ICCJ. Decizia nr. 2089/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2089/2010
Dosar nr. 4268/118/2006
Şedinţa publică din 27 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 96 din 3 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 4268/118/2006, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) şi art. 116 lit. b) C. pen. condamnarea inculpaţilor S.G. şi M.O. la pedepsele de câte 8 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzulte de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 15 iulie 2004 la data de 02 februarie 2005 din cuantumul pedepsei aplicate fiecărui inculpat.
S-au respins pretenţiile civile formulate de părţile civile E.M. şi G.V.C. şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în sumă de 3385,88 lei.
În baza art. 191 C. pen. au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 1000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. H63/P/2004 din data de 4 octombrie 2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor S.G. şi M.O. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen.
În urma judecării cauzei s-a pronunţat sentinţa penală nr. 141 din 27 martie 2006 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, prin care inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată la pedepse de câte 9 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
Prin Decizia penală nr. 130/P din 27 iunie 2006 Curtea de Apel Constanţa a admis apelurile formulate de inculpaţi, a desfiinţat sentinţa penală şi a dispus rejudecarea cauzei pentru administrarea tuturor probelor de la urmărirea penală, cât şi a celor propuse în apărare de inculpaţi.
La rejudecarea cauzei instanţa de fond a procedat la reaudierea inculpaţilor şi a părţilor vătămate, a martorilor din lucrări şi a martorilor propuşi în apărare de inculpaţi şi anume, B.Ş., A.F., I.E., I.E., T.R., şi I.I. şi s-au efectuat referate de evaluare a celor 2 inculpaţi de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În asenţă, s-a reţinut că în noaptea de 17/18 iunie 2004, în jurul orelor 03,00, organele de urmărire penală au fost sesizate de personalul medical al Serviciului de ambulanţă cu privire la faptul că la orele 02,40, au fost transportate de la clubul O. din Constanţa, şi internate la Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Constanţa, două persoane care prezentau plăgi înjunghiate produse prin agresiune.
În urma verificărilor s-a stabilit că cele două persoane erau părţile vătămate E.M. şi G.V.C., primul agent de pază, iar al doilea D.J. la clubul respectiv, care fuseseră implicaţi într-o altercaţie cu trei indivizi necunoscuţi, în cursul căreia amândoi au suferit leziuni traumatice pentru care au necesitat internare şi intervenţii chirurgicale. Din foaia de observaţie clinică a fiecărei părţi vătămate rezultă că E.M. a prezentat diagnosticul de "plagă înţepată abdominală paraombilicală stângă perforată, cu secţionări multiple de anse intestinale şi a muşchilor drepţi abdominali, cu epilon eviscerat, hemoperitoneu prin secţionarea muşchilor drepţi abdominali bilateral şi secţionarea arterei epigastrice superioale stângi, plagă înjunghiată nepenetrantă hipocondrul drept, şoc traumatic, plagă contuză buza superioară, plăgi tăiate degete III - IV mâna stângă, traumatism cranio - facial acut deschis", iar G.V.C. a prezentat diagnosticul de "plagă înjunghiată regiunea ombară paravertebral dreapta nepenetrantă, traumatism cranio-cerebral cu plagă scalp fronto-parietal dreapta, plagă tăiată antebraţ stâng cu secţiune de nervmedian şi tendoane flexor 1, 2, 3, 4, plagă înjunghiată inelar drept, fractură lineară deschisă frontal stânga, plagă tăiată frontal dreapta şi parietal stânga".
În urma examinării medico-legale a rezultat, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 209/LR din 14 iulie 2004 al Serviciului de Medicină Legal Constanţa, că E.M. a prezentat un traumatism abdominal cu plagă înjunghiată penetrantă cu afecţiunea epiplonului, anselor intestinale şi muşchilor abdominali; leziunile de violenţă au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie, în lipsa îngrijirilor medicale putând duce la moarte prin peritonită generalizată.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 208/LR din 14 iulie 2004 al Serviciului de Medicină Legală Constanţa, a rezultat că G.V.C. a prezentat leziuni de violenţă ce au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, leziunile de violenţă au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi nu i-au pus viaţa în primejdie, necesitând reexaminare lupă 2 luni pentru a stabili dacă rămâne cu infirmitate. Cu ocazia reexaminării, în data de 15 septembrie 2004, medicul legist a menţionat că partea vătămată nu necesită prelungirea timpului de îngrijiri medicale şi nu rămâne cu infirmitate.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-au constatat în incinta barului din club şi în afara acestuia pe stradă, urme care învederau existenta unei altercaţii.
Astfel, la intrarea în local, pe treptele de la uşa de acces, pe trotuar şi pelşă, s-au descoperit mai multe pete de sânge, pe pardoseala barului, pe mocheta de deasupra, pe scaunele din interior, au fost identificate numeroase pete de sânge, de diferite dimensiuni, iar un prosop cu care se încercase oprirea sângerării uneia dintre victime era îmbibat cu sânge.
De la treptele de la uşa localului spre stradă exista o dâră brun-roşcată cu aspect de sânge, stabilindu-se că petele de sânge aparţin grupei sanguine 01, comună celor două părţi vătămate, iar pe trotuar a fost găsită o bucată de scalp cu păr capilar, care s-a dovedit că era a părţii vătămate G.V.C., ce fusese înjunghiată în zona dreaptă a capului, însă deşi s-a încercat, aceasta nu s-a mai prins pe cap, în locul unde fusese tăiată.
Din declaraţiile celor două părţi vătămate, coroborate cu declaraţiile martorilor D.M., ospătar la club, P.M., barman la acelaşi club şi V.G., taximetrist, a rezultat că în noaptea de 17/18 iunie 2004, în jurul orei 02,00, martorul se deplasa la volanul autoturismului său D., către clubul O., de unde primise o comandă pentru taximetrie, iar la intersecţia străzilor R. cu T.V. un grup de patru indivizi i-a făcut semn să oprească.
Când a oprit, martorul i-a întrebat pe cei patru dacă au făcut comandă, iar aceştia au confirmat şi au cerut să fie transportaţi în zona P.C., însă, după ce aceştia au urcat în autoturism, martorul a devenit suspicios, deoarece aceştia păreau a fi ţigani, iar el nu agrea transportarea celor din respectiva etnie, întrucât astfel de clienţi îl păcăliseră de câteva ori când nu îi plătiseră cursele, motiv pentru care, le-a spus că va merge iniţial să confirme comanda la şeful său, dar şi-a continuat deplasarea spre clubul O., ca să verifice veridicitatea afirmaţi ei celor patru indivizi.
În momentul în care a ajuns la club a aflat că de fapt fusese chemat pentru un client al localului şi de aceea a revenit la taximetru şi le-a cerut celor patru să coboare, pentru că l-au minţit, ocazie cu care, cel care se afla pe scaunul din faţă a devenit recalcitrant şi s-a certat cu martorul, jignindu-l şi bruscându-l pe acesta.
Auzind gălăgie, partea vătămată E.M., a intervenit şi le-a cerut celor patru peroane să nu mai facă zgomot, fapt pentru care, acolo a avut loc un schimb de replici între partea vătămată şi cel mai recalcitrant, în cursul căruia, văzând că cel turbulent se apropie ameninţător, partea vătămată i-a tras acestuia un pumn şi l-a doborât la sol, moment în care au intervenit şi celelalte trei persoane din grup, precum şi partea vătămată G.V.C. şi conflictul s-a încheiat.
În jurul orelor 02,20, în timp ce se afla în barul de la parterul clubului, partea vătămată E.M. a observat că vizavi de club a oprit un autoturism O., în care se aflau trei persoane, din care a coborât, din partea dreaptă, un individ care s-a apropiat de uşa clubului, moment în care vătămată a deschis uşa ca de obicei, şi când individul a întrebat-o dacă este deschis, i-a răspuns că localul este rezervat, însă individul a insistat întrebând dacă este rezervat tot localul şi dacă nu mai este nici un loc, iar când a ajuns lângă uşă, a înjunghiat-o, în partea stângă, a abdomenului cu un obiect neidentificat şi a lovit-o imediat cu pumnul în figură, doborând-o pe podeaua barului.
Când partea vătămată E.M. a încercat să se ridice, un al doilea agresor a încercat să o lovească şi în continuare amândoi s-au luptat, ieşind din local pe strada G.M., cu precizarea că, despre modul de desfăşurare a luptei, partea vătămată nu a mai putut da detalii clare, deoarece fusese înjunghiat şi era deja ameţit.
În acest timp, partea vătămată G.V.C., care era aşezată pe un scaun din bar şi a observat lovirea colegului său, s-a ridicat pentru a interveni şi, când a ajuns lângă colegul său rănit, un al doilea agresor decât cel care îl înjunghiase pe bodyguard, s-a oprit, iar G.V.C. l-a apucat pe acesta de gât, pentru a-l împiedica să îl lovească pe colegul său, moment în care, primul agresor, adică cel care îl înjunghiase pe bodyguard, a împins-o pe partea vătămată.
În clipa următoare partea vătămată G.V.C. a observat că cel ce-al doilea agresor a scos un cuţit şi a înjunghiat-o în partea dreaptă a capului, partea vătămată fiind cu capul în jos şi, când a încercat să-i prindă de mâini pe acest al doilea agresor, partea vătămată a mai fost lovită o dată cu cuţitul în cap, moment in care a intervenit martora D.M., care văzându-l pe G.V.C. încadrat de cei doi agresori, a tras de unul dintre aceştia, care s-a întors cu faţa spre ea, apoi colegul său s-a retras spre treptele care duc deasupra localului.
În acel loc, agresorul de care trăsese martora, a scos un cuţit încovoiat cu mâner bej, cu care a lovit-o în cap pe partea vătămată G.V.C.
În continuare, deoarece nu l-a mai văzut pe bodyguard în bar, martora D.M. a ieşit în faţa uşii.
Între timp, martora P.M., care văzuse cum bodyguardul fusese doborât la podea şi apoi s-a luptat cu un agresor, a intrat în bucătărie şi a luat de acolo o bâtă de base-ball, pe care a întins-o părţii vătămate G.V.C. La revenirea din bucătărie, martora a constat că cealaltă parte vătămată nu mai este în local.După ce martora i-a înmânat bâta D.J.- ului, agresorul de lângă acesta a ieşit din local, fiind urmărit de D.J. Martora respectivă a ieşit la uşă şi a observat că cele două părţi vătămate se luptau cu trei agresori, în faţa taximetrului.
Martorul V.G., conducătorul taximetrului, se întorsese cu clientul iniţial şi luase în maşină un alt client, martor care a observat oprirea autoturismului în apropierea clubului, în acesta observând, prin luneta sa, că erau trei persoane şi a văzut cum un individ a coborât şi s-a apropiat de bodyguard, pe care l-a lovit şi doborât, observând, totodată, că o a doua persoană a coborât din autoturismul oprit şi s-a apropiat de locul unde erau cele două părţi vătămate şi primul agresor.
