ICCJ. Decizia nr. 146/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 146/2010

Dosar nr. 793/111/2004

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2010

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 243/P din data de 15 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul penal nr. 793/111/2004, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul I.D.R., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prev. şi ped. de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prev. şi ped. de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 75. lit. a) şi art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art. 124 C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art.290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art. 124 C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 25 C. pen. raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa ce mai grea, de 3 ani închisoare cu art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 7 ani stabilit conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) lit. a) C. pen., a fost obligat inculpatul să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Bihor, pentru a se verifica respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. b) - d) C. pen., care au fost impuse in sarcina acestuia respectiv:

- să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supraveghere lui sau la alte organe stabilite de instanţă;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art. 86⁴ C. pen., privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, precum şi în cazul neexecutării obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre, prin comunicare scrisă după rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 71 alin. (4) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

II. În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul L.Z.L., la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prev. şi ped. de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art 41 alin. (2) C. pen. în in fracţiunea prev. şi ped. de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa ce mai grea, de 3 ani închisoare cu art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 7 ani stabilit conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) lit. a) C. pen., a fost obligat inculpatul să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Bihor, pentru a se verifica respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. b) - d) C. pen. pe care le impune in sarcina acestuia respectiv:

- să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supraveghere lui sau la alte organe stabilite de instanţă;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art. 86⁴ C. pen., privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, precum şi în cazul neexecutării obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre, prin comunicare scrisă după rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 71 alin. (4) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

III. În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul V.J. la 3 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prev. şi ped. de art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în in fracţiunea prev. şi ped. de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 75. lit. a) şi art. 41 alin. (2) şi art. 13 din C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa ce mai grea, de 3 ani închisoare cu art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 7 ani stabilit conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) lit. a) C. pen., a fost obligat inculpatul să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Bihor, pentru a se verifica respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. b) - d) C. pen. pe care le impune in sarcina acestuia respectiv:

- să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supraveghere lui sau la alte organe stabilite de instanţă;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art. 86⁴ C. pen., privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, precum şi în cazul neexecutării obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre, prin comunicare scrisă după rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 71 alin. (4) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 3.404,69 DOLARI SUA, reactualizată la data plăţii efective, în favoarea părţii civile B.P. SA - Sucursala Bihor.

S-a constatat că inculpatul I.D.R. a achitat in favoarea părţii civile suma de 1500 DOLARI SUA reprezentând repararea parţială a prejudiciului.

În baza art. 118 C. pen., s-a confiscat în favoarea statului suma de 412.032.557 lei ROL (41.203,25 RON), respectiv de la fiecare inculpat câte 137.344.186 lei ROL (13.734,42 lei RON).

În baza 445 C. proc. pen., s-au anulat ca fiind false, borderourile de achiziţie şi chitanţele, aflate la dosarele de urmărire penală (filele 94-99; 107; 166-192; 200-205; 207-213).

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata a câte 1.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 7, art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus înregistrarea hotărârii de condamnare a inculpatului I.R. în registrul comerţului după rămânerea definitivă a acesteia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În anul 1999 inculpatul I.D.R. i-a cunoscut pe cei doi inculpaţi cetăţeni maghiari L.Z.L. şi V.J., iar în urma discuţiilor purtate au decis ca inculpatul I.D.R. să solicite in numele magazinului pe care îl deţinea,respectiv la magazinul situat în Oradea aparţinând SC R.S. SRL Oradea, un aparat POS,la care urmau să fie utilizate carduri contrafăcute aduse din Ungaria de către cei doi inculpaţi cetăţeni maghiari L.Z.L. şi V.J.

Urmare acestei înţelegeri la magazinul situat în Oradea aparţinând SC R.S. SRL Oradea, în perioada 15 noiembrie 1999 - 22 decembrie 1999 s-au accesat la aparatul POS aparţinând B.P. - Sucursala Oradea, mai multe carduri V. şi E. contrafăcute în Ungaria şi aduse de inculpaţii L.Z.L. şi V.J. Banca a eliberat suma de 502.242.557 lei, deşi chitanţele acceptate la plată se ridică la suma de 581.010.000 lei.

Totodată au efectuat şi alte operaţiuni de descărcare a unor conturi bancare aparţinând unor cetăţeni străini, prin folosirea de card-uri V. contrafăcute, pentru suma totală de 439.835.000 lei, care au fost refuzate la plată.

Aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, la data de 06 octombrie 1999 s-a încheiat contractul între B.P. SA - Sucursala Oradea şi SC R.S. SRL Oradea cu sediul în Oradea, având ca obiect acceptarea cărţilor de plată VISA, în care scop s-a montat aparatul POS la magazinul din Oradea.

Totodată în contract, la anexa 5.2.2 este stipulată procedura de acceptare a cărţilor de plată care prevede obligaţia deţinătorului aparatului POS de a nu accepta cărţi de plată care nu au semnătura posesorului aplicată pe verso-ul acestora sau dacă specimenul de semnătură de pe versoul cărţii de plată nu corespunde cu cea de pe actul de identitate.

Cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor contractuale la care s-a făcut referire, inculpatul I.D.R. a permis accesarea mai multor carduri contrafăcute în scopul obţinerii unor foloase materiale necuvenite. Prin acest procedeu s-au efectuat retrageri de numerar din conturile bancare aparţinând unor cetăţeni străini şi a fost determinată B.P. SA - Sucursala Oradea, potrivit clauzelor contractuale, să efectueze plăţile în sumă totală de 502.242.557 lei, fiind astfel indusă în eroare.

Activitatea infracţională s-a desfăşurat în perioada 15 noiembrie 1999 - 22 decembrie 1999 prin accesarea cardurilor contrafăcute de mai multe ori în aceeaşi zi, la intervale de 2-3 minute una de alta şi chiar în mai multe zile, încălcându-se astfel o altă dispoziţie procedurală care obligă trecerea tuturor bunurilor cumpărate de un client, cu acelaşi card, pe o singură chitanţă.

Prin folosirea frauduloasă a cardurilor contrafăcute, inculpatul I.D.R. a ridicat de la B.P. - Sucursala Bihor suma de 502.242.557 lei.

Procedeul de accesare a cardurilor contrafăcute se observă şi mai evident în cazul plăţilor refuzate de băncile din străinătate care operează cu acest sistem de plată prin carduri V. şi E., în sumă totală de 439.835.000 lei, în care acelaşi card a fost introdus la plată de mai multe ori în aceeaşi zi, la intervale scurte de timp şi pentru sume descrescânde.

Activitatea infracţională a celor trei inculpaţi a fost întreruptă la 12 ianuarie 2000 prin cererea expresă a B.P. SA - Sucursala Oradea, care a suspendat activitatea aparatului POS montat la SC R.S. SRL, aparatul fiind ridicat la data de 01 februarie 2000. Pentru suspendarea acestei activităţi de plată prin sistem electronic s-a avut în vedere reclamaţia depusă de către cetăţeanul croat S.H. - posesorul cardului E. privind operaţiunile frauduloase efectuate cu acest card la data de 02 decembrie 1999la SC R.S. SRL din Oradea, de retragere din contul bancar a sumei totale de 1686,62 DOLARI SUA de la Z.B.

