ICCJ. Decizia nr. 2528/2010. Penal. Revocarea măsurilor de siguranţă (art.437 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2528/2010
Dosar nr. 1432/46/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 24/F din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, cererea formulată de petiţionara F. Constanţa, prin care s-a solicitat anularea unui număr de şase acte în temeiul dispoziţiilor art. 445 C. proc. pen. şi revocarea măsurii suspendării executării pedepsei, aplicată condamnaţilor M.M. şi F.I., care se împotrivesc la restituirea imobilului ";H.A.";.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Petiţionara a formulat anterior o altă cerere cu conţinut identic, care a făcut obiectul Dosarului penal nr. 678/46/2009 al Curţii de Apel Piteşti, fiind respinsă cererea calificată drept contestaţie la executare. Această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 383 din 2 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, în ce priveşte primul punct al cererii, s-a reţinut că judecătorul delegat la compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Piteşti a procedat la anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. Constanţa şi SC M.J. SRL.
S-a mai reţinut că prin sentinţa penală sus-menţionată, instanţa s-a pronunţat şi a motivat expres cererea de revocare a suspendării sub supraveghere a celor doi condamnaţi, arătând că dispoziţiile art. 84 C. pen. sunt inaplicabile, intervenind atunci când condamnatul nu a executat obligaţiile civile impuse prin hotărârea de condamnare, iar în condiţiile în care F. nu a făcut niciun demers pentru restabilirea situaţiei anterioare, nu se poate reţine refuzul condamnaţilor de a executa dispoziţiile civile ale hotărârii.
Pe de altă parte, s-a motivat că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 447 C. proc. pen. trebuie susţinută de un minim de probe, aspect nedovedit în cauză, astfel că a fost considerat netemeinic acest motiv.
Prin Decizia penală nr. 383 din 2 februarie 2010, Înalta Curte a respins ca nefondat atât recursul parchetului, care a criticat sentinţa penală sus-menţionată referitor la omisiunea instanţei de a a se pronunţa asupra cererii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă faţă de intimaţii M.M. şi F.I., cât şi al contestatoarei F. Constanţa.
În consecinţă, faţă de conţinutul sentinţei criticate prin recurs şi soluţia instanţei supreme, s-a apreciat că prin Sentinţa penală nr. 1007F/2009, Curtea de Apel Piteşti s-a pronunţat asupra ambelor cereri formulate de către F. Constanţa, iar formularea unei alte cereri cu acelaşi obiect, înainte de rămânerea definitivă a soluţiei pronunţată în prima cerere trebuie respinsă prin aplicarea autorităţii de lucru judecat.
În situaţia în care s-ar aprecia că ulterior pronunţării sentinţei sus-menţionate s-au făcut dovezi în susţinerea cererii de revocare a suspendării executării pedepsei, instanţa a constatat cererea ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Apărarea intimaţilor, conform căreia rezolvarea unei cereri întemeiată pe art. 447 alin. (1) C. proc. pen. se face numai din oficiu sau la sesizarea procurorului, trebuie analizată din perspectiva alin. (2) al art. 447 C. proc. pen., deoarece se invocă nerespectarea obligaţiilor civile, adică dispoziţia de repunere a părţilor în situaţia anterioară.
Aceste dispoziţii privind latura civilă a cauzei sunt opozabile foştilor inculpaţi numai în limitele impuse prin Sentinţa penală nr. 51/F din 20 mai 2008, care prin repunerea părţii civile în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor, a dispus asupra dreptului de proprietate, însă realizarea lui efectivă se face prin acţiuni civile separate, având ca obiect redobândirea posesiei, evacuarea,etc. sau pe calea executării silite.
În cauză, F. a făcut dovada că s-a adresat executorului judecătoresc, care a întocmit dosarul de executare şi a emis somaţii către cei doi condamnaţi să se supună dispoziţiilor privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, însă intimaţii au depus înscrisuri doveditoare a faptului că Ie-a fost admisă cererea şi s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulată în Dosarul nr. 28195/212/2009, încheiere definitivă şi irevocabilă.