Despre cel de-al treilea ocupant al maşinii, martorul nu a putut da lămuriri, deoarece a pornit taximetrul şi a rulat câţiva metri, moment în care a observat pe stradă că se apropie de taximetru bodyguardul urmărit de agresor şi, întrucât a văzut că bodyguardul se luptă cu agresorul, taximetrul a rulat puţin şi l-a atins cu botul maşinii pe agresor dezechilibrându-l, situaţie în care bodyguardui s-a sprijinit de taximetru şi l-a lovit cu piciorul pe agresor. Agresorul s-a ridicat şi atunci taximetristul a observat că acesta este înarmat cu un cuţit şi de frică a plecat cu maşina de acolo.
După ce a ieşit în stradă, D.J.- ului G.V.C. a fost dezarmat de bâtă de un agresor, iar cel care îl scalpase în local l-a mai lovit cu un cuţit în mâna stângă şi l-a înţepat în zona lombară, motiv pentru care a fugit înapoi spre bar şi a strigat şi la colegul său, atenţionându-l că agresorii sunt înarmaţi cu cuţite cu menţiunea că, în timp ce încerca să se refugieze, partea vătămată G.V.C. a mai fost lovită o dată cu cuţitul în zona arcadei stângi de către acelaşi agresor care îl mai tăiase. Fiind atenţionată, partea vătămată E.M. s-a retras la rândul său în local, fiind urmărită de un agresor, care a şi aruncat cu bâta după ea şi imediat după aceea agresorii au dispărut.
Cele două părţi vătămate au revenit în bar, fiind pline de sânge, iar martorele le-au dat primul ajutor şi au chemat ambulanţa.
În urma investigaţiilor, s-a stabilit că la un alt bar de pe strada R., martorul I.D. îşi serbase aniversarea în noaptea de 17/ 18 iunie 2004 şi avusese mai mulţi invitaţi din zona P.C. din Constanţa, fapt pentru care, s-a procedat la identificarea participanţilor la petrecere, audierea acestora şi întocmirea unei planşe foto cu 30 de persoane dintre participanţi, incluse în cercul de suspecţi.
După externarea părţii vătămate E.M., s-a procedat la prezentarea planşei foto cu cei 30 de suspecţi, precum şi martorilor V.G. şi D.M., ocazie cu care, partea vătămată E.M. l-a recunoscut din planşa foto pe inculpalul S.G., ca fiind cel care o înjunghiase şi o lovise cu pumnul, pe inculpatul M.O., ca fiind cel recalcitrant, cu care se certase în prima fază şi pe care îl lovise lângă taximetru, precum şi pe martorii P.M. şi S.Ş., ca fiind două din cele trei persoane care îl însoţeau pe inculpatul M.O. în cursul primului incident lângă taximetru.
Martorul V.G. l-a recunoscut din planşă pe inculpatul M.O., ca fiind cel recalcitrant din grupul celor patru care se urcaseră în taximetru şi cu care se certase, identificându-l şi ca fiind cel de-al doilea agresor care coborâse din autoturismul oprit în faţa clubului mai târziu şi care se îndreptase spre club, unde erau cele două părţi vătămate, prima deja doborâtă de primul agresor. Martora D.M. l-a recunoscut, de asemenea, din planşă pe inculpatul M.O. ca fiind cel care o lovise pe partea vătămată G.V.C. în bar cu cuţitul, cu menţiunea că, cele trei persoane care au efectuat recunoaşterea din planşa foto au precizat că dacă le vor fi prezentate fizic persoanele indicate din fotografii, ar putea arăta cu certitudine identitatea acestora cu agresorii.
În urma verificărilor efectuate la Serviciul de paşapoarte a rezultat că după ce la data de 22 iunie 2004 fusese audiat preliminar printre ceilalţi participanţi la aniversare, la data de 24 iunie 2004, inculpatul S.G. a părăsit ţara.
Acesta declarase olograf că ar fi plecat de la petrecere în jurul orelor 23,30 direct acasă, împreună cu martorul A.A.
Inculpatul M.O. nu a putut fi găsit pentru audierile preliminare, stabilindu-se ulterior că acesta fugise şi se ascunsese în Bucureşti.
În consecinţă, după recunoaşterile din planşa foto şi verificările efectuate, cercetările au fost sistate, tocmai pentru a le crea aparenţa inculpaţilor că au fost scoşi din cercul de suspecţi, strategie ce s-a dovedit oportună, deoarece la data le 13 iulie 2004, inculpatul S.G. a revenit în ţară, fiind oprit la punctul de trecere a frontierei Curtici, deoarece fusese dat în consemn la frontieră, fiind adus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în vederea cercetărilor, zi în care a fost adus şi inculpatul M.O. despre care existau informaţii că revenise în Constanţa.
În atare condiţii, cei doi inculpaţi au fost prezentaţi fizic părţilor vătămate şi martorilor, pentru a se stabili dacă sunt participanţi la comiterea faptei. Cu această ocazie, partea vătămată E.M. l-a recunoscut cu certitudine atât după fizionomie, cât şi după voce pe inculpatul S.G., ca fiind cel are o înjunghiase. Aceeaşi parte vătămată l-a recunoscut şi pe inculpatul M.O., ca fiind cel cu care a avut primul conflict la orele 02,00, lângă taximetru şi când îl lovise pe acesta, deoarece era recalcitrant. Totodată, partea vătămată a precizat că inculpatul respectiv poate fi al doilea agresor cu care s-a luptat după ce se ridicase, neputând fi însă sigur asupra acestui aspect.
Cu aceeaşi ocazie, partea vătămată G.V.C. i-a recunoscut cu certitudine pe ambii inculpaţi, precizând că M.O. este cel care i-a aplicat loviturile cu cuţitul atât în bar cât şi pe stradă şi că S.G. este cel care l-a înjunghiat şi lovit cu pumnul la uşă pe colegul său.
Martorul V.G. l-a recunoscut pe inculpatul M.O. ca fiind persoana care participase la ambele etape ale evenimentului, adică a făcut parte din grupul celor patru indivizi care îl opriseră şi îl minţiseră că ei au făcut comanda, iar ulterior a fost cel care a coborât al doilea din autoturismul oprit în faţa clubului şi s-a îndreptat spre partea vătămată G.V.C.
Martora D.M. l-a recunoscut pe inculpatul M.O. ca fiind cel care îl agresase pe D.J. şi se întorsese la un moment dat cu faţa spre ea, cu precizarea că nu concorda exact cu privirea, în sensul că la momentul prezentării pentru identificare, inculpatul avea o privire mult mai calmă decât la momentul agresiunii.
Martora P.M., care în aceeaşi zi fusese audiată şi precizase că persoanele de la poziţiile 2 (S.G.) şi 27 (M.O.) din planşa foto ar semăna cu doi dintre agresori, a arătat că inculpatul S.G. seamănă cu unul dintre agresori, însă nu a putut fi sigură, explicând că agresorul putea fi şi o altă persoană care să aibă aceleaşi trăsături.
Ulterior, partea vătămată i-a recunoscut fizic şi pe martorii P.M. şi S.Ş., ca fiind două din cele patru persoane care veniseră iniţial cu taximetru lângă club şi făcuseră gălăgie. La acest moment, martorul S.Ş. a confirmat susţinerile părţii vătămate, declarând că într-adevăr, el, împreună cu fiul său, S.L., P.M. şi inculpatul M.O. plecaseră ultimii de la petrecerea martorului l.D., căutând un taxi, urcaseră în taximetrul martorului V.G. iar în faţa clubului O., inculpatul M.O. intrase în conflict cu bodyguardul şi fusese lovit de acesta. în continuare au plecat toţi patru, au urcat într-un alt taxi, însă inculpatul M.O. i-a dat jos şi a plecat singur cu taximetrul într-o altă direcţie necunoscută.
Aceeaşi stare de fapt a descris-o şi martorul S.L., iar martorul P.M. a precizat că în acea noapte era beat şi, deşi iniţial nu a putut da nici un fel de relaţii, la momentul recunoaşterii de către partea vătămată, a fost de acord cu relatările martorului S.Ş.
Situaţia de fapt prezentată mai sus şi reţinută de instanţă se probează cu mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţi şi anume:
- procesul-verbal de verificare al procurorului privind foile de observaţie clinică, procesele - verbale de sesizare şi de investigaţie, însoţite de cercetarea locului faptei şi planşa foto, declaraţiile părţilor vătămate E.M. şi G.V.C., rapoartele de constatare medico-legală din 14 iulie 2004, nr. 208/LR din 14 iulie 2004 şi nr. 208/LR din 15 septembrie 2004, copia F.O., adresa a S.M.L. privind examinarea unor urme biologice, declaraţiile martorilor D.M., P.M., V.G., P.M., S.S., S.L., A.S., B.N., l.C., S.S., G.M., U.M., A.A., l.D., M.C., M.C. şi M.C., declaraţiile notariale ale martorilor I.T., S.S. şi M.A., planşa foto privind 30 de persoane suspecte cu lista numelui şi prenumelui, procesul-verbal din 26 iunie 2004 de recunoaştere din planşa foto, a numiţilor S.G., P.M., M.O. şi S.S. de către partea vătămată E.M., procesul-verbal din aceeaşi dată de recunoaştere din planşa foto a numitului M.O. de către martorii V.G. şi D.M., procesul-verbal de recunoaştere a inculpatului S.G. din data de 14 iulie 2004, de către părţile vătămate şi martora P.M., procesul-verbal din 14 iulie 2004 de recunoaştere fizică a inculpatului M.O. de către partea vătămată E.M., partea vătămată G.V.C. şi martorii V.G. şi D.M., procesele-verbale din 22 iulie 2004 de recunoaştere fizică a numiţilor P.M. şi S.S. şi de prezentare a fotografiei numitului M.E. de către partea vătămată E.M., procesul-verbal din 19 iulie 2004 de predare a două înscrisuri cu nume de martori şi fotografia numitului M.E., procesul-verbal din 19 octombrie 2004 de prezentare a fotografiilor numiţilor M.E., M.E.I. şi M.C. către partea vătămată G.V.C., planşa cu fotografiile numiţilor M.E.I. şi M.C., fişele de paşaport ale martorilor M.C., M.E.I. şi numitul M.E., procesele-verbale de verificare la hotelul B. din 2 august 2004 şi 4 octombrie 2004, plus planşa foto, procesul-verbal de verificare a autoturismului O. plus planşa foto, raportul de constatare medico-legală asupra inculpatului S.G., adresa din 07 septembrie 2004 a Serviciului de Criminalistică din cadrul I.P.J. Constanţa, rapoartele de expertiză psihiatrică ale celor doi inculpaţi, raportul de constatare poligraf a celor doi inculpaţi, toate coroborate cu depoziţiile inculpaţilor.
Audiaţi atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor, susţinând că alte persoane sunt autorii infracţiunilor, iar părţile vătămate şi martorii îi confundă cu aceste persoane.
Inculpatul S.G. a susţinut iniţial că a participat la petrecerea martorului l.D., dar a plecat acasă, în jurul orelor 23,30 şi nu a participat la săvârşirea faptei.