Totodată, E.V. a constatat că semnăturile de pe chitanţele eliberate de aparatul POS pentru cardurile nu corespund cu semnăturile titularilor de carduri precum şi neregularitatea accesării aceluiaşi card de mai multe ori în aceeaşi zi pentru cumpărarea unui bun, iar în memoria aparatului POS au fost evidenţiate celelalte operaţiuni refuzate la plată.

În baza acestei sesizări, B.P. - Sucursala Oradea s-a adresat instanţei de judecată pentru recuperarea prejudiciului de 4.904,69 DOLARI SUA, astfel că prin sentința civilă nr. 375/LC din 12 februarie 2002 a Tribunalului Bihor, s-a admis această acţiune şi a fost obligată pârâta SC R.S. SRL Oradea la plata acestei sume şi a cheltuielilor de judecată. În apărare, pârâta a invocat că, cardurile imputabile au fost accesate de numiţii W.A. şi K.J., apărare care a fost construită în mod mincinos.

Examinând celelalte chitanţe eliberate de aparatul POS, s-a constatat că acestea au fost obţinute în acelaşi mod fraudulos, ceea ce dovedeşte în mod elocvent intenţia infracţională a inculpaţilor, de a fabrica bani prin inducerea în eroare a B.P. SA - Sucursala Bihor.

Din adresa din 31 octombrie 2002 a Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bihor, rezultă că persoana cu numele B.A., trecută pe borderoul de achiziţii, nu se regăseşte în baza de evidenţă a persoanelor din România, iar din adresele Camerelor de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Cluj şi Arad, rezultă că firmele SC R. SRL Bucureşti, SC A. SRL Cluj-Napoca, SC N. SRL Arad şi SC D. SRL Arad nu figurează înregistrate.

Starea de fapt mai sus reţinută a rezultat din următoarele probe:

1. Declaraţia inculpatului I.D. care a arătat că: i-a cunoscut pe cei doi inculpaţi de origine maghiară întâmplător în localitatea Oradea, la o terasă; că intrând în discuţie cu aceştia le-a spus că are o afacere în oraş, respectiv un magazin, iar cei doi inculpaţi i-au propus să solicite pe numele magazinului instalarea unui aparat POS, la care ei să acceseze nişte carduri pe care urmau să le aducă din Ungaria; totodată i-au spus că îi vor arăta cum să întocmească documentaţia aferentă pentru a părea în regulă, respectiv ca să nu aibă probleme şi să pară că prin accesarea acelor carduri ei au cumpărat marfa de la inculpat din magazin; că în realitate inculpatul a ştiut că ei nu vor cumpăra marfa, că vor folosi cardurile pentru a obţine bani şi că a înţeles caracterul ilegal al acestor operaţiuni; în concret însă, la vremea aceea nu ştia că ceea ce urma să facă consta în întocmirea un or falsuri în actele contabile; că în Cadrul acelei discuţii iniţiale a convenit cu cei doi inculpaţi procentul care îi revenea din sumele pe care ei le-ar fi obţinut în acest mod, procent pe care nu şi-l mai aminteşte în prezent, dar pe care l-a menţionat în faza de urmărire penală; că a îndemnat-o pe soţia sa, care la acea vreme era administratorul firmei, să solicite un astfel de aparat, care a fost montat în magazinul de pe strada republicii; că după montarea aparatului au venit cei doi inculpaţi din Ungaria, au accesat de mai multe ori aparatul folosind carduri pe care le-au adus ei, chitanţele eliberate de aparat erau semnate de către aceştia, iar în acest context cei doi inculpaţi i-au spus ce documente contabile trebuiau întocmite, că urmând indicaţiile lor a întocmit borderouri de achiziţie, acte ce justificau intrarea în gestiunea firmei a unor mărfuri ce constau din articole de îmbrăcăminte ce în mod real nu au intrat în firmă; că în aceste acte era menţionate societăţi comerciale furnizoare fictive şi totodată a fost indicată o persoană ca având calitatea de delegat al firmei furnizoare, fictivă, respectiv B.A.; că folosirea în acest mod a aparatului POS se făcea de 2-3 ori pe zi, cu câte 2-3 carduri, cei doi inculpaţi, veninând în câteva rânduri la magazin, în decurs de 3 săptămâni; că pe baza contractului încheiat cu B.P. Oradea, în urma utilizării aparatului POS era îndreptăţit să meargă să ridice sumele ce intrau direct în contul societăţii prin viramentele efectuate de băncile ce aveau ca şi clienţi pe titularii cardurilor folosite, că cineva din firma inculpatului suna la bancă, iar din momentul în care i se confirma intrarea banilor, mergea şi ridica aceste sume; că nu poate preciza în faţa instanţei suma totală pe care a ridicat-o din bancă, însă îşi aminteşte că nu i s-a plătit toată suma ce trebuia plătită după toate documentele justificative depuse la bancă întrucât a sesizat banca neregularităţi în utilizarea aparatului POS; că din suma obţinută de la bancă inculpatului i-a revenit un procent de 15-20%, iar celor doi inculpaţi restul banilor, întrucât aceştia au spus că ei aduc partea cea mai preţioasă în afacere, respectiv cardurile, că în ceea ce priveşte cardurile pe care cei doi inculpaţi le-au folosit arată că, deşi ştia că ceva este în neregulă cu acestea, în mod concret nu a ştiut că sunt furate sau contrafăcute întrucât cei doi inculpaţi i-au spus că această latură îi priveşte exclusiv; că, cu privire la actele întocmite, la indicaţia lui, au fost întocmite facturi, chitanţe fictive şi totodată acestea au fost cuprinse în bilanţul contabil pentru a justifica folosirea aparatului POS în contextul unor pretinse vânzări de mărfuri iar cest demers l-a făcut la solicitarea celor doi inculpaţi maghiari; că întrucât modul de accesare a cardurilor ducea la scoaterea unor bani din bancă în folosul său şi al celor doi inculpaţi maghiari, fără ca în realitate să se realizeze o vânzare de mărfuri, şi-a dat seama că în mod logic era exclus ca cei doi inculpaţi să fie titularii cardurilor; că, în concret, deşi cei doi inculpaţi nu i-au spus în mod expres că nu sunt titularii acelor carduri, şi-a dat seama că acestea nu erau pe numele lor; că, în ce priveşte modul în care a decurs înţelegerea cu cei doi inculpaţi, după ce i-a întâlnit pe acea terasă, a doua zi inculpaţii l-au căutat la sediul firmei, respectiv s-a întâlnit cu aceştia într-un loc, care dă în faţa magazinului şi i-au spus ce formalităţi trebuia să îndeplinească pentru obţinerea aparatului POS; că, după ce aparatul a fost instalat, i-a contactat şi aceştia au venit şi au utilizat cardurile, că cei doi când veneau să acceseze aparatul, veneau de fiecare dată împreună; că, chitanţele eliberate de aparatul POS erau semnate de cei doi inculpaţi; neştiind de către care, pentru că inculpatul era sus la birou în acel timp; că după ce ridica banii de la bancă, îi schima în mărci şi le preda inculpaţilor, respectiv în ziua în care îi scotea de la bancă, iar sumele le remitea fie unuia dintre inculpaţi, fie celuilalt şi că în perioada de 2-3 săptămâni când s-au folosit aparatele, se întâlnea cu inculpaţii de 2-3 ori pe săptămână (fila 201 dosar instanţă).

