov şi a trimis plângerea procurorului şef al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, pentru a se pronunţa pe fondul plângerii. Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia nr. 2591 din 7 iulie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul penal 210/64/2009, urmare a retragerii recursului declarat în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ca urmare, prin rezoluţia nr. 9/11-2/2009 din 8 octombrie 2009 a procurorului şef al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov, s-a dispus, respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petiţionarul B.M.S. împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Braşov.
Ulterior, la data de 26 octombrie 2009 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov plângerea formulată de petiţionarul B.M.S., în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva aceleiaşi dispoziţii de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Braşov.
Cauza a format obiectul Dosarului nr. 761/64/2009 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 112/ F din 15 decembrie 2009, prin care a fost respinsă, ca nefondată, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petiţionarul B.M.S. împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Braşov, menţinându-se dispoziţia.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că potrivit art. 42 din Legea nr. 161/2003, accesul, fără drept, la un sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) este săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani. Potrivit art. 44 alin. (2) din aceea lege, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Însă, accesul la un sistem informatic, pentru a fi unul legitim, impune ca cel care foloseşte orice aplicaţie, inclusiv Y.M., să fie titularul ce utilizează ID-ul (numele de utilizator) şi parola, pentru simplul motiv că obiectul juridic special al infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic prev. de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 îl constituie relaţiile sociale care vizează securitatea sistemului informatic, inviolabilitatea acestuia şi care sunt de natură a garanta confidenţialitatea şi integritatea, atât a datelor, cât şi a sistemelor informatice. Or, prin acţiunile întreprinse de către petiţionar, C.C.C. a accesat aplicaţia folosind ID-ul şi parola soţiei sale, astfel că nu se poate susţine că nu ar fi fost o accesare fără drep, chiar şi în condiţiile în care acestea erau memorate automat.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul C.C.C. nu era autorizat - nici în temeiul legii şi nici al unui contract - să acceseze aplicaţia Y.M. folosind lD-ul şi parola pe care le utiliza soţia sa. Mai mult decât atât, C.C. a procedat la obţinerea fără drept, de date informatice aflate în mesajele soţiei sale pe adresa, iar apoi le-a transferat, în mod neautorizat, pe un alt suport de stocare de date, cu ajutorul petiţionarului.
Instanţa de fond a mai argumenat că susţinerea - potrivit căreia fapta care ar fi putut să-i fie imputată petiţionarului ar fi fost aceea prev. de art. 195 C. pen.- este neîntemeiată, obiectul juridic şi cel material în cazul acestei infracţiuni fiind diferit de cel al infracţiunii prevăzut de Legea nr. 161/2003. Astfel, în cazul infracţiunii prev. de art. 195 C. pen., obiectul juridic ocrotit îl constituie relaţiile sociale referitoare la libertatea persoanei de a comunica cu alte persoane, prin intermediul mijloacelor la distanţă, pe când în cazul infracţiunii prev. de art. 42 din Legea nr. 161/2003, obiectul juridic îl constituie relaţiile sociale care vizează securitatea sistemului informatic, inviolabilitatea acestuia în scopul protejării şi care sunt de natură a garanta confidenţialitatea şi integritatea, atât a datelor, cât şi a sistemelor informatice.
De asemenea, s-a reţinut faptul că, deşi îndreptată împotriva unui drept personal - libertatea individuală - totuşi, datorită modului specific în care se realizează din punct de vedere obiectiv, infracţiunea de violare a secretului corespondenţei poate avea şi un obiect material ce îl constituie corespondenţa adresată altuia, şi anume plicul, fax-ul, telegraful ce conţine datele respective. în cazul infracţiunii prev. de art. 42 din Legea nr. 161/2003, obiectul material îl constituie entităţile materiale care constituie sistemele sau reţelele informatice (hardware, cabluri, servere etc.) asupra cărora se îndreaptă fapta de a accesa fără drept un sistem informatic.
