ICCJ. Decizia nr. 1973/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1973/2010
Dosar nr. 597,1/120/2009
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 544 din 8 decembrie 2009, Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului B.C.M. prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestuia din infracţiunea prev. de art. 174 – 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen.
În baza art. 174-175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul B.C.M. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 4 noiembrie 2008 la zi.
Potrivit disp. art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că în cauză nu s-a exercitat acţiunea civilă.
În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor care i-au aparţinut şi au constituit mijloace de probă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în seara zilei de 2 noiembrie 2008, aflat în locuinţa tatălui său, inculpatul s-a certat cu acesta şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona feţei şi a spatelui, până când victima a căzut la podea.
Inculpatul a aşezat victima (care horcăia) pe pat şi a continuat să privească la televizor şi apoi să doarmă lângă acesta.
Din raportul medico-legal de necropsie nr. 265/A/2008 din 4 februarie 2009 al Serviciului medico-legal Târgovişte rezultă că moartea victimei s-a datorat hemoragiei leptomeningee, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral produs în cadrul unui politraumatism prin heteroagresiune, urmată de aducerea victimei în stare de agonie; multiplele traumatisme suferite au avut un caracter tonato-generator, existând legătură directă de cauzalitate între leziunile produse de inculpat şi decesul victimei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză proces-verbal de cercetare a locului faptei, planşe fotografice, acte medico-legale, declaraţiile martorilor D.N., ş.a., declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 20 din 19 martie 2010, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi a desfiinţat în parte sentinţa instanţei de fond, înlăturând dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 350 lei, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei fiind avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C.M., reiterând criticile formulate în calea de atac a apelului.
În principal, recurentul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost condamnat în aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante, astfel cum au fost ele aplicate de instanţa de fond.
În ultimul cuvânt, a susţinut că şi-a lovit tatăl din frica de a nu fi fost lovit de acesta.
Temeiurile de casare invocate sunt cele prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat din următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţa a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând încadrarea juridică legală şi temeinică infracţiunii comise de acesta.
La stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul şi, implicit a încadrării juridice a faptei, instanţa a avut în vedere şi a examinat în mod judicios, împrejurările comiterii agresiunii, zona spre care au fost îndreptate actele de violenţă, intensitatea şi consecinţele loviturilor aplicate, obiectul vulnerant folosit.
Victima, în vârstă de 57 de ani, avea o stare de sănătate precară, fiind bolnav de insuficienţă cardiacă.
Inculpatul a lovit-o puternic şi în mod repetat cu pumnii şi picioarele, în special în zona capului, producându-i o hemoragie leptomeningee, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral. Autopsia cadavrului a relevat existenţa a numeroase hematoame în zona fronto-perietală şi în regiunea cervicală, cu infiltrat hemoragic în muşchii subhioidieni şi la nivelul faringelui, precum şi o ruptură de colană cervicală la nivelul corpului VI, cu infiltrat perifocal, rupturi la nivelul coastelor; aceste leziuni au fost produse prin loviri cu şi de corpuri dure, comprimare interdigitală şi posibilă comprimare între două planuri dure,ceea ce demonstrează intenţia inculpatului de a suprima viaţa tatălui său, rezultat pe care chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat ca fiind posibil să se producă.
Pe de altă parte, în timpul conflictului cu tatăl său inculpatul a fost auzit de către martora D.R. strigând „te omor", iar după încetarea agresiunii nu i-a acordat şi nu a solicitat ajutor, împrejurări care sunt de natură să evidenţieze intenţia sa de a ucide.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul B.C.M. este aceea de omor calificat şi nu se impune schimbarea acesteia în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, a cărei latură subiectivă praeterintenţionată nu se regăseşte în elementele de fapt examinate mai sus.
Conflictul dintre tată şi fiu a fost generat de comportamentul acestuia din urmă, neexistând dovezi ale provocării inculpatului de către victima sa, astfel că în cauză nu există temeiuri ale aplicării disp. art. 73 lit. b) C. pen.
Instanţa de apel a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei, arătând că în cauză nu sunt motive de reţinere în favoarea inculpatului a disp. art. 74, art. 76 C. pen.
Conduita inculpatului înainte de comiterea faptei, ca şi recunoaşterea săvârşirii omorului se încadrează în limitele unui comportament uman firesc care nu justifică aprecierea lor ca circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate.
De altfel, conduita procesuală a inculpatului a fost oscilantă, asumarea împrejurărilor în care a comis omorul nu a existat până la sfârşitul procesului penal, astfel că în cauză nu există temeiuri de aplicare a prevederilor art. 74 C. pen.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, va dispune deducerea perioadei arestului preventiv din durata pedepsei aplicate, de la 4 noiembrie 2008 la 19 mai 2010.
Recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.M. împotriva deciziei penale nr. 20 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 noiembrie 2008 la 19 mai 2010.
Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1956/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1975/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