2. Declaraţia inculpatului L.Z., care a arătat că: a fost de 2 sau 3 ori la magazinul inculpatului I.D., un magazin despre care ştia că era situat pe str. R. dar nu-şi aminteşte denumirea acestuia; că aceste vizite la magazin le-a făcut în anul 1999, toamna, împreună cu inculpatul V.; că nu a făcut cumpărături de la magazinul inculpatului I.; că i-a dat cu ocazia acelor vizite, inculpatului I. un plic în care se aflau carduri contrafăcute, lucru pe care l-a aflat ulterior; că acest plic l-a primit de la nişte băieţi din Oradea şi din Cluj pe care i-a întâlnit în Ungaria şi care nu aveau paşaport să revină în România, aceştia dându-i 200 mărci pentru a face acest comision; că a aflat în cursul urmăririi penale că aceste carduri erau Falsificate; că nu-i cunoaşte pe acei băieţi, fiecare având câte o poreclă şi de altfel la vremea respectivă nici pe inculpatul I. nu ştia cum îl cheamă; că, cât timp se aflau în magazin inculpatul I. nu a deschis acele plicuri, nu l-au văzut accesând aparatul POS, la rândul lor, nu au accesat aparatul POS şi nici nu a semnat vre-o chitanţă în magazin; că a aflat în cursul urmăririi penale că inculpatul I. după accesarea unor carduri false de la aparatul POS montat în magazinul său ar fi primit de la B.P. sumele de bani aferente; că el niciodată nu a primit de la inculpatul I. vreo sumă de bani; că nici chitanţe şi nici alt document nu a semnat la cererea inculpatului I. în magazinul acestuia; că nu a purtat niciodată cercel; că, cu ocazia vizitelor făcute la magazin a văzut două femei, crede că erau vânzătoare, dar e posibil ca una dintre acestea să fi fost soţia inculpatului I.; că nu a discutat niciodată cu acesta despre afacerile pe care le făcea; că de fiecare dată când s-a întâlnit cu acesta, fie la magazin, fie la graniţă sau alte locaţii, restaurant, i-a adus câte un plic, care provenea de la prietenii lui I. din Ungaria; că acele persoane din Budapesta erau persoane cu care s-a întâlnit în bar şi de fiecare dată erau alte persoane astfel încât nu-i cunoştea; că o întâlnire cu inculpatul I. dura între 10 minute şi 45 minute; că nu a folosit niciodată vre-un card falsificat sau contrafăcut pentru a scoate bani. (fila 197 dosar instanţă).

3. Declaraţia inculpatului V.J., care a arătat că: nu-l cunoaşte pe inculpatul I. sau cel puţin nu cunoaşte persoana care poată acest nume; că în ceea ce priveşte faptele pentru care este cercetat în prezenta cauză, arată că a fost rugat de o persoană, respectiv de un bărbat pe care l-a cunoscut într-un local din Ungaria, să aducă în două rânduri, doua plicuri în România, pe care urma să le predea unui cetăţean român; că el urma să efectueze oricum aceste călătorii în România întrucât acea de făcut călătorii de afaceri cu numitul R.A.; că nu cunoaşte cine este persoana din Ungaria care i-a dat aceste plicuri, respectiv două plicuri, în două rânduri, că nu poate să-i indice numele sau alte date, însă, precizează că s-a întâlnit de mai multe ori cu acesta într-o cafenea din Budapesta; că prima oară când persoana i-a dat plicul pe care urma să-l Oradea un ei persoane din România, aceasta i-a spus că urma să fie aşteptat de acea persoană la graniţă, ceea ce s-a şi întâmplat, astfel că, după ce a intrat în ţară, la prima staţie de benzină, a recunoscut maşina după indicaţiile pe care i le dăduse persoana din Ungaria, şi că a urmat această maşină până în Oradea, în zona centrală a oraşului, unde a predat plicul bărbatului din maşină şi a intrat împreună cu acesta într-un magazin, că nu ştie dacă acesta era patronul acelui magazin, dar precizează că s-a comportat ca şi cum ar fi; că în timp ce a fost în magazin acesta nu a deschis plicul, de altfel, după ce am predat plicul, a mai rămas cca 10 minute după care a plecat; că persoana din Ungaria care i-a încredinţat plicul, i-a spus că, în el se află mai multe cartele telefonice; că după câteva zile de la predarea acestui plic, aflându-se în Ungaria s-a întâlnit întâmplător cu acel bărbat care i-a încredinţat încă un plic pe care trebuia să-l predea aceluiaşi bărbat din localitatea Oradea; că în momentul în care i-a dat plicul persoana din Ungaria, i-a spusa unde se va întâlni cu bărbatul din Oradea, respectiv într-o cafenea astfel că, cunoscând deja drumul, s-a deplasat în zona centrală a oraşului şi într-un local, la o anumită oră, s-a întâlnit cu acel bărbat, căruia i-a înmânat plicul; că de fiecare dată, pentru fiecare plic pe care l-a predat acelui bărbat, bărbatul din Ungaria i-a dat câte 200 mărci, spunându-i că sunt cheltuielile pentru drum, astfel încât, a acceptat aceşti bani profitând de faptul că îi era plătit un drum pe care oricum trebuia să-l facă; că s-a întâlnit cu bărbatul din România în alte situaţii, nici în Ungaria şi nici în România; că în cele două împrejurări în care s-a întâlnit nu a semnat nimic, că atunci când a fost cu acel bărbat la magazinul din centrul oraşului, nu a folosit nici un aparat POS şi nici nu a văzut să fie folosit un astfel de aparat, că bărbatul din România căpruia i-a predat cele două plicuri, nu i-a dat nici o sumă de bani; că nu a purtat niciodată cercel şi de asemenea nu ştie ca inculpatul L. să fi purtat la rândul său cercel vreodată; că în ambele împrejurări în care a predat plicurile bărbatului din România, a fost însoţit de inculpatul L., că atunci când s-au întâlnit cu acel bărbat la magazin, îşi aminteşte că ar mai fi fost de faţă încă o persoană, respectiv o femeie, crede că soţia acelui bărbat; că după ce a intrat în magazin, a urcat într-un birou şi că a fost de mai multe ori în România, nu numai în cele două situaţii în care a predat acele două plicuri (fila 248 dosar instanţă).

