ICCJ. Decizia nr. 2557/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2557/2010
Dosar nr. 4957/1/2010
Şedinţa publică din 25 iunie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
Analizând lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de la 21 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca inadmsibile excepţiile de recurs invocate de inculpatul A.J.A. şi excepţiile de neregularitate a actului de sesizare a instanţei.
Pentru a dispune această soluţie instanţa de fond a reţinut că la termenul din 19 mai 2010 inculpaţii din prezenta cauză au invocat mai multe neregularităţi ale actului de sesizare a instanţei, iar separat de aceştia, inculpatul A.A.J. a invocat neconstituţionalitatea Legii nr. 503/203 de aprobare a OUG nr. 43/2002 şi a Legii nr. 54/2006 privind aprobarea OUG nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie.
Cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate de către inculpatul A.A.J. reţine instanţa de fond că legile a căror constituţionalitate este pusă în discuţie se referă la aprobarea ordonanţelor de urgenţă privind Parchetul Naţional Anticorupţie şi înfiinţarea D.N.A. ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie.
Se arată că Legea nr. 503/2002 de aprobare a OUG nr. 43/2002, la acest moment nu mai este în vigoare iar dispoziţiile ei devenite caduce nu au legătură cu cauza.
În raport de excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 54/2006 de aprobare a OUG nr. 134/2005 reţine instanţa de fond că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a OUG nr. 134/2005 urmărindu-se constatarea nulităţii absolute a urmăririi penale şi a actului de sesizare şi restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale de organul competent.
Reţinând că prin invocarea acestei excepţii se tinde la modificarea textelor de lege invocate, instanţa de fond a respins-o ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii A.A.J., R.G. şi R.G.
La termenul din 25 iunie 2010 recurentele inculpate R.G. şi R.G. au declarat că înţeleg să-şi retragă recursurile astfel încât Înalta Curte urmează să ia act de această manifestare de voinţă.
În recursul său inculpatul A.A..J. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi în baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen. să se dispună suspendarea judecăţii cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 503/2002 de aprobare a OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (5), art. 79 alin. (1), art. 114 alin. (4) din Constituţia anterioară revizuirii şi art. 131 şi art. 132 din Constituţia în forma actuală şi asupra excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 54/2006 privind aprobarea OUG nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea în raport de dispoziţiile art. 138 alin. 5 din Constituţia revizuită, art. 79 alin. (1) din Constituţie, art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, art. 131 şi art. 132 din Constituţia actuală.
Arată recurentul că în cauză sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a excepţiei prev. de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 în mod greşit reţinând instanţa de fond că Legea nr. 503/2002 de aprobare a OUG nr. 43/2002 nu ar mai fi în vigoare.
La termenul din 25 iunie 2010, inculpaţii D.R., C.N.A. şi G.B., prin apărător, au solicitat examinarea cauzei prin extinderea şi asupra lor chiar dacă nu au formulat recurs şi trimiterea cauzei la Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de inculaptul A.A.J.
Inculpaţii D.R., C.N.A. şi G.B. au invocat prin aceeaşi cerere de analizare a recursului prin extinderea efectelor şi asupra lor, excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 323 alin. (1) C. pen. în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi (3), art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în mod corect fiind respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale apreciind că excepţiile de neconstituţionalitate invocate sunt inadmisibile.
Fiind investită cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, instanţa este obligată să se pronunţe asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiilor de neconstituţionalitate reglementate de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionare a Curţii Constituţionale şi anume dacă excepţia vizează acte normative în vigoare, dacă are legătură cu soluţionarea cauzei iar Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate în sensul admiterii ei.
Cu privire la prima condiţie de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate în sensul de a se referi la acte normative în vigoare, Înalta Curte apreciază că această cerinţă este îndeplinită, atât Legea nr. 503/2002 pentru aprobarea OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cât şi Legea nr. 54/2006 privind aprobarea OUG nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie sunt în vigoare.
Motivarea instanţei de fond în sensul că Legea nr. 503/2002 nu mai este în vigoare nu este întemeiată cât timp această lege nu a făcut obiectul unei abrogări exprese.
Este adevărat că Legea nr. 503/2002 are un articol unic prin care se aprobă OUG nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie cu mai multe modificări şi completări, neavând o existenţă de sine stătătoare însă această situaţie nu poate conduce la concluzia că această lege nu mai este în vigoare aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Ca atare, Înalta Curte opinează că cerinţa prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să vizeze un act normativ în vigoare este îndeplinită.
Şi cerinţele prev. de art. 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată sunt îndeplinite în sensul că excepţia a fost ridicată de către un inculpat din cauza dedusă judecăţii iar prevederile în raport de care se invocă excepţiile de neconstituţionalitate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte apreciază însă că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de inculpatul A.A.J. nu au legătură cu soluţionarea cauzei aşa cum de altfel în mod corect a apreciat şi instanţa de fond.
Aspectele de neconstituţionalitate invocate de inculpat nu au o legătură directă cu soluţionarea cauzei, prin aceste excepţii fiind vizat modul şi condiţiile în care a fost creat Parchetul Naţional Anticorupţie şi, ulterior, D.N.A., urmărindu-se modificarea acestor dispoziţii legale.
Or, Curtea Constituţională a statuat că rolul ei este de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor în sensul de a verifica doar dacă dispoziţiile legale menţionate în excepţie contravin sau nu dispoziţiilor cuprinse în legea fundamentală şi nu să modifice dispoziţiile legale, atribut ce revine exclusiv legiuitorului.
Înalta Curte nu va analiza cererea formulată de inculpaţii D.R., C.N.A. şi G.B. în sensul extinderii efectelor recursului şi în privinţa lor, considerând că această cerere este lipsită de relevanţă întrucât soluţia ce urmează a fi pronunţată de Înalta Curte vizează cauza în întregul ei şi nu numai pe inculpaţii care au declarat recurs.
Întrucât Înalta Curte nu va analiza această cerere nu se va pronunţa nici asupra excepţiei de neconstituţionaluitate invocată de inculpaţi.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.A.J.
În baza art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 369 C. proc. pen. va lua act de retragerea recursurilor declarate de inculpatele R.G. şi R.G.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.J., împotriva încheierii din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 6536/2/2008 (2304/2008).
Ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpaţii R.G. şi R.G. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2501/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2562/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
