ICCJ. Decizia nr. 2302/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2302/2010
Dosar nr. 4026/1/2010
Şedinţa publică din 11 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 5 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 916 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., formulată de inculpatul D.M. şi s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Astfel, pentru a se admite o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este necesar ca neconstituţionalitatea să privească o lege, o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, excepţia să fie ridicată la cererea unei părţi din dosar, a procurorului sau a instanţei din oficiu şi să nu fie constatată ca neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Excepţia privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 916 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. întruneşte toate condiţiile menţionate anterior, întrucât priveşte prevederi din lege - Codul de procedură penală - care au legătură cu soluţionarea cauzei, a fost formulată de inculpatul D.M., parte în dosar şi nu s-a constatat anterior că aceste prevederi sunt neconstituţionale.
Art. 916 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. prevede că "Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.
Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege."
Referitor la cererea de suspendare a judecării cauzei, instanţa reţine că prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 rep. trebuie aplicate prin coroborare cu reglementările în materie ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care la art. 6 alin. (1) prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale...".
Inculpatul D.M. a încercat până în prezent să tergiverseze soluţionarea cauzei prin conduita procesuală manifestată.
Astfel, inculpatul apelant D.M. a mai invocat în cursul prezentului proces o excepţie de neconstituţionalitate la data de 26 septembrie 2007, cu ocazia soluţionării recursului DNA Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale nr. 295 din 7 iunie 2007 a Tribunalului Maramureş prin care s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Excepţia anterioară a fost soluţionată la data de 10 aprilie 2008 prin Decizia nr. 405/2008 a Curţii Constituţionale, prin care s-a respins excepţia invocată, soluţia fiind comunicată Curţii de Apel Cluj la data de 7 mai 2008, după motivare.
În continuare inculpatul a uzat de diverse cereri de amânare, recursul fiind soluţionat abia la data de 10 septembrie 2008.
Referitor ia susţinerea inculpatului că este singura parte din proces, astfel că este singurul care ar fi prejudiciat prin prelungirea duratei procesului şi îşi asumă acest risc, curtea reţine că instrucţia penală nu este la dispoziţia părţilor din proces.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 C. proc. pen. procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Inculpatul nu are dreptul de a uza ori de câte ori doreşte de invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate şi de a obţine suspendarea judecării cauzei, pentru că o astfel de conduită este una abuzivă.
În acord cu art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, revine instanţei rolul să decidă dacă şi în ce condiţii interesele bunei administrări a justiţiei impun suspendarea judecării unei cauze.
A accepta susţinerea inculpatului ar echivala cu a lăsa la îndemâna acestuia posibilitatea de a prelungi durata procesului, prin invocarea repetată a unor excepţii de neconstituţionalitate până când răspunderea penală s-ar prescrie.
Ori, aşa cum s-a arătat mai sus, revine autorităţilor rolul de a realiza instrucţia penală într-un termen rezonabil, pentru realizarea scopului procesului penal fiind necesară stabilirea vinovăţiei ori nevinovăţiei unei persoane la un moment cât mai apropiat de cel al datei la care se presupune a fi comisă o faptă penală.
Pentru considerentele prezentate în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 Curtea va dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art .916 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În considerarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale curtea va respinge cererea de suspendare a judecării cauzei.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, inculpatul D.M., care critică încheierea, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate şi admiterea cererii de suspendare a procesului penal până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.
Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de apel, Înalta Curte, constată recursul formulat ca fiind inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în data de 11 decembrie 2006 a decis că încheierea prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate privind sesizarea Curţii Constituţionale, nu poate fi atacată cu recurs, iar în situaţia în care se atacă o astfel de hotărâre, recursul este inadmisibil.
Faţă de această situaţie, în speţa de faţă se pot aplica prevederile recursului în interesul legii pronunţat prin Decizia penală nr. 36 din 11 decembrie2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, astfel încât Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul ca inadmisibil.
În mod corect instanţa de fond a respins cererea de suspendare a judecării cauzei cât timp petiţionarul nu urmăreşte altceva decât tergiversarea soluţionării cauzei.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva încheierii din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 5417/100/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 230/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 232/2010. Penal → |
|---|
