ICCJ. Decizia nr. 2625/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2625/2010
Dosar nr. 1456/118/200.
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 116/P din 10 decembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul inculpatului D.C. împotriva sentinţei penale nr. 320 din 20 august 2009 a Tribunalului Constanţa, considerând că instanţa de fond a analizat materialul probator şi reţinând că inculpatul a săvârşit cu vinovăţie fapta dedusă judecăţii, a dispus totuşi încetarea procesului penal şi confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul material al infracţiunii de luare de mită, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., intervenind prescripţia specială a răspunderii penale. Prin urmare critica sa privind continuarea procesului penal în temeiul art. 13 alin. (2) C. proc. pen., nu a putut fi primită, din moment ce cauza a fost analizată pe fond - prin prisma materialului probator - constatându-se existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului.
La data de 26 martie 2010 inculpatul prin avocat a declarat recurs deşi a fost prezent, asistat de apărător ales la data de 24 noiembrie 2009 când au avut loc dezbaterile în apel şi s-a amânat pronunţarea hotărârii la data de 10 decembrie 2009.
Faţă de acest aspect, în raport cu dispoziţiile imperative ale art. 3853 alin. (1) C. proc. pen. care impune un interval de maximum 10 zile pentru exercitarea căii ordinare de atac şi nefiind incidentă nici una din situaţiile reglementate de art. 3854 alin. (2) rap. la art. 363-365 C. proc. pen. se va constata tardivitatea recursului.
Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. recursul va fi respins ca tardiv introdus.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 116/P din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2619/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2629/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|