ICCJ. Decizia nr. 2600/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2600/2010
Dosar nr. 3780/1/2010
Şedinţa publică din 30 iunie 201.
Asupra cererii de contestaţie în anulare;
În baza lucrărilor şi actelor din dosarul cauzei, constată următoarele :
La data de 30 aprilie 2010, pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată cererea de contestaţie în anulare formulată de P.E., domiciliată în municipiul Gheorghieni, judeţul Harghita împotriva deciziei penale nr. 1515 din 20 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 5380/40/2008.
Petiţionara şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., susţinând că împotriva sa s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, respectiv Decizia penală contestată şi sentinţa penală nr. 255 din 16 august 2007 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul penal nr. 2528/06/2007.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele :
Prin rezoluţia nr. 97/P/2006 din 27 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita (fila 34 dosar urmărire penală) s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inculpatele P.E. şi B.M. sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu motivarea că „din probatoriul administrat în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, nu sunt date suficiente care să confirme existenţa infracţiunii de trafic de influenţă în privinţa elementelor constitutive ale acesteia".
Prin rezoluţia prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita din 23 noiembrie 2006 a fost infirmată soluţia dată în dosarul nr. 97/P/2006 şi s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauză.
În motivarea ordonanţei se arată că „din actele premergătoare efectuate în cauză, reiese că cele două făptuitoare au avut o atitudine nesinceră, de inducere în eroare, dar cu fiecare declaraţie şi-au dovedit vinovăţia. Pe de altă parte martorul M.M. nu a fost audiat deşi era imperios necesară audierea acestuia".
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita din 21 februarie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de făptuitoarele P.E. şi B.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, „întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către cele două făptuitoare a infracţiunii de trafic de influenţă".
Prin ordonanţa aceluiaşi organ de parchet din 21 aprilie 2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prevăzută de art. 257 C. pen. a învinuitelor P.E. şi B.M. şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. s-a aplicat învinuitei P.E. sancţiunea administrativă a amenzii de 200 lei, iar învinuitei B.M. sancţiunea administrativă a amenzii de 500 lei.
În motivarea ordonanţei se precizează că deoarece în modalitatea în care a fost săvârşită, aceasta prezenta un pericol social redus, iar în urma săvârşirii faptei nu a fost constatat un prejudiciu material.
Împotriva acestei ordonanţe au formulat plângere învinuitele P.E. şi B.M. solicitând scoaterea de sub urmărire penală întrucât fapta nu există, plângere care a fost respinsă prin ordonanţa primului procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita nr. 163/II/2/2007 din 25 mai 2007 şi prin sentinţa penală nr. 255 din 16 august 2007 a Tribunalului Harghita.
Împotriva aceleiaşi ordonanţe a formulat plângere şi M.I., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, plângere care a fost admisă prin Ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita nr. 215/II/2/2007 din 6 iulie 2007.
Plângerea petentei P.E. formulată împotriva acestei ordonanţe a fost respinsă prin rezoluţia din 31 august 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
Plângerea petentei P.E. împotriva Ordonanţei nr. 215/II/2/2007 din 6 iulie 2007 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa penală nr. 361 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Harghita, soluţie rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de P.E. prin Decizia nr. 80 R din 20 februarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Urmare a redeschiderii urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a întocmit rechizitoriul nr. 97/P/2007 din 6 octombrie 2008 prin care inculpatele P.E. şi B.M. au fost trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 515 din 22 octombrie 2009 a Tribunalului Botoşani, inculpata P.E. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen.
Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin respingerea succesivă a apelului şi recursului declarate de inculpată, prin deciziile penale nr. 14 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava şi, respectiv nr. 1515 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ultima hotărâre făcând şi obiectul prezentei contestaţii în anulare.
Din cele arătate mai sus, rezultă că hotărârile nr. 255 din 16 august 2007 a Tribunalului Harghita şi nr. 1515 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au obiecte diferite care nu se contrazic.
Anterior pronunţării sentinţei nr. 255 din 16 august 2007, urmărirea penală fusese redeschisă în cauza penală nr. 97/P/2006 a Tribunalului Harghita (prin ordonanţa nr. 215/II/2/2007 din 6 iulie 2007), astfel că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei P.E. şi de sancţionare administrativă a acesteia nu mai era în fiinţă, fiind infirmată (ceea ce, în mod corect ar fi trebuit să conducă la respingerea plângerii acesteia de către instanţa de judecată ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată). În consecinţă, faţă de contestatoarea P.E. s-a dispus o singură hotărâre de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cea rezultând din sentinţa penală nr. 515 din 22 octombrie 2009 a Tribunalului Botoşani, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1515 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea P.E. şi va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea P.E. împotriva deciziei penale nr. 1515 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 5380/40/2008.
Obligă contestatoarea la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2584/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2641/2010. Penal → |
|---|
