ICCJ. Decizia nr. 2629/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2629/2010
Dosar nr. 24/35/2010
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 24/PI din 11 februarie 2010 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea petentului G.M.T. împotriva rezoluţiilor nr. 316/P/2009 şi 521/II.2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea apreciind legalitatea şi temeinicia acestora din moment ce comisia de verificare constituită la nivelul IPJ Satu Mare nu şi-a încălcat nicio atribuţie, nu a avut cercetări abuzive şi nu a restrâns exercitarea atribuţiilor de lider sindical al petentului.
La judecata pe fond a cauzei, petentul a fost prezent.
La data de 31 martie 2010 petentul a înregistrat o primă declaraţie de recurs şi a mai trimis încă una prin poştă, la data de 2 aprilie 2010.
Examinând calea de atac în raport cu actele şi lucrările cauzei şi hotărârea atacată, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept - conform disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este tardiv.
Astfel, art. 3853 alin. (1) C. proc. pen. impune imperativ un interval de timp de numai 10 zile pentru exercitarea recursului, dacă legea nu dispune altfel, ceea ce este şi cazul în speţă.
Petentul fiind prezent la judecata cauzei, ultima zi de declarare a recursului era 21 februarie 2010 şi nicidecum 31 martie 2010, aşa cum a procedat în cauză.
Prin urmare, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. recursul va fi respins ca tardiv introdus.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul G.M.T. împotriva sentinţei penale nr. 24/PI din 11 februarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2625/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2630/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|