ICCJ. Decizia nr. 2379/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2379/2010
Dosar nr. 9/39/2010
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă ;
În baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.I. împotriva rezoluţiei nr. 379/P/2009 din 23 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi a rezoluţiei nr. 453/II/2/2009 din 7 decembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele :
La data de 9 octombrie 2009, petiţionara G.I. s-a adresat cu o plângere Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, solicitând efectuarea de cercetări penale faţă de subcomisarul A.R., din cadrul IPJ Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de ar. 246 C. pen., neglijenţă în serviciu, prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., constând în aceea că, prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, în timpul efectuării cercetărilor din dosarul penal nr. 3846/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, i-a ajutat pe soţii M.I. şi M.D. care, în acea cauză, au făcut plângere împotriva sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de denunţare calomnioasă, prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., plângere ce a fost înaintată cu adresa nr. 1231/VIII/1/2009 spre competentă rezolvare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, dată fiind calitatea acestuia din urmă – organ de cercetare al poliţiei judiciare – fiind înregistrată sub nr. 379/P din 20 octombrie 2009.
Prin rezoluţia nr. 379/P/2009 din 23 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.R. - subcomisar la IPJ Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate cu motivarea în esenţă că faptele nu există.
Din actele premergătoare efectuate în cauză de organele de urmărire penală a rezultat că în dosarul nr. 3846/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, soţii M. au formulat o plângere penală împotriva I.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 259 C. pen., afirmând că aceasta ar fi făcut un denunţ calomnios împotriva lor, însă în urma cercetărilor efectuate de subcomisarul A.R. în acel dosar, s-a stabilit că G.I. formulase doar o reclamaţie, înregistrată ca atare la Poliţia Municipiului Suceava, iar nu o plângere penală. În consecinţă, lucrătorul de poliţie a propus neînceperea urmăririi penale, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, prin rezoluţia nr. 3846/P/2008 din 01 iulie 2009, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că, aceasta nu făcuse un denunţ în sensul prevăzut de Codul de procedură penală şi, prin urmare, depunerea acelei reclamaţii nu putea reprezenta comiterea infracţiunii de denunţare calomnioasă.
Atât timp cât în dosarul nr.3846/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, unica persoană care era cercetată era însăşi G.I., din probatoriul administrat în acel dosar nu a rezultat că aceasta ar fi comis infracţiunea reclamată şi s-a concluzionat că ea nu este deci infractoare în acea cauză, astfel că dispunerea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de ea nu fost apreciată ca o favorizare a infractorului.
Faptul că lucrătorul de poliţie nu a verificat afirmaţiile făcute de soţii M. referitoare la motivele existenţei stării conflictuale dintre părţi nu poate reprezenta nici abuz şi nici neglijenţă, atât timp cât, natura acelor relaţii excede cazului aflat în cercetare, ce se rezuma doar la infracţiunea de denunţare calomnioasă, iar preluarea în referat a afirmaţiilor făcute de soţii M. în cadrul acelui dosar penal, dar şi cu prilejul soluţionării altor lucrări la organele de poliţie nu fost apreciat ca fiind un act de abuz, atât timp cât nu a influenţat în nici un fel soluţia propusă şi apoi dispusă în acea cauză.
De asemenea, faptul că lucrătorul de poliţie a întocmit un proces - verbal în care a consemnat că G.I. a înţeles să facă uz de prevederile art. 70 C. proc. pen., nu constituie nici el un act de abuz, în condiţiile în care însăşi G.I. în plângerea penală formulată, dar şi în declaraţia sa, arată că, la un moment dat, a solicitat ca ea să dea declaraţie în acel dosar, abia după ce soţii M. ar fi adus probele prin care să dovedească că ea a comis infracţiunea pentru care a fost reclamată. Cum asemenea probe nu s-au administrat şi s-a stabilit că, în cauză, G.I. nu comisese infracţiunea de denunţare calomnioasă, nu a fost necesară, ulterior, reaudierea ei.