Referitor la părăsirea ţării a precizat că a plecat în Cehia să muncească, dar că, negăsind loc de muncă şi terminându-şi banii, s-a întors în ţară. Acesta a susţinut că, în versiunea părţii vătămate E.M., el nu ar fi putut să lovească şi cu pumnul stâng în figura victimei, deoarece în anul 2003 se tăiase într-un geam la mâna respectivă şi după ce fusese operat, nu mai avea putere şi o mişca greu. în consecinţă, la solicitarea apărătorului ales, a fost dispusă o examinare asupra mâinii inculpatului. Prin raportul de constatare medico-legală din 04 octombrie 2004 al Serviciului de Medicină Legală Constanţa s-a concluzionat că S.G. prezintă o afecţiune post-traumatică veche secţiune nerv median - care actual nu-i afectează mobilitatea mâinii şi degetelor mâinii stângi, acesta putând să acţioneze într-o dinamică de lovire a altei persoane cu pumnul. După terminarea audierii din 14 iulie 2004, inculpatul a revenit asupra declaraţiei iniţiale şi a menţionat că, de fapt, de la petrecere ar fi plecat împreună cu martorul A.A. la barul E. din Constanţa. Acolo patroana, identificată în persoana numitei G.M., i-ar fi propus fi întreţină relaţii sexuale cu numita U.M., ospătară în bar. Fiind de acord, ar fi aşteptat până la închiderea barului, după care el, prietenul său, A.A. şi cele două femei, patroana şi ospătară, s-ar fi deplasat la hotelul B., unde el a întreţinut două raporturi sexuale cu ospătară, iar prietenul său ar fi întreţinut raporturi sexuale cu patroana, rămânând la hotel până când s-a luminat.
Pentru verificarea acestor susţineri au fost audiate cele trei persoane menţionate şi anume martorii A.A., C.M. şi U.M.
Din conţinutul declaraţiilor acestora rezultă că martorii se străduiesc să confirme alibiul inculpatului, relatările acestora sânt însă contradictorii şi între ele, dar şi cu susţinerile inculpatului astfel încât se poate concluziona că acestea nu reflectă adevărul.
Astfel martora G.M. a susţinut în cursul urmăriri penale că inculpatul şi U.M. se cunosc de mai mult timp şi că se întâlneau o dată sau de două ori pe săptămână, deşi inculpatul S.G. menţionase că o cunoscuse pe ospătară în acea noapte.
Sus-numita a mai declarat că inculpatul şi prietenul său veniseră la barul E., puţin după miezul nopţii şi că plecaseră împreună la hotelul B., unde au rămas 2 ore, iar la sfârşit ar fi fost conduse acasă.
Cu toate că în cursul cercetării judecătoreşti martora declară că-şi menţine depoziţia anterioară, totuşi aceasta omite în finalul declaraţiei a mai face referire despre deplasarea la hotelul B., susţinând că atunci când a plecat inculpatul a fost însoţit de martorul A.A. Mai arată martora că inculpatul a venit pe la miezul nopţii, pe la 23,30 - 24,00, că localul nu era aglomerat, fiind ocupate 2-3 mese, una din acestea fiind ocupată de S.G., care era prieten bun cu U.M.
Contrar susţinerilor inculpatului care a arătat că în noaptea aceea o cunoscuse pe ospătară, martora U.M. a susţinut olograf că îl cunoştea pe inculpat de circa 2 luni, şi că nu a avut niciodată relaţii sexuale cu acesta.
În continuarea declaraţiei, aceeaşi martoră, susţine că inculpatul ar fi sunat-o la telefon şi i-ar fi dat întâlnire, iar la orele 1,30 acesta ar fi venit însoţit de un prieten, cu care a consumat 2 sticle de vin, iar la orele 05,00, toţi patru, adică cei doi bărbaţi, ea şi patroana s-ar fi deplasat la hotelul B., unde au stat în restaurant, au băut şi discutat, iar în jurul orei 07,00 s-au despărţit.
În urma verificărilor la hotelul B., a rezultat că nici una dintre cele trei persoane nu au fost înregistrate la recepţie, că ar fi închiriat camere, stabilindu-se de asemenea, că hotelul nu are restaurant, ci doar în recepţie există o încăpere cu două măsuţe şi 8 fotolii, astfel cum rezultă din planşa foto ataşată procesului-verbal.
La rândul său, martorul A.A. se contrazice în propriile declaraţii, deoarece în cursul judecăţii, contrar declaraţiei olografe din faza de urmărire penală (fila 121 d.u.p.) arată că în intervalul 20,30 - 24,00 a participat la o petrecere, iar în intervalul 24,00 - 06,00, şi-a petrecut timpul în localul E., de unde s-a deplasat la hotelul B. cu S.G. şi cele două fete.
Spre deosebire de cei audiaţi anterior, menţionează că la hotel s-a închiriat aceeaşi cameră, unde toţi patru au stat până în jurul orelor 9,00 dimineaţa, când au plecat împreună.
De remarcat este faptul că şi în faza de urmărire penală martorul A.A. a evidenţiat în cursul declaraţiilor mai multe elemente contradictorii, susţinând că a ajuns la petrecere în jurul orelor 20,30 - 21,00 şi că la orele 02.00 ar fi plecat în barul E. alături de inculpat, făcând consumaţie până în jurul orei 04,00. în acea declaraţie martorul mai susţine că a plecat împreună cu patroana, pe care în noaptea aceea a cunoscut-o şi cu dansatoarea M. la hotelul B., unde au luat două camere, iar el a întreţinut relaţii sexuale cu cea dintâi.
Dimineaţa, cei prezenţi s-au despărţit şi au plecat fiecare acasă, cu toate că martora G.M. susţinuse că ar fi fost conduse acasă.
Fiind întrebat despre contradicţiile dintre cele două declaraţii, prima fiind cea olografă din 18 iunie 2004, la care ne-am referit anterior, martorul a explicat că depoziţia iniţială ar fi fost dată într-o stare de tulburare, cu toate că susţinuse mai apoi că aceasta reflecta adevărul şi că nu fusese influenţat de nimeni când o scrisese.
Nici alte persoane audiate la solicitarea inculpatului nu au confirmat susţinerile acestuia şi anume martorii I.T.O., S.S., M.A. şi D.A., care au fost audiaţi cu privire la prezenţa inculpatului S.G. în noaptea incidentului în barul E.
Martorul I.T.O. a precizat că a consumat bere împreună cu D.A. şi S.S., că la masa lor nu a stat vreo dansatoare şi că la miezul nopţii, în local ar fi intrat S.G., cu un alt individ, comandând 2 sticle de vin şi aşezându-se la a doua masă din stânga. Nu i-a urmărit pe cei doi şi nu a putut preciza dacă au ieşit din local până la orele 05,00 când a părăsit localul, iar în final menţionează că nu este sigur că l-a văzut pe inculpat chiar în noaptea de 17/ 18 iunie 2004, ci în jurul acelei date.
Spre deosebire de martorul menţionat, S.S. susţine că în acea noapte a consumat whischy împreună cu I.T.O. şi prietenul său, la masa acestora stând şi dansatoarele. în jurul orelor 00,30 în local ar fi intrat incupatul şi prietenul său care s-ar fi aşezat la o masă din dreapta, toate aceste precizări aflându-se în flagrantă contradicţie cu cele ale martorului Iancu T.O. Mai mult, martorul arată că atunci când a plecat din bar, în jurul orei 05,00, inculpatul s-ar fi aflat tot acolo.
În sfârşit, martora M.A. a relatat că în noaptea de 17/ 18 iunie 2004 l-a cunoscut pe inculpat, fiindu-i prezentat de U.M., care i-a povestit că ea şi inculpatul se iubesc, acesta fiind motivul pentru care cei doi au stat mai tot timpul îmbrăţişaţi. Totuşi, martora declară că inculpatul a rămas până în jurul orelor 03,30, când aceasta a plecat acasă, iar cu privire la data exactă a evenimentului a dat explicaţii puerile şi fanteziste, în sensul că atunci trebuia să nască, deoarece a rămas gravidă pe 4 noiembrie 2003, sau că a doua zi trebuia să formuleze o plângere la poliţie împotriva fostului concubin, dar nu a procedat în consecinţă.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.O., acesta a susţinut în prima declaraţie că ar fi plecat de la petrecerea fratelui său I.D., în jurul orei 00,15, când, împreună cu tatăl său au închis barul şi au plecat la bunica sa din P.C., unde au stat la un priveghi, iar la orele 05,00 s-au culcat. Despre dispariţia sa din Constanţa, a precizat că a fost plecat la Bucureşti, în vederea rezolvării unor probleme ale fiului său, ce are cetăţenie americană, propunând audierea ca martori a numiţilor I.C., tatăl său, S.S., bunicul său şi T.R.
Cel dintâi martor a susţinut că ar fi părăsit petrecerea la miezul nopţii, împreună cu fiul său şi S.S., iar la plecare ar mai fi rămas persoane la petrecere.
În continuare, s-ar fi deplasat la priveghi, iar de acolo până acasă cu inculpatul, contrazicându-l pe M.O. care a susţinut că a rămas la bunica sa şi că ei închiseseră barul.
Martorul S.S. a declarat că M.O. şi I.C. nu au plecat odată cu el, ci că la acel moment toţi nepoţii au rămas la barul de pe strada R. Ulterior, martorul a revenit asupra acestei declaraţii, susţinând că la data de 2 august 2004 minţise anterior şi că a dorit să evite un conflict cu familia lui S.G., despre care ar fi aflat prin P.C. că este nevinovat.
Martorul a mai declarat că după declanşarea anchetei ar fi aflat din familie că M.O. i-ar fi luat de acasă pe M.E. şi pe cumnatul acestuia din urmă, I., deplasându-se toţi trei la clubul O., aspect aflat chiar de la M.C., soţia lui M.E.
În legătură cu acest din urmă fapt, mama inculpatului S.G. a depus la data de 19 iulie 2004 mai multe înscrisuri cu diferite nume de persoane, martori sau suspecţi, printre care figura şi M.E., zis A., despre care a precizat că ar fi autorul infracţiunii, predând o fotografie a acestuia.
Această apărare a fost formulată pro causa, în condiţiile în care în urma verificărilor la Serviciul Paşapoarte, a rezultat că susnumitul părăsise teritoriul ţării exact la data de 19 iulie 2004, având domiciliul în S.U.A., de pe aeroportul O., astfel încât nu a putut fi audiat pentru a oferi eventuale explicaţii .
Pentru verificarea acestor apărări au fost prezentate părţilor vătămate fotografiile numitului M.E., mai ales că în memoriile inculpatului S.G. se precizează că acesta din urmă ar fi fost confundat cu M.E., iar că unul dintre cumnaţii săi ar fi participat la săvârşirea faptei. De asemenea, au fost prezentate părţilor vătămate şi fotografiile numiţilor M.E.I. şi M.C., indicaţi în conţinutul altor declaraţii ca participanţi la fapte, cu această ocazie părţile vătămate precizând că aceste din urmă persoane nu sunt autorii agresiunii.
Despre M.E., partea vătămată E.M. a precizat că seamănă cu M.O. şi în nici un caz cu S.G., fiind posibil ca acesta să fie cel de-al treilea agresor cu care se luptase, dar fără a-l înjunghia. Partea vătămată G.V.C. a precizat că M.E. pare a fi M.O., însă în nici un caz nu seamănă cu S.G.
