ICCJ. Decizia nr. 2443/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2443/2010
Dosar nr. 1594/122/2009
Şedinţa publică din 21 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 71 din 25 februarie 2010, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpaţii:
- D.G. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 - art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi săvârşirea a trei infracţiuni de lovire, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
Conform art. 33-34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b) C. pen. şi s-a dedus arestarea preventivă de la 16 august 2009 la zi.
- B.S. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 - art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi câte 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33-34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen. şi s-a dedus arestarea preventivă de la 16 august 2009.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la 3000 lei daune materiale şi 5000 lei daune morale către M.S., 1500 lei daune materiale şi 1000 lei daune morale către M.I., 1000 lei daune materiale şi 500 lei daune morale către M.F. şi câte 1000 lei daune materiale şi morale către M.M.
S-au reţinut următoarele:
La data de 16 august 2009, părţile vătămate M.S., M.M.M.N., M.F. şi M.I. se aflau în curtea locuinţei din comuna Malu, judeţul Giurgiu unde, împreună cu martorele M.S., I.A., C.M.N. sărbătoreau ziua onomastică a lui M.M.
Pe stradă, pe banca din faţa locuinţei martorei C.L., se aflau mai mulţi tineri, pe lângă ei trecând inculpatul B.S. şi inculpatul C.M. - ambii în stare de ebrietate, care au adresat cuvinte vulgare grupului de tineri, motiv pentru care aceştia s-au mutat în faţa locuinţei familiei M.
Întrucât cei doi au continuat să profereze cuvinte vulgare, partea vătămată M.I. a ieşit în stradă, cerându-le să înceteze, însă C.M. l-a lovit cu pumnul în faţă.
Părţile vătămate M.F. şi M.I. au ieşit din curtea locuinţei şi i-au alergat pe cei doi pe stradă.
Inculpatul B.S. împreună cu C.M. s-au întâlnit cu martora M.L.E. care, văzând că acesta din urmă avea asupra sa un cuţit şi aflând de incidentul anterior, i l-a luat.
Inculpatul B.S. l-a sunat apoi pe telefonul mobil de tatăl său, inculpatul D.G., care s-a deplasat spre el, însoţit de martorul B.O.L.
După aceştia toţi s-au deplasat la locuinţa familiei M. M.S. care se afla la poartă i-a cerut lui D.G. să stea de vorbă; acesta fără nici o explicaţie i-a aplicat o lovitură cu sapa în cap, în zona urechii stângi, proiectându-l pe sol.
În timp ce se afla la pământ, inculpatul B.S. l-a lovit cu cuţitul de mai multe ori în zona toracelui - spate, apoi partea vătămată a fost lovită cu o scândură de către C.M.
Părţile vătămate M.I., M.F. şi M.M. au intervenit în apărarea lui M.S., dar au fost şi ei loviţi de cei doi, fiindu-le provocate leziuni corporale multiple.
Din raportul medico-legal nr. 314/E/II din 16 august 2009, rezultă că partea vătămată M.S. a suferit leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi loviri cu un corp tăietor-înţepător, care au necesitat 30-40 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în pericol, iar spenectomia constituie o infirmitate permanentă.
M.I., M.F. şi M.M. au suferit leziuni ce au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale, produse ultimilor doi prin lovituri cu un corp tăietor-înţepător, dar viaţa nu le-a fost pusă în primejdie.
Faptele au fost stabilite pe baza declaraţiilor martorilor, declaraţiile părţilor vătămate şi inculpaţilor, foaia de observaţie clinică, rapoarte medico-legale şi probele materiale ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului.
Tribunalul a constatat, pe baza acestor probe, că inculpaţii D.G. şi B.S. au săvârşit infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20- art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., loviturile cu sapa şi cuţitul aplicate părţii vătămate M.S. în zone vitale, conturând intenţia acestora de a o ucide.
Inculpaţii au recunoscut în parte faptele săvârşite, D.G. susţinând că a intervenit pentru că fiul său a fost lovit, dar el nu a folosit nici o violenţă împotriva părţii vătămate.
La stabilirea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, tribunalul a avut în vedere gravitatea faptelor, cât şi conduita procesuală a inculpaţilor, respectiv nerecunoaşterea faptei de către D.G.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii D.G. şi B.S., precum şi părţile civile M.S., M.I., M.F. şi M.M.
Inculpaţii au criticat hotărârea primei instanţe, în principal, sub aspectul greşitei încadrări juridice, fapta săvârşită constituind infracţiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., întrucât depoziţiile martorilor sunt contradictorii, perceperea acestora fiind confuză; în subsidiar, au cerut reducerea pedepselor aplicate.
Părţile civile nu şi-au motivat apelul.
Curtea de apel a considerat că instanţa de fond a făcut o corectă evaluare a probatoriului administrat, situaţia de fapt fiind stabilită în concordanţă cu acestea.
