ICCJ. Decizia nr. 1911/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1911/2010
Dosar nr. 3938/1/2010
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 155/98/2010 (422/2010) s-a menţinut starea de arest preventiv a apelantului inculpat C.C.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 50/F din data de 4 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în temeiul art. 174-175 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost sesizată urmare a apelului declarat de inculpat împotriva sentinţei de condamnare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3)C. proc. pen.
Astfel, în cauză există indicii temeinice privind comiterea faptei, indicii consolidate şi de soluţia de condamnare a primei instanţe.
Pe de altă parte, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar faţă de gravitatea extremă a faptelor, reflectată în violenţa cu care a acţionat curtea a apreciat că lăsarea în libertate a acestora creează pericol concret pentru ordinea publică.
Pe cale de consecinţă, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunţării unei hotărâri de condamnare împotriva acestuia a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
Pentru aceste considerente a respins, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de către apelantul inculpat.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul C.C., fără a arăta în scris motivele de recurs.
La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul asupra recursului a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive, arătând că inculpatul a avut o poziţie procesuală sinceră, are un discernământ diminuat, iar toate probele au fost administrate în cauză.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de recurentul inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat di.
ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul C.C. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte constată recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 28 aprilie 2010, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 50 de la 4 februarie 2010 a Tribunalului Ialomiţa, pronunţată în dosarul nr. 155/98/2010, în baza art. 174-175 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.C. la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani ce se va executa după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 18 noiembrie 2009 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a două bucăţi material lemnos ce prezintă urme formă de rupere şi pete de culoare brun roşcat cu aspect de sânge.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul C.C. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocat oficiu de 300 lei avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului şi administrarea probelor în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul are domiciliul în comuna Ciulniţa, judeţul Ialomiţa şi a locuit în acelaşi imobil împreună cu tatăl C.M.(G.) şi bunica paternă, victima C.F., în vârstă de 92 ani.
Până în urmă cu aproximativ 10 ani inculpatul a prestat munci ocazional, însă în ultima perioadă nu mai desfăşura nicio activitate aducătoare de venit, ca şi tatăl său, de altfel, bunica fiind cea care le gătea şi care, practic, îi întreţinea din pensia sa; de asemenea, avea o ţinută neîngrijită, purta plete şi afirma că numele său este „I.", „G." sau „V.", în general complăcându-se în a fi remarcat ca un om ciudat.
În raport cu victima şi cu tatăl nu a avut niciodată un comportament violent şi nici cu oamenii din comună.
Totuşi, în mod inexplicabil, dar în mod sigur pe fondul consumului de alcool, în seara de 17 noiembrie 2009, în jurul orei 19,30-20,00 inculpatul a aplicat bunicii, în timp ce se aflau în curte, mai multe lovituri cu un corp dur, un topor conform declaraţiilor martorilor, după care, continuând să fie astfel înarmat, a plecat în sat.
Primul care a sesizat izbucnirea conflictului a fost vecinul B.V. care auzind-o pe C.F. strigând „Ajutor, săriţi lume bună că mă omoară!", a ieşit la poartă. Acesta, imediat alăturat, la poarta curţii familiei C., l-a găsit pe inculpat foarte agitat, înarmat cu un topor şi a realizat că C.C. intenţiona să plece din sat. În încercarea de a îl calma, acest martor i s-a adresat pronunţându-i numele însă inculpatul a replicat „Pe mine nu mă cheamă C., mă cheamă I., am omorât-o pe babă şi acum plec să omor pe toţi din neamul G.!".
Şi, într-adevăr, inculpatul a început deplasarea pe stradă, spre centrul satului, înarmat cu acel topor, tot fără rezultat rămânând şi o ultimă încercare a martorului V.B. de a-l linişti, sens în care l-a şi însoţit pe stradă o mică distanţă.
La scurt timp şi alţi vecini au sesizat comiterea faptei şi s-au adunat în stradă, în faţa curţii familiei C.