Este de precizat că cele două părţi vătămate au fost reaudiate în faza de urmărire penală, continuând să susţină că sunt sigure asupra identităţii celor doi inculpaţi ca autori ai agresiunii. Partea vătămată E.M. a precizat doar că inculpatul S.G., identificat în persoana celui care l-a înjunghiat, i se părea a fi mai înalt, aspect explicabil prin aceea că, la momentul agresiunii, făptuitorul era la un alt nivel decât partea vătămată, care se afla pe trepte, deci cu un nivel mai sus decât agresorul.
În conţinutul celor din urmă declaraţii date în faza de urmărire penală, M.O. a susţinut, o altă variantă ce concordă în mod curios cu informaţiile aduse de mama coinculpatului, în sensul că plecase de la petrecere cu martorii P.M., S.Ş. şi S.L., având un conflict cu partea vătămată E.M. lângă un taximetru şi că imediat s-au deplasat spre locuinţa soacrei sale, pe drum oprindu-se la cumnatul sau M.E., în zona Spitalului Judeţean pentru a-i cere un autoturism O.
Întrucât despre acest autoturism existau deja informaţii chiar de la partea vătămată, ca fiind cel folosit de către presupuşii agresori, au fost efectuate verificări şi au fost identificaţi martorii A.S., pe numele căruia inculpatul M.O. cumpărase autoturismul, conducându-i-l până acasă, precum şi B.N., vânzătorul maşinii care l-a identificat pe inculpat din planşa foto.
S-a stabilit, pe baza facturii de vânzare-cumpărare a autoturismului, că maşina fusese adusă de M.O. la locuinţa cumnatului său M.E., iar acesta îl vându-se cumnatului său M.C., deşi nu era proprietar, în jurul datei de 25 iunie 2004.
Inculpatul declară că îi găsise în apartament pe cumnatul său M.E., soţia acestuia M.C. şi fratele său M.E.I., alături de soţia acestuia din urmă, M.C., cărora le-a explicat ce păţise la Clubul O. Faţă de cele întâmplate, inculpatul s-a deplasat la localul amintit pentru a-i cere socoteală agentului de pază, împreună cu M.E. şi M.E.I., deplasarea facând-o cu autoturismul O.
Acolo a avut loc o altercaţie, după care au revenit cu toţii, inculpatul fiind lăsat acasă la socrii, iar cei doi plecând cu maşina.
Despre noua versiune, inculpatul a declarat că motivul ce l-a determinat să spună adevărul ar fi fost acela că iniţial a fost ameninţat de cumnatul său cu moartea dacă îl va denunţa, în condiţiile în care S.G. ar fi fost arestat nevinovat. De asemenea, inculpatul a precizat ca motiv al ascunderii adevărului teama de a nu se certa cu rudele şi de a nu-l părăsi soţia, care era sora lui M.E., acreditând apoi ideea că cel din urmă i-ar fi înjunghiat pe bodyguard şi pe D.J., cu toate că victimele indicaseră doi agresori diferiţi ce alicaseră loviturile cu obiecte tăietoare-înţepătoare.
Evident, şi în această declaraţie a fost invocat un posibil suspect în persoana lui M.E.I., după ce la data de 23 iulie 2004 acesta plecase din ţară şi nu putea fi audiat.
Pentru a verifica şi aceste apărări au fost audiaţi ca martori M.C. şi M.C., care au susţinut că niciodată inculpatul nu a intrat în apartament, cu atât mai puţin în noaptea de 17/ 18 iunie 2004, iar martora M.C. a arătat că nu îl cunoaşte pe inculpat şi că niciodată nu i-a vizitat pe soţii M.E. şi C.
În legătură cu autoturismul O., acesta a fost oferit de M.E. spre vânzare cumnatului său M.C., fără a-i spune că nu-i aparţine, contra sumei de 200 euro, în jurul datei de 25 iunie 2004. Martorul a fost de acord cu această propunere, astfel că a luat maşina din Constanţa şi a dus-o în comuna Casimcea, jud. Tulcea, unde locuia, urmând ca M.E. să-i facă acte pe numele său.
Ulterior, maşina a fost dată organelor de poliţie spre a fi examinată, prin intermediul martorului I.C., însă cu prilejul verificării criminalistice nu au fost identificate amprentele vreunuia din inculpaţi, lucru explicabil prin trecerea unui interval îndelungat de timp de la data comiterii faptei.
În legătură cu aspectele anterior prezentate s-a reţinut şi faptul că, deşi în cursul judecăţii, părţile vătămate au manifestat ezitări în susţinerea adevăratei situaţii de fapt, cu ocazia reaudierii, acestea i-au recunoscut cu certitudine pe inculpaţi în persoana agresorilor, motivând că la momentul audierilor iniţiale s-au aflat sub imperiul unei puternice temeri, datorită ameninţărilor cu moartea exercitate de către membrii familei G.
La rândul său, martora P.M. i-a recunoscut pe cei doi inculpaţi cu certitudine, o posibilă explicaţie cu privire la ezitările manifestate în faza de urmărire penală fiind schimbarea înfăţişării inculpatului S.G. Totodată, martora a declarat că persoana aflată la fila 186 d.u.p., în speţă M.E.I., nu a participat la incident, aspect ce dovedeşte încă o dată încercarea inculpaţilor de ascundere a adevărului.
În raport de toate aceste considerente prima instanţă a apreciat cu certitudine că ambii inculpaţi au participat la agresarea părţilor vătămate în noaptea de 17/ 18 iunie 2004, astfel că după primul conflict pe care l-a avut cu partea vătămată E.M., inculpatul M.O. s-a hotărât să se răzbune şi împreună cu inculpatul S.G. şi un al treilea participant rămas neidentificat s-au deplasat la clubul O., agresându-le, într-o acţiune conjugată, pe cele două părţi vătămate prin aplicarea de lovituri cu obiecte tăietoare înţepătoare.
Această concluzie rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în prezenta cauză, având în vedere şi probele administrate la cererea inculpaţilor cu ocazia rejudecării.
Astfel martorii B.Ş., A.F., I.E., I.E., T.R., şi I.I. au relatat că inculpatul S.G. este cunoscut în comunitatea din care face parte ca o persoană liniştită, acesta nu poate fi autorul faptei ce i se reţine în sarcină pentru că în comunitate s-a auzit că alte persoane sunt implicate, martorii precizând că, de fapt, nu cunosc împrejurările incidentului şi nici persoanele participante, ci doar presupun că inculpatul este nevinovat.
Tot cu ocazia rejudecării, la data de 4 septembrie 2007, au fost reaudiate şi părţile vătămate E.M. şi G.V.C., care şi-au menţinut declaraţiile anterioare afirmând şi cu această ocazie cu certitudine că inculpaţii sunt doi dintre cei trei agresori care i-au atacat în noaptea respectivă la clubul O. Au precizat cu siguranţă că inculpatul S.G. este cel care l-a înjunghiat cu un cuţit în zona abdominală pe E.M., iar M.O. este cel care l-a tăiat în zona capului, scalpându-l, şi în zona mâinii stângi pe G.V.C..
Părţile vătămate G.V.C. şi E.M. au făcut personal precizarea că au fost ameninţaţi de către inculpaţi şi familiile acestora şi au cedat acestor ameninţări, astfel încât la prima judecată a cauzei au afirmat că nu sunt siguri că inculpaţii suntnt agresorii, însă ulterior au hotărât să nu mai cedeze ameninţărilor şi să spună adevărul, respectiv faptul că inculpaţii sânt cu certitudine agresorii din noaptea respectivă, care le-au produs leziunile atestate de actele medicale, indicarea de către inculpaţi a altor persoane ca autori ai agresiunii fiind făcută cu scopul derutării organelor judiciare şi a părţilor vătămate.
De altfel, nici M.E. şi nici M.E.I., persoane indicate de inculpaţi şi familiile acestora ca agresorii părţilor vătămate, nu au trăsături asemănătoare cu inculpatul S.G. pentru a exista posibilitatea confuziei.
La termenul din data de 25 martie 2008 părţile vătămate au solicitat reaudierea de către instanţă deoarece în urmă cu 10 zile au întâlnit într-o cafenea o persoană care semăna cu S.G., această persoană putând fi autorul faptei, existând dubii cu privire la participarea inculpatului la săvârşirea faptelor.
Prima instanţă a considerat că nu se poate avea în vedere asemenea susţineri, în raport de declaraţiile anterioare ale părţilor vătămate, de probele administrate în această cauză şi de atitudinea inculpaţilor care au ameninţat părţile vătămate, dar şi de timpul scurs şi modalitatea în care părţile vătămate au susţinut că au identificat un posibil agresor după 4 ani de la eveniment, ceea ce denotă caracterul subiectiv al acestor afirmaţii.
Pe cale de consecinţă, s-a stabilit, în raport de situaţia de fapt reţinută că, faptele inculpaţilor S.G. şi M.O. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen.
S-a reţinut această încadrare juridică, avându-se în vedere obiectele vulnerante cu care inculpaţii au lovit părţile vătămate, zonele vizate, intensitatea mare cu care au aplicat loviturile mai ales cea din zona abdomenului care a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, iar cea din zona capului a dus la scalparea celeilalte părţi vătămate, ceea ce denotă clar intenţia de a ucide a inculpaţilor şi nu preterintenţia, fapt pentru care s-a respins şi cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. şi în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen.
La stabilirea încadrării juridice a faptelor s-a a avut în vedere că activitatea celor doi inculpaţi a fost conjugată, cei doi au acţionat în aceleaşi împrejurări asupra părţilor vătămate, acordându-şi sprijin şi încredere reciproc, reuşind astfel să pună în imposibilitate pe cele două părţi vătămate să se apere de atacul declanşat împotriva lor.
De asemenea, s-a respins, ca nefondată, cererea de disjungere şi restituire a cauzei la Parchet, în temeiul dispoziţiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., întrucât motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile textului de lege la care s-a făcut referire, restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale, putând avea loc conform textului de lege, în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoane, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, ceea ce nu e cazul de faţă.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă, prima instanţă a constata că ambele părţi vătămate s-au constituit păţi civile numai împotriva inculpatului M.O., partea vătămată G.V.C. cu suma de 2000 euro, iar partea vătămată E.M. cu suma de 3000 dolari, ambele părţi justificând că celălalt inculpat este nevinovat, inculpatul M.O. fiind vinovat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 C. pen.
În acest sens, prima instanţă a constatat că atitudinea părţilor vătămate denotă înţelegeri subiective şi extrajudiciare cu inculpaţii, apreciindu-se că, a se admite pretenţiile părţilor civile în acest context ar însemna nu numai a valida aceste înţelegeri, dar şi a da o rezolvare acţiunii civile în contradicţie cu acţiunea penală, în condiţiile în care s-a dispus condamnarea ambilor inculpaţi pentru tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, fapt pentru care s-au respins, ca nefondate, pretenţiile civile.
La individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, ca circumstanţe personale, vârsta, pregătirea şcolară, lipsa antecedentelor penale, integrarea familială, atitudinea nesinceră, încercarea de a induce în eroare organele judiciare, influenţarea martorilor şi a părţilor vătămate.