Ambii inculpaţi au acţionat cu intenţia de a ucide victima folosind obiecte apte a o produce, iar lovirea cu acestea s-a făcut în zone vitale ale corpului, astfel că încadrarea juridică este în infracţiunea de tentativă de omor în formă calificată în loc public.
De asemenea, este dovedită şi vinovăţia acestora pentru săvârşirea celor trei infracţiuni de lovire.
Susţinerea potrivit căreia, fapta ar constitui încăierare, nu este fondată, întrucât în cauză nu au existat două grupuri, cu atitudine violentă şi nu s-a putut stabili cum anume a produs lovirea părţilor vătămate.
Singurii înarmaţi erau inculpaţii, iar martorii au văzut momentul agresiunii, D.G. lovind cu lopata, iar B.S. cu cuţitul, atât pe M.S., cât şi pe M.F. şi M.M.
Pedepsele aplicate au fost just individualizate, fiind de natură a răspunde scopului preventiv general şi operând conform art. 52 C. pen.
S-a apreciat că, latura civilă a fost corect soluţionată, despăgubirile acordate fiind în conformitate cu prejudiciul cauzat părţilor vătămate.
În consecinţă, apelurile inculpaţilor şi părţilor civile au fost respinse de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală nr. 77 din 8 aprilie 2010.
Recursurile declarate de inculpaţi împotriva deciziei sunt nefondate.
Inculpaţii şi-au întemeiat recursurile pe motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 17, 18 şi 14 C. proc. pen., punctul 9 nefiind motivat.
S-a cerut de către inculpatul D.G., în principal, achitarea, întrucât infracţiunea de tentativă de omor a fost săvârşită de fiul său B.S., dar dacă se dovedeşte a fi vinovat, încadrarea juridică a faptei este în încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (2) C. proc. pen.
Din analiza probelor cauzei, rezultă că inculpatul D.G. a venit la locul accidentului având asupra sa o sapă, cu care a lovit partea vătămată M.S., în cap, în zona urechii, exercitând violenţe şi asupra celorlalte trei părţi vătămate.
Susţinerea inculpatului potrivit căreia părţile civile erau înarmate, iar M.S. a fost lovit cu cuţitul şi sapa de C.M. nu se coroborează cu nicio probă, nici una din părţile vătămate şi martori neindicându-l pe acesta ca autor al faptei, ci pe inculpat şi fiul său (declaraţia lui M.F.).
Inculpatul B.S., care iniţial nu a recunoscut fapta, a declarat că, cel care a comis infracţiunea este el şi nu inculpatul D.G., tatăl său, neconfirmând astfel susţinere potrivit căreia C.M. ar fi autorul infracţiunii.
Nefondat este şi motivul invocat prevăzut de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen., privind greşita încadrare juridică dată faptei.
Se critică hotărârea sub acest aspect, considerând că în cauză subzistă infracţiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (3) C. pen., fără a se motiva.
Curtea, analizând acest motiv prin prisma probelor existente în cauză, constată că acesta este nefondat.
Potrivit art. 322 alin. (3) C. pen., încăierarea presupune o pluralitate de subiecţi activi, constituite în cel puţin două grupări, care să se lupte între ele, să-şi aplice lovituri reciproc, fără a se putea stabili concret activitatea infracţională a fiecăruia.
În speţă însă, nu au existat două grupuri distincte care să se lovească reciproc, ci inculpaţii sunt cei care au lovit părţile vătămate neînarmate, care s-au apărat, iar martorii au văzut în concret persoanele care au atacat, folosind sapa şi cuţitul, astfel că încadrarea juridică dată faptelor săvârşite este corectă.
Mai mult, nici unul din cei doi inculpaţi nu a prezentat leziuni, care să explice o eventuală luptă între două grupări.
Nefondat este şi motivul prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., privind individualizarea pedepselor aplicate.
Ambele instanţe au apreciat corect gravitatea faptelor săvârşite, infracţiuni de violenţă deosebită, urmările acestora, cât şi pericolul pe care inculpaţii îl prezintă, acestea nerealizând pe deplin consecinţele unor astfel de fapte, cât şi atitudinea lor procesuală negativă.
Pedepsele aplicate sunt spre minimul prevăzut de lege şi răspunde pe deplin cerinţele art. 52 C. pen., fiind în măsură să realizeze scopul preventiv-educativ general şi special.
Întrucât nu se constată motive care, examinate din oficiu să determine casarea hotărârilor, recursurile inculpaţilor D.G. şi B.S. vor fi respinse ca nefondate, conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 16 august 2009 la 21 iunie 2010.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii D.G. şi B.S. împotriva deciziei penale nr. 77 din 8 aprilie, 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi, perioada reţinerii şi arestării preventivă de la 16 august 2009 la 21 iunie 2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2379/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2444/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