4. Depoziţia martorului V.M., care a arătat că: în perioada în care magazinul inculpatului I. SC R. funcţiona în spaţiul de pe R., a fost angajat pe bază de convenţie civilă ca şi contabil; că nu ştie cine deţinea părţile sociale ale acestei firme, dar în realitate activitatea magazinului era controlată de inculpatul I. şi soţia acestuia; că în acest magazin a fost amplasat un aparat POS de către B.P., iar demersurile necesare la bancă l-ea efectuat martorul; că mergea la bancă pentru ridicarea extraselor de cont care evidenţiau plăţile şi încasările firmei şi de care avea nevoie în activitatea sa de a ţine contabilitatea acestei firme; că raportat la aceste extrase de cont, a remarcat la un moment dat ca un fapt neobişnuit, că acestea reflectau încasări foarte mari ale firmei, ce nu se corelau cu documentele contabile atât cu cele ce reflectau aprovizionarea cu marfă a acestei societăţi, cât şi cu facturile care ar fi atestat vânzarea acestor mărfuri; că a făcut chiar menţiunile pe extrasele de cont „sume în curs de clarificare" întrucât nu le cunoştea provenienţa; că aceste extrase de cont le-a obţinut foarte greu respectiv după ce le-a cerut de la inculpat şi de la soţia acestuia, a mers şi le-a ridicat personal de la bancă; că referitor la sumele încasare, inculpatul i-a dat explicaţii în sensul că, perioada sărbătorilor de iarnă a făcut să crească numărul vânzărilor şi apoi că societatea, obţinând acest sediu central, avea un vad mai bun; că, cu toate acestea, documentele contabile nu i-au fost predate decât cu foarte mare greutate, iar cele care au intrat în posesia sa, nu au justificat în totalitate banii încasaţi (fila 249 dosar instanţă).

5. Depoziţia martorului P.C., care a arătat că: îl cunoaşte pe inculpatul I.D. întrucât a fost angajat ca şi şofer la firma pe care acesta o conducea împreună cu soţia sa; că în magazinul situat pe str. R. era montat un aparat POS pentru efectuarea plăţilor şi prin această modalitate; că el personal nu a văzut pe nimeni utilizând aparatele, şi oricum el stătea un timp relativ scurt în magazin; că i-a văzut la magazin pe cei doi bărbaţi reprezentaţi prin fotografiile judiciare aflate la filele 88, 89 din dosarele de urmărire penală vol. II şi chiar i-a văzut în compania inculpatului I.; că aceştia au fost de mai multe ori la magazin; că nu ştie ce făceau la magazin, personal nevăzându-i să acceseze aparatul POS; că aceştia veneau la magazin, se întâlneau cu inculpatul I. şi discutau cu acesta însă nu poate să precizeze ce relaţii aveau (fila 171 dosar instanţă).

6. Depoziţia martorei D.E.N., care a arătat că: în perioada noiembrie 1999 până în ianuarie 2000 deci circa 3 luni a lucrat în calitate de vânzătoare la magazinul de pe str. R. la SC R.S. SRL Oradea, ştiind că I.D. era patronul firmei, iar soţia acestuia, era administratoare; că unitatea avea profil de desfacere cu amânuntul a produselor textile, adică îmbrăcăminte mai mult pentru femei, haine noi, importate din Ungaria; că pe la mijlocul lunii noiembrie 1999 au venit la unitate reprezentanţii B.P. Oradea şi au montat un aparat de citit carduri POS şi apoi inculpatul I. i-a explicat cum se foloseşte acel aparat; că atâta timp cât a lucrat acolo nu a avut nici un client pe care să-l servească cu marfă şi care să achite contravaloarea acesteia prin card electronic; că aparatul POS a fost folosit după montare, începând cu luna noiembrie 1999, de către I.D. şi o altă persoană, după câte ştie cetăţean din Ungaria, căruia nu-i cunoaşte numele; că acel cetăţean maghiar era un bărbat înalt, solid, tuns foarte scurt, în faţă cu chelie temporală, circa 30 de ani cel mult, ţinută sportivă, parcă avea cercei în ureche şi vorbea numai în limba maghiară, l-a văzut de circa 5-6-7 ori şi nu ştie numele acestuia, nici cu ce s-a deplasat în Oradea sau la magazin; că acesta a venit săptămânal, însoţit numai de I.D. urcau în biroul de la magazin, discutau acolo, numai în limba maghiară, după care coborau în magazin, numai când nu erau clienţi şi introduceau în POS pe rând mai multe carduri electronice, pe care le operau, şi ieşea la finalul operaţiunilor o chitanţă cu nişte totaluri, care era luată de aceştia şi nu i s-a dat şi nu i s-a lăsat niciodată; că după ce terminau operaţiunea pe POS care dura de fiecare dată circa 5 minute, urcau din nou în birou, discutau după care plecau amândoi, niciodată cetăţeanul maghiar sau I. nu au luat sau dus marfă din unitate în contul operaţiuni lor efectuate de ei pe POS; că, în cursul zilei I. revenea la magazin, şi îi explica ce anume avea de făcut, adică să facă intrare în raportul de gestiune şi vânzare conform unor sume indicate de el, el avea deja notate aceste date în prealabil pe o bucată de hârtie, pe care o lua de fiecare dată, niciodată nu i-a lăsat-o şi nu ştie ce făcea cu ea; că făcea intrări de mărfuri pe blănuri, haine, cizme damă, fără ca această marfă să intre efectiv în magazin, şi nu a văzut niciodată aceste cantităţi de mărfuri, aşa că şi-a dat seama imediat că de fapt nu există; că I.D. i-a atras atenţia ca nu cumva să spună cuiva vreodată de acest lucru, deoarece ol să aibă probleme, nu i-a spus cu cine şi nici de ce natură, a înţeles că ar putea pune pe cineva să o bată dacă vorbeşte (fila 222 dosar u.p. vol. I).

7. Depoziţia martorei I.F., care a arătat că: în toamna anului 1999 magazinul a fost în renovare şi apoi a aflat de la doamna P.M. că magazinul a fost închiriat unei societăţi, respectiv că a fost preluat de 2 persoane - soţ şi soţie; că în perioada următoare a aflat şi numele acestora, respectiv R. şi E. şi pe care îi recunoaşte după pozele ce i-au fost prezentate. Apreciem că toate aceste aspecte vin să dovedească împrejurarea că accesarea aparatului POS, montat la sediul societăţii administrate de inculpat, s-a efectuat prin card-uri contrafăcute.

Vinovăţia celor trei inculpaţi a rezultat fără dubiu din probele administrate.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.D.R., este de observat faptul că acesta recunoaşte comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, susţinând, că a folosit card-uri contrafăcute la aparatul POS, pentru a realiza activităţi frauduloase, la sugestia şi împreună cu inculpaţii L.Z.L. şi V.J., susţinând că acest lucru s-a realizat în contextul întocmirii unor borderouri de achiziţii articole de îmbrăcăminte fictive şi falsificării unor chitanţe fiscale ce atestau plata in sistem electronic, plată subsecventă pretinsei achiziţii a acestora, făcută de posesorii cardurilor accesate. Aceste aspecte sunt dovedite şi de celelalte probe ce au fost administrate în cauză.

Astfel, din adresa din 31 octombrie 2002 a D.G.E.I.P. Bihor, rezultă că numele persoanei B.A. şi seria de buletin trecute pe aceste borderouri de achiziţii nu se regăsesc în baza de evidenţă a persoanelor din România.

Pe de altă parte, din analiza documentelor contabile ale SC R.S. SRL Oradea, s-a constatat că în bilanţul contabil pe anul 1999, au fost cuprinse operaţiuni comerciale privind achiziţii de îmbrăcăminte atestate de aceste borderouri,cât şi chitanţe fiscale fictive vizând încasarea unor sume rezultând din vânzarea acestora. Martorul V.M. a cărui declaraţie a fost arătată mai sus a arătat că documentele contabile ce atestau intrarea mărfurilor nu justificau sumele ridicate de la bancă. Martora D.E.N. a arătat de asemenea că, completa acte contabile, respectiv chitanţe fiscale şi le consemna ca atare în registrele contabile, la cererea inculpatului I.D.