Totodată, s-a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al acesteia, împrejurările în care a fost săvârşită, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpaţii S.G. şi M.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului S.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., impunându-se achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În aceste sens, s-a invocat faptul că, din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate nemijlocit în cursul judecăţii, inclusiv probele administrate în faţa instanţei de apel, rezultă o altă situaţie de fapt decât cea avută în vedere de procuror la momentul trimiterii în judecată a inculpatului, cât şi cea avută în vedere de instanţa de fond atunci când a pronunţat condamnarea inculpatului. Referitor la inconsecvenţa declaraţilor părţilor vătămate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, s-a apreciat că este irelevantă şi aceasta din perspectiva dispoziţiilor art. 75 C. proc. pen.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată E.M., s-a susţinut faptul că, în procesul-verbal din 26 aprilie 2004, se menţionează că, partea vătămată îl recunoaşte pe inculpatul S.G., din fotografie, în proporţie de 70% ca fiind persoana care a coborât primul din O. şi care l-a întrebat dacă este deschis localul, după care l-a înjunghiat şi l-a lovit în figură. În declaraţia aceleiaşi părţi vătămate, din 14 iulie 2004, se menţionează că, după aproximativ 15-20 minute, a observat iarăşi farurile unei maşini care a oprit pe str. G.M., în dreptul localului, şi din câte şi-a dat seama era un O. de culoare albastru şi verde, în care se aflau trei persoane şi, din partea dreaptă, probabil faţă, a coborât un individ pe care l-a recunoscut din planşa foto ca fiind cel de la nr. 2 şi a înţeles că se numeşte S.G., care s-a apropiat de bar şi care l-a întrebat, partea vătămată E.M. fiind în prag, dacă mai este deschis, aceasta răspunzând că este rezervat.în continuarea declaraţiei, partea vătămată arată că, acea persoană a continuat să se apropie şi a întrebat dacă este rezervat tot, insistând asupra acestui aspect, iar când a ajuns lângă partea vătămată l-a înjunghiat în abdomen, fără ca aceasta să poată observa obiectul vulnerant, după care l-a lovit cu pumnul în figură, doborând partea vătămată pe prag.
De asemenea, s-a făcut trimitere la menţiunea părţii vătămate potrivit căreia, dacă îi vor fi prezentaţi în realitate cei pe care partea vătămată i-a identificat din planşa foto, i-ar putea recunoaşte, cu precizarea că, partea vătămată şi-a exprimat dorinţa ca cel care l-a înjunghiat să fie tras la răspundere penală.
Totodată, s-au invocat menţiunile din procesul-verbal din 14 iulie 2004, potrivit cărora partea vătămată E.M. l-a privit cu atenţie pe S.G., după care i-a cerut să vorbească şi să spună expresiile pe care le-a auzit în noaptea incidentului, şi după ce le-a ascultat, partea vătămată a declarat că S.G. este cel care în noaptea de 17/18 iunie 2004 a coborât din maşina oprită în faţa localului, s-a apropiat şi a pus întrebările mai sus arătate, după care l-a înjunghiat şi l-a lovit cu pumnul în figură. În declaraţia din 01 noiembrie 2004, partea vătămată E.M. a declarat cu privire la identitatea lui S.G. că este 100% sigur asupra aspectelor fizionomice şi singura problemă este că, în cursul conflictului i s-a părut puţin mai înalt.în declaraţia din 04 septembrie 2007, partea vătămată E.M. a declarat că, este real că, în momentul în care i-a fost prezentată poza lui S.G. partea vătămată a declarat că este numai 70% sigur că acesta este unul dintre agresor, însă în momentul în care acesta i-a fost prezentat ca persoană pentru recunoaştere, a fost 100% sigur că acesta este unul dintre agresori. Tot în aceeaşi declaraţie, partea vătămată E.M. a arătat că, în momentul în care i-a fost prezentat inculpatul S.G., a afirmat că este 100% sigur că acesta este unul dintre agresori şi a făcut anumite precizări procurorului în sensul că persoana care l-a agresat în noaptea respectivă avea părul mai lung decât îl avea în acel moment şi totodată era mai înaltă acea persoană decât S.G., partea vătămată fiind cea care a solicitat procurorului ca inculpatul să pronunţe cuvintele pe care le-a pronunţat în noaptea respectivă, nu pentru că partea vătămată nu era sigură, ci pentru că partea vătămată vroia să fie foarte sigură că inculpatul este persoana care l-a agresat, fiind în joc viaţa acestuia.
S-a mai invovat faptul că, în declaraţia din 10 noiembrie 2009, partea vătămată E.M. a declarat că nu inculpatul S.G. este persoana care l-a înjunghiat.
Pentru aspectele anterior prezentate, s-a apreciat, din analiza coroborată a declaraţiilor părţii vătămate că, în nici una din acestea partea vătămată nu l-a indicat cu certitudine de 100% pe inculpatul S.G. ca fiind cel care l-a înjunghiat. Astfel, în declaraţia din 14 iulie 2004, în care nu se menţionează ora începerii şi terminării declaraţiei, partea vătămată nu a avut degajarea verbală a unei persoane care declară liberă şi neinfluenţată, motivat de faptul că, nesiguranţa este dată de penultima frază, respectiv, dacă îmi vor fi prezentaţi în realitate cei pe care i-a identificat din planşa foto, i-ar putea recunoaşte.
În aceeaşi ordine de idei s-a susţinut că, recunoaşterea din 14 iulie 2004 cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora mijloacele de probă obţinute ilegal, nu pot fi folosite în procesul penal; recunoaşterea inculpatului s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, şi aceasta deoarece, partea vătămată" l-a privit cu atenţie", "i-a cerut să vorbească, "să spună expresiile", iar după aceea a declarat că inculpatul S.G. este persoana care l-a înjunghiat şi l-a lovit cu pumnul în figură.
O altă neregularitate invocată în motivele de apel consta în faptul că, S.G. avea statutul de inculpat, a fost adus la sediul parchetului de poliţişti şi cu cătuşe, în biroul procurorului fiind doar avocatul inculpatului, grefiera şi poliţiştii.
Totodată s-a susţinut că la această recunoaştere trebuiau să participe toate cele 30 de persoane ale căror fotografii partea vătămată E.M. le vizionase în data de 24 iunie 2004.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată G.V., s-a învederat faptul că, în prima declaraţie, dată imediat după incident, respectiv în 18 iunie 2004, acesta a declarat că nu prea are memoria figurilor şi că nu îi poate descrie pe agresori, pentru ca, în procesul-verbal din 14 iulie 2004 să arate că S.G. este cel care în noaptea de 17/18 iunie 2004 l-a întrebat pe E.M. dacă poate să intre în local şi că este 100% sigur că S.G. este persoana care a înjunghiat-o pe partea vătămată E.M. Ulterior, în declaraţia din 10 noiembrie 2009, partea vătămată G.V. a precizat că nu a auzit discuţia dintre E.M. şi cel care l-a lovit, el fiind în interiorul localului, discuţia purtându-se în afara localului, impunându-se întrebarea, cât de credibilă poate să fie recunoaşterea lui S.G. de către partea vătămată G.V., având în vedere că pleacă de la o premisă falsă, respectiv discuţia dintre E.M. şi S.G. din afara localului.
Totodată, s-a aprecita că martorii audiaţi în cauză, respectiv V.G., D.M. şi P.M. au perceput conflictul din zone diferite, V.G. din exterior, iar celelalte martore din interior. Astfel, martorul V.G. a declarat, în depoziţiile din 18 iunie 2004 şi respectiv 14 iulie 2004, că maşina cu care au venit cele trei persoate, este marca D. şi nu crede că era O., susţineri în raport cu care se impune întrebarea potrivit cu care dacă martorul, şofer profesionist, nu poate face diferenţa între două maşini având mărcile menţionate, în ce măsură poate să facă diferenţa între două persoane, având în vedere că, incidentul a avut loc noaptea, locul era slab luminat, iar martorul se afla la o distanţă apreciabilă de intrarea în bar. Oricum, martorul nu l-a indicat niciodată pe inculpatul S.G. ca fiind persoana care a înjunghiat-o pe partea vătămată E.M.
În ceea ce priveşte declaraţia martorei D.M., s-a menţionat faptul că, aceasta, în declaraţia din 14 iulie 2004, a precizat că, atunci când a ieşit pe stradă l-a văzut pe E.M. venind spre uşă, în viteză şi strigând spre cineva "Ai cuţit, nenorocitule", fiind urmărit de un individ pe care martora nu l-a putut identifica deoarece plângea, avea ochii împăienjeniţi şi era întuneric, putând relata doar faptul că, acel individ era mai înalt decât E.M.
S-a mai invocat faptul că martora P.M., în procesul-verbal din 14 iulie 2004, a precizat că S.G. seamănă cu cel indicat în planşa foto nr. 2, dar nu este sigură de acest lucru, putând fi şi o altă persoană care să aibă aceleaşi trăsături. Aceiaşi martoră a susţinut, în data de 14 iulie 2004 că, atunci când i-a fost prezentată o planşă cu 30 de fotografii, a observat că persoanele din fotografiile nr. 2 şi 27 ar semăna cu 2 dintre indivizii din grupul agresor, însă nu este sigură de acest lucru şi nici nu este sigură dacă i-ar recunoaşte pe agresori nici dacă i-ar fi prezentaţi în realitate.
Prin urmare, s-a apreciat, din analiza coroborată a declaraţiilor martorilor menţionaţi, că nici unul dintre aceştia nu l-au indicat pe inculpatul S.G. ca fiind persoana care a înjunghiat-o pe partea vătămată E.M.
Totodată s-a susţinut că materialul probator administrat în cauză nu indică cu certitudine vinovăţia inculpatului S.G., astfel încât se impune a se da eficienţă regulii potrivit cu care orice îndoială este în favoarea inculpatului. Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului M.O. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., impunându-se achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
S-a mai susţinut că, din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate nemijlocit în cursul judecăţii, inclusiv probele administrate în fata instanţei de apel, rezultă o altă situaţie de fapt decât cea avută în vedere de procuror la momentul trimiterii în judecată a inculpatului, cât şi cea avută în vedere de instanţa de fond atunci când a pronunţat condamnarea inculpatului. Astfel, în ceea ce priveşte declaraţiile părţii vătămate G.V., s-a făcut trimitere la declaraţia acestuia din 18 iunie 2004, în care acesta descrie prima fază a incidentului şi în care se referă la unul care era mai scandalagiu (din grupul celor 4), pentru ca atunci când a descris a doua fază a incidentului să precizeze că, nu prea are memoria figurilor şi să nu menţioneze că, la cel de-al doilea incident, a participat una din persoanele care făcuse parte din grupul celor 4, implicaţi în primul incident. Martora D.M., în declaraţia din 26 iunie 2004, a declarat că, agresorul pe care îl ţine minte şi care a lovit-o pe partea vătămată G.V., seamănă cu persoana din fotografia nr. 27 - M.O. - în sensul că buzele sunt la fel, dar ochii agresorului erau mai mici, iar fruntea mai îngustă. La recunoaşterea din 14 iulie 2004, martora precizează că este sigură în proporţie de 80% de identitatea inculpatului cu agresorul, deşi în declaraţia dată în aceiaşi zi, a menţionat că, atunci când i-a fost prezentată o planşă cu mai multe fotografii a indicat persoana de la nr. 27, despre care a înţeles că se numeşte M.O., însă a precizat că nu este foarte sigură întrucât este diferenţă de privire, dintre un om obişnuit şi cea pe care o observase martora în acea seară, cea a unui om turbat, precizând că, dacă i-ar fi prezentată acea persoană ar putea să se pronunţe dacă este sau nu agresorul observat de martoră.în declaraţia din 16 octombrie 2007, aceeaşi martoră a precizat că, în prezenţa celor doi inculpaţi nu poate să afirme cu certitudine că în seara incidentului l-a văzut pe vreunul din cei doi inculpaţi la bar şi care să fi fost implicaţi în altercaţia cu cele două părţi vătămate.