În ceea ce priveşte infracţiunea de transfer neautorizat de date informatice sub forma complicităţii, s-a reţinut că şi în privinţa acesteia criticile sunt nefondate, înţelesul noţiunii de transfer de date informatice nefiind cel dat de petiţionar. Astfel, s-a argumentat că, contrar susţinerilor petiţionarului, transferul se poate realiza prin copiere, descărcare, acoperind o plajă mai largă specifică operaţiunilor informatice, iar nu numai de relocare a acestora într-un alt sistem informatic.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a concluzionat că soluţia procurorului este temeinică şi legală, iar în temeiul art. 278 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.M.S. împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Braşov, menţinând dispoziţia.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formular recurs petiţionarul B.M.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivele de recurs fiind dezvoltate în memoriul depus în şedinţa din 3 mai 2010 şi susţinute detaliat de apărătorul recurentului petiţionar, aşa cum au fost acestea consemnate în practicaua prezentei decizii.
La termenul acordat pentru soluţionarea recursului, 3 mai 2010, s-a prezentat recurentul petiţionar B.M.S., asistat de apărător ales, avocat A.I.T., care a detaliat motivele de recurs, lipsind intimaţii G.E. şi G.D., care prin concluziile scrise aflate la fila 53 din dosarul de recurs au solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de petiţionar, prezentând şi argumente în acest sens.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor dezvoltate în scris şi susţinute oral de apărătorul recurentului petiţionar, precum şi a concluziilor scrise formulate de intimaţi, a actelor şi a lucrărilor de la dosar, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Potrivit art. 42 din Legea nr. 161/2003: „(1) Accesul, fără drept, la un sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) este săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani".
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la securitatea sistemelor informatice, fie că sunt de interes şi utilitate publică, fie că aparţin sferei de interes privat, iar obiectul material al infracţiunii îl constituie chiar sistemul informatic atacat, prin "sistem informaţia" întelegându-se orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
În ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material prin care se realizează infracţiunea constă într-o acţiune şi anume, "accesul fără drept la un sistem informatic, prin "acces" înţelegîndu-se acţiunea de "a programa, a executa un program, a intercepta, a instrui, a comunica" cu a depozita/arhiva/stoca) în a recupera date din sau în oricare altă folosinţă a unei surse oferită de computere, incluzând date sau programe pentru computere, sisteme de computere, reţele de computere sau baze de date".
Pentru existenţa infracţiunii, fapta trebuie comisă "fără drept şi trebuie să fie îndreptată împotriva unui "sistem informatic", aşa cum este el definit de art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, prin dispoziţiile art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege stabilindu-se sfera persoanelor care acţionează "fără drept, adică persoane care se află în una din următoarele situaţii: nu sunt autorizate în temeiul legii sau al unui contract, depăşesc limitele autorizării, nu au permisiunea din partea persoanei fizice sau juridice competente potrivit legii să o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic, ori de a desfăşura cercetări ştiinţifice sau de a efectua orice altă operaţiune într-un sistem informatic.
Pentru existenţa variantei agravante prevăzute de art. 42 alin. (2), este necesară îndeplinirea unei condiţii legate de scopul săvârşirii infracţiunii, şi anume, "pentru obţinerea de date informatice", prin care, conform art. 35 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege, se înţelege orice * reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic. în această categorie se include şi orice program informatic care poate determina realizarea unei funcţii de către un sistem informatic!.
În varianta prevăzută de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, fapta prezintă o gravitate deosebită dacă a fost săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, prin care, în concepţia legiuitorului, se înţelege folosirea unor proceduri, dispozitive sau programe informatice specializate, cu ajutorul cărora accesul la un sistem informatic este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori.
Potrivit art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 constituie infracţiune "transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic".
Transferul neautorizat presupune deturnarea datelor informatice fără permisiunea proprietarului, deţinătorului sau a cuiva autorizat de către proprietar sau deţinător către o altă persoană. Mijloacele de stocare pot fi hard-discuri interne sau externe ale unui sistem informatic, alte mijloace de stocare magnetică sau benzi perforate (unităţi floppy, CD-ROM, CR-R, DVD, unităţi zipp-drive sau orice alte dispozitive de backup).
