ICCJ. Decizia nr. 1876/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1876/2010
Dosar nr. 574/57/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată nr. 9/MP din 6 mai 2010, Curtea de Apel Alba Iulia având de soluţionat cererea de liberarea condiţionată formulată de inculpatul P.V., instanţa a dispus, în baza art. 160/8a alin. (2) C. proc. pen. admiterea cererii, punerea inculpatului în libertate provizorie dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză cu obligarea respectării dispoziţiilor art. 1602 alin. (3) lit. a)-e) C. proc. pen. şi a art. 1602 alin. (3)1 C. proc. pen., atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 16010 C. proc. pen. referitoare la revocarea măsurii.
Împotriva acestei încheieri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, a formulat recurs, în esenţă motivând că inculpatul, în calitatea pe care a avut-o, cea de magistrat, avea obligaţia aplicării şi respectării legii şi nu folosirea acestei calităţi pentru a obţine foloase în mod repetat şi pe o perioadă lungă de timp, iar menţinerea măsurii arestării impunându-se pentru acesta orice posibilitate de influenţare a desfăşurării anchetei, existând riscul de a influenţa părţile sau martorii (faţă de relaţiile de prietenie în care se aflau majoritatea persoanelor audiate), dezvoltând motivele scrise.
Recursul declarat de Parchet este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din 6 mai 2010, nr. 30/P/2010 inculpatul P.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (efectuare de tranzacţii incompatibile cu funcţia avută), art. 61 alin. (1) din aceeaşi lege (cumpărare de influenţă), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale), art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) (5 acte materiale) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (abuz în serviciu).
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În raport de complexitatea cauzei, atât sub aspectul faptelor deduse judecăţii cât şi al persoanei presupus a fi săvârşit aceste fapte, calitatea specială a intimatului inculpat dar şi atitudinea procesuală a acestuia, este corectă solicitarea parchetului potrivit căreia este justificată rezonabil necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi ţinând cont şi de faptul că cercetarea judecătorească nu a fost începută iar pe de altă parte că majoritatea persoanelor audiate sunt în relaţii de prietenie cu acesta.
Împrejurările la care apărarea a făcut referire (urmărirea penală a fost finalizată; a fost suspendat din funcţia de judecător şi acuzaţiile se întemeiată în mare parte pe interceptări telefonice...) nu sunt de natură a confirma legalitatea şi temeinicia soluţiei primei instanţe.
În condiţiile complexităţii cauzei, sub aspectul naturii faptelor deduse judecăţii, chiar dacă urmărirea penală a fost finalizată, acesta nu exclude, de plano, ipoteza zădărnicirii aflării adevărului pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Nu este de neglijat şi starea de pericol pentru ordinea publică care subzistă şi rezidă din puternica rezonanţă a unor fapte grave la nivelul întregii ordini sociale în contextul în care acuzaţiile de corupţie sunt tot mai frecvente.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, va casa încheierea atacată şi pe cale de consecinţă va respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberarea provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.V.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva încheierii nr. 9/MP din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat P.V..
Casează încheierea sus-menţionată şi, rejudecând:
Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.V..
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1874/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1911/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
