ICCJ. Decizia nr. 1250/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1250/2010
Dosar nr. 894/57/200.
Şedinţa publică din 31 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 111 din 29 septembrie 2009 Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta SC T. SRL Aiud împotriva rezoluţiei nr. 412/P/2009 din 29 mai 20009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, menţinută prin ordonanţa nr. 589/ll/2/2009 din 29 iunie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta la plata sumei de 100 lei în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.
A obligat petenta să plătească intimatului D.I. suma de 1000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel instanţa Curţii de Apel Alba lulia a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată şi completată, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20 iulie 2009 sub dosar nr. 894/57/2009 petenta SC T. SRL Aiud a criticat rezoluţia nr. 412/P/2009 din 29 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, menţinută prin rezoluţia nr. 589/ll/2/2009 din 29 iunie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii D.I., L.A.G., S.L., D.I., V.G.I., L.N., C.C.H., M.S. pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, uz de fals, ameninţare şi insultă, fapte prev. de art. 246, art. 289, art. 291, art. 281 alin. (1) şi (3) şi art. 205 C. pen. şi P.D.V. pentru infracţiunea prev. de art. 6 lit. e) raportat la art. 60 din Legea nr. 21/1996 republicată.
În motivarea plângerii petenta a susţinut că făptuitorii şi-au încălcat atribuţiile ce le reveneau în ce priveşte pregătirea şi organizarea licitaţiilor privind atribuirea licenţelor de traseu pentru desfăşurarea activităţii de transport judeţean.
S-a criticat ordonanţa parchetului în sensul că nu cuprinde motivele pentru care nu s-a început urmărirea penală în condiţiile în care Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Alba a analizat superficial plângerea, întregul material probator administrat fiind total părtinitor şi nu au fost audiate toate persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere. Petenta a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţelor şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale a făptuitorilor potrivit art. 278/1 pct. 8 lit. b) C. proc. pen.
Verificând rezoluţiile prin prisma criticilor formulate, dar şi raportare la prevederile art. 2781 C. proc. pen., Curtea a constatat plângerea petentei neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin rezoluţia nr. 412/P/2009 din 29 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale referitor la săvârşirea de către:
1. D.I., preşedintele Consiliului Judeţean Alba,
2.L.A.G., consilier principal în cadrul compartimentului de transport judeţean al Consiliului Judeţean Alba,
3. S.L., consilier asistent în cadrul compartimentului de transport judeţean al Consiliului Judeţean Alba,
4. D.I., consilier superior în cadrul serviciului de administrare a drumurilor judeţene a Consiliului Judeţean Alba,
5. V.G.I., consilier juridic în cadrul Serviciului juridic contencios al Consiliului Judeţean Alba,
6. L.N., consilier asistent în cadrul Direcţiei Juridice şi Cancelarie a Consiliului Judeţean Alba,
7. C.C.H., şef Autoritatea Română - Agenţia Alba,
8. M.S., inspector de specialitate la Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Alba, a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, uz de fals, ameninţare, insultă, fapte prev. de art. 246, art. 289, art. 291, art. 281 alin. (1), (3), art. 193 şi respectiv art. 205 C. pen.
9. P.D., administrator al SC A. SA Aiud a infracţiunii prev. de art. 6 lit. e), prev. de art. 60 din Legea nr. 21/1996 republicată.
Petenta în plângerea înaintată parchetului s-a plâns pentru următoarele: - în desfăşurarea operaţiunilor de atribuire electronică a traseelor cuprinse în Programul judeţean de transport public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011, Consiliul Judeţean Alba, în evaluarea societăţilor comerciale solicitante la acordarea licenţei de transport public pe traseul Aiud - Teiuş - Alba lulia, a defavorizat SC T. SRL AIUD, prin acordarea unui punctaj necorespunzător realităţii la parametrul de evaluare "vechime pe traseu" şi a supraevaluat la acest parametru pe SC A. SA AIUD care a şi primit licenţa de transport pentru traseul respectiv.