Or, din probatoriul administrat în Dosarul nr. 98D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Braşov, a rezultat că la data de 2 septembrie 2007, aflându-se la locuinţa comună a soţilor C. din Braşov, împreună cu C.C., cu scopul de a-l ajuta să obţină informaţii suplimentare despre soţia sa, G.E.M., dispărută de la domiciliul conjugal din data de 30 august 2007, petiţionarul i-a sugerat acestuia să acceseze aplicaţia de mesagerie instant Y.M. instalată pe calculatorul A.C., folosit de ambii soţi şi apoi să intre în contul ei de Y.M., profitând de faptul că numele de utilizator şi parola erau deja memorate, facilitate oferită de aplicaţie şi setată anterior de titulara contului. Cu această ocazie învinuitul l-a asistat şi consiliat pe C.C. la efectuarea acestor operaţiuni precum şi la cele subsecvente de vizualizare a mesajelor offline primite de la utilizatorul adresei şi copiere a mesajelor expediate către adresa de e-mail din folderul mesaje trimise al căsuţei de e-mail intr-un alt folder, creat pe hard-diskul calculatorului, cu denumirea „înşelătorii" .
Totodată, s-a stabilit că în zilele următoare, la solicitarea lui C.C., învinuitul a transmis fişierele din folderul menţionat, copiate mai întâi de acesta pe un CD şi apoi pe un stick de memorie, prin poşta electronică, martorei E.A.M., sora inculpatului C.C.C., la adresa de e-mail.
Prin urmare, activitatea desfăşurată de petiţionarul B.M.S. prin care l-a ajutat pe inculpatul C.C.C. să acceseze fără drept sistemul informatic al serverului de e-mail Y., în scopul obţinerii de date informatice aflate în conţinutul mesajelor de poştă electronică ale avocatei E.G., la adresa de e-mail, accesul fiind realizat prin înlăturarea măsurilor de securitate reprezentate de numele de utilizator şi parola de autentificare precum şi, de asemenea, să transfere, fără drept, date informatice de la aceeaşi adresă de e-mail constituie" complicitate la acces fără drept la sisteme informatice" prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 (1 faptă) şi „complicitate la transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003 (1 faptă) - cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte).
Critica invocată de petiţionar în faţa instanţei de fond şi reiterată în recurs, în sensul că accesarea aplicaţiei informatice Y.M. şi logarea automată la această aplicaţie prin intermediul I.D.-ului şi parolei memorate pe calculatorul utilizat în comun între soţi ar fi fost realizate cu „consimţământul soţiei inculpatului C.C.C., astfel încât infracţiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 nu există, şi pe cale de consecinţă nici complicitatea la această infracţiune nu există, sunt vădit neîntemeiate.
Astfel, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, accesul la un sistem informatic, pentru a fi unul legitim, impune ca cel care foloseşte orice aplicaţie, inclusiv Y.M., să fie titularul ce utilizează ID-ul (numele de utilizator) şi parola, pentru simplul motiv că obiectul juridic special al infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic prev. de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 îl constituie relaţiile sociale care vizează securitatea sistemului informatic, inviolabilitatea acestuia şi care sunt de natură a garanta confidenţialitatea şi integritatea, atât a datelor, cât şi a sistemelor informatice.
Susţinerile recurentului petiţionar în sensul că inculpatul C.C.C. ar fi avut acceptul soţiei sale în accesarea aplicaţia Y.M., prin folosirea ID-ului şi parolei acesteia sunt neîntemeiate, înscrisul aflat la fila 357 din dosarul de urmărire penală, reprezentând textul corespondenţei purtate de utilizatorul adresei de e-mail (E.G.) cu un alt utilizator al aplicaţiei în care se arată: „de aceea nu pot fi un bun partener de talking ca să nu mai zic că uneori pe id-ul meu conversează şi jumătatea legală cu prietenif, precum şi declaraţia martorului G.D., care afirmă faptul că inculpatul C. „obişnuia să se dea drept E. pe calculator", invocate ca dovezi în acest sens, relevând, dimpotrivă, temerea celor două persoane că securitatea sistemului informatic utilizat de E.G. este afectată de activitatea inculpatului C.C.C.
Prin urmare, nu s-a făcut dovada că inculpatul C.C.C. ar fi fost autorizat - în temeiul legii sau al unui contract- să acceseze aplicaţia Y.M., folosind ID-ul şi parola soţiei sale, astfel încât, chiar şi în împrejurarea în care E.G. ar fi setat logarea automată, alegând opţiunea ca numele de utilizator (user name-ul) şi parola să fie memorate, acccesarea aplicaţiei de către inculpat s-a făcut tot fără drept.
