ICCJ. Decizia nr. 2368/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2368/2010
Dosar nr. 2690/88/2009
Şedinţa publică din 16 iunie 201.
Asupra recursului de faţă ;
În baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 58 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Tulcea, inculpatul G.S. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. la pedeapsa de 17 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului începând cu 23 februarie 2010 şi până la 23 aprilie, inclusiv.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus durata arestării preventive de la 25 august 2009 până la rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea şi în baza art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998 şi urm. C. civ., inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 2863,78 lei reprezentând despăgubiri materiale.
În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariile apărătorilor din oficiu în sumă de câte 200 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în ziua de 20 iunie 2009, inculpatul G.S. a întreţinut, prin violenţă, relaţii sexuale cu victima M.M. în vârstă de 85 ani care, în urma agresiunii, a decedat la data de 24 iunie 2009.
Inculpatul a fost surprins în timpul violului de către martorele N.E. şi N.D. care au încercat să-l imobilizeze pe agresor şi au cerut ajutor vecinilor.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 120/613 din data de 27 iulie 2009, moartea victimei, în vârstă de 85 de ani, a fost violentă. Cauza medicală a morţii a fost tromboembolia pulmonară, complicaţie letală a unui politraumatism contuz cu compresiune manuală a gâtului asociat cu o traumă contuză a capului şi feţei şi o traumă cervico toracic cu fracturarea coarnelor superioare a cartilajelor thyroidian de rând cu fracturarea coarnelor mari a osului hyoid de partea dreaptă însoţit de numeroase fracturi ale sternului şi coastelor multiple hematoame extinse şi profunde a scalpului, ţesuturilor moi a gâtului, feţei, braţelor şi pieptului.
Leziunile traumatice au fost cauzate prin lovituri active repetate cu corpuri dure/obiecte contondente în asociere cu elementele de „strangulare manuală" (sugrumare) a gâtului cu traumatizarea extinsă a structurilor anatomice interne ale gâtului (fractura osului hyoid, cartilajelor complexului laringo-traheal).
S-a mai arătat în raportul medico-legal că victima prezintă semne de activitate sexuală recentă – atât traumă mecanică genitală brutală în regiune cât şi evidenţa spermatozoizilor în vagin, cu precizarea că, leziunile traumatice genitale pot fi consecinţa unor interferenţe mecanice locale forţate (echimoză şi fisură / plagă liniară superficială / excoriaţie profundă, la comisura labială posterioară) care par a avea o „vârstă" recentă, de câteva zile, posibil a fi fost cauzate de asemenea la data de 20 iunie 2009, iar prezenţa spermatozoizilor pe frontiul efectuat din secreţia vaginală prelevat la internare, deşi rari, reprezintă dovada consumării unui raport intim recent, cu ejaculare în această cavitate anatomică, aceştia fiind relevanţi după legea „unul sau nimic". Între leziunile traumatice şi deces există legătură directă de cauzalitate.
Moartea poate data din data de 20 iunie 2009 şi a survenit la spital datorită extinderii şi gravităţii leziunilor traumatice, urmate de complicaţiile embolice (tromoboembolism pulmonar) la o persoană senilă imobilizată, aflată în stare vegetativă persistentă, cauzate de hipoxia cerebrală prelungită.
În cursul urmăririi penale datorită stării psihice precare a inculpatului, acesta a fost expertizat constatându-se că prezintă întârziere mentală, tulburări de comportament, iar la momentul săvârşirii faptei avea discernământul diminuat.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului de urmărire penală administrat în cauză : proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare a locului faptei, raport de expertiză medico-legală, expertiza psihiatrică, declaraţiile martorilor şi ale inculpatului.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 50 din 13 aprilie 2010, a respins ca nefondat apelul inculpatului, menţinând starea de arest a acestuia şi deducând prevenţia la zi.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a solicitat achitarea inculpatului, invocându-se starea de iresponsabilitate a acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 48 C. pen.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen., având în vedere starea de beţie în care s-a aflat inculpatul în momentul faptei şi existenţa acordului victimei la întreţinerea raportului sexual.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând încadrarea juridică legală şi temeinică infracţiunii săvârşite de acesta.
Inculpatul a săvârşit infracţiunea cu discernământ diminuat, stare care nu este echivalentă iresponsabilităţii şi care nu conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei.
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 611 din 10 ianuarie 2009 întocmit de Serviciul de medicină legală al judeţului Tulcea a concluzionat asupra existenţei discernământului inculpatului, care, deşi diminuat, nu înlătură responsabilitatea şi înţelegerea acţiunilor săvârşite, factorii psihici intelectiv şi volitiv fiind prezenţi.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 48 C. pen. şi nu se poate dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen.
Inculpatul invocă starea de beţie voluntară, produsă de consumul de alcool, împrejurare care nu înlătură caracterul penal al faptei, astfel că nici sub acest aspect nu se poate dispune achitarea inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) C. pen., numai beţia completă involuntară poate constitui o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, situaţie care însă nu s-a dovedit în cauză.
Tot astfel, nu este dovedită susţinerea inculpatului potrivit căreia a avut acordul victimei la întreţinerea raportului sexual; dimpotrivă, multitudinea şi gravitatea traumelor suferite de victimă, natura lor şi organele lezate demonstrează opoziţia victimei la intenţiile inculpatului.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa punând în mod just în evidenţă toate criteriile generale de stabilire a sancţiunii penale.
Inculpatul a săvârşit o faptă de o gravitate socială sporită, împotriva unei femei în vârstă şi lipsită de apărare. La stabilirea pedepsei, instanţa a avut în vedere şi starea de sănătate psihică a inculpatului, vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale.
Starea de beţie voluntară invocată de inculpat nu este dovedită pentru a putea fi reţinută ca circumstanţă personală, dar, chiar în situaţia în care s-ar fi demonstrat existenţa ei, Înalta Curte constată că ea s-ar fi constituit, în contextul faptei, într-o circumstanţă agravantă.
Constatând că pedeapsa aplicată este necesară şi suficientă reeducării inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate şi criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat şi va dispune deducerea perioadei de arest preventiv din durata pedepsei, de la 25 august 2009, la zi.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.S. împotriva deciziei penale nr. 50 din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 august 2009 la 16 iunie 2010.
Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2351/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2379/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