Mai mult, E.V. a constatat că semnăturile de pe chitanţele eliberate de aparatul POS nu corespund cu semnăturile titularilor de card-uri, învederându-se totodată şi neregularitatea accesării aceluiaşi card de mai multe ori în aceeaşi zi, la intervale de 2-3 minute una de alta. Totodată, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 18 decembrie 2002 rezultă că, scrisul de completare depus pe chitanţele fiscale în discuţie a fost executat de inculpatul I.

Referitor la inculpaţii L.Z.L. şi V.J., s-a observat faptul că aceştia s-au prezentat în faţa instanţei pentru a fi audiaţi însă, nu au recunoscut săvârşirea faptelor de care sunt judecaţi, motivând că, au adus din Ungaria carduri inculpatului I., însă nu ştiau că sunt contrafăcute şi au procedat în acest fel la solicitarea unui cetăţean maghiar care în realitate le-a cerut să execute un simplu comision.

Implicarea acestor inculpaţi în activitatea infracţională cu carduri contrafăcute este însă dovedită prin probele administrate în cauză.

Astfel, inculpatul I.D. a declarat că cei doi inculpaţi maghiari au adus card-uri contrafăcute, permiţându-i acestuia să le acceseze la aparatul POS montat la societatea sa, recunoscând totodată că a semnat chitanţele eliberate de acest aparat.

Cele susţinute de inculpatul I.D. se coroborează cu cele susţinute de inculpaţii L.Z.L. şi V.J. respectiv că aceştia s-au aflat la Oradea în perioada accesării cardurilor la aparatul POS.

Pe de altă parte, martora D.E. şi a declarat că, în prezenţa a doua persoane de cetăţenie maghiară inculpatul I. a accesat de mai multe ori carduri la aparatul POS şi că ulterior, i-a cerut să completeze în acte contabile date pe care acesta le avea consemnate pe o bucată de hârtie. La toate aceste elemente se alătură în opinia instanţei, cu efect incriminator, împrejurarea că, cei doi inculpaţi şi-au făcut o apărare neverosimilă în condiţiile în care, audiaţi fiind de instanţă, au declarat că nu pot să ofere date asupra persoanei care le-ar fi cerut să aducă inculpatului I. carduri din Ungaria. Este evident caracterul convenabil al acestei apărări întrucât înlătură orice posibilitate de verificare şi totodată este evident că lipsa sa de credibilitate fiind greu de admis că, cei doi inculpaţi, persoana mature, ar face un comision transnaţional în totală necunoştinţă de cauză, în condiţiile unui risc posibil de implicare a acestora într-o activitate infracţională.

Faţă de cele arătate, s-a apreciat că este demonstrată atât vinovăţia inculpatului I.D. cât şi vinovăţia inculpaţilor L.Z.L. şi V.J.

În această situaţie, s-a apreciat ca fiind dovedită vinovăţia acestor inculpaţi atât în ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune cât şi de punere în circulaţie în mod repetat a cardurilor contrafăcute, în ce priveşte această ultimă infracţiune instanţa de fond urmând a face aplicarea art. 334 C. proc. pen., în sensul de a schimba încadrarea juridică din art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen. în art. 282 alin. (2) C. pen. în ceea ce îi priveşte pe toţi cei trei inculpaţi.

Instanţa a considerat astfel că inculpatul I.D.R. a folosit în mod fraudulos card-uri contrafăcute, prezentând ca adevărată împrejurarea că acestea, în realitate, au fost accesate de către titularii lor, stare de fapt care rezultă din probaţiunea administrată în cauză.

Prin aceste proceduri, a fost indusă în eroare partea civilă B.P., care a acceptat plata către inculpat a sumei de 502.242.557 ROL.

În aceste condiţii, fapta inculpatului I.D.R., aşa cum a fost anterior descrisă şi dovedită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în forma prev.de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., în formă continuată. Forma continuată a acestei infracţiuni se va reţine datorită faptului că inculpatul a efectuat acte materiale ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, în baza unei rezoluţii infracţionale unice.

În aceste condiţii, fapta inculpaţilor L.Z.L. şi V.J., aşa cum a fost anterior descrisă şi dovedită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în forma prev. de art. 26 - art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., în formă continuată.

De menţionat că inculpatul I.D.R. a fost trimis în judecată şi pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev.şi ped.de art. 290 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în falsificarea borderourilor de achiziţii şi chitanţe fiscale false (aspecte dovedite, după cum s-a arătat anterior, prin declaraţiile martorilor indicaţi anterior, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, precum şi declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului). Totodată inculpatul I.D.R. a fost trimis în judecată şi pentru comiterea infracţiunii de fals prev.şi ped.de art. 25 – art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) constând în cuprinderea în bilanţul contabil pe anul 1999 a unor chitanţe fiscale false (aspecte dovedite, după cum s-a arătat şi anterior, prin declaraţiile martorilor indicaţi şi declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului).

Raportat la aceste infracţiuni, s-a observat faptul că s-a constatat intervenirea prescripţiei răspunderii penale, câtă vreme faptele au fost săvârşite în luna decembrie 1999, iar potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. raportat la art. 124 C. pen., pentru a se putea dispune încetarea procesului penal din acest motiv, este necesar să treacă, în speţa dată, un termen de 7 ani şi 6 luni, ceea ce a însemnat că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit.

Totodată, inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prev.şi ped.de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul I.D.R. în forma autoratului, iar inculpaţii L.Z.L. şi V.J., în forma complicităţii, reţinându-se faptul că inculpatul I.D.R. a ridicat suma de 502.242.557 ROL de la B.P. cu ajutorul inculpaţilor L.Z.L. şi V.J., cunoscând că aceasta provine din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

S-a mai apreciat că reţinerea în sarcina inculpaţilor a infracţiunii de spălare de bani în formă continuată nu este justificată pentru următoarele considerente:

Astfel, suma de 502.242.557 ROL plătită de B.P., s-a produs printr-o activitate delictuală de accesare de card-uri contrafăcute a aparatului POS.

Infracţiunea care, de fapt, s-a produs este aceea de înşelăciune prev.de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Doctrina este unitară în a recunoaşte că ascunderea provenienţei ilicite a produsului financiar provenit dintr-o infracţiune implică 3 faze independente:

- plasarea-plasamentul cantităţii de bani ca atare;

- stratificarea-separarea banilor proveniţi din activitatea criminală de originea lor, prin intermediul unor activităţi financiare;

- integrarea, găsirea unei explicaţii plauzibile pentru banii iliciţi sau procesul de onorabilizare a lor.

Fiecare etapă reprezintă în sine un mic mecanism, un segment al complexului proces de spălare a banilor.

