ICCJ. Decizia nr. 2619/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2619/2010
Dosar nr. 4003/105/2009
Şedinţa publică din 01 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 27 din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Prahova, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)1, alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul D.V., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 22 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă din 18/19 iulie 2009.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest, faptă din 18/19 iulie 2009.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 22 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 19 iulie 2009 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit cu plăsele din metal, inscripţionat pe mâner Puma, de circa 11 cm şi a unei foarfece în lungime de 20 cm, mâner din plastic de culoare galben cu maro, aflate la Camera de corpuri delicte a Poliţiei Municipiului Ploieşti, potrivit dovezii seria BC nr. 0033340, fila 62 dosar urmărire penală, obiecte folosite la comiterea infracţiunii.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D.A.M., în prezent aflată în Centrul de primire minori – Serviciul primire şi recuperare copil abuzat şi neglijat Prahova, prin curator D.I.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 50.000 lei către partea civilă, cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 360 lei.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că, la data de 19 iulie 2009, organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Berceni au fost sesizate de către minora D.A.M. cu privire la faptul că în jurul orelor 0200 a fost victima unui viol, iar făptuitorul este tatăl său D.V.
Urmare a cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că inculpatul D.V. locuieşte fără forme legale de aproximativ un an de zile în locuinţa părinţilor săi, în acelaşi imobil având domiciliul şi fiica sa A.M., în vârstă de 13 ani.
În noaptea de 18/19 iulie 2009, în jurul orelor 2100, inculpatul D.V., împreună cu fiica sa au plecat la o nuntă ce a avut loc la o distanţă de aproximativ 50-100 m faţă de locuinţa părinţilor săi, stând la masă cu aceasta, cu care a şi dansat în mai multe rânduri, inculpatul consumând băuturi alcoolice, în speţă ţuică, fără a putea preciza cu exactitate cantitatea, însă martorii audiaţi în cauză au relatat că acesta se afla în stare de ebrietate.
În jurul orelor 0130 – 0200, inculpatul, împreună cu fiica sa A.M. au plecat către domiciliu, inculpatul luând-o cu forţa pe fiica sa acasă, apucând-o de mână, sub pretextul că o cheamă acasă bunica paternă, iar ajunşi la domiciliul părinţilor inculpatului, acesta a tras-o de mână până în interiorul barăcii în care locuia, deşi aceasta s-a împotrivit.
În momentul în care au intrat în baracă, inculpatul a lovit-o pe minoră cu palma peste faţă şi cu pumnul în zona toracică, spunându-i fiicei sale să facă ceea ce spune pentru a nu avea de suferit, a întors-o cu spatele, i-a desfăcut fermoarul de la rochie, i-a dat jos atât rochia cât şi lenjeria intimă împingând-o pe aceasta în pat.
Dându-şi seama de intenţiile inculpatului, minora A.M. a început să plângă, rugându-l pe tatăl său să înceteze, însă acesta a lovit-o cu palma peste faţă, s-a dezbrăcat şi el şi a scos de sub pernă o foarfecă cu care a ameninţat-o, spunându-i să înceteze cu plânsul.
Văzând că minora nu se supune, inculpatul D.V. a luat un cuţit ce se afla pe un raft din apropierea patului, cu care a ameninţat-o din nou pe minoră, a lovit-o cu palma peste faţă, după care a pus cuţitul pe un fotoliu, a ridicat-o în picioare şi i-a solicitat să stea aplecată şi în genunchi, după care a întreţinut cu aceasta raport sexual.
La insistenţele părţii vătămate să înceteze, inculpatul a lovit-o cu palma peste faţă, a întors-o cu faţa în sus, după care a întreţinut din nou raport sexual cu fiica sa.
Activitatea infracţională a inculpatului a durat până în jurul orelor 0600, când i-a permis fiicei sale să plece, aceasta ducându-se în camera în care dormea bunica paternă, unde a stat până în jurul orelor 1100.
Inculpatul D.V., aşa cum rezultă din declaraţia mamei sale, s-a deplasat de mai multe ori în camera în care dormea fiica sa, fiind speriat, dorind să afle în ce stare este aceasta, după care a rămas în curte pentru a repara o bicicletă.
Când a ieşit din cameră minora A.M., bunica sa a observat o pată de culoare roşie la nivelul ochiului stâng, a întrebat-o dacă a păţit ceva, însă partea vătămată i-a răspuns că nu are nimic şi sub pretextul că doreşte să se joace cu telefonul mobil. Minora A.M. i-a solicitat inculpatului telefonul, pe care l-a pus la încărcat, după care a anunţat organele de poliţie prin S.N.U.A.U. – 112 că a fost victima unui viol.
Situaţia de fapt astfel reţinută reiese din declaraţiile martorilor audiaţi în faza urmăririi penale şi a judecăţii, martori care au participat şi ei la nunta respectivă şi care au confirmat că inculpatul se afla acolo împreună cu fiica sa şi a consumat băuturi alcoolice, din declaraţia părţii vătămate, dar şi din declaraţiile inculpatului, date la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, prin care a recunoscut săvârşirea faptelor şi faptul că a ameninţat-o pe fiica sa cu foarfeca şi a lovit-o cu palma peste faţă pentru a o obliga să întreţină raporturi sexuale, dar şi în faţa instanţei de judecată.
