ICCJ. Decizia nr. 2424/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2424/2010
Dosar nr.8990/2/2009
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 356 din 2 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petentul G.G. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1798/P/2008 din 24 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a desfiinţat această rezoluţie şi a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru a efectua cercetări cu privire la toate faptele şi persoanele reclamate de petent.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că la 19 mai 2008 petenţii G.G. şi G.G. au formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 împotriva unor funcţionari publici din Primăria Generală a Municipiului Bucureşti pentru infracţiunile prev. de art. 289, 290, 291, 246 rap. la art. 2481 C. pen.
Petenţii au arătat în plângere că în baza Legii nr. 112/1995 au încheiat un contract de vânzare cumpărare cu SC I.F., având ca obiect imobilul situat în Bucureşti.
Au susţinut în plângere că au depus diligenţe şi au aflat că nu există interdicţie de vânzare sau cerere de retrocedare a imobilului.
Petenţii au mai arătat în plângere că intimaţii S.S.M., S.E.D. şi S.C.C.M. au revendicat ulterior imobilul cumpărat de cei 2 petenţi, şi au revendicat imobilul în instanţă, invocând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu obligarea de a lăsa în deplină şi liniştită posesie imobilul respectiv.
Petenţii au mai motivat că cei care au revendicat imobilul au folosit în procesul civil înscrisuri ce nu corespund realităţii, considerând că aceste înscrisuri au fost falsificate de funcţionari din cadrul primăriei, falsurile fiind comise la îndemnul celor care au revendicat.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti având în vedere că intimatul S.E.D. avea calitatea de avocat în Baroul Bucureşti.
Analizând rezoluţia procurorului instanţa reţine că în ce priveşte înscrisurile ce se pretinde a fi fost falsificate acestea au fost cunoscute de instanţă şi au făcut obiectul mai multor dezbateri potrivit motivării din rezoluţie.
Rezoluţia procurorului a constatat că în sarcina avocatului S.E.D. nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. întrucât acesta nu a falsificat înscrisul şi nu a instigat la folosirea acestuia aşa cum pretind petenţii. Mai mult, reţine procurorul, înscrisul nu este fals, fapta sesizată neexistând în realitate.
Se mai reţine de instanţa fondului că procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin rezoluţia nr. 1315/II/2/2009 în procedura prev. de art. 278 C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul G.G. împotriva rezoluţiei nr. 1798/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Verificând rezoluţia procurorului la plângerea petentului G.G., instanţa fondului a motivat că în procedura prev. de art. 2781 C. proc. pen. instanţa este obligată să analizeze sub toate aspectele actul procurorului.
Or, în speţă, procurorul care a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul S.E.D. a constatat că faptele reţinute în sarcina acestuia, respectiv cele prev. de art. 290 C. pen. şi art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. nu există.
Pe de altă parte, instanţa fondului constată că procurorul nu s-a pronunţat şi cu privire la infracţiunile prev. de art. 291 şi 246 C. pen. rap. la art. 2481 C. pen., reclamate de petentul G.G.
A mai reţinut instanţa fondului că în ce le priveşte pe intimatele S.S.M., S.C.C.M. procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale fără a face referire la acestea în considerentele rezoluţiei atacate.
A conchis că procurorul nu a efectuat cercetări complete, afirmaţia din rezoluţie potrivit căreia înscrisul nr. 1601 ce reprezintă cererea de revendicare depusă la Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu este fals, este lipsită de fundament.
Se mai motivează că procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti constatând incidenţa disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen. faţă de avocatul S.E.D. avea obligaţia să disjungă cauza şi să decline competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti faţă de persoanele şi faptele reclamate de petent.
Instanţa fondului apreciază că actele premergătoare efectuate de organul de urmărire penală sunt incomplete întrucât au fost audiaţi numai petenţii G.G. şi G.G. şi intimatul S.E.D. Nu s-a procedat la audierea funcţionarului din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, nu s-a dispus efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice ori a unei expertize grafice cu privire la înscrisul controversat.
Instanţa fondului a mai motivat că în pofida faptului că soluţia pe care a pronunţat-o nu se regăseşte în cadrul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. aplicabile în cauză, această soluţie ar reprezenta o aplicare a principiului liberului acces la justiţie.
În baza acestui principiu, motivează instanţa, cauza trebuie trimisă la procuror pentru continuarea cercetărilor chiar dacă intimatul S.E.D. a decedat la 30 martie 2009.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi intimatele S.S.M. şi S.C.C.M.