În cazul de faţă, B.P. doar a eliberat inculpatului, pe baza chitanţelor şi borderourilor de achiziţii falsificate, bani în numerar, activitate care este însă tot o componentă a infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. Analizând textul de lege s-a remarcat, că sub aspectul laturii obiective infracţiunea de spălare de bani se realizează prin "schimbarea sau transferul de bunuri" acţiuni ce nu s-au produs în cauză.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpaţilor, instanţa a avut în vedere pericolul social concret al infracţiunii săvârşite, modul şi împrejurările comiterii faptelor, dar şi persoana fiecărui inculpat, fără antecedente penale, atitudinea inculpatului I. de recunoaştere a faptelor, precum şi faptul că toţi inculpaţii s-au prezentat în faţa autorităţilor, considerente în baza cărora, apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, în baza art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate conform celor de mai sus.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii aplicate, s-a impus limitarea conţinutului acestora. Astfel, potrivit praticii C.E.D.O. (a se vedea cazul S. si P. contra Romaniei), nu pot fi interzise ab initio toate drepturile prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) ca si pedeapsa accesorie, pe durata executării efective a pedepsei privative de libertate de către inculpat, ci doar acele drepturi care se impun vis-ŕ-vis de natura, felul si gravitatea infracţiunii săvârşite de către acesta, precum şi ţinând seama de interesele minorului. Mai mult, văzând şi cauza H. contra Marii Britanii, se constată că inculpatului nu-i poate fi interzis, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a alege, prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen., deoarece drepturile accesorii nu pot fi restrânse în mod automat, restrângerea exerciţiului unor drepturi poate fi dispusă doar dacă este necesară într-un stat de drept.

Împotriva acestei sentinţe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a declarat apel în termen, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei apelate şi condamnarea inculpaţilor I.D., L.Z.L. şi V.J. pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, respectiv complicitate la spălare de bani, înlăturarea dispoziţiilor privind suspendarea pedepsei sub supraveghere, impunându-se executarea pedepselor aplicate inculpaţilor în regim de detenţie, precum şi aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării în ceea ce priveşte inculpaţii cetăţeni maghiari.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi inculpatul I.D., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei apelate şi reducerea termenului de încercare la care a fost obligat de prima instanţă, dată fiind atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că este singurul întreţinător al familiei.

Împotriva sentinţei au declarat apel şi inculpaţii L.Z. şi V.J., primul solicitând achitarea cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reţinerea circumstanţelor atenuante, iar cel de-al doilea a solicitat achitarea cu art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că în cauză nu sunt probe concludente pentru a se stabili vinovăţia acestuia.

Verificând apelurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate şi a celor care, potrivit legii se verifică din oficiu, instanţa constată că apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor este fondat, în timp ce apelurile inculpaţilor sunt nefondate.

În mod greşit prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.D., respectiv complicitate la spălare de bani, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii L.Z. şi V.J.

Potrivit art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002, „constituie infracţiunea de spălare a banilor schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri (…). Art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 21/1999 în vigoare la data comiterii faptelor, enumeră expres infracţiunile din care provin valorile la care face referire textul de lege, printre care se enumeră şi înşelăciunea în domeniul bancar, cum este cazul în speţă. În fapt, inculpatul I.D., conform declaraţiei de la f. 201 din dosarul primei instanţe, după ce ridica banii de la bancă, îi schimba în mărci şi le preda inculpaţilor chiar în ziua în care îi scotea de la bancă, iar sumele le remitea fie unuia dintre inculpaţi, fie celuilalt, iar în perioada când s-au folosit aparatele, se întâlnea cu inculpaţii de 2-3 ori pe săptămână. Ca atare, infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului nu constă în aceea că a ridicat cu ajutorul celorlalţi inculpaţi suma de 502.242.557 lei de la B.P. - Sucursala Oradea cunoscând că aceasta provine din săvârşirea infracţiunii înşelăciune, astfel cum în mod greşit s-a reţinut în rechizitoriu, această faptă întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, ci în aceea că, după ce ridica banii de la bancă, îi schimba în mărci şi le preda inculpaţilor chiar în ziua în care îi scotea de la bancă, iar sumele le remitea fie unuia dintre inculpaţi, fie celuilalt. Aşa cum se reţine şi în motivele de recurs ale parchetului, inculpatul I.D. s-a folosit de o instituţie financiară netradiţională - casa de schimb valutar - convertind „banii murdari" în „bani curaţi", realizându-se astfel una din variantele infracţiunii de spălare de bani, respectiv cea de „schimbare de bunuri", prin această ultimă noţiune înţelegându-se „transformarea fizică, schimbarea primei înfăţişări, păstrând în regulă valoarea intrinsecă a obiectului, ceea ce s-a şi întâmplat în cauză. Ca atare, faţă de acest aspect, se impune condamnarea inculpatului I.D. pentru infracţiunea de spălare de bani, iar a inculpaţilor L.Z. şi V.J. pentru infracţiunea de complicitate la spălare de bani, aceştia primind sumele de bani schimbate în valută de primul inculpat.

Pe de altă parte, apelul parchetului se impune a fi admis şi în ceea ce priveşte măsura de siguranţă a expulzării care nu a fost aplicată de prima instanţă şi care, date fiind faptele săvârşite de cetăţenii maghiari L.Z. şi V.J. urmează a fi aplicată în ceea ce-i priveşte pe aceştia, urmând a se dispune expulzarea acestora de pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte motivul de apel al parchetului privind greşita aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei, instanţa apreciază că acesta nu este întemeiat. Suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaţilor a fost avută în vedere în funcţie de criteriile avute în vedere de art. 86¹ lit. c) C. pen, respectiv, ţinându-se seama de persoana inculpaţilor care nu au antecedente penale, inculpatul I. recunoscând comiterea faptelor, de comportamentul acestora după comiterea faptei, de faptul că, date fiind toate aceste împrejurări, pronunţarea condamnării reprezintă un avertisment şi, chiar fără executarea pedepsei, aceştia nu vor mai săvârşi infracţiuni.

Referitor la apelurile inculpaţilor, instanţa urmează a le respinge pentru motivele care sunt avute în vedere în cele ce urmează. În ceea ce priveşte apelul inculpatului I. care solicită reducerea termenului de încercare la care a fost obligat de prima instanţă, dată fiind atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că este singurul întreţinător al familiei, instanţa de apel apreciază că acesta nu este întemeiat, date fiind faptele săvârşite de inculpat în concurs, dat fiind prejudiciul mare rezultat din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, astfel încât, faţă de aceste argumente, aspectele invocate de inculpat în susţinerea cererii de apel nu pot fi avute în vedere de către instanţă pentru reducerea termenului de încercare.