În ceea ce o priveşte pe martora P.M., s-a susţinut faptul că aceasta a relatat, în declaraţia dată în 14 iulie 2004 că, atunci când i-a fost prezentată planşa cu 30 de fotografiii a observat că persoanele din fotografiile nr. 2 şi 27 ar semăna cu 2 dintre indivizii din grupul agresor, însă nu este sigură de acest lucru şi nici nu este sigură dacă i-ar recunoaşte pe agresori nici dacă i-ar fi prezentaţi în realitate, iar în ceea ce îl priveşte pe martorul V.G., acesta l-a identificat pe inculpatul M.O. ca participând la ambele faze ale conflictului dar a precizat că nu l-a văzut pe inculpat să lovească cu cuţitul pe părţile vătămate, martorul observând agresiunea asupra părţii vătămate E.M.
În acelaşi sens s-a evidenţiat faptul că, în procesul-verbal de recunoaştere din 14 iulie 2004, martorul V.G. a menţionat că, M.O. este cel care în noaptea de 17/18 iunie 2004 a fost implicat în ambele etape ale evenimentului, susţinând că, acesta a participat şi la a doua fază, în sensul că a coborât din maşină şi s-a îndreptat spre bar în direcţia D.J. C. Partea vătămată E.M., la recunoaşterea din 4 iulie 2004, a precizat că, inculpatul M.O. seamănă cu individul cu care s-a luptat după ce fusese înjunghiat, în sensul că prezintă aceleaşi caracteristici fizice, Constituţia fizică, forma capului, brunet, însă posibil mai scund decât acel individ arătând că, nu este sigur dacă inculpatul de faţă este una şi aceiaşi persoană cu individul cu care s-a luptat, iar în declaraţia din 04 septembrie 2007, partea vătămată E.M. a susţinut că, pe inculpatul M.O. nu l-a identificat ca fiind una din cele trei persoane, întrucât, după ce s-a declanşat al doilea incident, a fost lovit în zona abdominală şi a evidenţiat că, inculpatul M.O. nu l-a lovit în momentele în care partea vătămată a fost conştientă.
Prin urmare, s-a apreciat că din coroborarea probelor administrate, se impune concluzia că, inculpatul M.O., deşi a participat în ambele faze ale conflictului, acesta nu a exercitat nici un fel de violenţe care să fi pus în primejdie viaţa părţii vătămate G.V., astfel încât se impune aplicarea principiului in dubio pro reo.
În subsidiar, s-a solicitat pentru inculpatul M.O., schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen., urmând ca la stabilirea pedepsei ce urmează să fie aplicată inculpatului M.O., pentru această infracţiune, să fie avută în vedere contribuţia minoră pe care acesta a avut-o la al doilea incident şi în consecinţă, pedeapsa să fie egală cu perioada arestării.
Din această perpectivă s-a invocat că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi săvârşirea infracţiunii a prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen. întrucât, nu s-a stabilit, cu certitudine că cei doi inculpaţi s-au înţeles să ucidă părţile vătămate, cu aceiaşi ocazie şi în realizarea acestei hotărâri, să fi aplicat fiecare lovituri, numai uneia dintre cele două victime, cauzându-i numai acesteia leziuni care i-au pus viaţa în pericol.
În acest sens s-a susţinut că tentativa la infracţiunea de omor are în vedere sensul juridic al expresiei de punere în primejdie a vieţii persoanei, iar aprecierea medico-legală de punere în primejdie a vieţii victimei nu poate constitui criteriu de încadrare a faptei în tentativă de omor, fiind necesar să se coroboreze cu alte circumstanţe reale şi personale, respectiv intenţia, premeditarea, regiunea corporală vizată, instrumentul utilizat. Astfel, împrejurarea constatată medical că victima a suferit leziuni cale i-au pus în primejdie viaţa nu poate fi folosită ca argument pentru încadrarea faptei în tentativă de omor, precizându-se că, intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de toate împrejurările cauzei, sens în care instanţa de judecată trebuia să stabilească dacă leziunile, prin ele înseşi, indiferent de localizare şi starea declanşată, erau în mod concret apte sau nu să determine moartea victimei şi dacă făptuitorii puteau sau nu puteau să îşi dea seama de aceasta.Instanţa de judecată trebuia să stabilească dacă inculpaţii, prin acţiunile lor, au vizat sau nu o asemenea regiune a corpului, ori dacă,producerea unor asemenea leziuni sunt de natură să producă moartea.
Totodată, s-a susţinut că dacă leziunile care au pus în primejdie viaţa victimei, sunt mai puţin semnificative, ele au importanţă numai în măsura în care se coroborează cu celelalte elemente, importantă fiind, în esenţă, atitudinea psihică a autorului în momentul săvârşirii faptei.în mod greşit instanţa de judecată a pus accentul pe rapoartele medico-legale, fără să ţină seama de toate celelalte împrejurări în care a fost comisă fapta.
Prin Decizia penală nr. 107/ P din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii S.G. şi M.O. împotriva sentinţei penale nr. 96 din 3 martie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia penală.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi în raport de aceasta, încadrarea juridică dată faptei comise de cei doi inculpaţi, reţinându-se în mod corect vinovăţia acestora în comiterea infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea de către instanţa de fond.
S-a apreciat că vinovăţia inculpaţilor rezultă în mod cert, fără echivoc, din materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii la instanţa de fond.
S-a mai constatat că în cauză nu se contestă situaţia de fapt, astfel cum a fost prezentată de către instanţa de fond, ci doar participarea celor doi inculpaţi la agresionarea părţilor vătămate, apărarea inculpaţi lor fiind axată pe faptul că, alte persoane, în mare cu semnalmentele lor, au aplicat lovituri şi au exercitat şi alte acte de violenţă asupra celor două părţi vătămate, apărare care, în mod corect, a fost înlăturată de către instanţa de fond.
Instanţa de control judiciar a apreciat că apărarea privind existenţa unui anumit dubiu cu privire la recunoaşterea celor doi inculpaţi de către părţile vătămate, precum şi de către martorii care au asistat la incidentul din noaptea de 17/18 iunie 2004, de asemenea, nu poate fi primită, având în vedere faptul că, datorită modului în care s-au derulat evenimentele cele două părţi vătămate au avut posibilitatea să observe foarte bine semnalmentele celor doi agresori. Astfel, în apropierea barului a avut loc un prim incident, între un grup de patru persoane şi un taximetrist, respectiv martorul V.G., în cursul căruia, partea vătămată E.M., a intervenit pentru a le solicita să nu mai facă zgomot, fapt pentru care, acolo a avut loc un schimb de replici între partea vătămată şi cel mai recalcitrant, în cursul căruia, văzând că cel turbulent se apropie ameninţător, partea vătămată i-a tras acestuia un pumn şi l-a doborât la sol, moment în care au intervenit şi celelalte trei persoane din grup, precum şi partea vătămată G.V.C. şi conflictul s-a încheiat.
În consecinţă, chiar de la primul contact cu cei patru agresori, ambele părţi vătămate s-au aflat în apropierea acestora, au avut un schimb de replici cu agresorii şi deci au avut posibilitatea de a le reţine semnalmentele, caracteristicile fizice.
Totodată, şi martorul V.G. a avut posibilitatea de a reţine semnalmentele celor care au participat la acest prim incident, acesta aflându-se în imediata lor apropiere.
Ceea ce este esenţial de evidenţiat este faptul că, atât părţile vătămate cât şi martorul V.G. îl indică pe inculpatul M.O. ca fiind unul din cei patru agresori care au participat la primul incident, aspect ce se coroborează şi cu declaraţia ulterioară a inculpatului M.O. potrivit căreia acesta a făcut parte din grupul de persoane ce a participat la acest prim incident.
Alstfel, potrivit celor din urmă declaraţii ale inculpatului M.O. date în cursul urmăririi penale, acesta a plecat de la o petrecere cu martorii P.M., S.Ş. şi S.L. şi a avut un conflict cu partea vătămată E.M. lângă un taximetru.
În consecinţă, s-a constatat că este evident că atât părţile vătămate cât şi martorul V.G. au reţinut corect semnalmentele inculpatului M.O. şi l-au indicat pe acesta ca fiind unul dintre cei patru agresori, neexistând nici un dubiu cu privire la prezenţa sa la acest prim incident.
Faţă de această situţia, instanţa de control judiciar a concluzionat că, în măsura în care s-a probat, fără nici un dubiu, că părţile vătămate au reţinut în mod corect semnalmentele inculpatului M.O. la acest prim incident, indicarea lui ca participant şi la al doilea incident este de asemenea fără dubiu, cu atât mai mult cu cât, chiar inculpatul M.O. susţine că, după acel prim incident, a revenit la barul unde lucrau cele două părţi vătămate, însoţit de alte persoane, pentru a cere explicaţii cu privire la atitudinea avută de părţile vătămate, faţă de el, în acel prim conflict.
În consecinţă, recunoaşterea inculpatului M.O., ca fiind prezent la ambele incidente, este dincolo de orice dubiu.
Totodată, după ce s-a stabilit cu certitudine prezenţa inculpatului M.O. la cele două incidente, instanţa de apel a reţinut actele de agresiune pe care acestea le-a comis, astfel cum au fost prezentate de către partea vătămată G.V.C., având în vedere că, acesta l-a recunoscut pe inculpat ca fiind chiar persoana care a exercitat actele de violenţă şi care i-a produs leziunile constatate prinn actele medico - legale.
În acest sens, relevante sunt declaraţiile părţii vătămate G.V.C., inclusiv cea dată în faţa instanţei de apel, care afirmă cu certitudine că inculpatul M.O. este cel care a exercitat actele de violenţă asupra sa, dar şi declaraţiile martorei D.M., inclusiv cea dată în faţa instanţei de fond, în care afirmă că inculpatul M.O. este cel care a avut asupra sa un cuţit şi o bâtă cu care a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate G.V.C., aceleaşi aspecte fiind relatate şi de către martora P.M., inclusiv în declaraţia dată în faţa instanţei de fond.
S-a mai reţinut faptul că cele două martore au avut posibilitatea să reţină caracteristicile fizice ale inculpatului M.O., fiind în imediata apropiere a acestuia în diferite faze ale derulării celui de-al doilea incident. În sensul aceleiaşi concluzii este şi faptul că, părţile vătămate, fiindu-le prezentate persoanele despre care inculpatul M.O. a afirmat că ar fi fost prezente la incident şi chiar că ar fi exercitat actele de violenţă asupra celor două părţi vătămate, nu au fost recunoscute de către acestea, după cum nu au fost recunoscute nici de către martorele menţionate, aspect confirmat şi în faţa instanţei de fond.
