ICCJ. Decizia nr. 232/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 232/2010
Dosar nr. 4651/91/200.
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 146 din 8 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 4651/91/2008, s-a respins, ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul A.G. împotriva sentinţei penale nr. 95 din 3 martie 2008 a Tribunalului Vrancea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că petiţionarul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva sentinţei penale sus-arătate prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
În motivarea cererii a solicitat ca, în baza unor noi probe, să se stabilească că nu se face vinovat de săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, situaţie confirmată şi de partea vătămată B.C. în faţa unor martori.
Pentru dovedirea motivelor, revizuientul a solicitat audierea martorilor I.F., A.V., S.M. şi N.A. care au arătat în depoziţiile lor că după arestarea inculpatului au aflat de la partea vătămată că adevăratul autor al agresiunii suferite de ea ar fi o altă persoană, neidentificată.
Deşi revizuientul a prezent şi o declaraţie autentificată la notar prin care partea vătămată arată că nu inculpatul este autorul faptei din noaptea de 4/5 mai 2007, instanţa de fond a apreciat că noile declaraţii date în această fază sunt irelevante şi nu pot fi încadrate în cerinţa textului art. 394 lit. a) C. proc. pen. ca fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanţa de fond.
Împotriva acestei sentinţe, condamnatul A.G. a declarat apel, solicitând admiterea în principiu a cererii de revizuire, suspendarea executării hotărârii şi punerea de îndată în libertate, susţinând că în cauză s-a făcut dovada cazului de revizuire invocat.
Prin Decizia penală nr. 85/A din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca nefondat apelul declarat de revizuientul A.G.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuientul condamnat, susţinând prin apărătorul ales, că în cauză sunt incidente disp. art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi că instanţele, dacă ar fi cunoscut acele împrejurări la momentul deliberării ar fi dispus o soluţie de achitare a sa.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Revizuirea, conform art. 394 C. proc. pen. este instituită, ca regulă, pentru înlăturarea erorilor de fapt săvârşite de instanţele de judecată ca urmare a necunoaşterii în momentul soluţionării cauzei a mai multor împrejurări esenţiale, în raport de care hotărârea definitivă nu mai corespunde adevărului, de asemenea, atunci când se descoperă că s-au săvârşit infracţiuni care au influenţat soluţionarea cauzei. Aşadar, instanţa de revizuire revine asupra soluţiei pronunţate printr-o hotărâre penală definitivă şi rejudecă întreaga cauză, pronunţând o nouă hotărâre, revizuirea este astfel o cale de atac tipică de retractare a propriei soluţii, înlocuind-o cu o soluţie corespunzătoare noilor împrejurări constatate .
Pentru a opera cazul de revizuire invocat de condamnat [art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.] trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii:
- instanţele care au soluţionat cauza în ciclul procesual obişnuit (fond, apel, recurs) nu au avut cunoştinţă despre anumite fapte sau împrejurări;
- dacă ar fi fost cunoscute acestea să fi fost apte să conducă la pronunţarea unei soluţii contrare celei adoptate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.
În prezenta cauză nu sunt îndeplinite cele două condiţii impuse de normele procesual penale.
Astfel, apărarea invocată de condamnat că nu el este autorul faptei, nu este nouă, ea a fost analizată şi înlăturată motivat de instanţele care au pronunţat hotărârea de condamnare a acestuia.
Nici cea de-a doua condiţie impusă de lege pentru revizuirea unei hotărâri judecătoreşti, respectiv faptul că pretinsele fapte sau împrejurări noi trebuie să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, nu este îndeplinită în speţă.
În mod justificat, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut că probele pe care condamnatul A.G. şi a sprijinit cererea de revizuire sunt contradictorii şi nu se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză, neavând astfel forţa de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuient.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat A.G. împotriva deciziei penale nr. 85/A din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2302/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2267/2010. Penal → |
|---|
