ICCJ. Decizia nr. 2031/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2031/2010
Dosar nr. 4276/1/2010
Şedinţa publică din 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 mai 2010, Curtea de Apel Galaţi a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) C. pen., art. 303 alin. (6) C. proc. pen., art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 invocate de inculpatul F.M.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
a) în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. s-a constatat că aceasta a fost invocată din oficiu în şedinţă la termenul din 21 februarie 2008, fiind respinsă prin Decizia nr. 600 din 22 mai 2008 a Curţii Constituţionale.
După această dată şi până în prezent, în mod constant inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., iar instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de şedinţă din 2 decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 9 august 2009, 6 aprilie 2009, 18 iunie 2009, 8 octombrie 2009, 7 decembrie 2009, 11 ianuarie 2010, 8 februarie 2010, 16 aprilie 2010, încheieri ce au rămas definitive prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
b) Cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, s-a constatat că şi acestea au mai fost invocate anterior de către inculpat.
Astfel, prin încheierile din 08 octombrie 2009; 07 decembrie 2009; 11 ianuarie 2010; 08 februarie 2010; 16 aprilie 2010, rămase definitive prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierile de şedinţă din 06 aprilie 2009, 18 iunie 2009 a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, încheieri rămase definitive tot prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţiile de neconstitutionalitate pot fi ridicate de părţile din proces, de procuror sau de instanţă din oficiu, în cursul soluţionării cauzei, şi pot viza dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Având în vedere cele mai sus arătate, faţă de dispoziţiile din Legea nr. 47/1992, privind admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale, se consideră că prevederile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., art. 29 alin. (1) şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze (apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi).
Se constată că, de la momentul la care Curtea de Apel Galaţi a analizat admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a celor trei dispoziţii legale arătate mai sus, nu au intervenit modificări cu privire la fondul cauzei şi nici cu privire la dispoziţiile legale în materie.
Mai mult, o eventuală constatare a neconstituţionalităţii textelor legale arătate mai sus, nu ar putea influenţa soluţionarea cauzei, întrucât nu au legătură directă cu aceasta şi nu ar putea conduce la o reformare a soluţiei pronunţate pe fondul cauzei.
c) Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) C. pen.;
În motivarea acestei excepţii de neconstituţionalitate, inculpatul preia în parte aceleaşi aspecte invocate cu ocazia ridicării anterior a excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229, art. 263 alin. (4), art. 171 alin. (3), art. 23, art. 24 C. proc. pen. vizând respectarea dreptului la apărare al învinuitului în faza urmăririi penale şi sancţionarea cu nulitatea absolută a acestor pretinse încălcări.
Motivele invocate de inculpat în susţinerea acestei excepţii nu vizează în mod direct textul art. 181 alin. (1) C. pen., nu au legătură cu soluţionarea cauzei, tinzând spre o modificare a dispoziţiilor Codului de procedură penală referitoare la asigurarea dreptului la apărare, la nulităţile în procesul penal, la modalitatea de efectuare a urmăririi penale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Lenea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Curtea Constituţională a decis asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea în tot sau în parte a unei legi sau a unei ordonanţe.
Din conţinutul acestor dispoziţii normative rezultă că cererea de sesizare a instanţei constituţionale trebuie să cuprindă în conţinutul său o excepţie de neconstituţionalitate. O astfel de excepţie trebuie să se refere la un conflict constituţional între o normă sau mai multe dintr-un act normativ, iar pe de altă parte o normă sau un principiu consacrate de Constituţie.
Nu poate fi considerată ca fiind o excepţie de neconstituţionalitate cererea prin care se critică o reglementare normativă pentru modul în care a fost redactată sau pentru modul în care este interpretată sau aplicată.
În mod constant în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a considerat ca fiind inadmisibile sesizările care în fond solicitau o reformulare a textului de lege criticat pentru neconstituţionalitate, completarea acestuia, modificarea textului de lege sau se refereau la aplicarea şi interpretarea unor dispoziţii normative.
În jurisprudenţa sa instanţa constituţională a României a subliniat în mod constant faptul că rolul său în statul de drept nu este acela de a legifera sau de aplica şi interpreta legea în cazuri concrete, ci numai de a constata neconcordanţa dintre un text de lege şi o normă constituţională.
În speţă, aşa cum am arătat mai sus, inculpatul critică dispoziţiile art. 181 alin. (1) C. pen., prin prisma mai multor prevederi C. proc. pen., aspecte ce nu echivalează cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Mai mult, prin invocarea prezentelor excepţii de neconstituţionalitate se tinde spre o tergiversare nejustificată a soluţionării cauzei, în detrimentul celorlalte părţi aducându-se o atingere drepturilor acestora de a beneficia de o soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil.
Se consideră că la momentul invocării primelor excepţii de neconstituţionalitate (la data de 08 noiembrie 2007 sau la data de 14 februarie 2008) inculpatul avea posibilitatea să invoce şi excepţiile de faţă, precum şi orice alte excepţii de neconstituţionalitate pe care le-ar fi considerat întemeiate, pentru a nu mai genera şi alte suspendări ale judecăţii şi tergiversări ale soluţionării cauzei pe fond.
Împotriva încheierii din 10 mai 2010 în termen legal a declarat recurs inculpatul F.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează compunerea instanţei, dreptul la apărare, la un proces echitabil, hotărârea a fost pronunţată de un judecător incompatibil, respectiv judecătorul P.D., iar instanţa în mod nejustificat i-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Recurentul inculpat solicită, în esenţă, admiterea cererilor sale, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate şi suspendarea judecării cauzei.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin sentinţa penală nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi inculpatul F.M. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 luni pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. cu referire la art. 76 lit. e) C. pen., parte vătămată fiind M.M., constatându-se pedeapsa graţiată integral conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Inculpatul a fost obligat şi la plata despăgubirilor civile către partea civilă M.M.
În prezent cauza se află pe rolul Curţii de Apel Galaţi, având ca obiect apelurile declarate de inculpat şi partea civilă M.A. împotriva sentinţei penale nr. 275/2006 a Tribunalului Galaţi.
În mod întemeiat prima instanţă a apreciat că excepţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 181 alin. (1) C. pen., motivele invocate de inculpat în motivarea acestei excepţii vizează dispoziţiile C. proc. pen. relative la asigurarea dreptului la apărare, nulităţile în procesul penal, modalitatea de efectuare a urmăririi penale.
Or, potrivit Legii nr. 42/1992 republicată nu pot face obiectul sesizării Curţii Constituţionale cererile prin care, în fond, se critică redactarea vreunui text de lege, interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii normative întrucât Curtea Constituţională nu are atribuţii de legiferare, de interpretare şi aplicare a legii în cazuri concrete, ci numai de a constata neconcordanţa dintre un text de lege şi o normă constituţională.
Din examinarea dosarului cauzei se observă că inculpatul F.M. a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate în mod succesiv, ce tind, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, la o tergiversare nejustificată a soluţionării cauzei, în detrimentul celorlalte părţi.
Referitor la celelalte motive de recurs invocate, Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate, instanţa a fost compusă potrivit legii şi nu a existat un caz de incompatibilitate.
Faţă de considerentele expuse în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3900/44/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1981/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2036/2010. Penal → |
|---|
