ICCJ. Decizia nr. 2027/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2027/2010
Dosar nr.4290/1/2010
Şedinţa publică din 21 mai 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor V.M. şi T.M., apreciindu-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar din probele administrate rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunea de omor.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs inculpatul V.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Inculpatul V.M. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 17 din 19 martie 2010, Tribunalul Călăraşi l-a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea acestei infracţiuni, menţinându-se starea de arest a inculpatului.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Dispoziţiile art. 160b alin. (3) C. proc. pen. prevăd că atunci când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În speţă, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce se reţine în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptei comise, rezonanţa socială negativă a acestui gen de fapte, împrejurarea că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale existând temerea rezonabilă că pus în libertate va comite şi alte fapte antisociale, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel.
Inculpatul V.M. este legal deţinut în baza unei hotărâri de condamnare, chiar dacă împotriva acesteia a fost exercitată calea de atac a apelului.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat şi îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva încheierii din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 3363/116/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2002/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2089/2010. Penal → |
|---|