În ceea ce priveşte prezenţa inculpatului S.G. în barul O. şi exercitarea de violenţe fizice de către acesta, s-a apreciat că aceste împrejurări rezultă, de asemenea, dincolo de orice dubiu, din materialul probator administrat în cauză.
Astfel, partea vătămată E.M. l-a recunoscut iniţial pe inculpatul S.G., din dintr-un număr de 30 de fotografii judiciare, odată cu recunoaşterea şi a inculpatului M.O.
Totodată s-a constatat că partea vătămată E.M. a avut posibilitatea să reţină foarte bine semnalmentele fizice şi chiar timbrul vocii inculpatului S.G., întrucât, a avut la dispoziţie un interval de timp în care l-a privit, cât inculpatul s-a apropiat de uşa barului şi apoi în timpul discuţiei cu acesta cu privire la inexistenţa locurilor datorită rezervării localului, cu precizarea că, locul era foarte bine luminat, existând un bec la intrare precum şi felinare, şi apoi, în cursul exercitării actelor de violenţă.
Ulterior, la recunoaşterea din fotografii, partea vătămată a indicat un procent de 70% ca fiind persoana care a coborât primul din O. şi care l-a întrebat dacă este deschis localul, după care l-a înjunghiat şi l-a lovit în figură, cu menţiunea că, în măsura în care îl va vedea în realitate va putea să indice cu siguranţă dacă acesta este agresorul, ceea ce s-a şi întâmplat, recunoaşterea realizându-se atât după semnalmentele fizice cât şi după timbrul vocii.
În acest sens s-a menţionat declaraţia părţii vătămate din data de 01 noiembrie 2004 în care partea vătămată E.M. a declarat cu privire la identitatea lui S.G. că este 100% sigur asupra aspectelor fizionomice, singura problemă fiind că, în cursul conflictului i s-a părut puţin mai înalt, aceleaşi aspecte fiind relatate şi în declaraţia din 04 septembrie 2007.
S-a mai reţinut că partea vătămată G.V.C. a avut posibilitatea să îl observe pe inculpatul S.G., întrucât, în momentul în care acesta se deplasa spre uşa barului şi a ajuns în acel loc, partea vătămată G.V. se afla la aproximativ 2-3 metri de intrarea în bar, unde se afla colegul său, şi l-a văzut pe agresorul pe care ulterior l-a identificat ca fiind inculpatul S.G., auzind şi conversaţia dintre aceştia despre rezervarea localului.
Localizarea părţii vătămate G.V., în momentul arătat este confirmat de acesta în declaraţiile date atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, dar şi de martora P.M., care relatează în declaraţiile sale aceleaşi aspecte.
Contrar atitudinii constante a părţii vătămate cu privire la locul în care acesta s-a aflat în momentul iniţial al celui de-al doilea incident, mai sus arătat, în declaraţia dată în fata instanţei de apel, partea vătămată G.V. a susţinut că s-ar fi aflat în interiorul localului, la o masă, astfel încât, deşi a perceput actele de violenţă exercitate asupra colegului său, nu a avut posibilitatea să audă ce a discutat partea vătămată E.M. cu cel care l-a înjunghiat, datorită muzicii din local, susţinere ce a fost înlăturată, având în vedere că, această revenire nu a fost motivată, iar pe de altă parte, nu poate fi primită susţinerea aceleiaşi părţi vătămate potrivit cu care şi-ar fi dat seama de conţinutul conversaţiei după mişcarea buzelor, astfel încât instanţa de apel a reţinut, în continuare că şi partea vătămată G.V. a fost în imediata apropiere a inculpatului S.G. şi a avut posibilitatea să perceapă foarte bine caracteristicile fizice ale acestuia.
Mai mult, perceperea caracteristicilor fizice a fost posibilă şi datorită faptului că, imediat după căderea la sol a părţii vătămate E.M., partea vătămată G.V. s-a îndreptat, de la locul unde se afla, respectiv 2 - 3 metri de intrarea în bar, spre intrare, a ieşit din bar, loc unde a fost agresionat chiar de către inculpaţii M.O. şi S.G., acesta din urmă împingându-l, urmare a faptului că, îl prinsese de cap pe inculpatul M.O., precum şi în continuare, când, după ce a primit bâta de la martora P.M., inculpatul S.G. a tras de aceasta pentru a i-o lua.
În acest sens s-a contatat că, atât în procesul-verbal din 14 iulie 2004, cât şi în declaraţiile date de partea vătămată la instanţa de fond, la rejudecare, respectiv cea din 04 septembrie 2007, partea vătămată G.V. a susţinut, cu siguranţă de 100 % că inculpatul S.G. este cel care în noaptea de 17/18 iunie 2004 l-a întrebat pe E.M. dacă poate să intre în local şi că este 100% sigur că acesta este persoana care l-a înjunghiat pe partea vătămată E.M., explicând că, ezitările privind recunoaşterea acestui inculpat s-au datorat presiunilor şi ameninţărilor din partea inculpatului şi ale familiei acestuia, care, în mai multe ocazii înainte şi după punerea în libertate a acestora, l-au contactat şi au încercat să-l determine să îşi retracteze recunoaşterea, aspecte ce au fost probate prin chiar declaraţia inculpatului S.G., care a arătat că a fost în bar unde a discutat cu partea vătămată E.M., unde se afla şi partea vătămată G.V., precum şi prin declaraţia mamei inculpatului S.G.
Astfel, instanţa de apel a constatat că, singura deosebire dintre agresor şi inculpatul S.G., a fost cea legată de înălţime, cu exprimarea "puţin mai înalt" termenul de „puţin" neindicând o deosebire care să poată fi apreciată ca element definitoriu în deosebirea dintre două persoane, cu atât mai mult cu cât depinde de locul de unde persoana este văzută, de poziţia stat sau în mişcare a acesteia, părţile vătămate văzându-l pe inculpatul S.G. numai în mişcare, de modul în care era iluminat locul şi nu în ultimul rând de starea în care se aflau părţile vătămate.
Totodată s-a apreciat că declaraţiile de recunoaştere cu certitudine de către cele două părţi vătămate ale inculpatului S.G. se coroborează cu declaraţiile martorei P.M., care, în cursul derulării incidentului a avut posibilitatea să îi vadă pe ambii inculpaţi, prezenţa acesteia fiind confirmată de către partea vătămată G.V., care a susţinut, fără rezervă, în toate declaraţiile date la instanţa de fond, atât iniţial cât şi la rejudecare, că inculpatul S.G. este cel care a agresat ambele părţi vătămate, explicând că, în cursul urmăririi penale, a precizat doar că inculpatul S.G. seamănă cu unul dintre agresori întrucât, în momentul în care i-a fost prezentat, era ras pe cap.
S-a apreciat că relevant în acest sens este şi faptul că, nici una dintre persoanele indicate de inculpatul M.O. ca fiind participante la agresiune nu are semnalmentele inculpatului S.G. şi deci nu puteau fi confundate cu acesta, mai mult, nici părţile vătămate şi nici martorele menţionate nu au recunoscut pe vreuna din ele ca fiind participanţi la agresiune.
Totodată, instanţa de control judiciar a înlăturat, ca nesincere, declaraţiile celor două părţi vătămate date la instanţa de apel, în care susţin certitudinea că nu inculpatul S.G. a fost cel care l-a înjunghiat pe partea vătămată, întrucât, la această concluzie s-a ajuns după 4 ani de la incident, timp foarte îndelungat în raport cu posibilităţile omeneşti de a reţine şi stoca în amănunt detalii de genul celor prezentate de părţile vătămate pentru a distinge între două persoane, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele, într-o asemenea perioadă de timp se puteau modifica, iar altele ţinând de expresivitate, ceea ce de asemenea se poate modifica.
În acest sens s-a apreciat că aspectul referitor la diferenţa de înălţime, evidenţiată prin expresia „puţin mai înalf este nesemnificativ şi poate fi explicat şi ca urmare a condiţiilor de percepţie. Ambele părţi vătămate, în ultimele declaraţii, referindu-se la persoana agresorului şi care ar semăna cu inculpatul S.G., arată că, acesta avea părul înspre şaten, însă referindu-se la desime, partea vătămată E.M. arată că era mai des, iar partea vătămată G.V. arată că era mai rar, mai mult, referindu-se la constituţie, partea vătămată E.M. arată că era mai slab, pe când partea vătămată G.V. arată că era de aceiaşi constituţie cu inculpatul S.G.
În acest sens s-a apreciat că este evident că, dacă s-ar lua în considerare aceste descrieri, ar trebui să se ajungă la concluzia că este vorba despre persoane diferite, ori, cele două părţi vătămate descriu aceiaşi persoană, presupusul agresor al părţii vătămate E.M.
De asemenea, s-a evidenţiat faptul că, în nici una din declaraţiile anterioare, chiar în cele în care părţile vătămate aveau anumite rezerve cu privire la identitatea dintre presupusul agresor şi inculpatul S.G., nu au fost indicate ca elemente de distincţie culoarea diferită a părului sau constituţia diferită, elementul de distincţie fiind numai înălţimea şi aceasta numai prin folosirea expresiei" puţin mai înalt".
Referitor la lungimea părului şi la uitătura persoanei, aspecte despre care cele două părţi vătămate susţin că ar fi elemente de distincţie, instanţa de apel a menţionat că părul poate fi tuns sau lăsat să crească, iar privirea ameninţătoare nu poate constitui element de distincţie.
În acelaşi sens s-a constatat că nici unul din martorii audiaţi în cauză nu l-au descris pe agresor cu noile semnalmente indicate de către partea vătămată E.M., iar în ceea ce priveşte uitătura presupusului agresor, s-a făcut trimitere la declaraţiile martorei P.M., care referindu-se la inculpatul S.G., într-un moment de enervare, a precizat că recunoaşte aceiaşi privire şi aceiaşi gestică.
Totodată, s-a constatat că alibiul inculpatului S.G. nu a putut fi confirmat de martorii propuşi de către acesta, între cele declarate de inculpat cu privire la noaptea în care a avut loc incidentul şi depoziţiile martorilor existând contradicţii, după cum există şi contradicţii între declaraţiile aceloraşi martori şi totodată depoziţiile martorilor.
S-a apreciat că în acelaşi sens este şi plecarea intempestivă a inculpatului, în străinătate, în chiar noaptea în care s-a produs incidentul precum şi faptul că, astfel cum am reliefat, nici una dintre persoanele indicate de inculpatul M.O. ca participante la incident nu au fost recunoscute de părţile vătămate şi de martorii prezenţi, fiind agresorii celor două părţi vătămate.
Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că, în mod corect s-a reţinut vinovăţia celor doi inculpaţi în comiterea faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea lor.
De asemenea, s-a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a respins cererile inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice, raportat la situaţia de fapt reţinută.
Astfel, s-a apreciat că, în mod corect, s-a făcut trimitere la obiectele vulnerante cu care inculpaţii au lovit părţile vătămate, respectiv cuţite, bâtă, zonele vizate, abdomen şi cap, intensitatea mare cu care au aplicat loviturile, mai ales cea din zona abdomenului care a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, iar cea din zona capului a dus la scalparea celeilalte părţi vătămate, numărul mare al loviturilor aplicate şi care nu au condus la urmări mai grave numai urmare a posibilităţilor şi cunoştinţelor de apărare ale celor două părţi vătămate, aspecte care denotă clar intenţia de a ucide a inculpaţilor sau cel puţin acceptarea de către inculpaţi a posibilităţii ca părţile vătămate să îşi piardă viaţa urmare a agresiunii exercitate asupra lor.