Având în vedere că din cercetările efectuate nu a rezultat săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a formulat plângere, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, motivat de inexistenţa faptelor.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta s-a adresat cu plângere, conform art. 278 C. proc. pen., procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Prin rezoluţia nr. 453/II/2/2009 din 7 decembrie 2009, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, petiţionara s-a adresat cu plângere instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitor sub aspectul săvârşirii faptelor sesizate.
Instanţa de fond a constatat că rezoluţia nr. 379/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava este legală şi temeinică.
În urma verificării actelor premergătoare efectuate în cauză, instanţa a constatat că în cauză nu sunt indicii care să justifice existenţa relei-credinţe a făptuitorului A.R. cu ocazia efectuării cercetărilor în dosarul nr. 3846/P/2008.
Împrejurarea că lucrătorul de poliţie a ajuns la concluzia că în dosarul menţionat nu s-a săvârşit o faptă penală de către persoana reclamată, motivându-şi punctul de vedere exprimat, nu înseamnă că a comis acte abuzive, câtă vreme acesta şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale.
Prin rezoluţia nr. 3846/P/2008 din 01 iulie 2009, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita G.I. pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., pe motiv că lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă şi anume lipsa plângerii penale prin care soţii M. ar fi fost învinuiţi de săvârşirea vreunei infracţiuni.
Prin urmare, organul de urmărire penală efectuând actele premergătoare a constatat că nu există nicio plângere penală sau denunţ prin care M.I. şi M.D. să fie învinuiţi în mod mincinos de comiterea vreunei infracţiuni, de către petentă, şi, pe cale de consecinţă, a procedat conform celor menţionate anterior, neimpunându-se continuarea cercetărilor penale.
Lucrătorul de poliţie şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale, fără a prejudicia interesele legale ale persoanei vătămate şi fără a favoriza vreuna din părţi.
În consecinţă, instanţa a constatat că plângerea petiţionarei este nefondată şi, respingând-o ca atare, a menţinut rezoluţia atacată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara G.I. solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea cercetării dovezilor existente cu privire la cele trei infracţiuni sesizate, anularea procesului-verbal din 3 martie 2009 şi rectificarea referatului în acord cu dovezile efectuate.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor faptelor şi nu a luat în considerare toate dovezile prin care a demonstrat săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 264 C. pen. de către intimatul făptuitor A.R.
Temeiul juridic invocat al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare invocat, precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat.
Instanţa de fond, judecând plângerea, a verificat rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că soluţia dispusă de procuror corespunde actelor premergătoare efectuate în cauză şi dispoziţiilor legale în materie.
Examinarea verificărilor şi cercetărilor întreprinse de către organele de urmărire penală s-a efectuat în mod laborios, instanţa pronunţându-se asupra tuturor cererilor esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Lucrătorul de poliţie A.R. şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, fără a urmări, cu ştiinţă, prejudicierea intereselor legale ale persoanei vătămate G.I.
Modul de soluţionare a cauzei ce i-a fost repartizată spre soluţionare a constat în întocmirea unui referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, propunere ce a fost însuşită de procurorul de caz care a supravegheat activitatea de cercetare penală desfăşurată de lucrătorul de poliţie.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că procesul-verbal încheiat la data de 3 martie 2010 ar conţine menţiuni neconforme realităţii, petiţionara însăşi, recunoscând, cu prilejul dezbaterilor, conţinutul acestuia.
Modalitatea de soluţionare a cauzei penale pe care a instrumentat-o de către lucrătorul de poliţie A.R. nu a constituit un mod de favorizare a soţilor M., propunerea de neîncepere a urmăririi penale constituind rezultatul verificărilor efectuate cu privire la existenţa infracţiunii prevăzută de art. 259 C. pen.
În consecinţă, în cauză constatându-se incidenţă cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen.- inexistenţa faptelor penale sesizate – în mod întemeiat instanţa a menţinut rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul A.R. şi de respingere a plângerii petiţionarei.
Pentru aceste considerente, constatând ca nefondat recursul declarat de petentă, Înalta Curte îl va respinge, dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara G.I. împotriva sentinţei penale nr. 36 din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2368/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2443/2010. Penal → |
|---|
