ICCJ. Decizia nr. 2697/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2697/2010
Dosar nr. 2915/90/2009
Şedinţa publică din 14 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 10 martie 2010 pronunţată în Dosarul penal nr. 2915/90/2009, Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I. (fiul lui I. şi A.) la 12 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen., şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale, prima instanţă i-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
De asemenea, prima instanţă a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi a dedus perioada reţinerii şi arestării, începând cu 16 august 2009 la zi.
Prin aceeaşi hotărâre prima instanţă, în baza art. 118 C. pen., a confiscat de la inculpat cuţitul - corp delict şi, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a reţinut că, la 16 august 2009, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri, inculpatul a înjunghiat-o în inimă pe concubina sa B.E., provocându-i decesul.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, motivând-o în sensul că a încercat „să-i taie pulovărul victimei şi datorită stării de ebrietate i-a penetrat toracele".
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâcea şi inculpatul P.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reprezentantul parchetului a criticat sentinţa sub aspectul greşitei aplicări a pedepsei accesorii şi a celei complementare, respectiv a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen., însă ulterior, în şedinţă, procurorul a renunţat la acest motiv, susţinându-l numai pe cel de-al doilea, referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, solicitând ca, în funcţie de gradul de pericol social al faptei săvârşite, să se aplice o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat.
Apelantul inculpat a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute art. 74 C. pen., şi reducerea pedepsei, potrivit art. 76 C. pen.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, examinând dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, în limitele prevăzute de art. 372 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 378 C. proc. pen., a constatat că apelurile sunt nefondate şi, prin Decizia penală nr. 54/ A din 20 mai 2010, a dispus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi de inculpatul P.I., împotriva sentinţei penale nr. 36 din data de 10 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2915/90/2009.
Prin aceeaşi decizie instanţa de prim control judiciar a menţinut arestarea preventivă şi a dedus în continuare arestarea preventivă şi l-a obligat pe apelantul - inculpat P.I. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, a stabilit că se va avansa din fondurile M.J.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă reţinut în mod corect că, în după-amiaza lei de 16 august 2009, între inculpatul P.I. şi concubina sa B.E., ambii aflaţi sub influenţa alcoolului, a izbucnit un conflict, în timpul căruia inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuţitul direct în inimă victimei, provocând decesul acesteia.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că nu a urmărit uciderea victimei, ci doar a dorit să-i taie pulovărul pe care îl purta, întrucât nu era al ei, iar anterior o găsise cu un alt bărbat într-o cârciumă.
În raport de modalitatea în care a fost săvârşită fapta, instanţa de prim control judiciar a constatat că în cauză nu pot fi identificate împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante, iar conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, prin ea însăşi, a apreciat-o ca insuficientă şi nefiind de natură să conducă la reducerea pedepsei sub limita celor 12 ani, aplicată inculpatului mai ales, aceasta fiind deja orientată spre limita minimă prevăzută de lege, în cazul în speţă.
La individualizarea pedepsei, a mai constatat că instanţa de fond a ţinut seama de criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de gradul de pericol social al faptei săvârşite, respectiv de infracţiunea de omor, de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale şi de împrejurările în care acesta a săvârşit fapta.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că, în raport de toate elementele de individualizare a pedepsei, cuantumul de 12 de ani este îndestulător şi de natura să conducă la atingerea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru considerentele mai sus arătate, instanţa de prim control judiciar a constatat că, atât motivul invocat de parchet, privind majorarea pedepsei, cât şi cel invocat în apelul inculpatului, respectiv de reducere a cuantumului pedepsei, sunt neîntemeiate, astfel că, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ambele apeluri.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul P.I. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Astfel, reprezentantul parchetului a solicitat, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, în rejudecare, să se constate că ambele instanţe au procedat greşit atunci când au orientat cuantumul pedepsei spre minimul special, neţinând seama de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi modalitatea violentă în care acesta a acţionat asupra concubinei sale, alegând cuţitul cu dimensiunea cea mai mare cu care a aplicat o lovitură puternică în zona inimii acesteia, cu intenţia evidentă de a produce rezultatul letal.
Recurentul inculpat, prin apărător, a solicitat respingerea recursului formulat de parchet, ca nefondat, şi admiterea propriului recurs, care se întemeiază pe acelaşi caz de casare, prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Astfel, a solicitat, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei aplicată acestuia, întrucât constant inculpatul a arătat că nu a dorit să-şi ucidă concubina, ci doar să îi taie pulovărul. A arătat că prin acordarea unei mai largi eficiente dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi b) C. pen., prin raportare şi la art. 76 lit. a) C. pen., instanţa de recurs poate reduce cuantumul pedepsei sub limita anterior aplicată, avându-se în vedere că inculpatul a avut o conduită corespunzătoare anterior comiterii faptei pentru care a fost cercetat şi condamnat şi că are un copil minor în îngrijire.
Recursurile formulate de inculpatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul P.I. sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de prim control judiciar au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, procedând la o justă individualizare a pedepsei aplicate, funcţie de criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atunci când a aplicat, respectiv a menţinut cuantumul pedepsei aplicată inculpatului la 12 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a menţinut pedeapsa aplicată de prima instanţă în cuantum de 12 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă şi corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât aceasta, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, este aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., chiar şi în condiţiile în care inculpatul se afla la primul conflict cu legea penală, iar gravitatea şi urmarea nefastă a faptei comise reţinută în sarcină, erau tot atâtea aspecte care puteau conduce şi la o altfel de soluţie.
Astfel, în cauza supusă analizei, se constată că inculpatul a recunoscut şi regretat constant, încă din faza de urmărire penală, fapta săvârşită, încercând să-şi nuanţeze poziţia şi să motiveze acţiunea violentă prin atitudinea comportamentală deviantă a victimei - concubina sa, cauzată de consumul repetat de alcool.
De altfel poziţia de recunoaştere şi regret al faptei pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii a reieşit din declaraţiile acestuia, care s-au coroborat cu probatoriul administrat în cauză, relevându-se, în mod justificat, că fapta inculpatul P.I., astfel cum au fost descrisă în actul de inculpare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
De asemenea, se constată că instanţa de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpatul s-a aflat la primul conflict cu legea penală, fiind infractor primar, iar fapta pentru care a fost dedus judecăţii afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viaţa persoanei, a ţinut cont şi de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, de faptul că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârşirii faptei, dar şi de atitudinea procesuală sinceră şi cooperantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a recunoscut constant săvârşirea faptei, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, apreciind justificat că pedeapsa în cuantum de 12 ani închisoare, este îndestulătoare şi de natură să servească scopului prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura şi gravitatea faptei reţinută în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică modificarea cuantumului pedepsei aplicată, fie în sensul majorării acesteia, fie în sensul reducerii ei sub limita anterior dispusă, aşa cum neîntemeiat, au solicitat reprezentantul parchetului şi, respectiv, recurentul inculpat.
Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată de instanţa de apel, pentru infracţiunea săvârşită, a fost just individualizată şi este conformă scopului acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., aşa încât, reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, nu se impune, cu atât mai mult cu cât pedeapsa a fost just orientată spre minimul special prevăzut de lege.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acesteia.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 54/ A din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le va respinge ca atare.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 august 2009 la 14 iulie 2010.
În baza art 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 54/ A din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 august 2009 la 14 iulie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3633/2010. Penal. Infracţiuni la regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2709/2010. Penal. Excepţie de... → |
|---|