Potrivit raportului de expertiză medico-legal nr. 501 din 20 iulie 2009, fila 29 dosar urmărire penală, minora D.A.M. a prezentat la examenul genital leziuni traumatice, descrise în acest raport de expertiză, ceea ce confirmă cele menţionate de partea vătămată, că a fost supusă unor agresiuni sexuale la data menţionată.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul D.V., susţinând în esenţă, că pedeapsa aplicată este prea aspră şi solicită redozarea pedepsei, în sensul reducerii, ţinând seama că regretă faptele comise, este singurul întreţinător de familie, mama sa este în vârstă.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte, în latură penală, a sentinţei primei instanţe şi aplicarea unei pedepse în cuantum mai mic.
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, astfel cum cer dispoziţiile art. 371 alin. (2) şi art. 372 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că faptele, împrejurările săvârşirii acestora şi vinovăţia inculpatului, s-au stabilit corect de prima instanţă, găsindu-şi corespondent în probele administrate, ce au fost complet şi just apreciate.
S-a constatat că încadrarea juridică a activităţii infracţionale deduse judecăţii corespunde materialului probator administrat în cauză.
Şi pedepsele aplicate sunt drepte, criteriile de individualizare înscrise sub art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) reflectându-se întocmai.
Cuantumul de 22 ani închisoare, stabilit pentru infracţiunea cea mai gravă, s-a apreciat corect la primul grad de jurisdicţie, impunându-se ca necesar, atât pentru prezervarea ordinii publice, dar şi pentru supunerea apelantului la programe de resocializare în cadru instituţionalizat penitenciar.
În concret, faptele stabilite în sarcină prin natura lor şi modalitatea de operare prezintă gravitate de excepţie, determinând în comunitatea căreia îi aparţine un serios impact negativ, el acţionând asupra fiicei sale minore, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, în contextul abandonului părintesc şi ascendentului patern favorizat de deteriorarea psihică asociată prin consumul de băuturi alcoolice.
Trebuie precizat faptul că inculpatul este recidivist, infracţiunile fiind comise în stare de recidivă postexecutorie. Primul termen al recidivei este constituit din condamnarea la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, aplicată prin sentinţa penală nr. 209/1998 a Tribunalului Prahova.
Concluzionând, sub aspectele analizate, hotărârea atacată este temeinică şi legală, iar motivele de apel invocate se privesc ca neîntemeiate.
Faţă de cele ce preced, neconstatându-se alte nulităţi de natură a conduce la reformarea acesteia din oficiu, fără a agrava situaţia inculpatului în propria cale de atac, apelul declarat se va respinge ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În prezenta cauză, inculpatul D.V. a fost cercetat şi judecat în stare de arest preventiv. Având în vedere că la exercitarea controlului jurisdicţional s-a apreciat că există probe concludente ce confirmă presupunerea rezonabilă asupra vinovăţiei privind faptele deduse judecăţii, iar pedeapsa stabilită este mai mare de 4 ani, conduita adoptată în cursul procesului şi modalitatea de operare formează convingerea că temeiurile ce au determinat arestarea nu au încetat.
Astfel, conform art. 381 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., constatându-se legalitatea şi temeinicia măsurii s-a dispus menţinerea în continuare, computându-se durata executată, începând cu 19 iulie 2009, la zi.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 22 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.V în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei penale nr. 27 din data de 22 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 4003/105/2009.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului-apelant şi s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 19 iulie 2009 la zi.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Prahova.
III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul D.V., criticând-o ca netemeinică şi solicitând casarea ambelor hotărâri, în baza art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi, pe fond, reindividualizarea pedepsei inculpatului, prin reducerea cuantumului, care este exagerat de mare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată în raport de motivul de critică invocat şi de cazul de casare sus-indicat, Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul D.V. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât pedeapsa aplicată într-un cuantum de 22 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest comise asupra minorei D.A.M., fiica sa, în vârstă de 13 ani, în noaptea de 18/19 iulie 2009, este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a sa, cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Concomitent, cuantumul aceleiaşi pedepse este judicios dozat prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) raportat, pe de o parte, la pericolul social generic şi concret extrem de sporit al faptelor comise, de mecanismul concret de săvârşire al acestora, înfrângerea prin violenţă a lipsei de consimţământ a victimei şi punerea în neputinţă de a se apăra, lovind-o cu palma peste faţă şi ameninţând-o cu o foarfecă, cât şi faţă de datele care circumstanţiază persoana recurentului inculpat, care este recidivist postexecutoriu în sensul dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), primul termen al recidivei fiind constituit din condamnarea la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, aplicată prin sentinţa penală nr. 209/1998 a Tribunalului Prahova, pedeapsă executată până la data de 25 aprilie 2001, dată la care inculpatul a fost liberat condiţionat, cu un rest rămas neexecutat de 677 zile.
La data comiterii infracţiunilor care fac obiectul prezentei cauze, restul rămas neexecutat se împlinise, astfel că pedeapsa se consideră executată, iar în cauză nu s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească pentru a fi incidente dispoziţiile art. 38 C. pen.
Deşi recurentul inculpat a avut o poziţie constantă de recunoaştere a infracţiunilor imputate, se conchide în sensul inexistenţei unor elemente care să justifice reducerea pedepsei rezultante stabilite.
Urmează ca, în baza art. 38516 alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen., să se compute prevenţia recurentului inculpat de la 19 iulie 2009 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 22 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 19 iulie 2009 la 1 iulie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2587/2010. Penal. Cerere de eşalonare a... | ICCJ. Decizia nr. 2625/2010. Penal → |
|---|