C.M. („G.") se întorcea din sat mergând pe stradă şi la un moment dat urma să se intersecteze cu inculpatul care, înarmat cu acelaşi topor, striga „G., V., vă omor pe toţi!" De teamă, C.M. s-a ascuns după colţul unui gard, continuându-şi apoi deplasarea, după trecerea fiului său.
Avertizat de grupul de persoane format în stradă cu privire la faptul că, mai mult ca sigur, C.C. îşi omorâse bunica şi că acum îl căuta pe el pentru un motiv identic, C.M. a intrat totuşi în curte unde a constatat decesul mamei, ascunzându-se apoi în curtea unui vecin.
Nu după mult timp inculpatul a revenit la domiciliu şi cu acelaşi topor, conform declaraţiei martorei V.G., a spart geamurile ferestrelor şi a aplicat mai multe lovituri victimei, aşa cum deja era căzută la pământ.
Inculpatul a părăsit din nou curtea afirmând în mod repetat „Îi omor pe toţi G.!" şi a plecat în sat, la fel înarmat.
În timpul cercetării locului faptei inculpatul a fost depistat pe strada principală a localităţii de către o echipă a Serviciului de Intervenţie Rapidă, dar numai după ce a escaladat gardurile mai multor curţi, amplasate pe străzi diferite, intenţia de a se sustrage cercetărilor fiind evidentă.
În urma autopsiei a rezultat că moartea numitei C.F. a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei subdurale consecutivă unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază craniană şi de viscerocraniu (fractură-disjuncţie etmoidă-frontală, fractură multieschiloasă malar drept ).
La autopsie s-au mai constatat plăgi contuze, echimoze, excoriaţii, fractură claviculă dreaptă, fractură stern, fracturi costale hemitorace drept, toate leziunile putându-se produce prin loviri repetate cu corp dur, în legătură directă, necondiţionată cu decesul.
În ceea ce priveşte obiectul folosit la săvârşirea faptei, din declaraţiile martorilor a rezultat că inculpatul era înarmat cu un topor, iar din declaraţiile tatălui inculpatului a rezultat faptul că din gospodărie a dispărut singurul topor pe care îl avea. De menţionat este faptul că toporul nu a fost găsit, dar în curtea locuinţei au fost găsite două beţe din lemn rupte la câte un capăt, cu o lungime totală de 97 cm şi diametrul de 20 cm, ce prezentau urme de culoare brun roşcat.
Inculpatul a fost expertizat iar din conţinutul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/13226/2009 din 23 decembrie 2009 întocmit de INML Mina Minovici Bucureşti a rezultat că inculpatul prezintă diagnosticul tulburare organică de personalitate pe fond toxietilic. Intelect liminar. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului C.C. de a aplica bunicii sale C.F. în mod repetat lovituri cu un corp dur în zona capului şi în zona toracică, cauzându-i leziuni care au determinat decesul, constituie infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, inculpatul C.C., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub. nr. 155/98/2010 ( 422/2010 ) la 10 februarie 2010, cauză în care în care instanţa de apel a menţinut, în apel, măsura arestării preventive a apelantului inculpat.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen. aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată în conţinutul art. 160b alin. (1)-(3) C. proc. pen. modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată faţă de inculpat.
Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.C. a fost reţinut ca temei în drept, dispoziţiile art. 148 lit. f C. proc. pen., în condiţiile art. 1491 din acelaşi cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 48/U emis la 18 noiembrie 2009.
Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepsei cu închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen., fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, faţă de gravitatea extremă a faptelor, reflectată în violenţa cu care a acţionat.
Mai mult, în cauză a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare a inculpatului C.C. la o pedeapsă de 18 ani închisoare, pentru o faptă de o gravitate foarte ridicată şi chiar dacă această sentinţă nu este definitivă, se impune în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului C.C. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat C.C. este legală şi temeinică, aşa încât criticile formulate de apărătorul recurentului nu pot fi avute în vedere, deoarece sunt apărări ce urmează a fi analizate cu ocazia judecării apelului.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.C. împotriva încheierii din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 155/98/2010 ( 422/2010 ).
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.C. împotriva încheierii din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 155/98/2010 ( 422/2010 ).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1876/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2184/2010. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
