ICCJ. Decizia nr. 1950/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1950/2010
Dosar nr. 3973/2/2010
Şedinţa publică din 17 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 128/F din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis solicitarea autorităţilor spaniole şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 30 aprilie 3010 de Tribunalul de Instrucţie Numărul 3 Zaragoza, privind pe persoana solicitată N.I.D. şi predarea acestuia, luând act că persoana solicitată nu a consimţit la predare.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate N.I.D. , în vederea predării către autorităţile spaniole, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 4 mai 2010 şi până la 1 iunie 2010.
S-a dispus predarea persoanei solicitat către autorităţile spaniole cu condiţia respectării regulii specialităţii, precum şi cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 05 mai 2010, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sesizarea formulată de Ministerul Administraţiei şi al Internelor - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Interpol, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 30 aprilie 2010 de Tribunalul de Instrucţie Nr. 3 - Regatul Spaniei, faţă de numitul N.I.D. .
După efectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 881din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a emis ordonanţa de reţinere nr. 24 din 4 mai 2010 pe numele lui N.I.D., pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 4 mai 2010, ora 11,00 şi a înaintat instanţei actele întocmite în cauză împreună cu persoana solicitată, pentru a se proceda conform dispoziţiilor art. 89 din Legea nr. 302/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 302/2004, instanţa a procedat la audierea persoanei solicitate, care nu şi-a exprimat consimţământul la predarea către autorităţile spaniole.
Având în vedere poziţia persoanei solicitate, precum şi dispoziţiile Legii nr. 302/2004, care dispun în art. 90 alin. (7) că în această situaţie, se continuă audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea, instanţa a constatat că nu există niciun impediment la executarea mandatului european de arestare.
La data de 30 aprilie 2010, autorităţile judiciare spaniole au emis un mandat european de arestare faţă de persoana solicitată N.I.D. , în baza sentinţei de urmărire penală din data de 30 martie 2008, rezultând că persoana solicitată este anchetată de către autorităţile spaniole pentru participarea într-o organizaţie alcătuită în scopul recrutării de persoane din România şi transferării în Zaragoza pentru exercitarea prostituţiei împotriva voinţei lor, începând din luna august 2002, infracţiunile referitoare la prostituţie, agresiune şi detenţie ilegală fiind prevăzute de art. 518, art. 817, art. 188 şi art. 163 C. pen. spaniol şi sancţionate cu pedeapsa de 6 ani închisoare pentru fiecare din infracţiunile urmărite.
S-a reţinut că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei urmărite N.I.D. au corespondent în legislaţia română în dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr.678/2001 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi că, în cauză, nu este incidentă vreuna dintre situaţiile care, conform art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv obligatoriu de refuz al executării.
S-a mai reţinut că, deşi fapta pentru care N.I.D. este cercetat a fost săvârşită pe teritoriul României, în sensul dispoziţiilor art. 143 alin. (2) C. pen., situaţie în care autoritatea judiciară română ar putea refuza executarea mandatului european de arestare, potrivit dispoziţiilor art. 88 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, nu se impune a se da eficienţă acestor din urmă prevederi legale, deoarece ansamblul activităţii infracţionale s-a desfăşurat pe teritoriul Regatului Spaniei, unde se presupune că se află atât majoritatea participanţilor la săvârşirea faptelor, cât şi victimele traficului de persoane, iar ancheta judiciară iniţiată de către autorităţile spaniole este în plină desfăşurare, fiind în interesul finalizării acesteia ca toate persoanele bănuite că au participat la comiterea faptelor să se afle la dispoziţia acestor autorităţi, în vederea lămuririi complete şi cu celeritate a tuturor împrejurărilor cauzei.
Drept urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 302/2004, instanţa a admis solicitarea autorităţilor spaniole.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, persoana solicitată a declarat recurs.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea conţinutului faptelor descrise în mandatul european de arestare, în raport de motivele de refuz ale executării acestuia, enumerate de art. 88 din Legea nr. 302/2004, se constată că, într-adevăr, în cauză nu este incident nici unul din aceste motive, care să facă inadmisibilă executarea mandatului.
Astfel, se constată că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, întrucât infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate N.I.D. au corespondent în legislaţia română în dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi totodată nu este incidentă vreuna dintre situaţiile care, conform art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv obligatoriu de refuz al executării.
În ce priveşte susţinerea apărării, în sensul că ar fi incidente dispoziţiile art. 88 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, respective una dintre situaţiile în care instanţa poate refuza executarea unui mandat european de arestare, şi anume atunci când se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, au fost comise pe teritoriul României, se constată că nu este întemeiată.
Aşa cum rezultă din interpretarea textului de lege sus-menţionat, una dintre situaţiile în care autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare este atunci când mandatul de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României. În speţă, aşa cum rezultă din conţinutul mandatului european de arestare, unul din actele de executare ale infracţiunii de prostituţie reţinută în sarcina persoanei solicitate s-a efectuat pe teritoriul României (racolarea persoanelor din România în vederea obligării la practicarea prostituţiei), în sensul art. 143 alin. (2) C. pen., însă acesta nu este un caz obligatoriu, ci unul opţional de refuz al executării, lăsat la latitudinea instanţei naţionale.
Prima instanţă a apreciat, în mod corect, că, în raport de faptul că ansamblul activităţii infracţionale s-a desfăşurat pe teritoriul Regatului Spaniei, în interesul finalizării anchetei judiciare, nu se impune refuzul executării mandatului european de arestare.
Nici critica apărării referitoare la împrejurarea că sesizarea Curţii de Apel Bucureşti s-a realizat pentru alt mandat european de arestare, întocmit la data de 25 mai 2005, iar nu la 30 aprilie 2010, aspect ce rezultă atât din cuprinsul ordonanţei de reţinere, cât şi din procesul-verbal de aducere la cunoştinţa persoanei solicitate a emiterii mandatului european de arestare, întocmit la 4 mai 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, nu este întemeiată.
Din examinarea actelor mai sus-menţionate, întocmite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rezultă, într-adevăr, o eroare în ce priveşte data emiterii mandatului european de arestare, însă nu şi referitor la infracţiunile care fac obiectul acestuia şi la autoritatea judiciară care l-a emis, care corespund mandatului european din 30 aprilie 2010, astfel cum a fost tradus în limba română. Totodată, că este aşa rezultă şi din împrejurarea că la întocmirea procesului-verbal din 4 mai 2010, persoana solicitată, asistată de apărător, nu a avut nicio obiecţie asupra menţiunilor din procesul-verbal.
În ce priveşte faptul că anumite menţiuni existente în mandatul european de arestare nu se pot verifica, întrucât nu există înscrisuri la dosar din care să rezulte că părţile vătămate s-au aflat în perioada infracţională de referinţă în Spania, acestea sunt chestiuni ce ţin de fondul cauzei, care nu intră în competenţa instanţei sesizate cu punerea în executare a unui mandat european de arestare.
Având în vedere şi celelalte argumente, prezentate de Curtea de Apel Bucureşti, în considerentele sentinţei, se constată că recursul este nefondat şi, în consecinţă, el va fi respins, ca atare, cu obligarea recurentului persoană solicitată N.I.D. la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată N.I.D. împotriva sentinţei penale nr. 128/F din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2185/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 1951/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