În ceea ce priveşte apelul inculpatului V.J., care a solicitat achitarea cu art. 10 lit. d) C. proc. pen. pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii întrucât lipseşte vinovăţia, instanţa apreciază că nici acest motiv de apel nu este întemeiat. În motivarea apelului se reţine că declaraţia inculpatului I.D. în mod singular nu este îndestulătoare pentru condamnarea acestuia, iar toate celelalte probe sunt indirecte, inexacte, neclare, care pot fi interpretate doar forţat împotriva acestuia. La pronunţarea soluţiei de condamnare a inculpatului au fost avute în vedere, pe lângă declaraţia constantă de recunoaştere a inculpatului I., toate împrejurările cauzei. Astfel, este cert că inculpatul I. i-a cunoscut pe inculpaţii cetăţeni maghiari anterior comiterii faptelor, iar ulterior, aceştia i-au adus din Ungaria nişte plicuri inculpatului I., în legătură cu care nu ştiau ce conţin. Atât inculpatul L.Z. cât şi V.J. recunosc faptul că s-au întâlnit cu inculpatul I. de 5-7 ori şi i-au remis de fiecare dată plicuri, fără să ştie ce conţin acestea, în condiţiile în care, tot inculpatul L.Z. care, în declaraţia dată în faţa instanţei de apel la f. 80-81 arată că a fost de câteva ori în România şi înainte, dar nu atât de des, ca şi în perioada în care a adus plicurile în România, fără să justifice în vreun alt fel venirea sa mai des în România în perioada respectivă. Acest ultim aspect ridică numeroase dubii cu privire la sinceritatea cetăţenilor maghiari care arată că nu ştiau ce conţin plicurile respective şi că primeau în schimb doar contravaloarea transportului. O altă afirmaţie suspectă făcută de inculpaţii L.Z. şi V.J. este aceea că, de fiecare dată când aduceau plicurile, veneau în România împreună, toate aceste împrejurări denotând faptul că aceştia se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor. Argumentul invocat de inculpat cum că toate probele sunt indirecte, inexacte, neclare, nu conduce la concluzia că, probele indirecte nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, ele putând fi coroborate cu probele directe administrate în cauză, cum este declaraţia inculpatului I., în vederea pronunţării unei soluţii. Faptul că, inculpaţii cetăţeni maghiari nu au semnat niciodată vreun document în România şi nici nu s-a dovedit acest aspect, faptul că, nu fiecare intrare în ţară a acestora poate fi coroborată cu accesarea aparatului, precum şi faptul că banii erau ridicaţi de la bancă de către administratorul SC R. SRL, nu înlătură starea de fapt care rezultă din probele administrate în cauză din care reiese că aceştia se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, alături de inculpatul I.D., precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. În legătură cu faptul că aparatul POS era accesat în prezenţa coinculpaţilor cetăţeni maghiari, acest fapt este susţinut atât de inculpatul I.D., cât şi de martora D.E.N. (f. 222 dosar u.p.), care arată că aparatul respectiv a fost folosit după montare în nov.1999, de către I.D. şi de o altă persoană, cetăţean maghiar, al cărui nume nu îl cunoaşte, şi ale cărui semnalmente le-a descris în aceeaşi declaraţie, care vorbea doar limba maghiară şi pe care l-a văzut de 5-7 ori.

Pentru aceste motive, nu poate fi admis nici apelul inculpatului L.Z. care solicită achitarea cu art. 10 lit. c) C. proc. pen. pe motiv că faptele nu sunt săvârşite de el, pentru aceleaşi argumente pe care instanţa le-a evocat anterior.

Văzând această stare de fapt, instanţa de apel a respins ca nefondate apelurile penale declarate de inculpaţii I.D.R., L.Z., V.J.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva sentinta penala 243/P din 15 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a desfiinţat-o în sensul că:

A înlăturat dispoziţiile privind achitarea inculpatului I.D.R., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 23 alin. (1) din Legea 656/2002 cu art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), precum şi dispoziţiile privind achitarea inculpaţilor L.Z.L. şi V.J. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 23 alin. (1) din Legea 656/2002 cu aplic. art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

I. A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 23 alin. (1) din Legea 656/2002 cu art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe inculpatul I.D.R. la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În baza art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A menţinut dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului precum şi a pedepselor accesorii pe durata unui termen de încercare de 7 ani, în baza art. 86¹ C. pen., art. 71 alin. (4) C. pen.

II. A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului L.Z.L. în cuantum de 3 ani închisoare cu art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen şi a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen rap. la 23 alin. (1) din Legea 656/2002 cu art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe inculpatul L.Z.L. la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare de bani.

În baza art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A menţinut dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului precum şi a pedepselor accesorii pe durata unui termen de încercare de 7 ani, în baza art. 86¹ C. pen, 71 alin. (4) C. pen.

III. A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului V.J. în cuantum de 3 ani închisoare cu art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C.pen cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 cu art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C.pen şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe inculpatul V.J. la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare de bani.

În baza art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen şi a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A menţinut dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului precum şi a pedepselor accesorii pe durata unui termen de încercare de 7 ani, în baza art. 86¹ C. pen, 71 alin. (4) C. pen.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

În baza art. 117 C. pen. a dispus expulzarea cetăţenilor maghiari L.Z.L. şi V.J. de pe teritoriul României.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţi la câte 500 RON fiecare cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

A dispus virarea din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor a sumelor de câte 300 RON, onorariul ap. of. S.M., B.I., Ţ.L.

Împotriva deciziei inculpaţii I.D.R. şi V.J.L. au declarat prezentele recursuri.

Prealabil examinării recursurilor, Înalta Curte constată, din actele şi lucrările dosarului, următoarele:

I) la instanţa de fond, s-a prezentat inculpatul I.D.R., personal şi asistat de apărător ales (fil. 104, 108, 110, 259) care, cu acordul său, a fost ascultat (fil. 201-202, fil. 204 în raport cu numerotarea filelor dosarului instanţei de fond).

Inculpatul V.J.L. a transmis instanţei, personal, cereri de amânare a judecăţii (fil. 178-179). Înalta Curte constată şi aspectele consemnate în încheierea de şedinţă din data de 6 mai 2008 (fil. 198-199 d.p.i.) cu privire la conduita procesuală a inculpatului V.J.L. şi a apărătorului ales al acestuia când, printre altele, după identificarea inculpatului, în prezenţa apărătorului ales şi al interpretului de limbă maghiară, şi după precizarea făcută de instanţă în sensul că dosarul se află pe rol de circa 4 ani, acesta a arătat expres, în două rânduri, că se prevalează de „dreptul la tăcere". Ulterior, cu acordul său, inculpatul V.J.L. a fost audiat (fil. 248, 250 d.p.i.). La termenul din 1 iulie 2009 s-a procedat la o confruntare a inculpaţilor V.J.L. şi I.D.R. (fil. 255-256, fil. 259).

În esenţă, se susţine că „nu există dovezi certe privitoare la vinovăţia subsemnatului", că nu au fost avute în vedere „inadvertenţele grave din cuprinsul materialului probator", că „actele materiale înfăptuite şi recunoscute de subsemnatul constituie doar acte de participaţie improprie", că „nu au fost dovedite laturile subiectivă şi obiectivă a infracţiunilor" etc. (fil. 14-18 d.r.).

În principiu, argumentele expuse în motivele scrise de recurs (fil. 14-18 d.r.) sunt aceleaşi cu argumentele expuse în motivele de apel, astfel cum rezultă din înscrisul intitulat „concluzii" (fil. 84-87 d.a.), precum şi cu cele prezentate în înscrisul intitulat „concluzii" depus la instanţa de fond (fii. 262-266 d.p.i.), toate fiind elaborate de aceeaşi societate de avocaţi.

Recursul inculpatului nu este întemeiat nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen. (caz invocat de acesta), şi nici prin cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. (caz avut în vedere din oficiu de către instanţă).