S-a mai constatat că, la stabilirea încadrării juridice a faptelor s-a a avut în vedere, în mod corect, că activitatea celor doi inculpaţi a fost conjugată, cei doi au acţionat în aceleaşi împrejurări asupra părţilor vătămate, s-au deplasat la locul faptei împreună, cu aceiaşi intenţie, şi-au acordat sprijin şi încredere reciproc, în diferite momente au acţionat împreună asupra aceleiaşi părţi vătămate, reuşind astfel să pună în imposibilitate pe cele două părţi vătămate să se apere de atacul declanşat împotriva lor.
Pentru considerentele anterior expuse, instanţa de apel a concluzionat că instanţa de fond a realizat o corectă individualizare a pedepselor, dând eficienţă criteriilor generale şi obligatorii prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), faptele inculpaţilor prezentând un grad ridicat de pericol social, determinat de împrejurările şi modalitatea de săvârşire, astfel cum au fost reliefate, conjugarea eforturilor a două persoane pentru a suprima viaţa a două persoane, locul de comitere, amploarea incidentului, gravitatea leziunilor ce s-au produs celor două părţi vătămate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat apel inculpaţii S.G. şi M.O., dezvoltând în scris motivele de recurs în memoriile aflate la filele 15-54 şi 65-71.
La termenul acordat pentru soluţionarea recursurilor, 27 mai 2010, recurenţii inculpaţi, prin apărători aleşi au susţinut oral motivele de recurs, astfel cum sunt acestea redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursurile declarate potrivit motivelor de casare susţinute de recurenţii inculpaţi S.G. şi M.O., prin apărători aleşi, precum şi a susţinerilor intimatelor părţi vătămate, a actelor şi a lucrărilor de la dosar, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Din examinarea întregului dosar al cauzei şi a considerentelor hotărârilor pronunţate la fond şi în apel (în al doilea ciclu procesual) rezultă că instanţa de fond - confirmată de instanţa de control judiciar - a realizat o evaluare judicioasă a probelor administrate în cauză, stabilind în mod clar şi neechivoc că inculpaţii S.G. şi M.O. se fac vinovaţi de săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., constând în faptul că în noaptea de 17/18 iunie 2004, în jurul orelor 02:30, în faţa şi în interiorul clubului O. din Constanţa, în acelaşi timp şi împrejurări, printr-o acţiune conjugată, le-au agresat pe părţile vătămate E.M. şi G.V.C., pe care le-au lovit cu pumnii şi le-au înjughiat de mai multe ori cu obiecte vulnerante tăietoare-înţepătoare, provocându-le ambelor victime numeroase plăgi înjunghiate în diferite zone ale corpului, pentru care au necesitat câte 40-45 de zile de îngrijiri medicale, primei fiindu-i pusă viaţa în primejdie, iar cea de-a doua fiind scalpată.
Această situaţie de fapt se probează cu mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii şi anume: procesul-verbal de verificare al procurorului privind foile de observaţie clinică, procesele - verbale de sesizare şi de investigaţie, însoţite de cercetarea locului faptei şi planşa foto, declaraţiile părţilor vătămate E.M. şi G.V.C., rapoartele de constatare medico-legală din 14 iulie 2004, din 14 iulie 2004 şi din 15 septembrie 2004, copia F.O., adresa a S.M.L. privind examinarea unor urme biologice, declaraţiile martorilor D.M., P.M., V.G., P.M., S.S., S.L., A.S., B.N., I.C., S.S., G.M., U.M., A.A., I.D., M.C., M.C. şi M.C., declaraţiile notariale ale martorilor I.T., S.S. şi M.A., planşa foto privind 30 de persoane suspecte cu lista numelui şi prenumelui, procesul-verbal din 26 iunie 2004 de recunoaştere din planşa foto, a numiţilor S.G., P.M., M.O. şi S.S. de către partea vătămată E.M., procesul-verbal din aceeaşi dată de recunoaştere din planşa foto a numitului M.O. de către martorii V.G. şi D.M., procesul-verbal de recunoaştere a inculpatului S.G. din data de 14 iulie 2004, de către părţile vătămate şi martora P.M., procesul-verbal din 14 iulie 2004 de recunoaştere fizică a inculpatului M.O. de către partea vătămată E.M., partea vătămată G.V.C. şi martorii V.G. şi D.M., procesele-verbale din 22 iulie 2004 de recunoaştere fizică a numiţilor P.M. şi S.S. şi de prezentare a fotografiei numitului M.E. de către partea vătămată E.M., procesul-verbal din 19 iulie 2004 de predare a două înscrisuri cu nume de martori şi fotografia numitului M.E., procesul-verbal din 19 octombrie 2004 de prezentare a fotografiilor numiţilor M.E., M.E.I. şi M.C. către partea vătămată G.V.C., planşa cu fotografiile numiţilor M.E.I. şi M.C., fişele de paşaport ale martorilor M.C., M.E.I. şi numitul M.E., procesele-verbale de verificare la hotelul B. din 2 august 2004 şi 4 octombrie 2004, plus planşa foto, procesul-verbal de verificare a autoturismului O. plus planşa foto, raportul de constatare medico-legală asupra inculpatului S.G., adresa din 07 septembrie 2004 a Serviciului de Criminalistică din cadrul I.P.J. Constanţa, rapoartele de expertiză psihiatrică ale celor doi inculpaţi, raportul de constatare poligraf a celor doi inculpaţi, toate coroborate cu depoziţiile inculpaţilor.
Totodată, se constată că încadrarea juridică dată faptei este corectă având în vedere obiectele vulnerante cu care inculpaţii au lovit părţile vătămate, respectiv cuţite, bâtă, zonele vizate, abdomen şi cap, intensitatea mare cu care au aplicat loviturile, mai ales cea din zona abdomenului, care a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, iar cea din zona capului a dus la scalparea celeilalte părţi vătămate, numărul mare al loviturilor aplicate şi care nu au condus la urmări mai grave numai urmare a posibilităţilor şi cunoştinţelor de apărare ale celor două părţi vătămate, aspecte care denotă clar intenţia de a ucide a inculpaţilor sau cel puţin acceptarea de către inculpaţi a posibilităţii ca părţile vătămate să îşi piardă viaţa urmare a agresiunii exercitate asupra lor.
În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpaţii S.G. şi M.O. ca şi motive de recurs, Înalta Curte constată că aceleaşi apărări au fost invocate şi în faţa instanţei de apel, care a răspuns detaliat şi adecvat fiecărui aspect invocat.
Astfel, susţinerile conform cărora inculpatul S.G. nu a participat la incidentul din noaptea de 17/18 iunie 2004, ci o altă persoană cu semnalmentele lui a aplicat şi a exercitat alte acte de violenţe asupra celor două părţi vătămate E.M. şi G.V.C., sunt vădit neîntemeiate având în vedere declaraţiile de recunoaştere cu certitudine de către cele două părţi vătămate ale inculpatului S.G., care se coroborează cu declaraţiile martorei P.M., care, în cursul derulării incidentului a avut posibilitatea să îi vadă pe ambii inculpaţi, prezenţa acesteia fiind confirmată de către partea vătămată G.V., şi care a relatat, fără rezervă, în toate declaraţiile date la instanţa de fond, atât iniţial cât şi la rejudecare, că inculpatul S.G. este cel care a agresat ambele părţi vătămate, explicând că, în cursul urmăririi penale, a precizat doar că inculpatul S.G. seamănă cu unul dintre agresori întrucât, în momentul în care i-a fost prezentat, era ras pe cap.
Corect s-a apreciat cu privire la acest aspect relevanţa împrejurării că, nici una dintre persoanele indicate de inculpatul M.O. ca fiind participante la agresiune nu are semnalmentele inculpatului S.G. şi deci nu puteau fi confundate cu acesta, mai mult, nici părţile vătămate şi nici martorele menţionate nu au recunoscut pe vreuna din ele ca fiind participanţi la agresiune.
În acest sens, Înalta Curte constată că aspectele relatate de intimatele părţi vătămate E.M. şi G.V.C. în faţa instanţei de recurs, prin care au reiterat declaraţiile date în faţa instanţei de apel, se vădesc a fi nesincere, inducând ideea unei înţelegeri între părţile vătămate şi inculpaţi în sensul discriminării totale a inculpatului S.G. şi parţiale, a inculpatului M.O. Relevant sub acest aspect este faptul că inculpatul S.G. împreună cu familia acestuia au exercitat presiuni asupra părţilor vătămate pentru a scăpa de rigorile legii, situaţie dovediră prin declaraţia părţii vătămate G.V.C. dată în faţa instanţei de fond, la rejudecare, în care a arătat că ezitările privind recunoaşterea acestui inculpat s-au datorat presiunilor şi ameninţărilor din partea inculpatului şi ale familiei acestuia, care, în mai multe ocazii înainte şi după punerea în libertate a acestora, l-au contactat şi au încercat să-l determine să îşi retracteze recunoaşterea, aspecte ce au fost probate prin chiar declaraţia inculpatului S.G., care a arătat că a fost în bar unde a discutat cu partea vătămată E.M., unde se afla şi partea vătămată G.V., precum şi prin declaraţia mamei inculpatului S.G.
De altfel, acesta nu a fost singurul instrument prin care inculpaţii au încercat să se disculpe sau să îngreuneze efectuarea cercetărilor în cauză, din actele dosarului rezultând că aceştia au invocat diverse alibiuri care au fost verificate de organele de urmărire penală şi care s-au dovedit a fi nereale, iar inculpatul S.G. a părăsit ţara chiar în noaptea incidentului tocmai pentru a se sutrage cercetărilor.
Prin urmare, lipsa de veridicitate a susţinerilor intimatelor părţi vătămate, care, revin asupra declaraţiilor anterioare şi susţin că inculpatul S.G. nu a fost prezent la incident, iar inculpatul M.O. a fost prezent numai la primul incident, nu justifică soluţia casării cu trimitere la instanţa de apel pentru lămurirea acestor aşa-zise aspecte divergente, propusă de apărătorii recurenţiilor inculpaţi.
De asemenea, se constată că pedepsele aplicate inculpaţilor de instanţa de fond, menţinute de instanţa de apel, au fost corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind apte să asigure realizarea funcţiei educativ - preventive, avându-se în vedere gravitatea faptelor comise de inculpaţi, împrejurarea şi modalitatea de comitere a acestora, amploarea incidentului, gravitatea leziunilor produse părţilor vătămate, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, respectiv absenţa antecedentelor penale, vârsta inculpaţilor, dar şi atitudinea nesinceră şi încercarea de inducere în eroare a organelor judiciare.
În consecinţă, nefind întemeiate motivele de casare invocate de recurenţii inculpaţi, prin apărători şi cum nu se constată existenţa unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi S.G. şi M.O. împotriva Deciziei penale nr. 107/ P din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) din acelaşi Cod, recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi S.G. şi M.O. împotriva Deciziei penale nr. 107/ P din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 600 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2027/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2131/2010. Penal. Extrădare pasivă (Legea... → |
|---|