În acest sens corect s-a reţinut că împrejurarea că cei doi soţi au folosit anterior, în comun, calculatorul A.C., nu exclude necesitatea obţinerii consimţământului din partea titularei contului de Y.M. pentru accesarea lui, după cum opţiunea E.G. pentru memorarea implicită a user name-ului şi a parolei, nu echivalează cu o permisiune acordată ab initio tuturor celorlaţi utilizatori ai calculatoului de a pătrunde în spaţiul virtual privat al aplicaţiei, mai ales că acesta a conţinut informaţii strict personale, pe care nu avea interesul să le lase la îndemâna altor persoane, inclusiv a soţului său.
Nici critica referitoare la aspectul că serviciul de mesagerie instant Y.M. ori adresa de e-mail a unei persoane nu reprezintă un sistem informatic, şi prin urmare accesarea fără drept a acestei aplicaţii nu prezintă relevanţă penală, nu este întemeiată, întrucât, în accepţiunea legii prin "sistem informatic" se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic, iar calculatorul de pe care s-a făcut accesarea, identificat ca locaţie fizică prin IP a reprezentat, după logare, o parte componentă a sistemului informatic administrat de Y., fiind interconectat cu serverele acestei companii, permiţând accesul la informaţia stocată de aceasta.
Prin urmare, infracţiunea de acces fără drept la sisteme informatice prev. art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 există în materialitatea sa, neputându-se susţine că nu a avut loc nicio acţiune care să fi determinat schimbări materiale şi verificabile în realitatea obiectivă, care ar conduce la reţinerea temeiului de drept prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Neîntemeiată este şi critica invocată de recurentul petiţionar referitoare la interpretare eronată dată noţiunii de „transfer" de către organul de urmărire penală, ceea ce a condus la o încadrare juridică greşită a faptei. Astfel, s-a susţinut că transferul impune o relocare a datelor dintr-o locaţie în alta.
În accepţiunea legii, transferul neautorizat presupune deturnarea datelor informatice fără permisiunea proprietarului, deţinătorului sau a cuiva autorizat de către proprietar sau deţinător către o altă persoană, prin copiere, descărcare, extragere şi portare, cu sau fără relocare.
Prin urmare, fapta petiţionarului de a transmite fişierele din folderul „înşelătorii" (creat de inculpatul C.C.C. prin copierea mesajelor expediate către adresa de e-mail, din folderul mesaje trimise al căsuţei de e-mail), pe care mai întâi le-a copiat pe un CD şi apoi pe un stick de memorie, prin poşta electronică, martorei E.A.M., sora inculpatului C.C.C., la adresa de e-mail, constituie complicitate la „transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocată de recurentul petiţionar în susbsidiar, Înalta Curte apreciază că din actele dosarului rezultă că între inculpatul C.C.C. şi învinuitul B.M.S. a existat o înţelegere materializată în sfaturi tehnice, asistenţă şi participare efectivă la realizarea activităţilor descrise mai sus, în sensul obţinerii unor informaţii personale, deliberat protejate de E.G., ceea ce exclude culpa celui din urmă.Astfel, la 1 septembrie 2007, cei doi s-au întâlnit, inculpatul C. comunicându-i că soţia sa a dispărut de la domiciliu şi că pe monitorul calculatorului existau mai multe fotografii, reprezentând imagini ale soţiei sale însoţită de un bărbat, motiv pentru care au convenit să se întâlnească a doua zi la domiciliul comun al soţilor C. A doua zi, cei doi au accesat aplicaţia Y.M. folosind ID-ul şi parola E.G., vizualizând şi copiind mesajele personale ale acesteia în foldorul „înşelătorii". În zilele următoare, la solicitarea inculpatului C., învinuitul B.M.S. a transferat pe un stick de memorie personal conţinutul folderului „înşelătorii" şi a transmis conţinutul mesajelor din acest folder prin e-mail sorei inculpatului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, corect dispunându-se prin rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Braşov, în temeiul art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.M.S., pentru comiterea infracţiunilor de „compliătate la acces fără drept la sisteme informatice" prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003 (1 faptă) şi „compliătate la transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003 (1 faptă) - cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte) şi sancţionarea administrativă a învinuitului cu amendă în cuantum de 500 lei.
În consecinţă, şi cum nu se constată existenţa unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.M.S. împotriva sentinţei penale nr. 112/ F din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov,secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 192 alin. (2) din acelaşi C., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.M.S. împotriva sentinţei penale nr. 112/ F din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1703/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 689/2010. Penal → |
|---|
