ICCJ. Decizia nr. 2587/2010. Penal. Cerere de eşalonare a amenzii penale (art.425 alin.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2587/2010
Dosar nr. 2307/2/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 201.
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 121 din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată cererea de eşalonare a amenzii penale formulată de condamnatul I.D. Petentul a fost obligat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele.
Condamnatul I.D., invocând dispoziţiile art. 425 alin. (2) C. proc. pen., a solicitat eşalonarea plăţii amenzii de 500 lei care i-a fost aplicată printr-o hotărâre penală definitivă pronunţată de această instanţă, motivând că nu are venituri pentru a achita integral această amendă.
Curtea examinând actele şi lucrările dosarului a constatat nefondată prezenta cerere de eşalonare a plăţii amenzii pentru următoarele considerente.
Prin sentinţa penală nr. 83 din 31 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, definitivă la data de 3 august 2009, s-au recunoscut efectele sentinţei penale nr. 725-06 din 13 noiembrie 2006 a Tribunalului Provincial – Secţiunea a Treia – Valencia – Regatul Spaniei, şi s-a dispus transferarea condamnatului I.D. într-o închisoare din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani închisoare cu interzicerea dreptului de a fi ales, ca pedeapsă accesorie şi a pedepsei amenzii de 500 lei.
În baza acestei hotărâri judecătoreşti la data de 16 octombrie 2009 condamnatul a fost adus în România şi depus, în aceeaşi zi, în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Dispoziţiile art. 425 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. prevăd în mod expres şi imperativ că persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executor în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar dacă în termenul prevăzut anterior acesta se găseşte în imposibilitate de a achita integral amenda, la cerere, instanţa de executare poate dispune eşalonarea plăţii amenzii, pe cel mult 2 ani în rate lunare.
În speţă nu se pot invoca şi nici aplica aceste dispoziţii legale întrucât, termenul de 3 luni prevăzut de legiuitor pentru plata integrală a amenzii sau a cererii de eşalonare a plăţii amenzii a fost mult depăşit în raport de data executării hotărârii penale definite mai sus arătată şi anume data de 16 octombrie 2009 şi data promovării prezentei cereri de către condamnat şi anume data de 12 martie 2010.
În această situaţie sunt aplicabile dispoziţiile alin. (3) al art. 425 C. proc. pen. care prevăd că în caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată integrală a amenzii în termenul prevăzut în alin. (1) (trei luni) sau de neplată a unei rate, instanţa de executare sesizează organele competente în vederea executării amenzii potrivit dispoziţiilor legale.
Ca urmare, se constată că la data sesizării instanţei de către condamnat cu cererea de reeşalonare a plăţii amenzii de 500 lei, data de 12 martie 2010, termenul prevăzut imperativ de legiuitor, 3 luni, a fost depăşit iar instanţa de executare a trecut la executarea hotărârii judecătoreşti definitivă şi pusă în executare la data de 16 octombrie 2009.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs condamnatul I.D.
Ulterior înregistrării recursului formulat pe rolul Înaltei Curţi, petentul I.D. a transmis instanţei o cerere prin care arată că înţelege să-şi retragă recursul formulat, cerere însoţită de un referat, semnat de directorul penitenciarului.
Conform art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere.
În cauză, se constată că cerinţele legii sunt îndeplinite, întrucât cererea recurentului de retragere a recursului este atestată de conducerea locului de deţinere.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile legale citate şi manifestarea de voinţă a petentului, Înalta Curte urmează să ia act de declaraţia de retragere a recursului declarat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul I.D. împotriva sentinţei penale nr. 121 din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2490/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2619/2010. Penal → |
|---|