În recursul parchetului hotărârea pronunţată este criticată pentru greşita aplicare a legii de către instanţa fondului în sensul că aceasta în mod eronat a desfiinţat rezoluţia în vederea efectuării de cercetări faţă de intimaţii S.E.D., S.S.M. şi S.C.C.M.
Pe de o parte, a motivat că faţă de S.E.D. sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen. întrucât acesta a decedat, prin urmare nu mai poate face obiectul cercetării penale.
Referitor la celelalte 2 intimate în recurs se motivează că actele pretinse a fi falsificate au fost folosite doar de către S.E.D. în cauza privind revendicarea imobilului în litigiu. Prin urmare, se conchide în recursul procurorului, soluţia din rezoluţia de neurmărire penală este legală.
Mai reţine procurorul în recurs că în ce le priveşte pe intimatele S.S.M. şi S.C.C.M. s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani, conform art. 122 lit. d) C. pen., având în vedere că înscrisurile defăimate, respectiv cererea de retrocedare a imobilului şi înscrisurile doveditoare în sprijinul acestei cereri au fost depuse în cursul anului 1996 la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/2005 din cadrul Primăriei sectorului 2 Bucureşti.
Pe de altă parte, în recursul procurorului este criticată sentinţa pe motiv că în mod nelegal a fost desfiinţată rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în vederea efectuării de cercetări faţă de fapte şi persoane în raport de care nu s-au efectuat acte premergătoare în cauză.
S-a motivat că, referitor la cercetarea unor funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti, potrivit art. 222 alin. (7) C. proc. pen. instanţa fondului putea să constate că se află în prezenţa unei plângeri greşit îndreptate ce ar fi trebuit fi trimisă organului judiciar competent.
S-a arătat că disp. art. 2781 C. proc. pen. enumeră strict şi limitativ soluţiile procurorului ce pot fi atacate cu recurs în faţa instanţei.
Or, soluţia pronunţată de instanţă nu este cuprinsă în art. 2781 alin. (8) lit. a), b) sau c) C. proc. pen.
Pot forma obiectul procedurii prev. de art. 2781 C. proc. pen., potrivit motivelor de recurs, doar cauzele în care procurorul a dispus pentru o faptă şi faţă de o persoană determinată, una din soluţiile prevăzute în cuprinsul alin. (8).
A raţiona altfel înseamnă a adăuga la lege, ceea ce este nepermis.
În susţinerea recursului a fost invocată practica Completului de 9 judecători şi jurisprudenţă C.E.D.O.
Intimatele recurente au solicitat, de asemenea, casarea sentinţei recurate şi respingerea plângerii petentului ca nefondată, susţinând în esenţă că fapta reclamată nu există.
Recursurile parchetului şi intimatelor S.S.M. şi S.C.C.M. sunt fondate.
Înalta Curte observă că soluţia instanţei fondului este criticabilă.
Pe de o parte, prevederile art. 2781 nu conţin soluţia de desfiinţare a unei rezoluţii de neurmărire penală şi de trimitere a cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări cu privire la faptele şi persoanele reclamate de către petent.
Astfel, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., judecătorul admite plângerea prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale.
Pe de altă parte, judecătorul este obligat, potrivit textului de lege, să arate motivele pentru care trimite cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
Or, în cauză, constatând că faţă de intimaţi a intervenit decesul ori prescripţia răspunderii penale, instanţa fondului era obligată să pronunţe soluţia de la art. 2781 lit. a).
Cât priveşte efectuarea unor cercetări pentru identificarea autorilor necunoscuţi despre care petentul susţine că au comis infracţiuni, instanţa avea posibilitatea să trimită cauza la organul de urmărire competent.
De altfel, nimic nu-l împiedica pe petent să reitereze plângerea penală pentru identificarea faptelor şi persoanelor care ar fi comis infracţiuni în dauna lui.
Aşa fiind, Curtea va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de intimatele S.S.M. şi S.C.C.M., va casa sentinţa atacată şi rejudecând, va respinge ca nefondată plângerea formulată de petent, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de intimatele S.S.M. şi S.C.C.M. împotriva sentinţei penale nr. 356 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală şi, rejudecând:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul G.G. împotriva rezoluţiei nr. 1798/P/2008 din 24 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata S.C.C.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2420/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2952/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