Dat fiind că executarea silită a fost suspendată prin hotărâre judecătorească, nu se poate reţine ca fiind imputabilă celor doi condamnaţi, intimaţi, neexecutarea dispoziţiilor civile ale hotărârii şi nu se poate dispune revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei.
Dispoziţiile art. 447 alin. (2) C. proc. pen. trimit la prevederile art. 84 şi 864 C. pen., care permit revocarea suspendării executării pedepsei, dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare şi numai dacă cel condamnat nu a făcut dovada că nu a putut îndeplini aceste obligaţii.
În cauză, termenul de încercare se află la începutul perioadei stabilite de către instanţa de judecată, iar constatarea aparenţei temeiniciei contestaţiei la executare prin suspendarea executării dispoziţiilor civile ale Sentinţei penale nr. 51/F/2008 a Curţii de Apel Piteşti, constituie o situaţia asimilată celei prevăzute de textul menţionat, în sensul că cei doi condamnaţi au făcut dovada că nu au putut îndeplini respectivele obligaţii.
În raport şi de faptul că unul dintre actele care au stat la baza pronunţării sentinţei de condamnare a fost anulat de către instanţa civilă, ulterior pronunţării hotărârii definitive de condamnare, aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 4498/COM din 19 iunie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, instanţa a apreciat că până la rezolvarea irevocabilă a contestaţiei la executare nu se poate reţine vreo culpă a condamnaţilor de natură să atragă revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei.
Împotriva Sentinţei penale nr. 24/F din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs petiţionara F. Constanţa, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 447 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 84 C. pen.
În motivarea recursului, a susţinut că nu mai este aplicabil principiul autorităţii de lucru judecat, întrucât la data pronunţării Sentinţei penale nr. 100/F din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti şi la judecarea în recurs, actul autentic nu era anulat. A mai arătat că s-a adresat executorului judecătoresc pentru intrarea în posesie a imobilului H.A.
Recursul petiţionarei nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată, într-adevăr, că asupra cererii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere a celor doi condamnaţi-intimaţi M.M. şi F.I., s-a pronuţat anterior Curtea de Apel Piteşti, prin Sentinţa penală nr. 100/F din 20 octombrie 2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 383 din 2 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În acest sens, se constată că instanţa s-a pronunţat asupra faptului că nu sunt incidente dispoziţiile art. 447 C. proc. pen. raportat la art. 84 şi art. 864 C. pen. sunt inaplicabile, acestea intervenind atunci când până la expirarea termenului de încercare, condamnatul nu a executat obligaţiile civile impuse prin hotărârea de condamnare sau dacă cel condamnat nu a făcut dovada că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.
Drept urmare, în mod corect s-a concluzionat că cererea formulată de petiţionară are acelaşi obiect cu cea soluţionată cu caracter definitiv anterior, astfel că este incident principiul autorităţii de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, astfel cum a fost analizat de prima instanţă, se constată următoarele:
Din interpretarea dispoziţiilor art. 447 din C. proc. pen. raportat la art. 84 şi art. 864 C. pen., rezultă că partea interesată, în speţă petiţionara F., poate sesiza instanţa competentă, conform art. 447 alin. (1) C. proc. pen., cu o cerere de revocare a suspendării executării pedepsei cu o condiţie prealabilă: ca până la expirarea termenului de încercare să nu fie respectate obligaţiile civile prevăzute în art. 864 alin. (1) C. pen.
Or, în cauză, termenul de încercare se află la începutul perioadei stabilite de către instanţa de judecată, astfel că nu se poate reţine în sarcina intimaţilor condamnaţi nerespectarea obligaţiilor civile din hotărârea judecătorească.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara F. Constanţa, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară F. Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 24/F din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pentru intimaţii F.I. şi M.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1250/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1257/2010. Penal → |
|---|