A mai susţinut că Preşedintele Consiliului Judeţean Alba a procedat la falsificarea actului de constituire a comisiei paritare pentru atribuirea traseelor cuprinse în Programul Judeţean de Transport Public de Persoane prin curse regulate, comisia fiind constituită de abia la data de 30 mai 2008, iar persoanele nominalizate au funcţionat ca şi componenţi ai comisiei, din data de 30 aprilie 2008, astfel încât actele comisiei sunt nule;
- Deşi petenta a contestat în instanţă procedura de evaluare în determinarea hotărârii de atribuire a licenţei de transport pe ruta Aiud - Teiuş - Alba lulia, ceea ce ar fi trebuit să conducă la suspendarea efectelor hotărârii de atribuire a traseului până la rămânerea definitivă a soluţiei pronunţată de instanţă, Agenţia Alba ARR a procedat abuziv la emiterea licenţei de transport în favoarea SC A. SA Aiud, prejudiciind prin aceasta interesele legitime ale persoanei vătămate;
- Administratorul SC A. SA a procedat în scopul obţinerii unui puncta] superior în procesul de evaluare al societăţii, la stabilirea unor preţuri pentru biletele de călătorie pe traseul pentru care a concurat, la nivelul unor sume care nu asigură nici măcar cheltuielile societăţii;
- în data de 30 septembrie 2008 reprezentanta persoanei vătămate a fost împiedicată de către făptuitorul L.G. să participe la o şedinţă la care au fost invitaţi mai mulţi operatori de transport de pe raza judeţului, sub pretextul că nu a fost invitată, moment în care a avut loc un schimb de replici ce i-a adus atingere onoarei.
Din conţinutul materialului probator administrat în dosarul cauzei a rezultat că urmărirea penală nu a putut fi începută împotriva făptuitorilor 1-8 pentru săvârşirea de către aceştia a infracţiunilor prev. de art. 246, art. 289, art. 291, art. 281 alin. (1) şi (3), art. 193 şi respectiv art. 205 C. pen. şi de către făptuitorul 9 a infracţiunii prev. de art. 60 din Legea nr. 21/1996, fiind incidente sub aspect procesual dispoziţiile art. 110 lit. d) C. proc. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut că în modalitatea de acordare a punctajului în evaluarea societăţii de transport participante în vederea atribuirii traseelor de transport persoane prin curse regulate, nu a rezultat existenţa unor elemente care să conducă la concluzia că făptuitorii 2-8 au acţionat cu intenţia de a favoriza o altă societate în detrimentul intereselor persoanei vătămate, mai ales că aceasta recunoaştea justeţea punctajului care i-a fost acordat la capitolul „vechimea pe traseu", iar modul de stabilire a punctajului pentru societatea concurentă constituie obiectul unei acţiuni în instanţă, care se va pronunţa cu privire la acest aspect, faptele membrilor comisiei paritare neîntrunind elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.
Dispoziţia dată de Preşedintele Consiliului Judeţean Alba de constituire a comisiei paritare datează din 30 aprilie 2008, fapt care a rezultat din conţinutul adresei nr. 5875 din 29 aprilie 2008 al Consiliului Judeţean Aibă prin care Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Alba era invitată să asigure prezenţa persoanelor desemnate pentru a face parte din comisia paritară din data de 30 aprilie 2008 la sediul Consiliului Judeţean Alba, în vederea atribuirii traseelor cuprinse în Programul judeţean de transport public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2008-2011.
Punerea în executare a hotărârii de atribuire a traseelor, s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în materie, licenţa de traseu fiind emisă în favoarea SC A. SA Aiud la 27 iunie 2008, după ce prin sentinţa civilă nr. 689/CAF din 16 aprilie 2008 a Tribunalului Alba irevocabilă s-a respins cererea de suspendare a aplicării Hotărârii Consiliului Judeţean Alba cu privire la atribuirea licenţei de traseu pe ruta Aiud - Teiuş - Alba lulia, înaintată de petentă.
