ICCJ. Decizia nr. 2271/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2271/2010
Dosar nr. 4877/1/2010
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 10089/3/2010 s-a dispus, printre altele, în temeiul dispoziţiilor art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului M.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, impunându-se menţinerea, în continuare, a stării de arest.
Împotriva încheierii din 25 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul M.G. solicitând casarea acesteia şi, în cadrul rejudecării, revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 265/2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatului M.G. (fiul lui G. şi M.) la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 26 iunie 2009, inculpaţii M.G. şi M.A. au vândut colaboratorului sub acoperire două doze de heroină în schimbul sumei de 100 lei.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat apel inculpatul M.G., iar la termenul din 25 mai 2010, instanţa de control judiciar verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive".
În cauza de faţă, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, corelate cu natura relaţiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
În cadrul analizei pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracţie de gravitatea faptei săvârşite, după cum nu se poate ignora nici faptul că, în cazul unor infracţiuni grave - cum este şi cea reţinută în sarcina inculpatului recurent - pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenţia provizorie se prelungeşte în timp.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare - chiar nedefinitivă - constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă cât şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în limitele legii.
Toate aceste aspecte, justifică dispoziţia instanţei de apel în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 10089/3/2010 (1065/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2252/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 229/2010. Penal → |
|---|
