ICCJ. Decizia nr. 259/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 259/2010
Dosar nr. 9444/325/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 263/PI din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii R.I. şi R.O. împotriva Rezoluţiei din 18 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Petenţii au fost obligaţi să plătească 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin Ordonanţa din 18 martie 2009, Dosar nr. 85/P/2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul J.C.M., executor judecătoresc, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, că la data de 3 iulie 2008 intimatul, în calitate de executor judecătoresc, a procedat la evacuarea petenţilor, iar la data de 11 iulie 2008 a ridicat bunurile acestora din imobil şi le-a depozitat la o firmă de depozitare situată Timişoara, str. I.I.B. La data predării bunurilor petentului R.I., 23 decembrie 2008, acesta a invocat faptul că unele bunuri i-au fost distruse, iar ulterior a invocat şi lipsa unei cantităţi de bijuterii de aur de 18 carate, precum şi suma de 265.000 RON.
S-a considerat că nu există infracţiunea de distrugere, întrucât pretinsele distrugeri au fost ocazionate de transportarea bunurilor din imobilul din Timişoara str. E.C. până în str. I.I.B., unde au fost depozitate, iar executorul judecătoresc nu a avut vreun contact material cu bunurile în cauză.
Această soluţie a fost menţinută prin Rezoluţia nr. 387/11/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Analizând actele procurorului, instanţa a constatat că acestea au fost date cu respectarea dispoziţiilor legale, reţinându-se în mod corect faptul că fapta de distrugere imputată intimatului nu există.
Petenţii R.I. şi R.O. au solicitat instanţei desfiinţarea Rezoluţiei din 18 martie 2009, Dosar nr. 85/P/2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În motivarea plângerii, petenţii au arătat că sunt nemulţumiţi de soluţia procurorului, deoarece nu au fost citaţi pentru a fi audiaţi şi a da lămuririle necesare, au fost lipsiţi de apărare prin faptul că nu au putut depune probe în dovedirea celor solicitate, procurorul nu a făcut cercetări, nu a administrat proba testimonială, iar motivarea ordonanţei este subiectivă.
În cauză, intimatul, în calitate de executor judecătoresc, a procedat la data de 3 iulie 2008 în baza Dosarului execuţional nr. 505/2008 la cererea creditoarei T.V., la evacuarea petentei R.O. prin aplicarea de sigilii pe uşa de la intrare, persoanei evacuate interzicându-i-se accesul în apartament, urmând să-şi primească bunurile în prezenţa executorului judecătoresc, deoarece nu a fost de faţă. Ulterior, la data de 1 iulie 2008, întrucât petenta nu s-a prezentat pentru ridicarea bunurilor creditoarei şi a altor martori, executorul judecătoresc a dispus depozitarea bunurilor în Timişoara, str. I.I.B.
La data de 23 decembrie 2008, când bunurile i-au fost predate petentului R.I., acesta a solicitat să se consemneze unele deteriorări ale bunurilor, iar ulterior a invocat lipsa unor bijuterii din aur şi a sumei de 265.000 RON.
Trebuie menţionat faptul că executorul judecătoresc a încercat încă din luna decembrie 2007 evacuarea petenţilor, punându-le în vedere să-şi ridice bunurile personale, dar aceştia au refuzat de fiecare dată.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de distrugere de către executorul judecătoresc, instanţa constată că aceasta nu poate fi reţinută în sarcina lui, deoarece eventuala deteriorare a unor bunuri s-a datorat transportului acestora, executorul judecătoresc neavând contactul material cu aceste bunuri pentru a i se imputa distrugerea.
În ceea ce priveşte bijuteriile şi suma de bani, nu s-a făcut dovada că acestea ar fi fost luate de către executorul judecătoresc, întrucât la data aplicării sigiliilor şi la data ridicării bunurilor, au fost prezenţi martori asistenţi şi au fost consemnate toate bunurile în procesul-verbal.
Instanţa a înlăturat apărările petenţilor referitoare la faptul că li s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece nu au fost citaţi pentru a-şi formula apărări, nu au fost audiaţi martori, întrucât în faza actelor premergătoare nu este obligatoriu a se lua declaraţii petenţilor sau intimaţilor, iar în baza înscrisurilor depuse la dosar şi a declaraţiei intimatului procurorii au adoptat o soluţie legală.
Astfel, procesele-verbale încheiate cu ocazia ridicării bunurilor semnate de martori, executor judecătoresc sunt suficiente pentru soluţionarea plângerii petenţilor. De asemenea, celelalte apărări ale petenţilor faţă de rezoluţia primului-procuror nu sunt fondate.
Faptul că prin Sentinţa civilă nr. 1152 din 17 septembrie 2008 a Judecătoriei Timişoara a fost admisă contestaţia la executoare formulată de petenţi şi au fost anulate formele de executare silită în Dosarul execuţional nr. 505 din 2 iunie 2008 al SC P.E.J., J.C.M. şi C.I. din Timişoara nu este de natură să modifice soluţia cu privire la plângerea formulată, întrucât în considerentele acestei hotărâri nu se face referire la bunurile care au fost depozitate din imobilul supus evacuării, mai mult decât atât, sentinţa civilă invocată nu este irevocabilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat recurs petenţii, solicitând casarea hotărârii, desfiinţarea ordonanţei procurorului şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc.
Prin motivele de recurs depuse în dosarul cauzei, petenţii au reiterat, practic, criticile aduse soluţiei procurorului în procedura reglementată de disp. art. 2781 C. proc. pen., critici care au fost examinate de către prima instanţă.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petenţii R.I. şi R.O., cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se reţine că intimatul J.C.M., în calitate de executor judecătoresc, a procedat, în Dosarul execuţional nr. 505/2008, la cererea creditoarei T.V., la evacuarea petentei R.O., în condiţiile descrise în considerentele sentinţei recurate.
Se impută intimatului, după cum s-a menţionat, că acesta, cu prilejul executării silite, ar fi comis infracţiunea de distrugere asupra unor bunuri mobile ale petenţilor.
Potrivit art. 217 C. pen., distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate constituie infracţiunea de distrugere.
În cauză, corect a reţinut că în ceea ce-l priveşte pe executorul judecătoresc, infracţiunea de distrugere nu există, în aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor Sentinţei nr. 9033/2006 a Judecătoriei Timişoara, prin care s-a dispus, printre altele şi evacuarea petentei din imobilul situat în str. E.C. jud. Timiş; acesta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu disp. Legii nr. 188/2000, luând măsurile prevăzute de lege privind indicarea, sigilarea şi transportarea bunurilor mobile la o altă adresă, bunurile fiind lăsate în custodia unei terţe persoane.
Ori, în condiţiile în care intimatul nu a avut contact material direct cu bunurile mobile ale petenţilor şi despre care aceştia afirmă că au fost distruse cu prilejul executării dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti, rezultă că nu poate fi reţinută infracţiunea de distrugere în sarcina acestora, infracţiune care, în speţă, ar fi putut fi comisă de către intimat numai printr-o acţiune directă asupra bunurilor, şi nu prin procedee indirecte.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de petenţii R.I. şi R.O., ca nefondat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarii R.I. şi R.O. împotriva Sentinţei penale nr. 263/PI din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurenţii-petiţionari la plata sumei de câte 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1294/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1310/2010. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