La stabilirea punctajului privind acordarea licenţei de traseu, costul biletelor de călătorie practicat de către participanţii ia licitaţia organizată nu reprezintă un criteriu care să producă efecte juridice.
Îngrădirea participării persoanei vătămate de a participa la şedinţa Consiliului Judeţean Alba la care au fost invitaţi să participe operatori de pe raza judeţului Alba nu este de natură să realizeze elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 205 C. pen., faptă care de altfel a fost deja dezincriminată.
Rezoluţia de neîncepere a urmării penale a fost menţinută prin Ordonanţa nr. 589/11/2/2009 din 29 iunie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia prin care s-a respins plângerea petentei ca neîntemeiată, reţinându-se că nu există date, informaţii, indicii dovezi din care să rezulte că făptuitorii au fost de rea credinţă, când au organizat licitaţia, efectuat ori controlat procedurile şi nici persoana vătămată nu poate furniza astfel de dovezi, afirmaţiile sale exprimând interpretări interesate ale evenimentului la care face referire, acestea eventual pot constitui argumente în susţinerea unor acţiuni civile sau de contencios administrativ în instanţă.
Nici schimbul de replici cu ocazia şedinţei din 30 septembrie 2009 nu a realizează conţinutul vreunei infracţiuni.
Curtea a constatat că reţinerile procurorilor cu privire la starea de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile sunt legale şi temeinice, criticile aduse de persoana vătămată fiind considerate nefondate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara SC T. SRL AIUD.
La termenul de judecată din data de 31 martie 2010, reprezentantul parchetului a invocat excepţia necompetenţei materiale şi după calitatea persoanei cu privire la soluţionarea cauzei în primă instanţă de către Curtea de Apel, solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei în vederea soluţionării pe fond a plângerii la Judecătoria Alba lulia.
Examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 412/P/2009 din 29 mai 20009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba, Înalta Curte reţine că, Curtea de Apel Alba lulia nu era competentă să soluţioneze plângerea, în raport de calitatea persoanelor intimate. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 28/1 pct. 1 lit. a1) C. proc. pen., Curtea de apel judecă, în primă instanţă infracţiunile de Codul penal prevăzute în art. 155-173 şi infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale; a/2 infracţiunile de Codul penal prevăzute în art. 253/1, art. 273-276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356-361, b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi lit. d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa.
Din examinarea acestui text de lege se poate observa că este vorba de o competenţă determinată de calitatea persoanelor inculpate, iar enumerarea este limitativă, astfel că, în speţă, calitatea de preşedintele Consiliului Judeţean Alba, de consilier principal în cadrul compartimentului de transport judeţean al Consiliului Judeţean Alba, de consilier asistent în cadrul compartimentului de transport judeţean al Consiliului Judeţean Alba, de consilier superior în cadrul serviciului de administrare a drumurilor judeţene a Consiliului Judeţean Alba, de consilier juridic în cadrul Serviciului juridic contencios al Consiliului Judeţean Alba, de consilier asistent în cadrul Direcţiei Juridice şi Cancelarie a Consiliului Judeţean Alba, de şef Autoritatea Română - Agenţia Alba, de inspector de specialitate la Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Alba şi de administrator al SC A. SA Aiud, a intimaţilor făptuitori nu atrăgea competenţa Curţii de Apel Alba lulia de soluţionare a cauzei în primă instanţă.
Ca atare, văzând şi prevederile art. 42 rap. la art. 25 C. proc. pen., Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluţionare în fond la Judecătoria Alba lulia.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionara SC T. SRL AIUD împotriva sentinţei penale nr. 111 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare în fond la Judecătoria Alba lulia.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2527/2010. Penal. Ameninţarea (art. 193... | ICCJ. Decizia nr. 2528/2010. Penal. Revocarea măsurilor de... → |
---|