ICCJ. Decizia nr. 2532/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2532/2010
Dosar nr. 5459/1/2010
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosar nr. 935/33/2010, învestită cu soluţionarea cauzei penale în care a fost trimisă în judecată inculpata F.I. (fiica lui V. şi V.), a dispus, în baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a acesteia.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 7 iunie 2010, în Dosarul nr. 88/P/2010, inculpata F.I., avocat în cadrul B.A. Cluj a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii prev. de art. 281 C. pen., rap. la art. 25 din Legea nr. 51/1995 şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (câte 2 fapte) şi furt calificat prev. de art. 208, 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (2 fapte).
Verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatei, în baza art. 3001 C. proc. pen., Curtea a constatat că inculpata a fost arestată la data de 14 mai 2010, prin Încheierea penală nr. 2/2010 a Curţii de Apel Cluj.
S-a reţinut că, deşi a avut cunoştinţă de procesele şi de învinuirile care i se aduceau în cazurile menţionate mai sus, inculpata F.I. a comis la datele de 28 aprilie 2010 şi 30 aprilie 2010 fapte de furt calificat din loc public, după trimiterea ei în judecată în alte dosare, iar anterior trimiterii în judecată, deşi era anchetată, ar fi comis faptele de exercitare fără drept a profesiei şi înşelăciune din aprilie şi septembrie 2009.
Temeiurile arestării au constatat în disp. art. 148 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. reprezentat de existenţa pericolului ca inculpata să comită noi fapte de natură penală dacă ar fi lăsată în libertate - precum şi disp. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - reprezentat de pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din natura, gravitatea şi modalitatea de săvârşire a faptelor, precum şi din conduita inculpatei, care se pare că s-a folosit de pretinsa calitate de avocat, vătămând grav relaţiile sociale dintre membrii comunităţii, încrederea pe care aceştia trebuie să o aibă în cei care concură la înfăptuirea justiţiei.
În sarcina inculpatei s-a reţinut că în mod repetat a indus şi a menţinut în eroare pe partea vătămată C.N., cu ocazia executării unui contract de asistenţă juridică, pretinzând în perioada 2007 - aprilie 2009, plata sumei de 32.000 RON cu titlu de taxă de timbru, taxe de intabulare şi cheltuieli de judecată, fără a înregistra nici o acţiune în faţa instanţelor judecătoreşti şi ascunzând împrejurarea că a fost suspendată din exercitarea profesiei de avocat, iar de la partea vătămată C.D., a pretins suma de 7500 RON, pentru a redacta şi intabula contractul de vânzare cumpărare imobiliară în perioada în care era suspendată.
De asemenea, s-a mai reţinut că în 28 aprilie 2010, în timp ce se afla într-un salon de cosmetică din Cluj Napoca, a sustras 200 euro din geanta persoanei vătămate V.S.E., iar în data de 3 aprilie 2010, în aceleaşi condiţii, a sustras suma de 100 RON, ce fusese plasată de către organele de poliţie în geanta părţii vătămate.
Instanţa a reţinut că subzistă presupunerea rezonabilă că inculpata ar fi comis faptele de care a fost acuzată, presupunere ce rezultă în special din declaraţiile părţilor vătămate, actele întocmite de către inculpată şi surprinderea acesteia în flagrant.
S-a reţinut că pericolul concret pe care l-ar presupune lăsarea în libertate a inculpatei, rezultă cu prisosinţă din declaraţiile părţilor vătămate audiate, din care reiese că inculpata a fost învestită cu o mare încredere datorită calităţii sale de avocat, încredere de care aceasta ar fi profitat; lăsarea în libertate a unei persoane având calitatea de avocat şi fiind acuzată de comiterea unor infracţiuni de drept comun, este de natură să provoace o puternică tulburare în rândul societăţii, din perspectiva certitudinii raporturilor juridice încheiate cu participanţii la actul de justiţie.
În acelaşi timp, s-a reţinut că menţinerea arestării preventive a inculpatei este necesară preîntâmpinării comiterii de către aceasta a unor noi fapte similare, deoarece, deşi ştia că activitatea pe care o desfăşoară ar putea reprezenta o încălcare a legii penale - fiind de altfel cercetată pentru faptele mai vechi - totuşi a persistat în desfăşurarea unor asemenea activităţi.
Aşa fiind, s-a reţinut că nu poate fi dispusă înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu o altă măsură neprivativă de libertate, evidenţiindu-se şi împrejurarea că deşi aceasta a fost suspendată să-şi exercite profesia, totuşi există indicii că ar fi încălcat această restricţie, fapt ce denotă riscul încălcării de către inculpată chiar a restricţiilor impuse de instituirea unui eventual control judiciar asupra acesteia.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpata, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatei nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatei se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit C. proc. pen., similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. d) şi f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpata a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de înşelăciune în formă continuată, furt calificat şi exercitare fără drept a unei profesii pentru care a fost trimisă în judecată, lăsarea inculpatei în libertate ar putea crea riscul de a comite noi fapte de natură penală.
Natura infracţiunilor şi modalitatea lor de comitere de către inculpată, în calitate de avocat, relevă o periculozitate infracţională şi o rezonanţă socială, care a creat o stare de pericol pentru încrederea cetăţenilor în actul de justiţie şi cei care sunt desemnaţi să concure la înfăptuirea justiţiei.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual, cauza aflându-se în fază incipientă la prima instanţă şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul relativ mare al părţilor vătămate, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatei în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurenta inculpată F.I. împotriva Încheierii din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosar nr. 935/33/2010 să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată F.I. împotriva Încheierii din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosar nr. 935/33/2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1257/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1263/2010. Penal → |
|---|