Din conţinutul sentinţei şi deciziei atacate rezultă că ambele instanţe au examinat respectivele argumente ale apărării, Înalta Curte însuşindu-şi în totalitate argumentele probatorii şi de drept expuse în motivarea deciziei instanţei de apel (pag. 18-21 ale deciziei) şi, parţial, pe cele expuse în sentinţa instanţei de fond (pag. 4-11 ale sentinţei, mai puţin cele referitoare la greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea de spălare de bani - pag. 12 sentinţă).

În cuprinsul motivelor scrise de recurs, apărătorul inculpatului face o interpretare proprie a mijloacelor de probă şi unele consideraţii juridice cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea, recunoscându-se că „ar fi lipsit de logică să invoc în favoarea mea apărări neconvenabile." (fil. 15 d.r.).

Invocarea unor pretinse contradicţii între mijloacele de probă, a unei pretinse insuficienţe, în opinia apărării, a probelor în acuzare şi afirmarea lipsei elementelor constitutive ale infracţiunilor - toate având ca temei interpretarea proprie a probelor în acuzare, care poate fi afectată de subiectivism - nu realizează condiţiile cazurilor de casare invocate în motivele scrise de recurs.

Hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Apărarea inculpatului nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi, respectiv, de instanţa de apel. Motivarea apărării, în sensul că instanţele au interpretat greşit probele administrate, că există contradicţii între mijloacele de probă, că nu sunt suficiente probe în acuzare şi afirmarea lipsei elementelor constitutive ale infracţiunilor nu este, prin ea însăşi, suficientă şi de natură să justifice incidenţa cazului de casare privind eroarea gravă de fapt.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal (pag. 2-11 sentinţă, pag. 18-21 decizie).

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.).

Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.

În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.

Revenind la motivele de recurs, Înalta Curte reţine că potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 656/2002 prin „spălarea banilor" se înţelege infracţiunea prevăzută de art. 23 din aceeaşi lege.

Inculpatul a fost condamnat de instanţa de apel pentru săvârşirea, în participaţie, a infracţiunii de spălare de bani, infracţiune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Conform art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, printre altele, constituie infracţiune schimbarea sau transferul de bani, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri.

Explicarea noţiunii de „bunuri" este făcută prin art. 2 lit. b) din Legea nr. 656/2002, acestea fiind „bunurile corporale sau necorporale, mobile sau imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea.

Înalta Curte apreciază corecte argumentele juridice şi argumentele probatorii referitoare la eroarea în care s-a aflat prima instanţă atunci când a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea, în participaţie penală, a infracţiunii de spălare de bani, argumente prezentate la pag. 18-19 ale deciziei atacate.

Banii, în monedă naţională (lei), obţinuţi din activitatea infracţională de care cei 3 inculpaţi erau conştienţi, au fost schimbaţi într-o monedă străină, agreată - la data respectivă - în zona geografică (mărci). Inculpatul I.D., după ce ridica banii de la bancă, îi schimba în mărci şi îi preda, de 2-3 ori pe săptămână, celor doi coinculpaţi, cetăţeni străini cu domiciliul în Ungaria (declaraţie - fil. 201-202 d.p.i.).

În subsidiar, apărătorul - cu ocazia dezbaterilor - a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. (caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.).

Nici această critică - referitoare la individualizarea pedepsei - nu este întemeiată.

Potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Condiţiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece, pe de o parte, pedepsele aplicate sunt situate între limitele prevăzute de lege, iar pe de altă parte, acestea au fost corect individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea lor ţinându-se seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Totodată, având în vedere toate datele personale ale inculpatului, instanţa de apel a stabilit o modalitate neprivativă de libertate pentru executarea pedepsei, modalitate favorabilă acestuia şi care răspunde atât principiului proporţionalităţii, cât şi scopului prevăzut de art. 52 din C. pen.

În condiţiile în care inculpatul V.J.L. este cetăţean străin, are domiciliul în străinătate şi, pe de o parte, au lipsit indicii temeinice care să sugereze existenţa unor legături personale sau interese legitime care să reclame prezenţa lui pe teritoriul României iar, pe de altă parte, au lipsit dovezi care să facă incidente dispoziţiile art. 117 alin. (4) C. pen., măsura de siguranţă a expulzării acestuia, conţinută în sentinţa primei instanţe şi menţinută de instanţa de apel, este legală şi temeinică, în acord cu art. 111-112 lit. e) raportat la art. 117 C. pen.

Asupra recursului declarat de inculpatul I.D.R.:

Inculpatul nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de art. 385¹⁰ C. proc. pen., nedepunând la dosar motive scrise de recurs.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar / reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Solicitarea apărătorului de achitare a inculpatului, justificată prin existenţa unei grave erori de fapt care a avut drept consecinţă greşita condamnare a acestuia (caz de casare invocat - art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.) este în evidentă contradicţie cu întregul probatoriu administrat şi, mai ales, chiar cu declaraţiile constante ale inculpatului - date în cursul urmăririi penale şi al judecăţii - în care, cu sinceritate, a expus modul de săvârşire a faptelor astfel cum sunt descrise în rechizitoriu şi sunt confirmate de instanţa de apel.

În consecinţă, Înalta Curte - făcând trimitere la argumentele de fapt şi de drept ale deciziei atacate, pe care le însuşeşte integral - apreciază, pe de o parte, că nu se impune reiterarea lor, iar pe de altă parte, constată că invocarea de către apărare a acestui caz de casare are un caracter pur formal în lipsa expunerii concrete a existenţei unor contradicţii între una/unele dintre probele administrate şi, respectiv, situaţia de fapt reţinută de curtea de apel, şi parţial, de instanţa de fond.

De altfel, Înalta Curte - referitor la pretinsa existenţă a unei erori grave în stabilirea situaţiei de fapt de către instanţe - constată că printre argumentele primei instanţe (însuşite şi de instanţa de apel - pag. 19-20 ale deciziei) pentru aplicarea unor pedepse relativ reduse şi, mai ales, pentru dispunerea unei modalităţi neprivative de libertatepentruexecutarea pedepsei rezultante, a fost chiar sinceritatea inculpatului, recunoaşterea faptelor pentru care a fost acuzat (pag. 16 a sentinţei).

De asemenea, cu privire la condamnarea inculpatului pentru săvârşirea, în participaţie penală, a infracţiunii de spălare de bani, Înalta Curte face trimitere la cele deja menţionate la secţiunea examinării recursului coinculpatului V.J.L.

În final, Înalta Curte constată că nu este întemeiată critica referitoare la individualizarea pedepsei (caz de casare invocat - art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.).

Astfel, potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Condiţiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece pedepsele aplicate inculpatului I.D.R. sunt situate în limitele prevăzute de lege şi au fost corect individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care menţionează criteriile generale de individualizare potrivit cărora la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Având în vedere toate datele personale ale inculpatului, instanţa de apel a stabilit o modalitate neprivativă de libertate pentru executarea pedepsei, modalitate favorabilă acestuia: suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, modalitate care răspunde atât principiului proporţionalităţii, cât şi scopului prevăzut de art. 52 din C. pen.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte - în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondate ambele recursuri.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.D.R. şi V.J.L. împotriva Deciziei penale nr. 43/ A din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 600 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1342/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1477/2010. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1064/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 115/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1256/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1342/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1477/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1544/2010. Penal. Tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune la Legea 39/2003 (Legea 39/2003 art. 10). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1850/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1934/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs