ICCJ. Decizia nr. 2002/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2002/2010
Dosar nr.3818/1/2010
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 03 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea realizării controlului de constituţionalitate a acestor prevederi.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. aşa cum a fost susţinută, nu poate fi supusă controlului de constituţionalitate, pe simpla afirmaţie că instanţa ar fi în imposibilitate de a se pronunţa cu privire la o nouă încadrare juridică în lipsa unui alt probatoriu şi de altfel Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. are o jurisprudenţă constantă, în sensul că norma juridică penală supusă controlului de constituţionalitate nu contravine prevederilor constituţionale, ci constituie o veritabilă garanţie a dreptului la apărare şi la un proces echitabil.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen legal inculpaţii O.C., B.G.A., P.I., G.C. şi S.Ş., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 7 şi 10 C. proc. pen., apreciind cererea admisibilă, întrucât textul invocat nu a fost declarat neconstituţional, are legătură cu soluţionarea cauzei şi este cuprins într-o normă legală în vigoare, textul criticat venind în contradicţie cu art. 16 şi art. 124 în Constituţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate, pe baza motivelor invocate şi din oficiu, le consideră nefondate pentru următoarele considerente.
Încheierea Curţii de Apel Bucureşti este legală şi temeinică, în mod corect instanţa a sesizat că această excepţie vizează o problemă ce ţine de aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei şi nu al Curţii Constituţionale.
Dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice nu contravin dreptului la apărare şi la un proces echitabil.
Din economia logică a normelor de procedură ce guvernează procesul penal, schimbarea încadrării juridice a unor fapte este determinată de o cercetare judecătorească efectuată, fiind impusă de aceasta, aşa încât actul procesual al schimbării încadrării juridice nu generează o nouă cercetare judecătorească, care ar avea abilitatea de a face o tabula rasa cu cea efectuată deja, întrucât ceea ce se supune actului de înfăptuire al justiţiei nu este o încadrare juridică, ci o faptă care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi care e prevăzută de legea penală.
Mai mult, conform jurisprudenţei C.E.D.O., dreptul de a sesiza o instanţă pe calea unei întrebări prejudiciale nu este absolut, ci trebuie exercitat cu bună credinţă, instanţa fiind în măsură a verifica dacă se impune „adresarea unei întrebări prejudiciale",
Cazurile de casare invocate de către recurenţi, respectiv art. 3859 pct. 7 (judecata s-a făcut fără întocmirea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori) şi art. 3859 pct. 10 (instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate şi asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului) nu sunt incidente în cauză.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat conform dispoziţiilor prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii O.C., B.G.A., P.I., G.C. şi S.Ş. împotriva încheierii din 3 mai 2010 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 7043/2/2007.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1944/2010. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2027/2010. Penal → |
|---|
